Selectați pagina

Fermierii italieni revin la cai

Fermierii italieni revin la cai

ecoset_fermery_ItaliiRevenirea de la tractoare la cai, ca la o “putere agricolă” anticriză și ecologic curată – acest subiect a fost discutat pe 24 martie în Montichiari (provincia Brescia, regiunea Lombardia), în cadrul târgului “Viața la sat”. Târgul a avut loc între 22-24 martie, unde s-au organizat cursuri gratuite pentru toți cei care sunt pasionați de cultivarea legumelor și fructelor, lucrul în grădină, livadă, la vie, fermă de animale.

 În timpul crizei ecologice și economice, fermierii italieni tot mai des apelează la ajutorul animalelor pentru arat, fertilizarea solului, culegerea recoltei și plivitul grădinii. Mai ales creşte tendința de a folosi caii, cu ajutorul cărora ţăranii prelucrează pământul pe terenurile lor, depozitează fânul și transportă lemnele de foc.

“În străinătate, această practică este larg răspândită, – spune fermierul din Verona, Albano Moskardo, care mai mult de 20 de ani foloseşte ajutorul animalelor pentru a efectua lucrările agricole. – În Germania, de exemplu, aşa se procedează în sute de gospodării fermiere cu o suprafaţă de 15 hectare. În Italia, abia începem să redescoperim tradiția folosirii muncii animalelor în agricultură și mulţi fermieri doresc să se alăture de ea, în special în centrul și nordul țării”.

 Sursa: fermer.md

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *