Selectați pagina

,,Fericit cel ce caută la sărac şi la sărman’’

,,Fericit cel ce caută la sărac şi la sărman’’

MilosteniePe această femeie mărunţică o cunosc toţi poliţiştii de la gara auto Moscova şi din Nijnii Novgorod. Timp de trei ani, Tatiana Cuzneţova găteşte prânzul şi-l aduce la gară, pentru a hrăni copiii vagabonzi.

Ea povesteşte: odată, primăvara, treceam pe lângă gară. De odată, se apropie de mine un baiat şi mă roagă:

-Tanti, cumpără-mi o pâinicuţă! Ochii i-s luminoşi, dar se vede că copilul nu-i de casă, este vagabond.

Mi s-a înmuiat inima îndată. Am cumpărat băiatului o chiflă proaspătă. Mă uit- mănâncă repede, se îneacă… Se vede că-i flămând. M-am dus iar la magazin şi i-am cumpărat şi caşcaval. Aşa am făcut cunoştinţă. Îl cheamă Vanea, e orfan, părinţii i-au murit, mătuşa l-a alungat, spunând că apartamentul de acum e al ei.

Întâlnirea cu copilul vagabond a zguduit-o pe femeie. Tatiana este mamă a cinci copii.

A doua zi femeia a făcut un borş şi l-a adus la gară. Vanea o aştepta în acelaşi loc. Băiatul a mai adus cu el încă doi băieţi, tot aşa ca el.

– Aşa am început a hrăni pe aceşti copii bătuţi de soartă, de multe ori maltrataţi şi amăgiţi, – povestea Tatiana.

– Îmi ajutau femei cu dăruire de sine. Strângeau bani, care cât putea, şi, pregătind mâncare, duceau la gară. Mai ales le plăcea băieţilor supa deasă, aşa că stătea lingura în ea. La început femeile se păzeau de copii: până una punea mâncarea , alta păzea genţile.

– Dar niciodată aceşti copii n-au furat nici măcar o copeică,- spune Tatiana.

– Unii din băieţi aveau diferite bube. Îmi întindeau mâna: ,, Bună ziua, tanti Tatiana!’’ Eu le-o întindeam pe a mea şi niciodată nu m-am molipsit de ceva.

De la inceput băieţii se purtau urât: se băteau, se îmbrânceau, dar pe urmă au început să se comporte bine. Câteodată se adunau până la 19 oameni.

Să hrăneşti aşa armată de băieţandri pe stradă nu era uşor. Şi am cerut ajutor de la şeful unei ospătării de alături. Acolo îi aşezam la masă. Prânzul îl pregăteam de două ori pe săptămână, după putinţă. Ne-am înţeles şi cu cei de la baia locală să spălăm băieţii. Şi aici s-au găsit oameni buni. Un tânăr cunoscut conducea băieţii. Cu câtă plăcere făceau baie. Lenjeria veche nici nu o mai spălau, era aruncată. Pe banii adunaţi am cumpărat altă lenjerie, pe care copiii o îmbrăcau după baie.

– Cât e de bine, spunea Alexandru, un băiat de 15 ani, – de trei ani nu m-am spălat…

Alexandru are familie, dar nu vrea să trăiască cu familia lui. Mama vitregă permanent îl alungă, îi face traiul nesuferit. Şi din cauza asta trăieşte la gară.

Când Vanica a împlinit 14 ani, Tatiana a adus un tort. Văzând acest cadou dulce, băiatul a suspinat… Mâncau tortul încet, ca să prelungească plăcerea acestui minunat cadou. De atunci, Tatiana aducea dulciuri şi la alte zile de naştere, chiar şi de ziua ei şi a prietenelor ei cu care venea aici.

Cu un an în urmă Tatiana a nimerit într-un accident rutier groaznic. Prietena care era cu ea în maşină a murit. Au murit şi toţi cei trei călători din cealaltă maşină. Tatiana s-a trezit la spital. Ambele picioare – rupte, o mână – la fel, comoţie cerebrală.

-Numai unul Dumnezeu ştie cum de aţi rămas în viaţă,- i-a spus medicul din reanimaţie.

Fiica mai mică, Nastea, i-a adus Tatianei Biblia.

– Deschid la întâmplare – povesteşte Tatiana, şi citesc: ,, Fericit cel ce caută la sărac şi la sărman, în ziua cea rea îl va izbăvi pe el Domnul… ’’ Tot atunci mi-am adus aminte de băieţii mei. Pentru mila care am făcut-o cu ei, probabil, m-a şi salvat Dumnezeu.

’’ Bună ziua, tanti Tanecica!- citea Tatiana în spital scrisori, pe alocuri cu greşeli. – Eu sunt foarte bucuros că vă pot scrie. Cum vă simţiţi? Noi toţi vă aşteptăm. Eu am lepădat fumatul, după cum am promis. Vă sărut şi va îmbrăţişez. Să vă păzească Domnul! Al dumneavoastră, Ivan.’’

Tatiana a stat mult în spital. După însănătoşire s-a dus la gară, la băieţi.

– I-am găsit pe băieţii mei, ne-am bucurat de întâlnire. Acum vreau să deschid un centru pentru copii vagabonzi, unde să vină să mănânce, să se spele, pe cât se poate să simtă căldura casei. Şi sper să-mi reuşească. Oameni buni şi mărinimoşi mă vor ajuta.

Tradus de pe Pravoslavie Ru.

1 Comentariu

  1. marele Păcătos

    Mulţumesc Apărătorule!

    Cum zice Marele Sfânt Mărturisitor Arsenie Papacioc, “NU DAI CE AI – DAI CE N-AI, ŞI MAI MULT CA ATÂT, NU DAI CE DAI, DAI CE EŞTI”.

    şi la Judecată ţi se va arăta momentul milosteniei, şi plata va fi respectivă, şi ţi se va arăta că căutai să scoţi pe cel mai mic dintre toţi banii ce-i aveai.

    Şi într-adevăr, problema noastră e că, suntem amăgiţi de îndemnul sărmanului diavol, să nu ne păcălim că suntem în stare să ajutăm cu bănuţul nostru pe cel sărman, sau ne dă gânduri că, “uite mă grăbesc, poate când mă întorc înapoi, da când îmbogăţesc precis îi ajut pe toţi”.

    Adormita roabă a Lui Dumnezeu, Elena din Vologda, Rusia, zicea: milostenie înseamnă, atunci când ajuţi pe cineva nu contează cu ce, sau când te roagă să împrumuţi sau să faci oricare alt lucru, sau când cineva bârfeşte tu trebuie să le astupi gurile cu aspru cu blândeţe, sau dacă nu eşti în stare, se va considera milostenie dacă nu vei adăuga şi tu cuvinte de ocară pentru cei ce nu sunt de faţă.

    Aşa-că, să luăm aminte la aceste taine, şi să ne punem pe noi înşine în locul celor ce cer ajutor.

    Răspuns

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe: