Selectați pagina

Fenomenul de rezistenţă la antibiotice a devenit o problemă globală de sănătate publică, prioritară pentru Moldova

Fenomenul de rezistenţă la antibiotice a devenit o problemă globală de sănătate publică, prioritară pentru Moldova

În ultimii 25 de ani nu a fost descoperită nici o clasă nouă de antibiotice, iar un număr tot mai mare de infecţii, inclusiv tuberculoza, sunt tratate tot mai greu în urma ineficienţei remediilor medicamentoase, relatează Radio Moldova Actualităţi.

Specialiştii spun că fenomenul rezistenţei la antibiotice a devenit o problemă gravă de sănătate pentru Republica Moldova.

„Pacienţii solicită antibiotice în cazuri în care chiar nu este nevoie. Acestea se primesc minim cinci zile, altfel riscăm să facem rezistenţa la antibiotice. Trebuie mai întâi să facem o antibioticogramă, ca să vedem ce antibiotic poate să lupte cu infecţia noastră”, a menţionat o farmacistă.

Potrivit şefului adjunct al Direcţiei controlul produselor de uz fitosanitar şi fertilizanţi din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor, Victor Pâslaru, una dintre cauzele care generează rezistenţa la antibiotice este şi consumul cărnii animalelor crescute cu antibiotic.

În acest context, Victor Pâslaru recomandă populaţiei să utilizeze raţional antibioticele, iar produsele alimentare să fie procurate din locuri autorizate.

Potrivit datelor statistice, din numărul total de medicamente utilizate în Republica Moldova, circa zece la sută reprezintă antibioticele.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *