Selectați pagina

Facebook și-ar fi spionat utilizatorii, prietenii acestora și chiar oameni care nu s-au înscris pe rețeaua socială

Facebook și-ar fi spionat utilizatorii, prietenii acestora și chiar oameni care nu s-au înscris pe rețeaua socială

Facebook ar fi folosit aplicațiile de telefoane pentru a aduna cantități de date masive despre utilizatorii lor, dar și despre persoane care nu folosesc platforma.

Într-un proces intentat de către fostul startup Six4Three se arată că Facebook și-ar fi spionat utilizatorii, prietenii acestora și chiar oameni care nu s-au înscris pe rețeaua socială; utilizatorii ar fi fost urmăriți prin GPS, iar aplicațiile le-ar fi accesat mesajele și fotografiile de pe telefoane. Între timp, un purtător de cuvânt al site-ului spune că ”acuzațiile sunt nefondate și că vom continua să ne apărăm”.

Conform startup-ului, compania ar fi căutat noi metode de a-și urmări utilizatorii, prin serviciile de localizare, prin urmărirea mesajelor și prin folosirea microfoanelor telefoanelor. De asemenea, și apelurile ar fi fost monitorizate, dar și folosirea aplicațiilor competitorilor.

Mărul discordiei îl reprezintă aplicația eșuată a startup-ului, Pikinis, care i-ar fi ajutat pe utilizatori să găsească poze ale prietenilor în costume de baie. Aceștia acuză Facebook că ar fi atras investitori și dezvoltatori pe platformă cu informații false despre setările de confidențialitate și despre intimitatea utilizatorilor.

Unul dintre ”proiectele” Facebook ar fi fost legat de Bluetooth, care ar fi putut fi activat de la distanță, astfel încât compania să știe unde se află un utilizator fără ca acesta să-și fi dat acordul pentru așa ceva. Printr-un altul, site-ul ajungea să aibă acces, pe iPhone, la fotografii pe care utilizatorii nu le-ar fi postat pe rețea. Pe Android, platforma putea ajunge la conținutul mesajelor text trimise de pe telefoane.

Facebook a colectat informații trimise de non-utilizatori către prieteni care ar fi avut aplicații ale platformei instalate pe telefoane. Deoarece aceștia nu ar fi avut conturi pe site, ar fi fost imposibil pentru ei să-și dea acordul ca datele lor să fie colectate de către acesta.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *