Selectați pagina

Experţii avertizează: Copiii de astăzi nu mai ştiu să scrie de mână

Experţii avertizează: Copiii de astăzi nu mai ştiu să scrie de mână

Odată cu emergenţa tehnologiei de touchscreen şi de taste de calculator, scrisul de mână a început să fie o activitate din ce în ce mai marginalizată, atât în utilizarea de zi cu zi, cât şi în şcoli.

Conform unui studiu recent, unii copii din Marea Britanie se chinuie chiar şi să ţină stiloul şi creionul în mod corect, scrie Science Alert

„Copiii nu vin la şcoală cu capacitatea mâinii şi dexteritatea pe care o aveau acum zece ani”, a precizat pentru The Guardian terapeutul pediatric Sally Payne de la Heart of England. „Copiilor care vin la şcoală li se dă un creion, dar sunt din ce în ce mai incapabili să îl ţină pentru că nu au aptitudinile de bază pentru scris”.

Scrisul de mână foloseşte muşchii mâinii diferit faţă de tastat sau ”swiping-ul” de pe smartphone.

Cercetătorii şi profesorii nu cad de acord în ceea ce priveşte utilitatea învăţării scrisului cursiv de mână. Unii sunt de acord că este bun pentru creier, iar alţii îl consideră depăşit şi inutil.

„O problemă este aceea că scrisul de mână are un efect individual asupra dezvoltării fiecărui copil”, a afirmat pentru The Guardian terapeutul pediatric Mellissa Prunty de la Brunel University London. „Fără studii, riscul este să facem foarte multe asumpţii despre motivul care stă la baza incapacităţii unui copil să scrie la o anumită vârstă”.

Acestea fiind spuse, disgrafia motrică – lipsa aptitudinilor fine ale mâinii – este o problemă cât se poate de reală la partea extrem de tânără a populaţiei şi este ceva ce părinţii trebuie să ia în serios.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe: