Selectați pagina

Experţii avertizează că erupţia unui SUPERVULCAN este mai aproape decât se credea anterior

Experţii avertizează că erupţia unui SUPERVULCAN este mai aproape decât se credea anterior

Acum aproape 500 de ani, supervulcanul italian Campi Flegrei a erupt, aruncând atât de multă rocă topită pe parcursul a opt zile, încât a format un nou munte.

Acum, cercetătorii avertizează că aceleaşi simptome care au precedat erupţia din secolul al XVI-lea se găsesc şi în activitatea vulcanică actuală, scrie Science Alert.

Unul dintre cele mai vizibile simptome este reprezentat de cutremure de intensitate scăzută care au apărut în urma acumulării de presiune, care au dus la crăpături ale suprafeţei. Christopher Kilburn, de la University College London Hazard Centre, a precizat că „prin studierea modului în care pământul se crapă şi se mişcă la Campi Flegrei, credem că se apropie de o fază critică unde va creşte posibilitatea unei erupţii şi este imperativ ca autorităţile să fie pregătite pentru acest lucru”.

Echipa precizează că supervulcanul mocneşte de 67 de ani, cu perioade de doi ani de agitaţie crescută în anii ’50, ’70 şi ’80, ducând la cutremurele menţionate anterior.

În alte studii, s-a precizat că aceste perioade duc la o pierdere de energie şi la o „relaxare” a supervulcanului, dar acum cercetătorii susţin că de fapt, prin aceste evenimente, energia se acumulează.

Un supervulcan nu este doar un (simplu) vulcan la dimensiuni mai mari, ci este mai degrabă un complex de vulcani normali, întinzându-se pe o zonă largă. Spre exemplu, Campi Flegrei acoperă o arie de 100 de kilometri pătraţi cu un diametru de 12 kilometri, aflându-se chiar la vest de Napoli, având în total 24 de conuri vulcanice.

Campi Flegrei a avut două mari erupţii înregistrate, acum 35.000 de ani şi acum 12.000 de ani, şi o erupţie mai mică în 1538 (mai mică pentru un supervulcan).

Din păcate, nimeni nu poate spune cu exactitate când acest supervulcan va erupe, dar în cazul în care se va întâmpla, vor exista cu siguranţă consecinţe catastrofale, mai ales pentru populaţia de peste un milion de persoane din zonă.

Sursa: descopera.ro

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *