Selectați pagina

Este dovedit faptul că cel care amână mereu căsătoria sa, după trecerea anilor caută şi nu mai găseşte

Este dovedit faptul că cel care amână mereu căsătoria sa, după trecerea anilor caută şi nu mai găseşte

Este dovedit faptul că cel care amână mereu căsătoria sa, după trecerea anilor caută şi nu mai găseşte. Atunci când este tânăr, alege el; apoi, însă, îl aleg alţii pe el. De aceea spun că în problema aceasta este trebuinţă uneori şi de puțină nebunie. Este bine să treacă cu vederea unele cusururi care nu sunt esenţiale, pentru că altfel niciodată nu-i vor veni toate aşa cum le aşteaptă el.

Odată a început să plouă, iar printr-o albie a început să curgă apă. Un nebun şi un raţionalist voiau să treacă de cealaltă parte. Atunci raţionalistul a spus: „Se va opri ploaia, se va împuţina apa şi după aceea voi trece”, nebunul, însă, nu a aşteptat, ci rupând-o la fugă prin apă, a trecut dincolo. I s-au udat puţin hainele, dar a mers acolo unde voia. Între timp ploaia în loc să se oprească, s-a înteţit şi mai mult. Apa a crescut şi, în cele din urmă, raţionalistul nu a mai putut trece de cealaltă parte, pentru că de acum era deja primejdios.

* * *

Unii au multă mândrie, mult egoism, şi de aceea nu-i ajută Dumnezeu. Ani de-a rândul vin câţiva la Colibă şi mă întreabă: „Ce vrea Dumnezeu de la mine, Părinte?”. Întreabă de parcă Dumnezeu ar avea nevoie de ei, nu ei de Dumnezeu. Nici monahi nu s-au făcut, nici nu s-au căsătorit. Ca şi cum ar fi făcuţi din aur şi se tem să nu fie luaţi drept vergele de fier şi băgaţi în beton. Alţii iarăşi mă întreabă: „Părinte, ce să fac? Să mă fac monah sau să mă căsătoresc? Spune-mi pentru ce fel de viaţă sunt?”. „Tu ce vrei?” îl întreb. „Şi una şi alta”, îmi răspund. Le vor pe amândouă. Dacă le-aş spune gândul meu, că, de pildă, sunt pentru căsătorie şi să se căsătorească, se poate ca ei să nu-şi găsească odihnă, şi atunci vor veni la mine să-mi spună: „Sfinţia Ta mi-ai spus să urmez această viaţă şi, iată, acum mă chinuiesc”.

– Părinte, cum se poate întâmpla aceasta?

– Să presupunem că un tânăr are chemare pentru viaţa de căsătorie, dar se gândeşte şi la monahism. Însă, dacă nu ia aminte să facă o familie bună şi mai târziu vor apărea probleme pe care nu le va înfrunta duhovniceşte, atunci vicleanul îl va lupta cu gândurile, îi va spune mereu: „Tu erai pentru monahism, dar dacă te-ai căsătorit, aşa îți trebuie” şi nu-l va slăbi deloc zi şi noapte.

Din Cuviosul Paisie Aghioritul, Viața de familie, Editura Evanghelismos, București, 2003, p. 24-25

Momentul căsătoriei este tot mai mult amânat în ziua de azi. Tinerii preferă o perioadă de prietenie parcă prea lungă – ani în şir, pretinsă cu scopul de a se cunoaşte mai bine. Credeţi că se exagerează?

Se exagerează. În secolul al IV-lea Sfântul Ioan Gură de Aur recomanda căsătoria tinerilor la aproape vremea copilăriei: 14-16 ani, 16-18 ani. Desigur, astăzi lucrurile s-au schimbat puţin – cu şcoala, cu studiul, cu profesia, dar o aşteptare îndelungată fără să ai o justificare este în detrimentul viitoarei familii.

Câteva dintre impedimentele pentru căsătorie pretinse de către unii tineri ţin strict de viaţa materială: lipsa unui loc de muncă, a unui cămin pentru viitoarea familie. Cum vedeţi această problemă?

Este o problemă serioasă, dar nu putem să reducem totul la aşa ceva, întrucât de bunuri materiale – loc de muncă, bani, casă – mai facem rost în timp, însă trăirea tinereţii şi mai ales naşterea şi educarea copiilor poate să aibă loc numai şi numai la vârsta tânără pentru un rezultat benefic.

Părintele Nicolae Tănase, Soțul ideal, soția ideală, Editura Anastasis, Sibiu, 2011, pp. 92-93

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *