Selectați pagina

Ereziile au atâta putere doar la cei care nu sunt tari în credință

Ereziile au atâta putere doar la cei care nu sunt tari în credință

Tertulian din Cartagina (226)

“Despre prescrierea ereticilor”  (cca 200)

Inevitabilitatea ereziilor 

I. ¹Condiția timpurilor prezente ne provoacă și la îndemnul acesta: nu trebuie să ne mirăm de aceste erezii, nici de faptul că există, pentru că s-a vestit dinainte că vor fi, nici că răstoarnă credința unora, căci pentru aceasta există : ca să aibă credința parte de ispitire și punere la încercare. ² Așadar, în zadar și fără minte se scandalizează mulți că ereziile au atâta putere: “Dacă nu ar avea putere, nu ar exista. ³ Întrucât, dacă e sortit să fie ceva, așa cum primește o cauză ca să fie, așa îi urmează și o putere prin care să fie și nu poate să nu fie.”

II. ¹ Căci și febra e socotită prin celelalte pricini aducătoare de moarte și de chinuri care aduc omului sfârșitul, și nu ne mirăm că ea există, pentru că există,  nici pentru că îi aduce sfârșitul, căci pentru acesta există. ² Prin urmare, întrucât ereziile au fost făcute pentru slăbirea și pieirea credinței, dacă ne înspăimântăm că ele există,  pentru că au puterea de a face aceasta întrucât există și, întrucât pot aceasta, au și existența. ³ Dar întrucât febra, precum se știe, e un rău atât prin cauza, cât și prin puterea ei, de ea ne scârbim, mai degrabă decât ne mirăm și ne ferim de ea pe cât ne stă în putință, întrucât desființarea ei nu stă în puterea noastră.  4 De erezii însă, care aduc moartea veșnică și văpaia unui foc mai mare, unii preferă să se mire de faptul că ele pot face aceasta, decât să le evite, deși au puterea de a le evita. 5 De altfel, ele n-ar mai avea nici o putere, dacă ei nu s-ar mai mira că ele au atâta putere; căci sau mirându-se ajung să se scandalizeze, sau pentru că se scandalizează de aceea se miră, ca și Cum atâta putere ar veni din vreun adevăr. 6 De mirare ar fi că răul să aibă puterile lui, întrucât ereziile au atâta putere doar la cei care nu sunt tari în credință. 7 În lupta boierilor și a gladiatorilor de multe ori cineva învinge nu pentru că e puternic sau pentru ca nu poate să nu învingă, ci pentru că cel care este învins era lipsit de puteri; de aceea, același învingător, pus mai apoi față în față cu unul mai tare, dă înapoi învins. 8 Nu altfel stau lucrurile cu ereziile; ele își trag puterea din slăbiciunile unora, neputând nimic dacă dau peste o credință tare.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe: