Selectați pagina

Ecumenismul – calea către pierzare: Cum a aniversat Patriarhia Constantinopolului 1900 de ani de la scrierea Apocalipsei

Ecumenismul – calea către pierzare: Cum a aniversat Patriarhia Constantinopolului 1900 de ani de la scrierea Apocalipsei

Limba Babilonului

Aniversarea a 1900 de ani de la scrierea Apocalipsei de către Sfântul Apostol Ioan Teologul, care a fost organizată de Patriarhia Constantinopolului, s-a transformat într-un simpozion de ecologie ,,Apocalipsa şi mediul înconjurător”. Deschiderea acestui forum a avut loc în ziua prăznuirii morţii Sfântului Ioan Teologul. ,,Politicieni, oameni de ştiinţă şi clerici s-au adunat într-un talmeş-balmeş babilonian, au discutat despre soarta planetei la sfârşit de secol. Festivitatea a fost onorată de prezenţa lui Boutros Ghali, secretarul general al ONU, Al Gore, vicepreşedintele SUA, prinţul Filip al Marii Britanii, prim-ministrul grec Andreas Papandreou, şi mulţi alţi politicieni şi reprezentanţi ai mişcării ecologice din lume. De asemenea, au fost prezenţi Arhiepiscopul George Carey de Canteburry, Episcopul anglican Desmond Tutu de Africa de Sud, cardinalul Edward Cassidy, mulţi romano-catolici şi protestanţi, şi chiar câţiva muftii”[1]. Patriarhii ortodocşi – cei al Alexandriei, Antiohiei, Serbiei, României, un episcop al Bisericii Greciei şi un reprezentant al Patriarhiei Bulgariei au participat de asemenea.

Cei reuniţi la Patmos au exploatat problemele dureroase ale omenirii, când au încercat să prezinte Apocalipsa, cea mai mistică dintre cărţile Noului Testament, doar ca pe o avertizare cu privire la o catastrofă ecologică. Aşa cum se obişnuieşte la adunările ecumeniste, şi aici ei au substituit adevărul cuvântului lui Dumnezeu ,,traducându-l în ’limbajul’ noii perspective globale, care în mod paradoxal dă o formă creştină esenţei sale anti-creştine şi anti-scripturistice”. Complicii lui antihrist au vrut să reducă semnificaţia universală a Apocalipsei la o simplă voce în apărarea naturii, oferind în schimb vise ecumeniste despre ,,noua ordine mondială” mai bună şi pace şi securitate în întreaga lume. ,,Nu din întâmplare nu s-a discutat nimic la Patmos despre fragmentele din Apocalipsă, care sunt strâns legate de perspectivele eshatologice ale Bisericii lui Hristos – stingerea celor şapte sfeşnice, semnul venirii lui antihrist, şi persecuţia Bisericii de dinainte de sfârşitul lumii. Arhimandritul Pavel Nikitaris, stareţul Mânăstirii din Patmos nota cu întristare: ,,Ei au vorbit despre om, nu despre Dumnezeu; despre făpturi, nu despre Creator”[2].

,,Prăznuirea” amintirii binecuvântatului martor ocular al tainelor care a fost săvârşită de participanţii constantinopolitani şi alţi ,,ortodocşi” prezenţi pe sfânta insulă poate fi socotită doar o batjocură. Cât de mult trebuie să fi urât ei cuvintele lui: Tot cel ce calcă porunca şi nu rămâne întru învăţătura lui Hristos, nu are pre Dumnezeu. Deşi apostolul dragostei, el ne-a învăţat să nu-i primim în casă pe cei care vin cu o învăţătură diferită de învăţătura lui Hristos, nici să nu le dăm bineţe. Că cel ce îi va zice lui bucură-te, se va face părtaş faptelor lui celor rele (II Ioan 1, 9-11).

Nu a fost o faptă rea a supune un text scripturistic ,,interpretării şi dramatizării libere’’ săvârşite de ,,un binecunoscut poet, care este cu totul străin de viaţa Bisericii şi de credinţă” ? Îl au ei pe Dumnezeu, aceşti organizatori ai prăznuirii ,,pan-ortodoxe” din Patmos, care au aranjat ca aceasta să se încheie cu o interpretare teatrală a melodiei ,,Voice to the woman” cu Irene Papas în rolul principal ? Acum câţiva ani, această actriţă greacă şi-a surprins ţara cu un disc în care-i chema pe oameni să-l iubească pe satan şi care etala în mod atrăgător numărul apocaliptic al fiarei pe coperta sa[3].

Este remarcabil că locuitorii ortodocşi din Patmos şi cei care au sosit din alte locuri, şi care au protestat împotriva acestei fărădelegi au fost izgoniţi sau arestaţi de poliţie până la sfârşitul festivităţilor. Materialele tipărite şi pancartele ,,teroriştilor”, aşa cum i-au numit poliţiştii pe clericii şi mirenii protestatari, au fost confiscate imediat. ,,În timpul acelor zile, oamenii, care i-au văzut pe cardinalii eretici intrând liber în bisericile şi mânăstirile ortodoxe, s-au simţit ca şi cum erau ocupaţi de papistaşi. Şi totuşi, un strigăt puternic al unui mărturisitor vârstnic: ,,Bartolomeu este un trădător al Ortodoxiei!” a ajuns la urechile patriarhului înainte de plecarea sa la bordul iahtului său luxos sub drapel britanic”[4].

Puterea lumească care grăieşte prin episcopii trădători forţează mass-media sa obedientă să repete aceste minciuni vătămătoare de o mie de ori. Aşa este şi Gândirea Rusă, ostilă faţă de orice implică denumirea sa. Publicarea sa este subvenţionată de Vatican, şi astăzi este cel mai ieftin ziar din Rusia, asemenea fostelor publicaţii sovietice Pravda şi Izvestia[5].

Fiind în acord total cu o legiune de publicaţii democratice ecumeniste similare, Gândirea Rusăeste capabilă să vorbească doar în clişee ideologice. Dacă ei scriu despre papa de la Roma, atunci, desigur, el este ,,singurul dintre liderii religioşi şi politici …, care poate fi auzit şi înţeles de aproape întreaga populaţie a planetei. Limbajul său este universal …, glasul său a fost întotdeauna glasul adevărului” etc[6]. Investindu-l pe papă cu ,,infailibilitate” şi ,,sfinţenie”, Gândirea Rusă excelează în a-i ,,lumina” pe credincioşii ruşi cu ideile papistaşe ale cardinalilor Joseph Ratzinger, Henri de Lubac, Louis Bouyer şi ale celor asemenea lor. Din pricina naturii şi conţinutului publicaţiilor Gândirii Ruse (Russkaia Mysl în limba rusă), acest ziar a fost numit în mod corespunzător Gândirea Vaticanului (Vatikanskaia Mysl). Invariabil ecumenistă şi pro-catolică, Gândirea Rusă recunoaşte că a devenit conştientă de ,,unitatea inevitabilă” şi de necesitatea de a ,,depăşi diferenţele confesionale”, şi îşi exprimă ,,dorinţa de a lepăda povara a tot ceea ce este vechi, demodat, nenecesar şi care împiedică progresul” (adică, ,,povara” Ortodoxiei)[7]. Cu alte cuvinte, se sugerează desfiinţarea Sfintei Tradiţii şi renunţarea la sfinţii mucenici şi mărturisitori care au stat neclintiţi şi fără a face compromisuri până la moarte, pentru puritatea credinţei ortodoxe.

Practicând mersul pe sârmă ecumenisto-iezuit, acest ziar meditează adeseori la ,,criza” Ortodoxiei şi la ,,mijloacele de apropiere” de Roma. Fiecare număr din Gândirea Rusă publică articole, dări de seamă şi cuvântări ale clericilor ,,ortodocşi” ai Patriarhiei Moscovei – protopopul Ioan Sviridov, egumenul Inochentie (Pavlov), preoţii Gheorghe Kocetkov, Alexandru Borisov şi alţii asemenea lor, ale căror nume au devenit neplăcute pentru credincioşii din Rusia din cauza aderării lor la catolicism, ecumenism şi renovaţionism. Aceşti agenţi de influenţă ai CMB şi ai Vaticanului răspândesc neobosit ideile duşmanilor Ortodoxiei. Protopopul Ioan Sviridov, de exemplu, a declarat că ,,şi una şi cealaltă Biserică mărturisesc acelaşi Crez niceo-constantinopolitan (sic !) … Noi suntem deja una, în ciuda neînţelegerilor. Un dialog cu romano-catolicii trebuie să existe şi este cea mai însemnată problemă pentru poporul ortodox … Ecumenismul are nevoie de reînnoirea ideilor, pentru a deveni eficient în istorie”[8]. Pe aceeaşi pagină a ziarului Gândirea Rusă, cardinalul Silvestrini îi ţine isonul: ,,Relaţiile dintre Bisericile Catolică şi Ortodoxă sunt întrucâtva paradoxale. La urma urmei, ele au totul în comun (sic !): tainele, ierarhia, spiritualitatea, teologia, toate acestea corespunzând în toate în ce priveşte adevărurile fundamentale (?!). Cu toate acestea, reunirea lor are loc cu o întârziere cronică pricinuită de numeroşi factori cunoscuţi nouă tuturor … Istoria ne face să ne confruntăm cu necesitatea urgentă de a urma tocmai această cale de apropiere de ortodocşi”[9].

Pe cât se apropie de eretici, pe atât ,,ortodocşii” călcători de lege se retrag din Biserică; ei pierd nu numai judecata creştină (pe care, cel mai probabil, nu au avut-o dintru bun început), ci şi o precauţie elementară şi un simţ al măsurii. În ciuda tuturor acestor lucruri, ei sunt publicaţi de angajatorii lor, printre care toleranta Gândire Rusă[10], care şi-a pierdut nivelul înalt de altădată. Haideţi să luăm în considerare articolul preotului Gheorghe Cistiakov, ,,Fericit va fi, cel care va lua şi va lovi [pruncii tăi de piatră]” – al cărui titlu singur spune foarte mult[11]. Tot acest text vast este plin de monstruozităţi, care se întrec una pe alta. Iată una dintre ele: ,,În primul rând, ei declară creştinismul singura perspectivă corectă asupra lumii[12], adică ei îl înteleg ca pe o ideologie … În al doilea rând, toţi cei care nu sunt de acord cu ei chiar în lucrurile mici, sunt clasificaţi imediat printre eretici … Până şi patriarhii Constantinopolului, Antiohiei, Bulgariei şi alţii sunt număraţi aproape mecanic printre eretici, pentru că folosesc noul calendar”[13].

Cistiakov merge chiar până la a condamna învăţătura patristică şi reuşeşte să o opună Sfintelor Scripturi: ,,Literatura ascetică interpretează creştinismul ca pe o luptă cu patimile. Este posibil ca tocmai această orientare să-l facă [să fie] atât de lipsit de apărare în faţa infiltrării lui cu mentalitatea care necesită o cercetare a inamicilor, ereticilor etc[14]. Realitatea este că Biblia nu conţine vreo învăţătură cu privire la o luptă cu patimile (sic !) … Sfinţii Apostoli văd calea creştinului nu ca fiind calea plină de luptă cu patimile[15], ci ca fiind una de lepădare a hainelor vechi şi de depăşire a ei (?). Dacă noi credem că răul este asemenea îmbrăcămintei care poate fi lepădată, aceasta înseamnă că-l înţelegem ca pe ceva exterior, care nu este inerent în ce priveşte profunzimea sinelui … Dacă începem să analizăm păcatul … ne transformăm în luptători, şi creştinismul nostru se sfârşeşte pur şi simplu aici. Noi mutăm lupta din profunzimea conştiinţei noastre în lumea exterioară şi începem să ne luptăm cu oricine pare să gândească şi să acţioneze diferit etc”.

Folosind pentru titlul articolului său cuvintele psalmului 136, unul dintre cei mai iubiţi psalmi de ortodocşi, pe care-l cântă cu multă sensibilitate în vremea Postului Mare: La râul Vavilonului, acolo am şezut şi am plâns …, acest hulitor îşi permite să-şi bată joc de sfântul psalmist şi de tâlcuirea patristică a ultimelor cuvinte ale acestui psalm: Fericit este care va apuca, şi va lovi pruncii tăi de piatră. În schimb, el oferă jalnicele lui presupuneri: ,,Timp de 2.000 ani, scriitorii bisericeşti au încercat să le tâlcuiască poporului lui Dumnezeu, şi ca o regulă, ei sunt de acord că psalmistul nu vorbeşte aici despre copiii babilonieni, ale căror capete sunt blestemate de autorii psalmului 136, ci despre intenţiile rele pe care cineva ar trebui să le reprime în cugetul său încă de la început, fără a aştepta ca ele să dobândească putere. Noi credem că această explicaţie evlavioasă … nu este tocmai corectă. Psalmul vorbeşte despre copii, şi Cartea Estirei vorbeşte de asemenea despre măcelul real … Nu ar trebui să fie în acest chip. Cu toate că aşa au stat lucrurile cu Mardoheu. Poate că aceasta nu este aşa, chiar dacă acesta a fost visul autorilor psalmului 136”.

Acest moralist încrezut, care a ridiculizat Sfânta Carte a Psalmilor, ale cărei exprimări au fost citate adeseori de Domnul Însuşi, a avut în mod evident un motiv pentru a omite rugămintea stăruitoare sumbră a acestui psalm care precede cuvintele despre uciderea copiilor: Fata Vavilonului ticăloasă; fericit este cel ce va răsplăti ţie răsplătirea ta, care ai răsplătit nouă. Fata Vavilonului este numele dat de sfântul psalmist Babilonului însuşi, care este necredinţa şi păcatul. Mai mult, Babilonul, aşa cum ştie toată lumea, este sinonim cu Biserica desfrânată a Babilonului.Judecând după numeroasele lui comentarii, acest hulitor aparţine acestei Biserici. Împreună cu alte slugi ale Babilonului, el îşi va primi răsplata. Răposatul Patriarh Timotei al Ierusalimului a spus despre ele: ,,Bunule Iisuse Hristoase ! Sunt oameni în Biserica Ta care nu sunt apostolii Tăi şi care nu se roagă Ţie: … ei au uitat Ierusalimul şi au îmbrăţişat Geneva, unde au creat noile table ale legământului. Dar şi tu, Geneva, înălţată până la cer, vei fi coborâtă până la iad !”[16]

Sume enorme de bani sunt cheltuite pentru propagandă şi inculcarea de idei ecumeniste anti-ortodoxe în conştiinţele a milioane de oameni de pe întreaga planetă. Asemenea mass-mediei puternice şi bogate, Gândirea Rusă, acest ziar anti-ortodox şi rusofob al Vaticanului, prin intermediul publicaţiilor sale, a continuat timp de mulţi ani la să-i cheme pe ecumeniştii din toate ţările să se unească.

Se poate presupune cu uşurinţă că în viitorul apropiat critica ecumenismului va fi cenzurată public, şi lupta împotriva lui va fi pedepsită prin lege. ,,Folosind organizaţia Bisericii pentru scopurile lor lumeşti, ocârmuitorii lumii vor considera în mod categoric că toţi cei care îndrăznesc să protesteze sunt ,,terorişti”. Nu fără motiv, în cartea sa dedicată problemelor mediului înconjurător, Al Gore, vice-preşedintele SUA, i-a declarat pe creştini – care nu se gândesc la pământ ca la propria casă [Că nu avem aici cetate stătătoare, ci pre aceea ce va să fie căutăm (Evrei 13, 14)] – duşmanii societăţii şi progresului. Nu fără motiv, tocmai el a fost cel care, împreună cu secretarul general al Naţiunilor Unite, s-a îngrijit în mod special de pregătirile pentru întrunirea din Patmos …”[17]. Războiul diabolic împotriva Ortodoxiei nu a încetat nicicând; astăzi el doar şi-a schimbat tactica fără a deveni mai puţin feroce.

 

Traducere: Catacombele Ortodoxiei

 


[1] ,,Festivităţile din Patmos”. Articol din jurnalul bulgar Cuvântul Ortodox, decembrie 1995, bazat pe textele din Agios Agathangelos Esphigmenitis, nr. 151, 9 octombrie 1995 şi Orthodoxos Typos, nr. 1144, 1145 şi 1146, octombrie 1995. În limba rusă, a se vedea Rusia Ortodoxă, Jordanville, nr. 1555, 15/28 martie 1996, p. 10-11.

[2] Ibid., p. 11.

[3] Ibid.

[4] Ibid.

[5] Irina Ilovaiskaya-Alberti, redactorul şef al ziarului Gândirea Rusă, este de asemenea şeful personalului editorial al postului de radio catolic ,,Blagovest”. Numeroase fotografii prezentate în ziarele şi periodicele catolice în care putem vedea pe d-na Ilovaiskaya în compania cardinalilor şi a însuşi papa Romei atestă colaborarea strânsă dintre ei. Potrivit Buletinului Aide 1’Eglise en Detresse (AED), Mareil-Marly, martie 1995, p. 4, în 1994, Gândirea Rusă a primit de la această organizaţie a Vaticanului suma de 400.000 dolari. Acest buletin relata că, în acelaşi an, papistaşii au cheltuit 25 milioane de dolari pentru necesităţile (cu alte cuvinte, catolicizarea) Bisericii Răsăritene, această sumă, potrivit lor, constituind mai mult de 40% din subvenţiile lor (Buletinul AED, nr. 4, iunie 1995, p. 2).

[6] Gândirea Rusă, nr. 3861, 11 ianuarie 1991, p. 13, col. 1.

[7] ,,Vremea Bisericii”. Documente ale conferinţei internaţionale, Moscova, 28-29 mai 1996. Supliment special (Gândirea Rusă, nr. 4130, 13-19 iunie 1996, p. 1, col. 1, p. III-IV).

[8] ,,Pe calea apropierii şi împăcării”, conferinţă în Roma dedicată relaţiilor dintre ortodocşi şi catolici. Gândirea Rusă, nr. 4064, 9-15 februarie 1995, p. 16 şi 18.

[9] Ibid.

[10] În orice caz, după cum ştim din proprie experienţă, acest ziar este doar întrucâtva tolerant. Astfel, într-o scrisoare pe care i-am scris-o redactorului său (nr. 3569, 16 mai 1985, p. 14), cuvintele noastre inofensive, aşa cum s-ar părea, pentru ziarul rus, comentând că un rus, spre deosebire de ‘homo sovieticus’ al lui Zinoviev, va găsi calea de ieşire din impas, au fost înlocuite cu impersonalul ,,oameni”. În afară de acest exemplu personal, dar semnificativ, fiind obişnuiţi cu atmosfera şi personalul editorial de la Gândirea Rusă, ştim cât de selectivă este toleranţa sa.

[11] Preot Gheorghe Cistiakov, ,,Fericit va fi, cel care va lua şi va lovi [pruncii tăi de piatră]” (Blazhen izhe imet i razbiet) Gândirea Rusă, nr. 4120, 4-10 aprilie, 1996, p. 16.

[12] Deci, potrivit acestui preot ortodox, creştinismul nu este singura credinţă dreaptă şi mântuitoare ?!

[13] Despre chestiunea calendarului Bisericii, ca una dintre cele mai importante pentru Biserică, a se vedea capitolul ,,Reforma calendarului” şi suplimentul ,,Calendarul iulian – icoana timpului de 1.000 ani în Rusia”.

[14] Confruntându-se cu astfel de ,,perle spirituale” ale acestui preot al Patriarhiei Moscovei, cineva se poate întreba dacă el a citit în întregime Sfintele Scripturi şi dacă a primit educaţie teologică. Nu a fost instruit mai degrabă la şcoala de partid, sau în vreo altă organizaţie sovietică, unde, asemenea colegilor săi din Patriarhia Moscovei ,,care ascund epoleţii de ofiţer KGB sub sutană” (Igor Tal’kov), el a dobândit, odată cu alte obiceiuri, şi vocabularul şi logica sa obtuză ?

[15] Despre condamnarea severă a patimilor şi lupta împotriva lor care necesită ,,răstignirea trupului”  pentru ,,omorârea patimilor”, a se vedea Galateni 5, 24; Coloseni 3, 5; Romani 1, 26 şi 7, 5; I Timotei 6, 4.

[16] Predica Patriarhului Timotei al Ierusalimului († 1955) la sărbătoarea Cincizecimii. Citat din ORTODOXIA ŞI ECUMENISMUL. De ce un creştin ortodox nu poate fi ecumenist, de arhimandriţii Serafim Alexiev şi Serghie Jazadjiev, Introducere.

[17] ,,Festivităţile din Patmos”, Rusia Ortodoxă, 1996, nr. 26, p. 11.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *