Selectați pagina

După cum viermele roade lemnul, așa merge și patima trândăviei mănâncă măduva vieţii duhovniceşti

După cum viermele roade lemnul, așa merge și patima trândăviei mănâncă măduva vieţii duhovniceşti

Ca să nu cazi în ticălosul viciu al lenevirii, care-ți astupă calea desăvârșirii și te-aruncă în mâinile vrăjmașilor, trebuie să fugi de orice curiozitate, de orice atașare pământească și de orice afacere nepotrivită stării tale. Apoi, se cade a te sili să asculți repede de orice povățuire bună și de orice poruncă a superiorilor și părinților tăi duhovnicești; făcând orice lucru la timpul cerut și așa cum le place lor.

cruce nevointa duhovniceasca

După cum viermele roade lemnul, așa merge și patima trândăviei mănâncă măduva vieţii duhovniceşti

Orice ai avea să faci, nu întârzia, fiindcă întârzierea oricât de mică la început aduce după sine pe a doua, a treia și celelalte. La acestea simțirea înclină mai ușor decât la prima. Ea este aplecată spre cedare din cauză că-i robită dulceței încercată în a doua, a treia și celelalte întârzieri. Atunci și acțiunea, ori începe foarte târziu, ori adesea este complet părăsită, ca supărătoare. Și astfel încet-încet se dobândește deprinderea lenii, care ajunge în așa măsură, încât nu mai e de recunoscut, decât când ne vom da Ia lucruri serioase și sârguitoare. Căci din această lipsită sârguință recunoaștem că până atunci am stat în trândăvie și ne dăm seama cu rușine și pagubă de atâtea fapte bune ce puteam face.

Această lene aleargă pretutindeni și cu otrava ei otrăvește nu numai voința a orice lucru din mâini și orice osteneală și nevoință duhovniceasă.

Dar ea orbește și mintea să nu observe pe ce gând irațional și rău se întemeiază astfel de voință, ca nu cumva din acest fel de privire să îndemne voința a se grăbi să săvârsească îndată o faptă la care suntem datori. Lenea nu voiește a ne lăsa să îndeplinim acea faptă, ori, cel puțin ne silește s-o amânăm.

Fiindcă nu-i de ajuns numai a face lucrul ce-l ai de făcut, ci se cuvine a-l face la vremea lui și cu toată sârguința cuviincioasă cerută de calitatea și natura lui esențială, ca să fie făcut cu toată desăvârșirea, după cum este scris: „Blestemat este cel ce face lucrurile Domnului cu lenevire” (Ierem 48, IO).

Și tot acest rău se întâmplă fiindcă nu-ți dai seama de puterea acelui lucru bun, să-l faci la vremea lui și cu gând hotărâtor să biruiești osteneala și greutatea adusă de lene noilor oșteni.

Deci, socotește adesea că o singură înălțare a minții la Dumnezeu și o umilită metanie cu plecare de genunchi la pământ spre cinstirea lui Dumnezeu sunt mai scumpe decât toate comorile lumii. Și că, totdeauna, când vom lăsa lenea și ne vom sili la lucruri sârguitoare, îngerii duc la împărăția lui Durnnezeu o cunună de glorioasă biruință. Iar, dimpotrivă, leneșilor nu numai că nu le dă coroane, ci El, încet-încet ia de la dânșii darurile date, dezmoștenindu-i din Împărăția cerească. Pentru că este scris, că cei chemați la nunta cerească, nebăgând seama s-au dus, unul la țarina sa, altul la afacerile lui (Mat. 22, 6).

Dumnezeu însă, celor sârguitori și silitori le înmulțește darurile, și-i face să intre în Împărăția Lui: „Căci Împărăția Cerurilor se ia cu năvală și năvălitorii pun mâna pe ea” (Mat, 11, 12).

Dacă gândul cel rău, luptând să te arunce în lene, îți spune că pentru a dobândi o faptă bună dorită, o să treci prin grele încercări și în zile îndelungate și că dușmanii tăi sunt mulți și putemici, iar tu ești unul singur slab, și că trebuie să faci multe și mari fapte ca s-o dobândești, dacă, zic acestea ți le-ar pune înainte gândul lenevirii, nu-I asculta, ci pune-ți înainte fapte, ca și cum ai avea să întâmpini prea puțină osteneală să lupți numai cu un vrăjmaș, ca și când n-ai avea alți potrivnici, și cu o astfel de nădejde, ca și cum ai fi (după cum și ești) ajutat de mai puternic decât orice împotrivire. Căci, făcând astfel, lenea începe a slăbi, tu te așezi ca să intre în sufletul tău puțin câte puțin virtutea opusă, sârguința.

Tot astfel fă și pentru rugăciune. Adică: dacă vremea ar cere să faci o oră de rugăciune și aceasta apasă greu asupra lenevirii tale, începi rugăciunea ca și cum ai avea a te ruga numai un sfert de oră. Apoi lesne vei trece la o jumătate de oră și de la aceasta la alta, etc.

Iar de simți uneori rezistența și împotrivirea foarte violentă a lenii, lasă pentru moment rugăciunea, ca să nu te dezguști și după o mică întrerupere reia rugăciunea lăsată. Aceeași metodă se cuvine s-o folosești și în lucrul mâinilor ori în slujbă, când s-ar întâmpla să ai a face lucruri ce par multe și grele lenevirii tale și vei fi tulburat.

De aceea, începe cu inima ta de la una ca si cum n-ai avea a face alta.

Procedând astfel cu sârguință, toate le vei face cu o osteneală mai mică și de mai scurtă durată decât cea arătată de lenea ta.

Fiindcă nefăcând astfel și neobișnuindu-te a da piept cu osteneala și greutățile ce ți le arată vrăjmașul, la fiecare faptă bună se întărește lenea ta, câștigă teren, te înfrânge. Osteneala și greutatea te vor întrista chiar nefiind de față. Înainte a da piept cu ele te vei îngrozi la gândul că vei avea totdeauna osteneli, greutăți. Astfel totdeauna vei fi ispitit de vrăjmași.

De aceea chiar odihnindu-te, gândurile tale vor fi tulburate.

Cunoaște, fiule, că patima trândăviei cu ascunsa ei otravă, puțin câte puțin putrezește nu numai rădăcinile cele dintâi și mici care vor să odrăslească deprinderile faptelor bune, ci și rădăcinile deprinderilor bune mai înainte câstigate. După cum viermele roade lemnul, așa merge și această patimă. Ea mănâncă totul pe nesimțite și sfredelește măduva vieții duhovnicești.

Prin mijlocirea acestei patimi diavolul știe a întinde curse fiecărui om. Dar mai ales sufletelor duhovnicești, știind că tot cel nebucuros și leneș, lesne cade în patimi, după cum este scris: „Cel ce nu lucrează este totdeauna în pofte” (Prov. 13, 41).

Deci priveghiază totdeauna rugându-te și sârguindu-te bine ca un viteaz luptător, fiindcă: „Mâinile celor harnici sunt în sârguință” (Prov. 13, 4).

Nu întârzia a-ți țese haina de mire când trebuie să mergi acolo împodobit ca să întâmpini pe Mirele Hristos.

Adu-ți aminte în fiecare zi că cea de azi este a ta, cea de mâine este în mâna lui Dumnezeu și că Cel ce ți-a dat dimineata nu ți-a făgăduit că-ți dă seara.

De aceea n-asculta pe diavol care-ți cere să dai lui ziua de azi; iar pe cea de mâine s-o dai lui Dumnezeu. Nu! Ci întrebuințează toate momentele vieții tale cum place lui Dumnezeu, ori ca și cum n-ar avea să-ți mai dea altă vreme. Și gândește că pentru fiecare minut vei da seamă cu de-amănuntul; fiindcă într-adevăr scumpă este vremea ce-o ai în mâini și va veni ceasul când o vei căuta, dar n-o vei găsi.

Consideră ticăloasă acea zi (deși ai făcut multe lucruri), în care n-ai câștigat multe biruinți împotriva plăcerilor și voilor tale rele și în care n-ai mulțumit lui Dumnezeu nu numai pentru binefacerile primite, ci pentru patima lui cea nemuritoare suferită pentru tine. Multumește-l mai ales pentru părinteasca pedepsire și cercetare, a necazurilor ce s-ar întâmpla a-ți trimite vreodată.

Sfârșesc și te sfătui: „Nevoiește-te totdeauna cu nevoința cea bună” (l Tim. 6, 12).

Căci de multe ori numai un ceas al sârguinții a câștigat raiul și un ceas al trândăviei l-a pierdut.

Fii sârguitor dacă voiești să fie întemeiată nădejdea către Dumnezeu a mântuirii tale. „Cine a nădăjduit spre Domnul, cu sârguință va fi” (Prov. 28, 25).

Sfântul Nicodim Aghioritul; Războiul nevăzut

Abonați-vă la canalul nostru Telegram!

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *