Îmi scrieți că ginerele vostru este atât de bolnav încât este aproape de moarte. Dumnezeu Ziditorul le-a creat pe toate și acestea toate există sub stăpânirea Lui – El dă moarte și El înviază.

Dumnezeu Ziditorul le-a creat pe toate și acestea toate există sub stăpânirea Lui – El dă moarte și El înviază
Sunt convins că și voi credeți așa și că primiți cuvintele și învățătura luată din Sfânta Scriptură ca una insuflată de Dumnezeu.
Iar Sfânta Scriptură ne arată în nenumărate locuri că Pronia Dumnezeiască ne călăuzește și voi aduce drept dovadă un exemplu din acestea.
La Prorocul Isaia, în Capitolul 49, al cincisprezecelea stih:
„Au doar va uita femeia pe pruncul său? Sau nu-i va fi milă de fiii pântecelui său? Că de va și uita femeia pe aceștia, dar Eu nu te voi uita pre tine…”.
Din aceste cuvinte vedeți câtă grijă are Domnul de noi, iar dacă ginerelui vostru îi va fi de folos, atunci Dumnezeu îi va dărui sănătate și-l va ridica din patul durerii, și aceasta este ceea ce îmi doresc cel mai mult să văd. (Sfântul Cuvios Lev de la Optina)
Filocalia de la Optina, traducere de Cristea Florentina, Editura Egumenița, Galați, 2009, p. 59
Domnul Dumnezeu este Stăpînul preamărit al tuturor lucrurilor și Domn al întregului univers. Ce reprezintă postarea dreptei credințe?
Doamne ajută! Amin!
Doamne. ajuta Amin
Doamne ajută
Amin
Doamne ajuta Amin !
Doamne ajuta amin
Doamne ajută,Amin!
Doamne ajuta Amin
Amin
Amin doamne ajuta tuturor
Doamne ajuta Amin
Doamne ajuta amin
Doamne ajuta Amin 🙏
Doamne ajuta amin
Doamne ajută!Amin!
Doamne Ajuta Amin
Doamne ajuta!
Doamne ajuta Amin
Doamne ajuta 🙏🙏🙏🙏🙏
Doamne ajuta Amin.
DOAMNE ajută la toată lumea din familia noastră și prienilor dragi AMIN
Amin! ❤️🙏🙏🙏
Aleluia! Aleluia! Aleluia! Slavă Ție Dumnezeul Nostru Slavă Ție al cărui Cuvânt a făcut toate în Cer și pe Pământ! Amin! Amin!
Doamne ajuta 🙏🙏🙏
Doamne ajuta Amin
DOAMNE AJUTA-NE TUTUROR AMIN 🙏 🙏 🙏
Amin doamne ajuta
Doamne te rog frumos ajuta la toată lumea te rog frumos ajuta și la familia mea amin
Doamne Ajuta Amin !
Amin !🙏🏽🙏🏽🙏🏽
Doamne ajută!Amin!
Doamne ajuta
Doamne ajuta la toate lumea și la copii mei și la familia mea amin
AMIN DOAMNE AJUTA
AMIN DOAMNE AJUTA
Doamne ajuta!
Doamne ajuta amin
Duoa cele citite în Sfânta Scriptura nu ași spune,,pronia „ci mai degrabă puterea Duhului Sfânt ne va călăuzi în tot ADEVĂRUL ȘI ATUNCI DA ,VOM AVEA VIAȚĂ ..
Dumnezeu Ziditorul le-a creat pe toate și acestea toate există sub stăpânirea Lui – El dă moarte și El înviază. Iar Sfânta Scriptură ne arată în nenumărate locuri că Pronia Dumnezeiască ne călăuzește. viata.! 👉 Domnul să te ierte.
Domnul să te audă.
Domnul să te vadă.
Domnul să te iubească.
Domnul să te însoţească.
Domnul să te apere.
Domnul să te călăuzească.
Domnul să te mângâie.
Domnul să te ajute.
Domnul să te apere de vrăjmaşi.
Domnul să-i îmblânzească.
Domnul să-ţi moaie inima.
Domnul să te facă să nu ţii minte răul.
Domnul să te ajute să nu faci rău.
Domnul să te călăuzească să faci binele.
Domnul să te facă milostiv.
Domnul să-ţi dea putere să ierţi.
Domnul să te facă să vezi în alţii partea cea bună.
Domnul Dumnezeu, Preamilostivul, să vă binecuvinteze,
Domnul să vă ajute,
Domnul să vă miluiască,
Domnul să vă păzească de tot răul,
Domnul să vă umple de bucurie duhovnicească,
Domnul ca un bun şi iubitor de oameni să vă ierte de păcate şi în ceruri cu drepţii să vă păzească. Binecuvintează, Doamne, pe robii Tăi aceştia şi rugăciunea lor, şi dragostea lor, şi credinţa lor, şi bucuria lor, şi smerenia lor, şi răbdarea lor. Binecuvintează, Doamne, osteneala lor,
şi căsuţa lor, şi pâinea lor, şi copiii lor,
şi viaţa lor şi cu sfârşit bun îi miluieşte,
iar dincolo, la ziua Judecaţii,
un colţişor de rai le dăruieşte,
că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin.!”🙏
Amin!
Amin Slava Sfinte Doamne Slava Sfinte Dumnezeul nostru Slava Sfinte Doamne acum si pururea si in vecii vecilor Amin
🙏✝️ Doamne Iisuse Hristoase Fiul si Cuvântul Lui Dumnezeu miluieste-ne pe noi pãcãtosii 🇷🇴🇲🇩🌐✝️🙏 Preasfântã Nãscãtoare de Dumnezeu si Sfintilor iertati-ne si rugati-vã mereu Lui Dumnezeu pentru noi pãcãtosii 🇷🇴🇲🇩🌐✝️🙏 Preasfântã Treime pogoarã-te peste noi pãcãtosii si ne ocroteste uniti mereu 🇷🇴🇲🇩🌐✝️🙏 Dumnezeu sã ocroteascã mereu Ortodoxia demnã, glia noastrã strãmoseascã, neamul nostru românesc unit mereu, diaspora românã unitã mereu, rugãtorii drepti uniti mereu si Lumea Întreagã dupã Dreapta Sa Judecatã în Pace 🇷🇴🇲🇩🌐✝️🙏
Amin🥀🥀🥀
Doamne ajuta
Amin!🙏🙏🙏
Amin !!!