Selectați pagina

Dumnezeu vrea un singur lucru de la noi: smerenia, să înţelegem că suntem întru toate neputincioşi şi păcătoşi

Dumnezeu vrea un singur lucru de la noi: smerenia, să înţelegem că suntem întru toate neputincioşi şi păcătoşi

Ce este asceza? În realitate, este viaţa de zi cu zi a omului duhovnicesc, este respiraţia lui. Ce este inspiraţia şi expiraţia pentru omul firesc, acelaşi lucru este şi asceza pentru cel duhovnicesc.

Scoate dinlăuntrul lui tot ceea ce este pămîntesc, trupesc, omenesc şi Îl introduce pe Dumnezeu. Omul îşi exprimă prin asceză dorul lui după Dumnezeu şi îşi recunoaşte propria neputinţă. Osteneala noastră, asceza noastră nu ne arată vrednicia, ci voinţa noastră.

Oricât ai trudi, oricât ai osteni nu înseamnă că faci ceva esenţial pentru Dumnezeu, pentru că Dumnezeu vrea un singur lucru de la noi: smerenia, să înţelegem că suntem întru toate neputincioşi şi păcătoşi. Le facem pe toate ca să ne arătăm smerenia, că suntem un nimic şi atunci vine harul lui Dumnezeu.Adică ostenelile noastre nu decurg din sfinţenia noastră, ci prin ele cerem de la Dumnezeu să ne dea pocăinţa, iertarea , harul.

Cu postul, cu privegherea, cu rugăciunea , cu culcarea pe jos, cu reaua pătimire Îi arătăm lui Dumnezeu zdrenţele noastre, aşa cum un sărac îşi arată zdrenţele sale semenilor, ca să le stârnească mila şi să-l ajute, sau aşa cum orbul strigă după Hristos ca să-i dăruiască lumina(Mc.10, 46-52). Aşa şi noi Îi arătăm sărăcia noastră şi Îi cerem să ne deschidă ochii, ca să înţegem că suntem păcătoşi, şi aşa să ne pocăim şi să ne cerem iertare.

Dar şi când primim iertarea, ne continuăm asceza ca să primim harul. Apoi facem iarăşi asceză, ca să Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru câte ne-a dăruit.Prin urmare , şi începutul şi mijlocul şi sfârşitul luptei noastre se exprimă în acelaşi fel, prin asceza noastră.

(…)

Ce nu au putut să facă multele posturi de mâncare şi băutură şi privegherile, au putut smerenia şi recunoaşterea propriei neputinţe.Această frază ne duce întru înalturi, dându-ne şi nouă curaj.Este ca şi cum ne-ar spune:,, Dacă măi nenorocitule, te osteneşti, dacă trudeşti, dacă priveghezi, nu le faci ca să reuşeşti tu ceva. Ce poţi tu să reuşeşti? Ostenelile tale se fac ca să-I arăţi lui Dumnezeu neputinţa ta. Celelalte le face Dumnezeu.

(…)

Prin urmare. toată asceza tinde spre un scop: să înţeleg că sunt un bolnav, nu pentru că am făcut păcatul acela sau acela – asta este altceva, este o vinovăţie – ci pentru că firea mea este bolnavă.Eu,înlăuntrul meu, în cele mai adânci părţi ale fiinţei mele, sunt un paralitic,un orb, un netrebnic, un om scheletic, neavând putinţa să-mi mişc nici degetul cel mai mic.

Dacă înţeleg aceasta,trebuie să-mi exprim dorinţa învierii mele, a izbăvirii mele de către Dumnezeu. Atunci dă Dumnezeu izbăvirea. Adică din clipa în care înţelegem lăuntric propria noastră neputinţă şi reuşim să-I exprimăm lui Dumnezeu aşteptările şi dorinţa noastră de a fi izbăviţi, din clipa aceea începem sa-L respirăm pe Dumnezeu.

(…)

De acum înainte începem să avem drepturi de părtăşie dumnezeiască, pentru că I-am arătat lui Dumnezeu adevărata noastră dorinţă.

Arh.Emilianos Simonopetritul Tâlcuiri si Cateheze, Tâlcuire la viaţa Sf.Nil Calavritul

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe: