Selectați pagina

Dumnezeu nu a lăsat Bisericii nici o şcoală specială de vindecări cu bioenergie, care e pierzătoare pentru suflete

Dumnezeu nu a lăsat Bisericii nici o şcoală specială de vindecări cu bioenergie, care e pierzătoare pentru suflete

Un tânăr credincios a fost chemat de un prieten de-al său la o întâlnire a radiesteziştilor. Auzind că acolo se vorbeşte foarte frumos despre Hristos şi despre puterea dumnezeiască, a crezut că îi este de folos să se apuce de radiestezie. El postea foarte mult şi se ruga în fiecare zi din Psaltire, dar în inima lui era mândrie, şi pentru aceasta Dumnezeu l-a lăsat să cadă în rătăcire.

Nu după multă vreme diavolul i-a dat puteri vindecătoare, ba chiar îi descoperea anumite lucruri despre trecutul oamenilor pe care îi întâlnea. El era convins că a sporit în sfinţenie. Pentru că ştia că părintele său duhovnic spunea că radiestezia este vrăjitorie, o vreme i-a ascuns că s-a apucat să înveţe această tehnică. La un moment dat s-a gândit că ar fi mai bine să dobândească puteri foarte mari şi că, după ce le va dobândi, îi va fi mult mai uşor să îşi convingă duhovnicul că ceea ce face este bine. Odată s-a dus la căpătâiul unui muribund.

Până să apuce să trateze bolnavul, acesta a răsuflat profund, ca şi cum şi-ar fi dat sufletul. Faţa i s-a relaxat. Crezând că bolnavul a murit, fără să îi ia pulsul, tânărul radiestezist şi-a spus:

– E momentul să fac prima înviere din morţi.

A început să se roage şi să se concentreze. După câteva minute, bolnavul a deschis ochii. Radiestezistul era convins că îl înviase. A ieşit imediat pe uşă, convins că era la măsura la care îşi putea convinge duhovnicul de harismele sale. A alergat la biserică şi a văzut că părintele spovedea. Atunci când i-a venit rândul, din strana în care stătea a ţâşnit spre preot. Dar acesta nici nu l-a lăsat să deschidă gura:
– Ce e cu tine, frate, te-a biruit patima desfrâului?
Tânărul, revoltat, a rămas pur şi simplu uimit de întrebarea care îi fusese pusă. Aşa că părintele a repetat întrebarea:
– Ce-i cu tine, te-a biruit patima desfrâului?
– Nu, părinte, Doamne fereşte. Am venit să vă spun că am înviat un mort.
– Tu, frate? Tu nu te-ai înviat nici pe tine, ce să mai vorbim de altul. Bolnavul de la spital adormise, nu murise.
– Cum de ştiţi despre el, dar despre mine nu ştiţi? – Ce să ştiu, că nu ai căzut în patima desfrâului? Asta ştiu, dar mai ştiu că ai căzut într-o patimă şi mai mare, în cea a rătăcirii. Tânărul era descumpănit. Ştia că părintele său nu avea darul vederii cu duhul. Dar totuşi ştia ce i se întâmplase, deşi nu fusese la spital.
– De ce spuneţi asta, părinte?
– Ţi-am spus doar că radiesteziştii sunt vrăjitori. Nu m-ai ascultat, ci ai căutat să mă convingi chiar şi pe mine că îi judec greşit, nu-i aşa?
– Da, părinte, dar nici nu ştiţi câte semne minunate sunt acolo, câte vindecări, câte apariţii minunate, câte minuni la tot pasul. Nu sunt acestea semne că Dumnezeu e cu ei?
– Nu, frate, sunt semne că, într-adevăr, acolo există ceva. Dar puterea lor este putere drăcească. Ştii de ce te-am întrebat dacă ai căzut în desfrâu?
– Nu.
– Te-am întrebat ca să văd în ochii tăi mirarea pe care am văzut-o: „Cum, părintele mă cunoaşte atât de puţin încât îşi poate imagina că am căzut?”. Dar îţi spun: dacă mergeai pe drumul lor, încet-încet te-ar fi convins că nu e nici un păcat să te culci cu fata pe care o iubeşti, dacă între voi e armonie.
– Nu mi-au spus aşa ceva.
– Nu ţi-au spus pentru că le era frică să nu te piardă. Vezi tu, toate grupările eretice au mare grijă să nu îşi piardă clienţii. Şi cum îşi dau seama că cineva este sensibil faţă de o anumită problemă, încearcă să nu i-o prezinte prea direct. Oricum, nu desfrâul este principala vină a radiesteziştilor, ci faptul că sunt vrăjitori. Dumnezeu nu a lăsat Bisericii nici o şcoală specială de vindecări cu bioenergie. Tehnicile lor, pe cât sunt de eficiente, pe atât sunt de pierzătoare pentru suflete. Cine merge la ei, merge la vrăjitori.
Îţi voi da să citeşti o carte care te va convinge de acest adevăr. Te va convinge că marile daruri spirituale pe care le-ai dobândit sunt diavoleşti.
– Nu imi vine sa cred parinte.
– Ştiu. Şi mai ştiu că dacă nu aş fi apucat să îţi spun că bolnavul nu murise, şansele de a te convinge că eşti în înşelare ar fi fost minime.
– De unde aţi ştiut?
– Nu contează, contează doar faptul că trebuie să îţi dai seama cât de tare ai căzut şi să încerci să te ridici. Când vrei, te aştept la spovedanie.
– Vreau să mă spovedesc chiar acum.
– Nu chiar acum, mai stai vreo jumătate de oră, gândeşte-te bine la înşelarea în care ai căzut, roagă-L pe Dumnezeu să te ierte şi apoi vino la spovedanie. Încă nu îţi dai seama de greşeala ta. Scopul nu este ca eu să îţi dau dezlegare şi tu peste două luni să alergi la cine ştie ce altă grupare eretică, unde o să găseşti cine ştie ce mari daruri spirituale. Scopul este să înţelegi că, rupându-te de Biserică, te rupi de mântuire. Eu nu plec, spovedesc până diseară, aşa că te pot spovedi oricând. Tânărul era trist. Se alesese praful de toate harismele lui.
După ce tânărul a ieşit în curtea bisericii, părintele a sunat imediat pe cineva:
– Alo, sărut-mâna, părintele Andrei sunt. Cu părintele Tihon se poate? După câteva clipe, părintele Tihon a venit la telefon:
– Mii de mulţumiri, părinte Tihon, părintele Andrei sunt. A venit radiestezistul la mine, aşa cum v-a descoperit Dumnezeu. O să fie bine, îl aduc pe drumul cel bun. Mii de mulţumiri.
– Nu îmi mulţumiţi mie, că nu am nici un merit. Dacă nu mi-ar fi descoperit Dumnezeu căderea tânărului, nu v-aş fi putut ajuta cu nimic. Vă rog însă să nu mai spuneţi şi altora despre asta, ca să nu se facă vâlvă.
– Sigur, părinte, cum spuneţi. Sărut-mâna…

Din Patericul mirenilor

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *