Selectați pagina

Dumnezeu îi dăruieşte omului belşugul vieţii, ca omul să se bucure liber şi pe faţă

Dumnezeu îi dăruieşte omului belşugul vieţii, ca omul să se bucure liber şi pe faţă

Dacă vaca îi îngăduie o singură dată şarpelui să sugă de la ea, atunci ea va alerga în fiecare zi în acel loc, ca să fie suptă de şarpe. Aceasta este fermecătura şarpelui şi dureroasa plăcere a vacii!

Cu cât şarpele se îngraşă mai mult, cu atât slăbeşte mai mult vaca. Ah, cât de repede se va preface plăcerea dureroasă a vacii în durere neplăcută!

Căci atunci când laptele din uger va seca, vaca va fi nevoită să hrănească şarpele cu sângele ei. Iar dacă vaca nu renunţă la aceste nefericite întâlniri, şarpele îi va mânca şi carnea, şi creierul.

Stăpânul va ieşi să ucidă. Pe cine va ucide: pe vacă ori pe şarpe? Fireşte, pe şarpe.

Dumnezeu îi dăruieşte omului belşugul vieţii, ca omul să se bucure liber şi pe faţă. Însă când şarpele miroase o singură dată acest belşug, omul simte o bucurie ascunsă, tainică, amestecată cu jale, şi începe să îndoape în fiecare zi şarpele cu viaţa sa.

Aceasta este neagra fermecătură a şarpelui şi jalnica bucurie a omului! Cu cât şarpele se îngraşă mai mult, cu atât se usucă mai mult viaţa omului. Ah, cât de repede se va preface bucuria jalnică a omului în tristeţe nebucuroasă!

Căci, cu cât şarpele soarbe mai mult viaţa din om, cu atât mai puţină viaţă îi dă Dumnezeu omului. Şi dacă omul nu rupe la timp această nefericită prietenie, viaţa din el îşi va da ultima picătură, iar şarpele va mânca atunci sângele lui, carnea şi creierul – învelişul vieţii.

Stăpânul va ieşi să ucidă. Pe cine va ucide: pe om ori pe şarpe? Fireşte, pe şarpe.

De aceea Hristos se şi numeşte iubitor de oameni. Deci, Iubitorul de oameni va ieşi să-l ucidă pe omorâtorul omului. La nimic nu ajută toate elegiile etice, fereala sau lungile precepte ale nenumăraţilor înţelepţi când este vorba de şarpele ghemuit sub frunze, care-­l aşteaptă pe om şi spre care omul se duce vrăjit de fermecătura acestuia şi obişnuit cu prea-jalnica-i plăcere!

La ce ajută, deci, toată minciuna înfumurată şi vorbirea ocolită, când este limpede că şarpele trebuie ucis? La ce pot ajuta filosofii şi hierofanţii, când e nevoie de un viteaz?

Însă şarpele era sub frunze, iar filosofii cu hierofanţii laolaltă nu numai că nu l-au văzut, ba chiar, fără să-şi dea seama, l-au acoperit tot mai mult cu frunze. Înşelaţii au ajuns astfel înşelători, şi potrivnicii şarpelui au ajuns tovarăşii lui neştiutori.

Sfântul Nicolae Velimirovici Episcopul Ohridei şi Jicei, “Gânduri despre bine şi rău”, Editura Predania, Bucureşti, 2009

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *