Selectați pagina

Dumnezeu îi dă jos pe unii de pe tron, iar pe alţii îi ridică pe tron

Dumnezeu îi dă jos pe unii de pe tron, iar pe alţii îi ridică pe tron

Un mare împărat, care ajunsese la adânci bătrâneţi, spu­nea că în viaţa lui a văzut multe, dar că nu L-a văzut pe Dumnezeu.

Și pentru ca să nu închidă ochii fără a-L vedea pe Dumnezeu, a dat poruncă tuturor ca peste trei zile să se adune conducători şi popor în faţa palatului şi celui care i-L va arăta pe Dumnezeu, îi va da jumătate din împărăţie.

Nelinişte mare a cuprins lumea, căci nimeni nu cuteza să satisfacă dorinţa împăratului, ştiind că acest lucru este cu ne­putinţă.

Sosi ziua hotărâtă, lume multă se adună, trecură câteva cea­suri bune din timpul zilei, liniştea şi aşteptarea se prelungeau, când deodată un tânăr păstor înaintă în faţa împăratului şi zise:

– Ce doriţi să ştiţi împărate despre Creatorul lumii?
– Ascultă bine, spuse împăratul, dacă nu-mi vei răspunde la întrebările mele, te voi pedepsi pentru îndrăzneala ta. Să-mi răspunzi la trei întrebări:
1. Aratămi-L pe Dumnezeu.
2. Ce a fost înainte de Dumnezeu?
3. Ce face Dumnezeu?

– Prima dorinţă o pot îndeplini înălţate împărate, dacă vei putea privi măcar un minut cu ochii ţintă la soare.

– Dar ce-ţi trăzneşte băiete prin minte, nu cumva vrei să or­besc?!

– Vezi stăpâne?! Soarele este numai o firimitură din măreţia lui Dumnezeu şi înălţimea Ta vrei să-L vezi pe însuşi Dumne­zeu?! Dumnezeu se poate vedea numai cu ochii sufletului şi credinţei.

Împăratul zâmbi şi-i zise:
– Văd că ai o minte luminată şi un suflet ales. Răspunde-mi acum la a doua întrebare: Ce-a fost înainte de Dumnezeu?

– Luminate împărate, pot răspunde la această întrebare dacă vei începe să numeri.

Împăratul se grăbi să numere şi zise:
– Unu, doi, trei,…

– Nu aşa, spuse păstorul, ci începe cu… înainte de unu…

– Cum asta, zise împăratul, păi înainte de unu nu există de­cât zero, adică nimic.

– Înţelept ai gândit înălţimea Ta, căci nici înainte de Dum­nezeu n-a existat nimic.

Împăratul, foarte încântat, îi zise păstorului să-i răspundă şi la ultima întrebare: Ce face Dumnezeu?!

– Ca să răspund şi la această întrebare, trebuie să ne schim­băm hainele şi să mă urc eu pe tronul Măriei Tale şi să am sceptrul în mână.

După ce şi-au schimbat hainele, păstorul s-a urcat pe tron cu sceptrul în mână şi a zis:

– Iată ce face Dumnezeu: pe unii îi dă jos de pe tron, iar pe alţii îi ridică pe tron.

Toţi rămaseră uluiţi, în timp ce tânărul păstor, continuă a vorbi: .

– Dar eu, pentru că sunt supusul Măriei Tale, vom schimba din nou hainele între noi şi fiecare se va îngriji de munca sa: împăratul va conduce turma împărăţiei sale, iar păstorul tur­ma oilor sale!

Tot poporul s-a bucurat, în frunte cu împăratul, iar când a fost vorba ca păstorul să primească jumătate din împărăţie, aşa cum a promis împăratul, el răspunse:

– Ceea ce mi-ai promis împărate o las tot Măriei Tale, pen­tru bunăstarea poporului pe care-l conduci, deoarece eu am o bogăţie mai mare decât lumea întreagă, în inima mea. Îl am pe DUMNEZEU.

Atunci împăratul şi întreg poporul au mărturisit că, într- adevăr, cu toţii L-au văzut pe DUMNEZEU!

„Pe Dumnezeu a-L vedea nu este cu putinţă oamenilor, spre Care nu cutează a privi oştile îngeri, iar prin tine, preacurată, S-a arătat oamenilor Cuvântul întrupat, pe care Slăvindu-L, cu oştile îngereşti, pe tine te fericim.” (Irmos de la rânduiala înmor­mântării)

P. Gilortescu

„Istorioare morale: (din înţelepciunea poporului român)”, antologie alcătuită de preotul Valeriu Dobrescu. Editura Babei, Bacău 2011

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *