Selectați pagina

Citind în Sfânta Scriptură şi la Sfinţii Părinţi aflăm că Dumnezeu a creat lumea din următoarele motive

Citind în Sfânta Scriptură şi la Sfinţii Părinţi aflăm că Dumnezeu a creat lumea din următoarele motive

-Acum să vă pun, părinte, o altă întrebare, pe care poate n-ar trebui să v-o pun. Nu ştiu dacă există răspuns.

-Ce întrebare? Spune-mi!

-De ce a creat Dumnezeu lumea? Putem să răspundem la această întrebare?

-Desigur că putem. Citind în Sfânta Scriptură şi la Sfinţii Părinţi aflăm că Dumnezeu a creat lumea din următoarele motive:

– ca să se arate mărirea, darurile, însuşirile, virtuţile şi măreţia lui Dumnezeu (Is. 43, 7) şi, precum frumos spun Sfinţii Părinţi, „ca să se cunoască şi să se înţeleagă din lucrările Sale măreţia lui Dumnezeu” şi „bunătatea şi înţelepciunea cu care Dumnezeu a făcut pe om” şi „ca să aibă Dumnezeu lumea prin care să se stăpânească lucrările Lui, adică să se exprime dragostea Sa;

– ca să fie dăruite cu desăvârşire şi să fie oferite toate cele ale lumii în împărăţia cea iară de sfârşit a Dumnezeului celui treimic (Rom. 11,36; I Cor. 15,24-28, Apoc. 21,6; Colos. 1, 16; Evr. 2, 10; PG 118, 876) şi a lui Iisus Hristos (Apoc. 11, 15; II Ptr. 1, 11);

-ca să fie slăvit şi cinstit Preasfântul Său nume şi dum-nezeiescul har al Său de către toată lumea, căci această slavă a lui Dumnezeu este cauza îndumnezeirii, a mântuirii lumii (Efes. 1,6; 1, 12); şi

– ca să dăruiască această lume ca un semn al dragostei Sale către omul cel preaiubit de către El (Fac. 1, 28).

Prin crearea lumii Dumnezeu nu a urmărit desfătările şi slujirea Sa, ci desfătările, bucuriile şi slujirea iubitei Sale creaturi numite om, precum spun Sfinţii Părinţi: „Dumnezeu a zidit lumea nu pentru folosinţa Sa, ci ca să o aibă omul.” Şi Sfântul Grigorie Teologul zice: „pentru a se transfera bunătăţile pe care le are Dumnezeu omului si tuturor creaturilor Sale.”

Arhimandrit Spiridonos Logothetis,  Răspunsuri la întrebări ale tinerilor

1 Comentariu

  1. soarepeogoare

    Sf. Isaac Sirul spune așa :”Manifestarea distinctivă a raționalității în ființele raționale e neîncetata laudă a lui Dumnezeu; de asemenea, starea creată a sufletului, atât de minunat în firea lui, crearea lui Bunul Creator nu are alt scop ca el să se desfăteze de cunoașterea slavei dumnezeiești, așa puterile nevăzute [ale îngerilor ], înrudite cu sufletul, se desfătează neîncetat de slava slăvitei Sale Ființe. Astfel sufletul ocupat neîncetat cu laudele dumnezeiești, stă în starea naturală a creației lui. Fiindcă Dumnezeu a adus la existență creația Sa numai pentru ca să-l cunoască și să-L laude și așa să fie înălțat la desfătarea slavei Sale veșnice pe care nimeni nu o poate rosti și nici cuprinde, fiindcă slava Dumnezeieștii Firi se descoperă sufletului prin neîncetata îndeletnicire cu lauda lui Dumnezeu.
    Lumea creată cu multele și variatele ei ființe a fost și ea adusă la existență tot pentru ca slava lui Dumnezeu să fie cunoscută de inteligența ființelor raționale, iar nu numai pentru mâncare, băutură și căsătorie, deși în prostia lor mulți cred aceasta. Fiindcă Dumnezeu i-ar fi putut așeza pe oameni în starea firilor spirituale, fără să aibă nevoie să -şi perpetueze existența unii din alții, și , ca și acelea, să nu aibă nevoie pentru creșterea lor de elementele lumii materiale. Dar e limpede că nu acesta e scopul creației umane, cum spun ei, fiindcă ei nu vor fi lăsați pe veci în aceste lucruri, căci toate aceste lucruri socotite plăcute și slăvite în lumea aceasta vor înceta, iar Dumnezeu îi va așeza pe oameni într -o altă stare prin care lumea va cunoaște scopul spre care a vrut Dumnezeu să conducă creația de la bun început, și care nu a fost acela de a cinsti animalitatea disprețuită, de altfel, de mulți chiar și aici. Ci Atotînțeleptul Dumnezeu a așezat această creație văzută înainte de toate, pentru ca prin aceste lucruri văzute oamenii și toate ființele raționale să se înceapă să se apropie de cunoașterea slăvitei Sale Firi.
    Căci nu este potrivit ca Acel care predă cunoașterea elevilor lui să -i aducă încă de la început la cunoașterea desăvârșită a lucrului predat, fără să-i fi deprins mai întâi în chip desăvârșit literele alfabetului și rostirea lor, pentru că e un lucru rău ca lucrurile înalte să fie înfățișate înainte de a fi fost deprinse cele umile. De asemenea, cine vrea să cheme la ospăț multă lume, arată mai întâi vasele mai modeste și felurile de mâncare gătite mai simplu, și abia mai apoi, treptat, aduce vasele strălucitoare la vedere și felurile de mâncare care trezesc admirația. La fel face Dumnezeu, Stăpânul a toate: Îşi descoperă puterea înțelepciunii și iubirii Lui în plinătatea celor cuprinse în această lume văzută și care e nespus mai prejos decât ceea ce se va vedea după ea; fiindcă Dumnezeu a păstrat pentru sfârșit slăvita fericire și uimitoarele vederi ale minunatei lumi pe care uriașa Lui putere și marea Lui iubire le-a pregătit ca să fie aduse spre a fi văzute de toți.
    De aceea, cum spuneam mai sus, când printr-o necontenită îndeletnicire cu El sufletul e mișcat spre desfătarea slavei Lui și găsește ușurare când rămâne așa neîncetat, căci prin harul Duhului Sfânt simte așa ca pe-o arvună și pe cât îngăduie limitele firii sale starea în care se va îmbrăca la sfârșit și că s-a învrednicit anticipat ca într-o arvună de [adevărata] libertate.”

    (Cuv. al doilea al aceluiaşi Mar Isaac, Care e semnul că razele firii noastre raționale au început să se arate în suflet, Cuvinte către singuratici, partea a II-a, Sibiu, Deisis, 2003)

    Răspuns

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *