Renate Weber, Avocatul Poporului, a comentat în cadrul emisiunii “Obiectiv” de la Antena 3, declarația premierului Florin Cîţu privind avantajele pe care le pot avea românii, după vaccinarea anti-COVID-19. În opinia ei, aceste măsuri ar putea încălca legea, prin discriminarea celor care nu vor să se vaccineze şi care au dreptul la o viaţă normală.

pasaport de vaccinare

Dreptul la o viață normală NU POATE FI CONDIȚIONAT de vaccin!

Avocatul Poporului Renate Weber, consiseră că orice decizie privind avantajele pentru cei vaccinaţi ar putea induce discriminare faţă de cei care nu vor să se imunizeze, mai ales că demersul este unul opţional.

Ea subliniază importanța vaccinării, dar trage un semnal de alarmă cu privire la modul în care se va îngrădi ulterior viaţa sau dreptul la muncă al celor care nu se vaccinează, mai ales că recent în spațiul public au fost plângeri referitoare la unii angajatori care solicită vaccinarea obligatorie a personalului care, dacă refuză, riscă să fie dat afară.

„Suntem acum doar în fața unei declarații făcute așa, la un punct de presă ad-hoc. Dincolo de asta eu cred că, formula spre care se va merge va fi una care să nu discrimineze.

Pe de altă parte, vreau să vă spun că nici măcar prin lege nu poți discrimina. Chiar dacă treci prin Parlament o măsură, nu poate să meargă împotriva textului constituțional care interzice discriminarea.

Avantajele oferite celor care s-au vaccinat să nu însemne o discriminare a celorlalți. Peste tot în lume, există un număr de persoane care nu doresc să se vaccineze și viața acelora nu poate fi oprită sub nici o formă.

Unii angajatori impun vaccinarea

Am văzut inițiative la noi ale unor angajatori care sunt foarte fermi în a le spune angajaților că, dacă refuză să se vaccineze nu se vor mai regăsi în acele colective, că vor fi dați afară.

Noi am plecat de la unele declarații venite din spațiul public. Am avut o corespondență cu Ministerul Sănătății care ne-a răspuns foarte ferm că, atât timp cât prin strategia de vaccinare se subliniază că vaccinarea nu este obligatorie, atunci concedierea unor persoane sau neacceptarea lor este dincolo de cadrul legal existent în România.

Fiecare persoană care se va simți în felul acesta atinsă, în drepturile sale, va trebui să atace astfel de decizie în instanță, dacă într-adevăr angajatorii le vor pune în practică. Şi eu cred în continuare că este bine să îi convingem pe oameni să se vaccineze, dar nu îi putem opri pe ceilalți să trăiască o viață și să muncească, așa cum e firesc”, a spus Renate Weber la Antena 3.

Renate Weber, Avocatul Poporului a comentat la Antena 3 declarațiile apărute în presă ale oficialilor Guvernului care susțin acordarea de avantaje celor care se vaccinează anti-COVID-19. Potrivit acesteia orice diferențiere pe bază de vaccin poate conduce la discriminare.

Renate Weber, Avocatul Poporului, a precizat că înțelege inițiativa de a convinge oamenii să se imunizeze, dar această convingere nu înseamnă prin măsuri de constrângere pentru că totuși, vaccinarea în România nu este obligatorie.

„Cu siguranță, atunci când te gândești la niște avantaje pentru persoanele vaccinate trebuie să ai mare grijă ca asta să nu însemne în același timp o discriminare a celor nevaccinați.

Eu pot să înțeleg intenția de a-i convinge pe cât mai mulţi să se vaccineze, dar convingerea nu înseamnă prin măsuri de constrângere pentru că totuși vaccinarea în România cu acest vaccin nu este obligatorie

Ceea ce s-a spus este pe linia a ceea ce am primit și noi prin sesizări și ceea ce am văzut prin presă, sunt spitale care le cer tuturor angajaților ca să se vaccineze, sunt alte companii care iarăși vin cu astfel de mesaje interne, că obligatoriu toată lumea să se vaccineze.

Noi am avut o corespondență cu Ministerul Sănătății și răspunsul primit de acolo a fost unul absolut corect: câtă vreme în România vaccinarea aceasta nu este obligatorie nu pot să interzici unui om accesul pe piața muncii sau să îl condiționezi de efectuarea unui vaccin.

Nu poți să interzici unui om să aibă o viață socială pentru că nu a făcut un vaccin

Tot așa, nu poți să interzici unui om să aibă o viață socială pentru că nu a făcut un vaccin.Poate că unii nu fac vaccinul că nu le-a venit rândul pentru că uitați-va cum a evoluat vaccinarea, poate alții au interdicții medicale, poate alții nu vor.

Oamenii aceștia continuă să aibă drepturi și libertăți și acestea trebuie respectate. Eu pot să înțeleg că pe de o parte experții epidemiologi vin cu ideile lor, dar în același timp oamenii politici trebuie să înțeleagă că ei au responsabilitatea respectării drepturilor și libertăților tuturor.

Şi repet, a convinge pe cineva nu înseamnă să impui măsuri de constrângere, aia numai convingere este pur și simplu discriminare”,a spus Renate Weber la Antena 3.

Întrebată de cazul studenților care ar putea purta combinezoane, pe tot parcursul programului didactic, în cazul în care nu sunt vaccinați, Renate Weber a precizat că speră că aşa ceva să nu se întâmple niciodată.

Persoane care se consideră vătămate, trebuie să se adreseze instanțelor

Potrivit ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, studenţii care nu se vor fi vaccinat până în toamnă ar putea să aibă la dispoziție, spre exemplu, combinezoane de protecție pe care să le poarte pe tot parcursul programului didactic. „Sunt câteva universități şi eu personal susțin această variantă”, a spus Sorin Cîmpeanu.

Referitor la această declarație, Avocatul Poporului, Renate Weber a precizat: prefer să pun accentul aici pe acest condițional optativ pe care l-a folosit domnul ministru adică “s-ar putea”.

Adică eu sper că așa ceva nu s-ar putea niciodată, pentru că nu este normal, până la urmă e un drept pe care cineva la are. Când vii și condiționezi starea socială, economică a unui student este de înțeles alta e să condiționezi din cauza unui vaccin.

Dacă astfel de lucruri se vor întâmpla, așa cum este posibil să se întâmple, inclusiv desfacerea contractelor de muncă. Dacă se întâmplă așa ceva, acele persoane care se consideră vătămate trebuie să se adreseze instanțelor, pentru că nu există o altă soluție când este vorba de astfel de măsuri administrative”, a mai spus Renate Weber, Avocatul Poporului la Antena 3.