Selectați pagina

“Dorite-s mai mult decît aurul, şi decît piatra scumpă mult, şi – mai dulci decît mierea şi fagurul”, Tâlcuirea Psalmului 18, Fericitul Teodorit al Kirului

“Dorite-s mai mult decît aurul, şi decît piatra scumpă mult, şi – mai dulci decît mierea şi fagurul”, Tâlcuirea Psalmului 18, Fericitul Teodorit al Kirului

TÎLCUIREA PSALMULUI 18
Întru sfîrşit, al lui David.
De la Fericitul Pavel ne-am învăţat cele trei feluri ale dumnezeieştilor legi. Aşa, zice că una s-a dat fără scrisori, prin zidire şi prin firea oamenilor. Pentru că cele nevăzute ale Lui se văd din zidirea lumii şi se înţeleg prin făpturi. Şi iarăşi: „Neamurile ce nu au lege le fac din fire pe ale legii. Neavînd lege, aceştia îşi sînt ei înşişi lege.” Alta s-a dat cu slove prin marele Moisi. Şi zice că Legea s-a adăugat pentru călcările de poruncă, poruncindu-se şi aşezîndu-se prin Îngeri în mîna mijlocitorului. După aceasta, s-a pus cea de a treia, adică aceea a darului, pentru că zice: „Legea Duhului Vieţii m-a slobozit pe mine din legea păcatului şi a morţii.”
În Psalmul pus înainte, şi Fericitul David împreună-glăsuieşte cu acestea şi îi învaţă pe oameni după aceeaşi rînduială: mai întîi, legea ce propovăduieşte pe Ziditorul întru zidire; apoi, pe cea dată prin Moisi, care a pus mai multă cunoştinţă pentru Ziditorul întru cei ce voiau să ia aminte; după aceasta, pe cea a darului, care curăţeşte sufletele desăvîrşit şi le izbăveşte de sticăciunea de acum. De aceea ne şi trimite la „sfîrşit” Psalmul, căci mai-nainte vesteşte Noul Testament.

Cerurile povestesc slava lui Dumnezeu şi facerea mîinilor Lui o vesteşte tăria.

Zice: Numai arătîndu-se frumuseţea cerurilor şi mărimea, este destul să propovăduiască puterea Ziditorului. Că – dacă cel ce vede o prea-mare şi prea-bună zidire îl laudă pe ziditor; dacă cel ce vede o corabie bine şi frumos făcută îl înţelege pe marangoz (adică pe făcătorul de corabie); dacă, prin privirea icoanei, intră împreună în lăuntru şi pomenirea zugravului – apoi, cu mult mai vîrtos văzîndu-se, zidirea povăţuieşte cu adevărat pe privitori către Ziditorul. Şi a pomenit „cerul” şi „tăria” după urmarea învăţăturii marelui Moisi, pentru că acela a zis întîi: „Să se facă cerul!”, şi apoi povesteşte zidirea tăriei, pe care a numit-o „cer al cerurilor”. Să nu se mire nimeni însă de numele cu număr de mulţi63 al cerurilor, fiind obiceiul Scripturii să numească uneori cu număr de unul, iar alteori cu număr de mulţi. Şi Fericitul David îl numeşte cu număr de unul: „cerul cerului Domnului.” Şi iarăşi: „Celui ce îmbracă cerul cu norii.” Şi – cu număr de multe, iarăşi acelaşi: „Lăudaţi-L pe Dînsul, cerurile cerurilor!” Aceeaşi însemnare au amîndouă graiurile, căci cerul acesta văzut sa
făcut ca oarecare acoperămînt al pămîntului, iar cel mai de sus este acoperămîntul acestuia. Deci pentru aceasta se numeşte „cer al cerului” şi „cer al cerurilor”. Este cu putinţă a vedea şi la noi cetăţi care au numire îndoită, pentru că zicem şi „Tarson”, şi „Tarsis”; şi „Tiva”, şi „Tivele”, pentru aceeaşi cetate. Aşa, cei vechi numeau o cetate şi „Michina”, şi „Michinele”, ştiind-o că se numea cu număr de multe. Şi acestea nu s-au zis de mine aşa prost, ci pentru cei ce se ispitesc să numere multe ceruri.

2 Ziua zilei spune cuvînt şi noaptea nopţii vesteşte cunoştinţă.

Urmarea tocmită a nopţii şi a zilei arată hotarele aşezate de Ziditorul, pe carezidirea neînsufleţită nu suferă a le călca. Căci – crescînd, şi micşorîndu-se spre trebuinţa oamenilor, şi una de la alta împrumutînd vreme şi iarăşi plătindu-şi datoria una alteia – ziua şi noaptea arată purtarea de grijă ce stă asupra lor. Iar acest „îi spune cuvînt, şi îi vesteşte cunoştinţă” şi „povestesc slava” nu învaţă că cele văzute sînt însufleţite, ci este facere de faţă care învaţă pe toţi să se povăţuiască de la cele văzute spre Dumnezeu cel nevăzut, şi Aceluia să-I aducă lauda.

3 Nu sînt graiuri, nici cuvinte, ale cărora să nu se audă glasurile lor.
4 În tot pămîntul a ieşit vestirea lor, şi la marginile lumii – graiurile lor.

Adică: Nu cu ziceri, nici cu cuvinte care nu se aud, ci în tot pămîntul a ieşit glasul lor, ori, după Achila: „canonul lor”, că – nerostind nici cuvinte, nici graiuri, ci arătînd canonul şi rînduiala lor – ele cheamă tot pămîntul şi marea spre dumnezeiasca laudă.

5 În soare a pus locaşul Său, şi el – ca un mire ce iese din cămara sa.
6 Bucura-se-va ca un uriaş să alerge cale: din marginea cerului – ieşirea lui, şi
întîmpinarea lui – pînă la marginea cerului.

Cei trei au tălmăcit acestea mai luminat: „În soare a pus aşezămîntul Său întru dînşii”, adică în ceruri. Aşa a învăţat şi marele Moisi: „Şi a făcut Dumnezeu pe cei doi luminători mari şi i-a pus pe dînşii pe tăria cerului, spre a lumina pe pămînt.” Aceasta a zis-o şi dumnezeiescul David: Şi-a pus locaşul Său în soare, ca el să se asemene,după frumuseţe, cu mirele ce iese din cămară cu multă bună-cuviinţă, iar după grăbnicie – cu un uriaş ce aleargă cu multă putere şi tărie, „nimeni stîndu-i spre împiedicare şi ispitindu-se să-l oprească despre mergerea înainte. Aşa şi acesta: răsare de la răsărit, şi întru o zi trece cerul şi ajunge la apus, împărtăşind toată jivina de a sa fierbinţeală.”
7 Şi nu este cine să se ascundă de căldura lui.
„Căldura” a pomenit-o aici în loc de lumină, arătînd mai mare lucrare decît lumina făcută de mînă, care nu ne încălzeşte decît de aproape, iar soarele – slobozindu-şi razele de departe – ne împărtăşeşte şi de căldură, şi de lumină. Ajung şi acestea să arate oamenilor pe Făcătorul, dar a dat şi lege spre ajutor, care poate să întoarcă pe cei rătăciţi:
8 Legea Domnului este fără prihană, care întoarce sufletele; mărturia Domnului – credincioasă, care înţelepţeşte pruncii.
9 Dreptăţile Domnului – drepte, cele ce veselesc inima; porunca Domnului – strălucită, care luminează ochii.
10 Frica Domnului – curată, care rămîne în veacul veacului. Judecăţile Domnului – adevărate, îndreptate împreună.
11 Dorite-s mai mult decît aurul, şi decît piatra scumpă mult, şi – mai dulci decît mierea şi fagurul.

„Lege”, şi „mărturie”, şi „dreptăţi”, şi „poruncă” şi „judecăţi” numeşte Legea lui Moisi, că uneori zice: „Acestea sînt dreptăţile şi judecăţile pe care le-a dat Domnul lui Moisi”, iar alteori: „Vei străjui Legea Domnului Dumnezeului tău şi vei păzi poruncile Lui!” Şi se numeşte „lege”, ca ceea ce pune în rînduială vieţuirea prea-bună; şi „mărturie”, ca ceea ce îi mărturiseşte pe cei ce păcătuiesc şi le arată pedeapsa călcării de poruncă; iar „dreptăţi” – ca ceea ce învaţă dreptatea, şi opreşte nedreptatea şi îi arată drepţi pe cei ce isprăvesc fapte bune. Se numeşte „poruncă”, ca ceea ce porunceşte ce se cuvine să se facă şi le rînduieşte cu stăpînire; iar „judecăţi” – ca ceea ce arată dumnezeieştile hotărîri, şi învaţă ce bunătăţi va dobîndi cel ce le păzeşte şi la care munci se va da cel ce le calcă. Deci zice: Legea lui Dumnezeu, fiind slobodă de toată prihana, întoarce sufletele oamenilor şi le face fără de prihană. Mărturia, înfricoşînd pe cei nedesăvîrşiţi şi prunci, îi înţelepţeşte. Dreptăţile veselesc inima, arătînd pricina îndreptării. Porunca luminează ochiul minţii, învăţîndu-l ce mulţumeşte şi împacă pe Dumnezeul tuturor. Iar evlavia şi frica lui Dumnezeu, arătînd cu cuvinte sfătuitoare păzirea acestora, aduce desfătarea veşnicelor bunătăţi. Şi după cuviinţă a numit „curată” frica de Dumnezeu, adică curată de păcat, fiindcă frica omenească este păcătoasă şi se numeşte „temere”. Iar judecăţile le-a numit „adevărate şi îndreptate”, ca cele ce cu adevărat aduc asupra oamenilor şi cinste, dar şi pedepse drepte.
Deci a zis: „Acestea sînt mai scumpe decît aurul şi decît pietrele scumpe şi mai dulci decît mierea”, însă nu tuturor oamenilor, ci celor cu adevărat oameni, a căror viaţă nu se aseamănă dobitoacelor celor necuvîntătoare, după glasul Proorocului.

12 Pentru că robul Tău le păzeşte pe acestea
Pentru a căror dobîndire ne învaţă mai descoperit: şi, cînd păzesc acestea, răsplătire este multă. Zice: Celor ce voiesc a le păzi pe acestea le este pusă înainte prea-mare răsplătire.
Dar, de vreme ce a zis că păzeşte judecăţile lui Dumnezeu, a luat în minte neputinţa omenească şi, gîndind trufia graiului, îndată a adăugat:
13 Greşalele cine le va pricepe? De cele ascunse ale mele curăţeşte-mă
Că, deşi voiesc cu multă sîrguinţă a păzi poruncile lui Dumnezeu, mă trag de fireasca neputinţă spre multe afară de voia şi de socoteala mea. Şi pe unele le greşesc neştiind, iar pe altele – biruindu-mă de lucrurile puse împrejuru-mi, ce îmi cad înainte. Iar de şi scap de păcatul cu lucrul, gîndurile mă umplu de toată întinăciunea. Pentru aceasta Te rog pe Tine, Cel ce poţi a mă curăţi, şi strig: „De cele ascunse ale mele curăţeşte-mă!”
14 şi de cei străini cruţă pe robul Tău!
Că nu numai gîndurile mă înconjură, ci şi ceata dracilor se pune împrejurul meu: aceia îmi vrăjmăşuiesc de afară, iar acelea împreună lucrează şi le ajută din lăuntru. Şi după cuviinţă i-a numit pe dînşii „străini”, ca pe nişte vrăjmaşi care s-au lepădat cu totul de împrietenirea cu noi. De nu mă vor stăpîni, atunci fără prihană voi fi şi mă voi curăţi de păcat mare.
15 Şi vor fi întru bună-plăcere cuvintele gurii mele, şi cugetul inimii mele înaintea
mea este totdeauna.
Iar eu doresc – zice – să capăt ajutorul Tău, ca – scăpînd de bîntuielile acestora – să- mi pun înaintea Ta sufletul slobod de toată prihana şi, luîndu-mi de la Tine iertarea pentru cele greşite, să-Ţi aduc Ţie lauda veşnică, pomenind de-a pururea cuvintele Tale. Însă prin acestea mai-nainte vesteşte şi Aşezămîntul cel Nou, şi darul Botezului şi dăruirea Preasfîntului Duh, prin care credincioşii capătă lăsarea celor mai-nainte greşite şi, avînd destul ajutor în vremea de aici înainte, biruiesc patimile ce se ridică asupră-le şi duhurile vrăjmaşe şi rele.

După aceea, adaugă:
Doamne, ajutorul meu şi Izbăvitorul meu!
Punînd sfîrşitul potrivit Psalmului, L-a numit „Domn”, ca pe un Făcător şi Ziditor, şi „izbăvitor”, ca pe Cel ce slobozeşte de stricăciunea dinainte prin naşterea de a doua oară a Preasfîntului Botez, şi izbăveşte de robia dracilor şi dăruieşte nestricăciune şi nemurire.
Psalmul acesta le cuprinde pe toate: cele dintîi învaţă pentru zidire şi pentru purtarea de grijă, cele din mijloc – pentru Lege, iar cele de pe urmă – pentru dar. Că zice: „Greşelile cine le va pricepe? De cele ascunse ale mele curăţeşte-mă şi păzeşte de străini pe robul Tău, Doamne, ajutorul meu şi izbăvitorul meu.” Iar dăruitor al bunătăţilor acestora este Noul Testament.

Tâlcuirea Psalmilor Împăratului Prooroc David” , Fericitul Teodorit, Episcopul Kirului 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *