Selectați pagina

Discuția cu ereticii e oprită de Sf. Apostol Pavel până acolo, încât desemnează doar mustrarea drept cauză a unei singure adunări cu un eretic

Discuția cu ereticii e oprită de Sf. Apostol Pavel până acolo, încât desemnează doar mustrarea drept cauză a unei singure adunări cu un eretic

Cui aparțin Scripturile 

¹Venim, așadar la ceea ce ne-am propus; căci spre acest lucru ne îndreptam și pe acesta îl pregăteam prin prefața alocuțiunii de până acum, ca acum să începem lupta de acolo de unde ne provoacă potrivnicii. ² Căci ei întind Scripturile și prin această îndrăzneală a lor îi clatină pe unii, şi astfel în adunări îi orbesc pe cei tari, îi prind pe cei slabi, iar pe cei din mijloc îi lasă cu un scrupul în inimă. ³ Așadar, aici mai degrabă va trebui să le închidem calea, neadmițându-i la nici o discuție plecând de la Scripturi. 4 Dacă ele sunt tăria lor, atunci ca să le poată avea, trebuie de văzut cui anume îi revine posesiunea Scripturilor, ca să nu fie admis să recurgă la ele cel căruia nu-i revin nicicum.

Discuția cu eretici e oprită de Pavel

¹ Aş da de gândit însă că introduc această chestiune din pricina neîncrederii în planul meu sau din dorința de a aborda astfel problema, dacă n-ar fi un bun motiv, și înainte de toate acela că credința noastră datorează ascultare Apostolului [Pavel] care ne oprește să intrăm în dispute, să plecăm urechile la cuvinte noi, să ne adunăm cu un eretic după o mustrare [1 Tim 6, 20; Tit 3,10], nu după o discuție. ² Până acolo a oprit discuția, încât desemnează doar mustrarea drept cauză a adunării cu un eretic; și nu vorbește decât de una singură, pentru că acesta nu e creștin, ca să nu pară că e mustrat după obiceiul creștinilor o dată și încă o dată cu doi sau trei martori [Mt 18, 15], pentru că tocmai de aceea trebuie mustrat, pentru că nu trebuie discutat cu el. Fiindcă atunci la nimic nu folosește lupta Scripturilor decât ca să ducă la întoarcerea pe dos a stomacului sau creierului.

Ereticul și Scripturile 

¹ Erezia nu primește unele scripturi; iar pe care le primește nu le primește întregi, ci prin adaosuri și scoateri afară le potrivește dispoziției învățăturii ei; și chiar atunci când le ține întregi, le răstoarnă comentându-le prin diverse expuneri. ² Iar un sens falsificat astupă la fel de mult adevărul pe cât o face condeiul corupător. În chip necesar presupunerile lor deșarte nu vor să recunoască cele prin care sunt învinse. ³ De aceea se folosesc de cele pe care ei le-au compus prin fals și pe care le-au ales din pricina ambiguității. 4 Ce vei putea izbândi, preaiscusitule în Scripturi, când tot ce vei apăra va fi negat de cealaltă parte, și tot ce vei nega va fi apărat de ea? 5 În luptă nu-ți vei pierde decât vocea și nu vei câștiga decât fiere amară din pricina blasfemiei.

Inutilitatea discuțiilor 

¹ Dar – în cazul în care există cineva pentru care să cobori în discuții asupra Scripturilor ca să-l întărești pe el care se îndoiește  – va înclină oare acela spre adevăr ori nu mai mult spre erezii? ² Mișcat de faptul că te vede că n-ai izbândit nimic, întrucât cealaltă parte neagă și se apără cu egală tărie, acela va pleca mai nesigur de la această discuție aprinsă, neștiind ce anume să socotească drept erezie. ³ Pentru că și ei pot să ne întoarcă aceleași învinuiri, căci în chip necesar vor spune și ei, care pretind că apără deopotrivă adevărul, că mai degrabă noi aducem scripturi falsificate și exegeze mincinoase.

Planul expunerii 

¹ Prin urmare, nu trebuie să facem apel la Scripturi, nici să angajăm lupta în cele în care victoria este sau nulă, sau incertă, sau puțin sigură. ² Căci chiar dacă confruntarea Scripturilor nu va pune ambele părți pe picior de egalitate, ordinea lucrurilor dorea ca înainte să fie pusă sigura întrebare care trebuie discutată acum: cui anume îi aparține credința însăși?  Ale cui sunt Scripturile?  De la cine, prin cine, când și cui anume a fost predată învățătura prin care se fac creștinii? ³ Căci acolo unde va părea că este adevărul învățăturii, acolo va fi și adevărul Scripturilor și al comentariilor și al tuturor tradițiilor creștine.

Bisericile – depozitarele credinței apostolice

¹ Hristos Iisus, Domnul nostru – să -mi fie îngăduit să vorbesc pentru moment astfel – , oricine ar fi El, al oricărui Dumnezeu ar fi, din orice fel de materie, om și Dumnezeu,  învățător al oricărei credințe, făgăduitor al oricărei răsplătiri, ² a declarat El însuși cât timp a petrecut pe pământ ce anume era și ce a fost, ce voință a Tatălui slujea și ce a hotărât că trebuie să facă omul, spunând acestea fie înaintea poporului, fie deoparte învățăceilor, din care a ales doisprezece mai de seamă să-I fie alături, meniți să fie învățători neamurilor [păgâne]. ³ Și unul din ei căzând [Iuda Iscarioteanul], [Mântuitorul] ducându -Se la Tatăl după Înviere a poruncit celor unsprezece rămași să se ducă și să învețe neamurile botezându-le în Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt  [ Mt 28, 19]. 4 Și îndată apostolii – nume [grecesc] care se tâlcuiește “trimiși ” – luându -l la sorți ca al doisprezecelea pe Matia în locul lui Iuda [Faptele Apostolilor 1, 26], după autoritatea profeției care este în psalmul lui David [Ps 68, 29], primind apoi puterea făgăduită a Duhului Sfânt pentru minuni și vorbire, după ce mai întâi au întărit credința în Iisus Hristos și au întemeiat Biserici în Iudeea, ieșind apoi în lume au vestit aceeași învățătură a aceleiași credințe neamurilor păgâne. 5 Și la fel au întemeiat în fiecare oraș Biserici [n.r. Eparhii, apoi Biserici locale], de la care și celelalte Biserici [Eparhii, apoi Biserici locale] au împrumutat butaşii credinței și sămânța învățăturii, pe care le împrumută în fiecare zi pentru ca să se facă Biserici [ n.r. Biserici Ortodoxe  locale]. 6 Pentru aceasta și ele sunt socotite apostolice, ca vlăstare ale Bisericilor apostolice. 7 Orice lucru e necesar să fie judecat după obârșia lui. De aceea atât de multe și atot de mari Biserici sunt una și aceeași Biserică de la apostoli, din care sunt toate. 8 Astfel toate sunt primare și toate apostolice, pentru că toate sunt una. Dovedesc unitatea lor comunicarea păcii, apelativul fraternității și schimbările ospitalității, drepturi pe care nu le guvernează nici o altă rațiune decât unica predanie a aceleiași sfinte taine.

Două prescrieri ale ereticilor 

¹ Plecând, așadar , de aici, îndreptăm și o prescriere [praescriptionem]; dacă Domnul Iisus Hristos i-a trimis la propovăduire pe apostoli, atunci nu trebuie primiți alți propovăduitori [ praedicatores] decât cei pe care i-a așezat Hristos. ² Pentru că nimeni nu cunoaște pe Tatăl decât numai Fiul și cel căruia i-a descoperit Fiul [Mt 11,27], și nu altora se pare că le-a descoperit Fiul decât Apostolilor , pe care i-a trimis să propovăduiască ceea ce le-a descoperit lor. ³ Dar ce anume au propovăduit? Ceea ce le-a descoperit Hristos. Și aici voi prescrie că nu altfel trebuie probat acest lucru decât prin aceleași Biserici, pe care le-au întemeiat înșiși apostolii, propovăduindu-le fie prin viu grai, Cum se spune,  fie prin scrisori mai apoi. 4 Dacă așa stau lucrurile e limpede că orice învățătură [doctrinam] care e în acord cu acele Biserici apostolice , matrice și obârșii ale credinței, trebuie socotită adevărată, adică ținând fără îndoială ceea ce Bisericile au primit de la Apostoli, Apostolii de la Hristos, iar Hristos de la Dumnezeu.  5 Iar orice învățătură care se ridică împotriva adevărului Bisericilor și al Apostolilor lui Hristos și al lui Dumnezeu trebuie judecată încă dinainte ca fiind minciună. 6 Ne rămâne,  așadar, să demonstrăm dacă această învățătură a noastră, a cărei regulă am dat-o mai sus, trebuie socotită din predanie Apostolilor și dacă prin însuși acest fapt celelalte vin în minciună. 7 Noi avem comuniune cu Bisericile apostolice pentru că nici o învățătură nu e diferită : aceasta e mărturia adevărului.

Tertulian din Cartagina (†226) , Despre prescrierea ereticilor (cca 200), Canonul Ortodoxiei, Canonul apostolic al primelor secole, Editura Deisis, 2008, p. 521-524

Sublinierile ne aparțin, n.r. – nota redacției  – la fel.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *