Din nefericire, Iuda nu e doar personajul unui anume moment istoric, ci şi un personaj al istoriei de după el, multiplicat peste tot, la scară planetară, în ipostaza sărutării care acoperă trădarea.
Printre noi, cei ce beneficiem de civilizaţie, de cultură, de progres ştiinţific, de libertate, de bunurile pământului şi de harurile cerului, printre noi se instaurează, încetul cu încetul, un duh perfid care răstoarnă valorile şi perverteşte limbajul.
Anormalul devine normal, viciul devine virtute, minciuna devine adevăr, furtul inteligent devine profesie onorabilă, sodomia se cheamă orientare comportamentală, cuvinte nobile precum prietenie, prieten, prietenă se degradează în conotaţii dubioase, pervertirea tineretului se intitulează program de sănătate anti SIDA, destrămarea familiei se numeşte planificare familială, crimele ingineriei genetice se fac în numele vindecărilor miraculoase, prostituţia se legitimează prin libertatea femeii de a face ce vrea cu propriul ei trup, proxenetismul se reclamă de meditaţia transcendentală, sărăcirea spiritului devine globalizare, invadarea unei ţări se cheamă război preventiv, terorismul îşi reclamă valenţe divine, înfeudarea economică se numeşte credit bancar, pomana politică devine act de caritate. Şi multe altele.
Iuda se plimbă nestingherit prin societate, prin istoria omenirii, dar şi prin creştinătate.
Isprava lui cea mai mare este aceea că, dintr-o singură Biserică, a făcut mai multe [nu că ar fi în mod real mai multe, ci că asta vrea să dea impresia, că nu ar fi o singură Biserică, ci mai multe – vezi şi mai departe, n.n.].
Din mai multe a făcut o puzderie. Şi continuă s-o facă, prin ceea ce îi este propriu: lăcomie, invidie, orgoliu.
Se adaptează uşor, şi-a rafinat metodele.
Lucrează la lumina nopţii şi comunică prin unde herţiene. E un iscusit importator de religie, oferind-o concurenţial pe piaţa bunurilor de consum. Altfel, e un ecumenist convins. Când nu lucrează pe furiş, te invită la dialog frăţesc. Dacă-l refuzi sau dacă te aperi, te pomeneşti intolerant, conservator, fundamentalist, retrograd.
Cunoaşte bine Biblia, are studii universitare, vorbeşte câteva limbi străine. El ştie că Iscarioteanul era unul din cei doisprezece care au ascultat şi memorat învăţătura lui Iisus. Dacă ar fi avut curăţie şi talent, putea să scrie o Evanghelie tot atât de bogată ca a lui Matei.
A scris-o postum, în cheia sărutării perverse. Iuda e un excelent teolog, aşa cum este şi patronul său din Qarantania, care Îi oferea lui Iisus citate din Scriptură.
Iuda e tot atât de zelos printre ai săi, de vreme ce instinctul dezbinării îl mobilizează peste tot, oriunde s-ar afla. Partenerul trebuie mai întâi sedus, dominat şi numai după aceea nimicit. Iuda îşi abordează semenul cu graţia cobrei care, întâlnind o viperă în junglă, o invită la un dans aerian, fascinant, ameţitor, pe durata căruia îşi calculează cu precizie secunda muşcăturii mortale. Iuda e un maestru al crimei perfecte “.
Extras din Pastorala de Paşti din 2005 a Î.P.S Bartolomeu Anania
Și care era acea singură biserică ?
Am citit pe Google despre Biserici derivații ale Bisericilor de-a lungul secolilor. Astăzi suntem ajunși aici unde milioane de persoane care cred în Dumnezeu se roagă și îl slujesc în modul lor. Care e calea cea buna, care e Biserica cea adevărată? Toți zic,că a lor. Credem în Dumnezeu și avem nevoie de ceva în care să sperăm. Dar întrebarea-La care Biserică. Mai nou sau poate nu.Ați auzit de Biserica Științifică din America?.Și în viitor ce va mai fi? Anticristul lucrează dar asta fiindcă ia permis Dumnezeu. Noi suntem prinși la mijloc cu alegerea și conștiința noastră.
citeste Iov
satana e prieten cu Yajve
„Dacă de dragul iconomei credința mântuitoare (ortodoxă) se amestecă cu credința mincinoasă (erezia), acest soi de așa zisă iconomie este totală despărțire de Dumnezeu, nu unire.” Sfântul Maxim Mărturisitorul
„Dacă de dragul iconomei credința mântuitoare (ortodoxă) se amestecă cu credința mincinoasă (erezia), acest soi de așa zisă iconomie este totală despărțire de Dumnezeu, nu unire.” Sfântul Maxim Mărturisitorul
Anatema!
Și acum le vrea unite… mare prostovan diavolul ăsta
Lăcomia voastră pentru putere și avere a împărțit biserica creștină în mai multe .
Si care e biserica buna?Intreb si eu ptr un prieten, Teodosie, din Constanța 😁😎
sa nu intram in comuniune cu cei care pomenesc pe ce-i care au semnat si tradat la Sinodul din Creta ( ereticii)
Domnul Iisus Hristos a întemeiat o singură Biserică. Cap al Bisericii Ortodoxe este HRISTOS
Cap al Bisericii catolice este Papa!
Ni biserica e casa domnului iar cei care slujesc acolo trebuie sa fie impecabili
marele eretic negru
Versete Biblice….satana imbracat in alb.
Asa este….ne-a „divid” / Divide si stapineste a lucrat pentru „nenorocitul urit”
Asemenea cu Iuda…
Lui Dumnezeu ii este SCÂRBĂ de farisei vânduți satanei. Acest ierarh nu mai reprezintă ORTODOXIA una sfântă soborniceasca și apostoleasca biserică
Gabi Ionescu ORTODOXIA A LUAT NASTERE CIND NISTE TICALOSI S-AU INTILNIT CU NISTE PROSTI . IN URMA ACESTEI INTILNIRI ……TICALOSII AU DEVENIT PREOTI PREAFERICITI , IAR PROSTII ……AU DEVENIT CREDINCIOSI . DE ATUNCI …….PROSTII SUNT JUMULITI DE BANI ZILNIC DE TICALOSI .
Și acum din mai multe vrea sa facă una.
Harap Alb, o mare jigodie
Așa este au apărut mai multe biserici ,fiecare cu ritualurile ei ,unul mai îndrăzneț a zis că s-au unit toate bisericile ,lucru neadevărat deoarece exista doar una biserică restul ……
Pieriți satanelor
PAI SI DZEU ASTA ATOTPUTERNICUL CARE CICA LE STIE DINAINTE PE TOATE …..NU A STIUT CE ARE SATANA DE GIND ????SI DACA A STIUT ….DE CE NU L-A OPRIT CA SA NU MAI EXISTE ATITEA OMORURI PE PAMINT ??????INTREBARE SIMPLA DAR LOGICA PT RETARDATII DE CREDINCIOSI .
Acest Papa este prorocul mincinos,este sluga diavolului,de aceea a călcat creștinismului în picioare și a făcut o alta religie Crislamul.Iar patriarhul nostru este un lingău eretic căzut,care zice că Moș craciun,este Dumnezeu nostru.Asa că acești eretici vor duce pe toți care îi urmează în iad.
Papa zice că Dumnezeu nu există!
Mariusescu Escu Creștin Ortodox papa un iezuit.
Papa zice că Dumnezeu nu există!
⛧ Ave Baphomet ⛧
Aceste mortăciuni dirijează mai mult de jumătate din oameni.
Vasile Dumitrache so crezi tuuu..numai pe fraeri.
Jean Ilie pe aia deștepți ii dirijează Bivolaru.In spirala lui binecuvantata
Goana după bani a făcut să fie mai multe biserici 😉
Adrian Formagiu la sectanti nu exista fala si cheltuiala de la ortodoxi! Vecina mea la moartea mamei a avut predicatorul si neamurile!
De fapt a ramas Unica SFINTA BISERICA ORTODOXA ,care a existat din ziua Cinzecimii .Restul SECTE ERETICE,pagini .
Cristian Plesa Mai cr3tinule, traiesti in anul 2023 dupa Hristos, nu inaintea lui!
Enciu Bogdan Stiu .Deci tu insuti fara SA vrei ( Doamne AJUTA ) , marturisesti ca DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS EXiSTA .Multumesc Lui DUMNEZEU ca iti arata va EL EXISTA
Cristian Plesa El a murit, si e ingrasamant pt flori acum!
Enciu Bogdan Cum RECUNOSTI ca ani se numera dupa EL ,asa RECUNOSTI ca EL este VIU .
Cristian Plesanu exista biserica crestina cu ucenicii Domnului impreuna credinciosi slujitorii ai Altarului cu poporul format prin munca lui . Il invata pe mirean sa respecte 10 Porunci si sa parcurgă 7 Sacramente in cadrul Liturghie . Cei din bor din tara noastra pe care i vad in biserica predica ca fiind eretici papistasii . Oare papa nu inseamna patrirh .?
El nu respecta 10 Porunci si 7 Sacramente ? Nu are Altar ?
Dana Badalan Cum SA fie ERETICUL papa patriarh? Nu se autointituleaza el ( nu este ) ” vicarul lui DUMNEZEU” pe pamint ? EREZIE ?Nu se autointituleaza ” capul bisericii catolice” ? Al Sectei catolice da .Dar CAPUL BISERICII ORTODOXE este DOMNUL MEU IISUS HRISTOS .Cind tu spui ca il ” inlocuiesti ” pe Dumnezeu si FIUL Lui DUMNEZEU ,cui slujesti?
Dana Badalan si porunca4?
Cristian Plesa caută Adevărul despre Evoluția și ORIGINEA CTESTINISMULUI ÎN LUME!!!
Nadaban Cosmin Nu am ce cauta pentru ca sint deja in ADEVAR.
Nadaban Cosmin Toti CEI ce sint ” pocaiti” sint in AFARA BISERICII ORTODOXE .POCAINTA inseamna a iti parea rau de pacatele facute si a incerca cu AJUTORUL lui DUMNEZEU SA nu mai faci altele ,nu SA mergi la SECTE .
Cristian Plesa AȘA este cu privire la POCAINTA!!DAR toate așa zise Secte sunt create și oficiale cu Acordul Celui ce reprezintă Crestinismul,(Papa de la Vatican) Marele Pontif
Nadaban Cosmin Pontificul tau este el INSUSI eretic si fara de Dumnezeu .Deci SECTE sint toate pseudobisericile si sectele . UNICA CREDINTA si BISERICA este DOAR SFINTA BISERICA si CREDINTA MINTUITOARE ORTODOXA INTEMEIATA pe JERTFA DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS.
Cristian Plesa , vezi ca pana in 1054 va supuneati papei. Papa era ortodox?
Cristian Plesa La fel cum spui ca dinozaurii au murit acum 65 de milioane de ani, la fel spui si ca Iisus a murit acum 2000 de ani.Am fost calugar, si cunosc foarte bine falsitatea din spatele BOR
Enciu Bogdan Nu este adevarat ,Ceea ce credeti este ca ATI fost calugar .Din pacate ,v- ATI pierdut ( cel Putin de moment ) menirea la care ATI fost chemat .Nu din dragoste fata de oameni ( Desi si pe acestia trebuie SA – i iubim ) ,ci din DRAGOSTE fata de DUMNEZEU se face cineva preot Sau calugar .Asta înseamna vocatie ( Bineinteles ca daca vrei SA cumperi Harul lui DUMNEZEU ) nu vei intirziia a CADEA .Sint si masoni in SFINTA BISERICA MINTUITOARE ORTODOXA ,dar asta nu inseamna ca SFINTA BISERICA MINTUITOARE ORTODOXA il va trada pe Bunul DUMNEZEU .Dumneata ( cel putin de moment) v- ATI incalcat juramintul .Dinozaurii au MURIT ,la fel si Domnul MEU IISUS HRISTOS,DAR ACEASTA A INVIAT SI ESTE VIU .VIU SI ATOTPUTERNIC VA FI IN VECI VECILOR .AMIN .
Cristian Plesa Dnul să te binecuvinteze. Ești convins că așa I și nu poate nimeni să te lumineze numai unul singur și Acela e D nul Isus Hristos dacă crezi asa înseamnă că și cunoști bine Biblia Noul și vechiul testament de zici încă și de cinzecime dar mă tem să nu vă bage în cap preoți de la ortodocși că să nu se piardă enoriași dar spun că numai D nul Isus epreotul Cel Mare e Salvatorul și măntuitorul și El poate lumina de îl cauți cu o inimă sinceră eu cred de se face în ortodocși cum făceau apostostoli și învățătură bazată pe testamentul lăsat de D nul sigilat cu sănge sfănt atunci e bine D nul să vă binecuvinteze
Cristian Plesa Cu o persoana fanatica nu se poate discuta. Raiul este o inventie pentru prosti, iar Iadul este aici, si il traim zilnic! BOR este o institutie corupta si politizata, plina de fosti securisti sau turnatori ai Securitatii! Iisus este mort, si va ramane asa! Iisus este o alta inventie a popilor, iar daca cercetezi cu atentie descoperi ca nu a fost o singura persoana, ci mai multe, pe o intindere de cateva sute de ani! Dupa crestinism a fost copiat mahomedanismul, ambele avand in comun niste zei falsi, si fanatismul membrilor! In incheiere, toate tarile civilizate renunta la religia de stat, caracteristica epocilor primitive, si se indreapta spre Spiritualitate! Ce religie ” sfanta” este aia in care in timpul saptamanii mint, fur, omor, iar duminica daca platesc un popa, pacatele imi sunt iertate?
Alexandra Iancu Doamna draga,nu avem aceelasi Dumnezeu .Nu pot SA am acelasi Dumnezeu cind oí sectarii blestemata SFINTA CRUCE,Pe MAICA DOMNULUI MEU IISUS HRISTOS,Sfintele ICOANE si SFINTELE MOASTE .SA ma lumineze Dumnezeuleu ,nu ” dumnezeul” vostru .
Enciu Bogdan De dumneata isi bate joc diavolul grozav .Fara de PACAT este numai Dumnezeu ,asta nu inseamna ca trebuie SA pacatuiesc .Ma bucur ca sint ” fanatic” . Adio .
Sandu Maftei nu trebuie sa predam religie . Eu am raspun acuzatiilor.
Văd nu a ti înțeles nimic noi nu blestemămm pt că noi binecuvinteze că săntem binecuvântați crucea noastră e în inimă noastră și să nu mai vorbim de moaste sănte ti departe de D zeu Cel Viu adică Isus Hristos văd că nu știți nimic din ce a spus D nul Isus și nu acceptatati pe D zeu Cel Viu D nul să vă binecuvinteze
Enciu Bogdan vorbeste cu dumnezeul tau stalin, parea impecabil pentru scopul tau.
Cristian Plesa mai nou si cei ce se credeau ortodocsi sunt defapt ecumenisti . Ce zici ?
Alexandru Amarfei Eu nu am nici un zeu. Dar un cr3tin fanatizat religios nu poate intelege ca omul poate trai liber respectand ceilalti oameni, planeta pe care traieste, si toate formele de viata, fara a avea nevoie sa stea in genunchi in fata unui zeu imaginar reprezentat de un alt om ! Si daca tu si cr3tinii tai fanaici religiosi erati atent la ce am scris, puteati vedea ca pt mine BOR este ceva fals, dar nu neg Spiritualitatea! Ceva, undeva, exista, dar nu in formele primitive la care va inchinati voi!
Dana Badalan nu exista crestinism in afara ortodoxiei .
Cristian Plesa Eu sunt Satana, si tot eu sunt Dzeu! Iar daca gresesc ceva, este foarte corect sa platesc pt faptele mele, nu sa mituiesc un popa! Eu imi asum ce fac, voi dati vina pe zeitati imaginare! Asta e diferenta dintre un om normal, si un fanatic religios! Un Creator ce isi lasa creatia in voia sortii, nu o educa, nu ii ofera informatii, si ii interzice accesul la cunoastere, nu este decat un Distrugator!
Cristian Plesa ortodoxia sa rupt de catolici in 1054 că să poată sluji idolatriei pe care nu are nici o religie , ortodoxia nu L slujește pe Domnul Isus Hristos , din cauza idolatriei pe care o are înaintea ochilor , citește Biblia , și roagate Lui Isus Hristos , să-ți deschidă ochi și mintea să înțelegi ce scrie și să-l slujești pe Domnul Isus , nu ortodoxia care se închină la idolatrie
Săndescu Nicu Cred ca sinteti alt sectar ,care nu stiti despre ce vorbiti .Secta catolica s- a rupt de ORTODOXiE ( tradus inseamna DREAPTA CREDINTA) ,cind papa a inceput SA se considere pe el insusi ” vicarul lui DUMNEZEU” pe pamint si alte erezii .De aici s- au separat alti eretici si alte ” pseudobiserici” ,pina ATI ajuns la secta dumitale ( oricare ar fi ea ) .Invatati SA scrieti corect numele celui pe care MINCINOS spuneti ca il slujiti: DOMNUL MEU IISUS HRISTOS .Noi nu FACEM idolatrie ,Voi ( din pacate ) nu aveti pe Dumnezeu.Ne rugam ca Bunul DUMNEZEU SA va deschida ” ochii” .
Cristian Plesa dacă religia catolică este secta , ortodoxia tot secta este , dacă îl slujeai pe Domnul Isus Hristos , nu te lăudai cu ortodoxia
Săndescu Nicu TOCMAI pentru ca il slujesc pe Bunul DUMNEZEU ma laud cu SFINTA BISERICA MINTUITOARE ORTODOXA,intocmai cum SFINTUL Apostol Petru s- a laudat cu SFINTA CRUCE,care pe Voi sectarii va arde .Cu AJUTORUL lui DUMNEZEU v- am raspuns.
Cristian Plesa Dacă îl slujești pe Bunul Dumnezeu , trebuie sa te lauzi cu Domnul Isus Hristos , că El este Mântuitorul omeniri , nu biserica ortodoxă
Cristian Plesa Dacă citeai Biblia cu atenție , observai că Domnul Isus , a învățat pe oameni cum va slujească pe Dumnezeu în fiecare zi că sa fie mântuiți , nu ce face secta ortodoxă , toată ziua se închină la icoane moaște care este o ura iunie înaintea Lui Dumnezei
Enciu Bogdan
Săndescu Nicu Daca nu era sectar , cautati in SFINTA SCRIPTURA cu atentie si ATI fi INTELES ca Bunul DUMNEZEU a facut omul dupa CHIPUL si ASEMENAREA SA .ATI fi vazut ca EL a poruncit lui MOISE SA ridice Cortul marturiei ce avea pe capacul chivotului legii doi heruvimi creati de mina OMULUI.Deci ATI mai fi citit si ce avea Cortul marturiei in el ,cum preotii slujeau Lui DUMNEZEU in Cortul marturiei,cum tamaiau in ,cum in acest Cort au pus Toiagul lui AARON si altele . Cu ajutorul lui Dumnezeu va raspund ca Bunul DUMNEZEU are DOAR O SINGURA BISERICA si CREDINTA ORTODOXA .
Cristian Plesa Ești sub legea lui Moise ? nu ești sub harul Lui Hristos , citește cu mare atenție Noul Testament ,sa vezi ce a învățat Domnul Isus pe oameni și fă așa dacă vrei sa fi mântuit dacă nu vei merge departe de fata Lui Dumnezeu,trebuie sa faci diferența între sectar și confesiune religioasă
Săndescu Nicu Dupa cum spunea DOMNUL MEU IISUS HRISTOS ” nu am venit SA strice ,ci SA implineasca ” .Si SA cheme si neamurile la POCAINTA ( parere de rau ) nu secta voastra eretica .Chiar EL s- a taiat imprejur facind Botezul lui AVRAAM,si pe cel Nou ,la care a chemat pe Toate neamurile .Bine spui ca eu ( Noi Ortodoxii ) sintem sub Harul lui HRISTOS Dumnezeu ,in TIMP ce Voi sinteti sectari rataciti .Voi si secta voastra nu aveti mintuire,daca nu reveniti la SFINTA BISERICA ORTODOXA .Adio.
Cristian Plesa Dacă îl slujeai pe Domnul Isus Hristos , vorbeai numai de El si puterea Lui , dar din păcate te lauzi cu secta ortodoxă , verifica sa vezi daca corespund datinile și obiceiurile și închinările la tot fel de icoane moaște și alte lucruri făcute de oameni ,cu ce a învățat Domnul Isus pe oameni , din păcate sunteți departe de învățăturile Domnului Isus Hristos și ale Apostolilor ,citește de la Evanghelia lui Matei cap ,1 cu vers 1, până la Apocalipsa cap ,22 , la vers 21 , și roagate la Dumnezeu să te lumineze să înțelegi ce citești , și dacă o să înțelegi ce ai citit , sigur te vei lăsa de secta ortodoxă , și vei deveni slujitor al Lui Hristos
Cristian PlesaBăi primitivule, Isus nu e nici ortodox, nici catolic,nici protestant…Numai sectanții primitivi pupători.de oase se.laudă cu biserica lor. TOȚI.! A,.noi suntem buricul Pămîntului că suntem catolici, ortodocși, protestanți., draku.Te rogi la Dumnezeu !.Nu la Papă, la Daniel sau la kiril cel care aprobâ Crimele muscălești.
Eugen Baru Asta o spui dumneata ,dar cum parerea dumitale pentru mine nu conteaza ,nu ma supar .Noi Ortodoxii nu sintem ” buricul pamintului” ,ci in DREAPTA CREDINTA MINTUITOARE ORTODOXA .Mai Putin urmarit pe Andrei Caramitru ,si mai multa cateheza Ortodoxa .
Cristian PlesaBăi tov. Pleșa ! Putin.a.dovedit cu.Crimele.din Ucraina câ sepișe pe creștinism ! Indiferent de care ” secte ” e vorba.: cato, orto, protest.
Eugen Baru Nu sint ” tovaras” cu dumneata. .Ce face Putin este treaba SA ,el va raspunde .Pe ” crestinism ” nu se ” pisa nimenea .Au fost altii si mai si ,si TOTUSI crestinismul Ortodox ( unicii crestini) este VIU ,pentru ca VIU este Bunul DUMNEZEU CEL in PREASFINTA TREIME LAUDAT si SLAVIT .
Cristian Plesa numai un prost că ține poate spune așa ceva dar ce nu ști estdde estde este că voi sunteți o sectă in nu t
Arsa de vie Nu se supunea nimenea papei .Erau 3 centre Ecumenice .Papa era considerat primul intre egali .Adica avem aceelasi drepturi,dar pentru ca pe vremea DOMNULUI MEU IISUS HRISTOS,imperiul Roman era la putere ,si la Roma au MURIT FOARTE multi crestini ,s- a luat aceasta hotarire .Te intrebam primul ,dar nu ai drept de conducere .TOCMAI pentru asta papei i s- au urcat fumurile la CAP.Deci a inceput SA se creada ” infailibil ” ,” vicarul lui DUMNEZEU ” pe pamint si alte erezii .De aceea Patriarhii acelori timpuri au facut bine ,mustriu- l si Apoi taind orice legatura cu el .Dar de supus ne supuneam la DUMNEZEU.Si acum , Ortodoxii ne inchinam la DUMNEZEU,nu patriarhilor .Adio .
Cristian Plesa , lasa gargara. Primul= putere mai mare
Alexandra Iancu SFINTA BISERICA ORTODOXA din care SiNT cel mai ticalos madular ,are o vechime de 2023 de Ani ,este UNICA BISERICA si CREDINTA INTEMEIATA pe JERTFA DOMNULUI MEU IISUS HRISTOS,nu avem nevoie de sectele mincinoase din care faceti parte .
Îmi pare rău de aceste cuvinte ce le zici măcar de ai avea puțină credință nu ai face secte pt cei care D nul Isus ia liberat de sub puterea diavolului și le a pus cuvintele scripturi în inimă și mintea lor cugetă la cuvintele D nului Isus spre deosebire de acea măreție îngămfată că ortodocși sănt vrei să zici biserică apostolică greșit că nu e nașterea din nou citește măcar Noul testament și te vei convinge pe ce cale esti dacă D nul îți va lumina mintea
Cristian Plesa Serios? Și de unde ați dedus aceste lucruri? Din care Scriptură? Pentru că în Sfânta Scriptură nu apare nicăieri așa ceva fiindcă scrie clar că Biserica Domnului Isus Hristos a fost formată la coborârea Duhului Sfânt la Cincizecime din evrei care L-au primit pe Domnul Isus Hristos și au crezut în El și au fost botezați cu Duhul Sfânt iar pe urmă au fost convertiți la creștinism și neamurile fiindcă și ei au primit pocăința și iertarea păcatelor. Faptele apostolilor între capitolul 2 -15.
Tibor Zoltan TOCMAI ti- ai raspuns tu singur .Ma bucur ca Bunul DUMNEZEU ti- a aratat ca SFINTA BISERICA MINTUITOARE ORTODOXA este UNICA BISERICA INTEMEIATA pe JERTFA DOMNULUI MEU IISUS HRISTOS.Acum ( pentru ca nu ESTI ORTODOX) nu scrie in SFINTA SCRIPTURA ca Sfintii Apostoli au hirotonit preoti , episcopi, diaconi ? Nu scrie ca DOMNUL MEU IISUS HRISTOS a dat putere Sfintilor Apostoli de a lega Sau dezlega pacatele oamenilor ? Nu s- a atins femeia cu scurgere de singe de 12 ani de DOMNUL MEU IISUS HRISTOS?Nu se ating ortodoxii la fel de hainele preotilor acum? DOMNUL MEU IISUS HRISTOS a dat Harul Sau Sfintilor Apostoli care prin aducerea la cunostinta Lui DUMNEZEU,si dupa aceea prin punerea mainilor asupra ucenicilor lor a transmis acest har mai departe .Acuma consulta si lumeasca wikipedia si vezi in ce an a fost intemeiata si de ce Om ( nu de FIUL Lui DUMNEZEU) secta din care faci parte .Si acum te intreb : cum STIM ca DOMNUL MEU IISUS HRISTOS a MURIT acum 2023 de Ani si secta voastra a ” luat fiinta ” acum 400 ( cel mult ,depinzind din secta din care faceti parte) ,in aceasta diferenta de TIMP in ce SFINTA BISERICA si CREDINTA s- a MINTUIT lumea? Vezi si altceva : DOMNUL MEU IISUS HRISTOS NU a criticat cum faceti Voi ( indusi in eroare) pe Moise pentru ca a ridicat in pustiu sarpele de arama prefigurind SFINTA CRUCE de mai tarziu) ,ci a IERTAT si vindecat de muscarea serpilor pe CEI ce credeau in acest semn.Apoi cu ajutorul lui Dumnezeu te mai intreb : cind Moise a fugit din Egipt ,scrie in SFINTA SCRIPTURA ca MOISE a lovit apa Marii Rosii cu toiagul si te intreb ( intreaba- te si tu singur) : a lovit Moise apa cu Toiagul ca si un copil ( in repetate rinduri si stropind pe Toti ) Sau a ( DOAMNE AJUTA) insemnat apa cu SEMNUL SFINTEI CRUCI? Si stim iarasi ca INSUSI DOMNUL Dumnezeu a poruncit lui MOISE SA construiasca Cortul marturiei ce avea pe capacul chivotului legii doi heruvimi creati de mina OMULUI Deci NU poti spune ca DOMNUL Dumnezeu a devenit idolatru .Ia vedeti ca Scrie CLAR in SFINTA SCRIPTURA de acest LUCRU .Mai vedeti si ce avea Cortul marturiei inauntrul cortului,vedeti cum preotii slujeau Lui DUMNEZEU in cort,vedeti cum NUMAI Aaron si neamul Sau au fost alesi pentru a fi preoti ( Deci NU ORICINE poate fi preot este nevoie de chemare ,de vocatie ) ,vedeti cum au pastrat Toiagul Lui Aaron ca pe un lucru SFINT ( CLAR ca si era lucru SFINT) .Voi spuneti ca SA nu ai evlavie si SA NU te inchini la SFINTI contrazicind Clar SFINTA SCRIPTURA si pe DOMNUL MEU IISUS HRISTOS care a indemnat ” fiti SFINTI Caci SFINT este TATAL VOSTRU CERESC” .Stim din SFINTA SCRIPTURA ca atunci cind poporul evreu a intrat in idolatrie , Bunul DUMNEZEU la rugaciunea SFINTULUI ILIE Tesviteanul a inchis cerul trei Ani .Deci SFINTUL ILIE tesviteanul l- a rugat pe BUNUL DUMNEZEU acest lucru pentru ca poporul evreu prin suferinta ,SA se intoarca la Dumnezeu si SA capete IERTARE de pacate .Cum Bunul DUMNEZEU a cinstit in acest mod pe slujitorul SAU NU MAI mult trebuie SA apelam Noi si SA ne rugam Sfintilor pentru ca si Dinsii SA se roage Lui DUMNEZEU pentru Noi ? Va bateti joc de SFINTELE MOASTE zicind ca sint nimicuri ,dar Uitati ( mai bine spus nu va lasa raul SA vedeti ) ca ” sintem temple ale DUHULUI SFINT) .Cel mai bun exemplu este INSUSI DOMNUL MEU IISUS HRISTOS care cu trupul s- a ridicat la Cer .Si restul Sfintilor nu au postit ,nu au suferit cu trupul ? Nu Tocmai pentru ca au supus trupul DUHULUI SFINT au facut MINUNI? Nu pentru infrinare ( de orice fel) au fost si sint binecuvintati de DUMNEZEU ? Spuneati la inceput ca si neamurile au venit la crestinism si au primit IERTAREA pacatelor .CLAR ,dar CEI din acele timpuri ,nu din toate timpurile .Adica pe interesul TUTUROR: daca aceia au primit atunci IERTAREA pacatelor ,Noi CEI de acum NU Trebuie SA ” desfiintam ” preotia „( SINGURA BISERICA este DOAR SFINTA BISERICA ORTODOXA) CREZIND eronat ca mergind la SECTE esti automat MINTUIT .Nu aveti preoti care prin care Bunul DUMNEZEU SA va ierte pacatele ( nu preotul ci Bunul DUMNEZEU prin preot IARTA pacatele,intreabati orice preot Ortodox si o SA va spuna acest lucru ) Deci cum si unde capatati IERTARE de pacate in aceasta viata ? Ca stim CLAR ca DOMNUL MEU IISUS HRISTOS a IERTAT pacatele unor oameni in aceasta viata ,nu le- a raspuns : ” lasa ca o SA vii la judecata particulara si o SA iti iert Sau nu pacatele atunci ” .Si acest lucru Bunul DUMNEZEU,la rugaciunule SFINTEI BISERICI ORTODOXE il poate face ,dar sint cazuri EXCEPTIONALE .Deci BUNUL DUMNEZEU Inca din aceasta viata ne indeamna la sfintenie ,SA ne impartasim cu Preacuratul SAU TRUP si SINGE in SFINTA TAINA a SFINTEI Impartasanii .Deci cu AJUTORUL lui DUMNEZEU,EU cel mai pacatos Ortodox si Om din lume ,Sper ca ti- am raspuns si mai ales Sper SA nu mai stai IMPOTRIVA Lui DUMNEZEU si a SFINTEI SALE BISERICI ORTODOXE .
Mda, cei mai vechi farisei :))
Oscar Goda UNICA BISERICA si CREDINTA INTEMEIATA pe JERTFA DOMNULUI MEU IISUS. Restul putregai .
Cristian Plesa Eu cred că-i cea mai de succes instituție în îndepărtarea omului de Dumnezeu.
Oscar Goda Din fericire Ceea ce CREZI dumneata nu INTERESEAZA pe NIMENEA .. OMUL se indeparteaza de Dumnezeu tocmai pentru ca nu merge la SFINTA BISERICA ORTODOXA .Dupa cum spuneam ,Ceea ce dumneata CREZI este irelevant ,Noi stim Adevarul .
Cristian Plesa Mda, recunosc atitudinea asta trufașă „doar NOI știm, nu contează părerea ta, decât a noastră…” Le recunosc din copilărie și trufia și veșmintele, de când am văzut prima oară un film despre Isus 😉
Oscar Goda Deageaba vezi filme,daca nu ai TRAIRE .Si un secret : nu EU ca persoana ,ci Bunul DUMNEZEU prin SFINTA BISERICA ORTODOXA are DREPTATE .EU doar sint credincios acestui ADEVAR .In al doilea rind dupa cum scrii numele Mintuitorului Nostru Iisus Hristos se ” vede” ca nu il iubiti pe Dumnezeu .In al treilea rind : Credinta mea nu STA in parerea dumitale gresita ,ci IN Dumnezeu .Daca nu FAC caz raului din dumneata nu inseamna ca a sint trufas .Ma rog la Bunul DUMNEZEU ca vreodata cind vrea DINSUL si dumneata ( liberul arbitru ) SA te lumineze si SA vezi ca Bunul DUMNEZEU Nu este rau .In nici un caz,ca persoana,nu sint mai bun ,ci Mai pacatos .
Cristian Plesa Dumneata crezi în biserica ortodoxă, nu în Dumnezeu :)) Trăirea am avut-o mai târziu, când am descoperit că există și alte viziuni decât cea ortodoxă sau fariseică 😉
Oscar Goda Din fericire,cred in Dumnezeu prin SFINTA BISERICA ORTODOXA, UNICA BISERICA si CREDINTA INTEMEIATA pe JERTFA DOMNULUI MEU IISUS HRISTOS. Din pacate ,confundati INSELAREA de diavoleasca ,cu ” trairea duhovniceasca” .Alta ” viziune” in AFARA BISERICII ORTODOXE este inselare .Adio .
Cristian Plesa Excelent! 🤣
Pai numa diavolu v-a pus sa va despartiti de biserica catolica. De fapt voi sunteti diavolii
Laurentiu Vaduva de fapt biserica catolică s-a rupt de ortodoxie in anul 1054 introducând erezia filioque imaculata concepția purgatoriul infailibilitatea papală primarul papal
Codorean Olimpiu asa te-a mintit popa tau?
Laurentiu Vaduva citește istoria și vezi
Vad că nu prea ai pus mâna pe cărți
Codorean Olimpiu 😂😂😂
Tu trebuie sa o citesti pentru ca tu esti cel ce crede in minciuni. Dar citeste istoria adevarata, nu minciunile popilor tai!
Laurentiu Vaduva
Laurentiu Vaduva îți recomand daca vrei și cartea unui istoric german
Codorean Olimpiu 😂😂😂
Laurentiu Vaduva
Codorean Olimpiu am sa iti explic pe scurt: biserica de est (ortodoxia) nu a vrut sa ajute biserica de vest (Vatican, catolici) cu bani in timpuri grele si au inventat motive pentru a se desparti. Lacomia popilor ortodocsi a fost adevaratul motiv.
Laurentiu Vaduva total fals
Laurentiu Vaduva până la marea schisma nu s-a folosit termenul de ortodox sau catolic ci termenul de bizantini sau latini până la marea schisma exista o singura biserica .CARDINALUL Humbert a intrat în altarul CATEDRALEI sfânta incelepciune punănd pe altar o scrisoare prin care îl excomunica pe patriarhul Constantinopolului la rândul său Patriarhul Constantinopolului îl excomunica pe papă al romei cele două biserici întrerupand comuniunea liturgica până astăzi
Laurentiu Vaduva Umbli cu prostii si minciuni ….
Laurentiu Vaduva total greșit. Catolicismul este in afara casei Domnului tocmai PENTRU această ruptură de creștinism pentru a-și face propria religie. Citește și informeaza-te domnule…vezi cele ce nu se fac in catolicism( spovedanie,miruire,botez etc)
Nu s a despartit nimeni de…nimeni Era o singura biserica . S au certat pe ciolan ,și ca să împace și capra și varza ,s a despartit în ddoua.Catolica și ortodoxa . Oricum ,tot o apa și un pământ.
Codorean Olimpiu cine a fost mai intai,Roma s-au Constantinopol?.
Pavel a.predicat la Roma s-au la Constantinopol?
Sandu Maftei dar cine a căzut în erezia infailibilitatii? Adică papa este fara greșeală?
Ilie Tofan eu nu. Dar voi astia mincinosi
Codorean Olimpiu asta este o alta problema!
Din postarea mea nu reiese ca papii au fost sfinti, au ars oameni pe rug si alte atrocitati!
Biserica primara s-a numit „catolica „,lamijlocul sec2,iar la marea schisma 1054, biserica rasariteana s-a numit „ortodoxa.
Ionel Beg Iisus a zis :mergeti si faceti ucenici si nimic mai mult!
In limba greaca, eklesia inseamna adunare si nu biserica!
Sandu Maftei Matei 28:19 și 20 Mergeți și faceți ucenici din toate neamurile, botezându-i în numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh,și învățații tot ce v-am poruncit Eu
Ionel Beg multumesc!
Codorean Olimpiu In 1054 ambele biserici : ortodoxa si catolica s-au desprins din biserica primara, nu s-au desprins una din alta pentru ca nu existau inainte de 1054
Cristina Dany Cred ca nu prea intelegi ce inseamna crestinism
Corneliu Pop iar tu cretinismul care zace în tine.
… si acum din mai multe, vrea sa faca una
💩💩💩💩💩💩😈🤬
Unii pământeni se cred divinități, preoți etc.
Nu vă mai certați, Biserica este doar una, cei ce fac voia lui Dumnezeu, Nașterea din nou adică din Apă și Duhul Sfânt, pocăința.Domnul Isus Hristos a spus :nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine. Pocăiți-vă căci Împărația lui Dumnezeu este aproape. Citiți 2 Corinteni 4
Ionel Beg
Un singur dzeu exista.
Ionel Beg în cer v_or întra sfinții,nu religia ,Dumnezeu ne va împărți împărți In 2,cei buni pe calea ingusta iar cei rai pe drumul cel larg.Judecata este a Domnului .
Amin
Eu vad cu stupoare că habar nu aveți de istoria creștinismului,biserica imperiului roman este abia a patra bisericăapărută in ordine cronologică iar patriarhia de la Constantinopol care nici măcar nu mai există fiindca să unit cu Roma a fost ultima patriarhie creată în cadrul imperiului.
Ilie Tirziu Istoria e ca un Sutien. Ascunde de multe ori adevarul!! 😉
Nu e isprava deavolului!! E lăcomia oamenilor!! Goana după putere și bani!! Credeti ca Romanii degeaba i-a hăcuit pe creștini?? Daca le dădeau frâu liber astea acaparau tot ca și astăzi de fapt. Sun perdeaua religiei smecherii fac bani😉
Dacă este pace și înțelegere lucrul asta sunt sigur ca îi place și Lui Dumnezeu. Hristos nu a venit doar pentru un singur neam ci pt toată lumea care se roagă cu nădejde!
Cum este cu schisma din 1054?
Patriarhia Română nu mai este biserica ortodoxa din 1924 cînd au adoptat calendarul gregorian și au stricat rânduiala sfintelor canoane asa cum au stabilit sfinți Părinți la soborul ecumenic de la Nicea ortodocși șunt doar cei care țin calendarul iulian biserica ortodoxa tradițională!
Sorin Petrica Andriesi tu nu mai esti in biserica ortodoxa de cand tii randuiala unui pagan pe invers (iuliu cezar) despre impartirea zilei a saptea. Ortodoxia e despre ziua a opta.
Si se scrie sfintii cu doi i.
Alexandru Amarfei calendarul iulian a fost ingaduit de Dumnezeu si statornicit de catre sf parinti in primul sinod de la niceea . Tu poti sa tii calendarul papistasesc pt ca oricum esti eretic . In afara biserici este cel ce schimba nu cel care pastrraza insa na … e specific sectelor de asi face propria religie dupa propria idee.
Cisti Cristian eretica e ma-ta rusia. Pa.
Sorin Petrica Andriesi sa nu uitam nici de sinodul de la slatioara sau furceni. Ne canonic . Facut de galaction cordun venit de la acea patriarhie eretica de care zici .
Sorin Petrica Andriesi corect
Diavolul este dispus sa creeze mii de religi pentru a va induce in eruare insa Dumnezeu sia sacrificat propriul fiu pentru a ne salva !!! Fiti buni si iertatori uni cu alti pentru a avea parte de izbanda!!! Dumnezeu nu are religie sau biserica ci are nevoie de noi ca si copii ai sai !! Templul duhului sfant este chiar inima noastra si daca nu il primesti in inima ta degeaba il slujesti doar in biserica !!!
Nu-i deloc isprava diavolului! Așa a lăsat DUMNEZEU, precum spune Apostolul Pavel, „e bine să fie mai multe partide între voi, ca să iasă adevărul deasupra minciunii…” Dacă va exista o singură biserică, acolo adevărul e alungat, dacă va exista o singură biserică înseamnă că fiara din Apocalipsă o conduce…
Iustin Gacea partide? Dă-mi versetul te rog.
Amin
🤣🤣🤣🤣🤣nu vă mai drogați spiritul
Apocalipsa spune că sunt 7 biserici si fiecare biserică e o stea , un înger si un sfeștnic inaintea lui Dumnezeu : Apocalipsa c 1 v 20 . Voi ce studiați ???😳😳😳
Decat ortodocsii putinisti e cei adevarati 😂😂😂
Amin
Roadele duhului
Ortodoxia romana: cu rugaciunile sfintilor si ajutorul lui Dumnezeu, am ajuns la 2000 de parohii ortodoxe in diaspora.
Ortodoxia greaca: aia care refuza vaxhginul sunt schismatici.
Ortodoxia rusa: prin rugaciunile bisericii, pf Kyril a putut duce povara duhovniceasca a rolexului si anul acesta, desi sunt atatea rachete si tunuri de sfintit.
Am o intrebare canonica. Pf kyril al rusilor il sooge pe putin inainte sau dupa ce ia sfintele?
Dupa mi se pare putin mai grav.
Foarte gresit spus . E chiar erezie sa spui asta . Biserica Lui Hristos e una si va ramane una chiar de va ramane intrun singur om . Cei ce se rup de Biserica nu se mai numesc biserica ci erezii.
Cisti Cristian Si care e acea biserica?
Proștilor, diavolul nu există. Mințile bolnave sau ticăloase au creat această himera pentru a exploata gloatele needucate.
Teodor Popescu la cata rautate este e clar ca exista,la cata ucidere este e clar ca exista,la cata destrabalare este e clar ca exista dar si Dumnezeu exista care a dat viața tuturor slăvit sa-i fie Numele Sau!
Teodor Popescu în Biblie scrie ” Nebunul zice in inima lui ,nu există Dumnezeu ” !!!! Dacă crezi in Dumnezeu și El nu există n-ai pierdut nimic dar dacă există si nu crezi ai pierdut totul !!!
CINE A FACUT MIILE DE RELIGI SATAN SAU MARI CARTURARI? CINE A CERUT ELIMINAREA LUI ISUS? CINE SE OPUNE VENIRI CRESTINISMULUI? ESTE ADEVARAT CA SATAN ESTE UN SARLATAN DAR DE CE-I DATI ASCULTARE! ESTE ADEVARAT CA SATAN DIN SLUGA CE TREBUIA SA FIE A PUS STAPANIRE PE ACEASTA OMENIRE! DAR VOI NU STITI CA ADEVARATUL STAPAN ESTE DUMNEZEU?
Si care e aia „originală”, sa zicem asa…
Moș Crăciun există
intrebare de ce religile sunt prezentate diferit exemplu sut ortodoxi fericiti si ortodoxi nefericiti cum prezita acestia ortodoxia unai religia cu inima si altai cu trairea si daca in interiorul biserici sunt conflicte nui de mirare ca oameni aleg alte si alte religi
Este răutatea și lăcomia omului. Răutate multa aveți în inima și prezentați lucrurile distorsionat
Biserica srl.
Daniel Spagoveanu securistul bolsevic Marele Alb Patriarhul României indeamna oamenii sa voteze Psd Folosesc bani publici si fonduri Europene în scopuri personale si mai fura si de la săraci Priviti pe YouTube CLANUL MARELUI ALB RECORDER
Catolicii au plecat de la ortodosi..pe urma au apărut atatea religii
DA ASA ESTE
Doamne ajuta
Cristian Plesa gresit !!!
Care țin dreapta credință din poponarii ăştea doi?Întreb pentru un prieten.
V-au avortat Catolicii. Da, asa ne-am mai pricopsit cu o biserica!
Atât Papa, cât și Daniel, sunt schismatici. Adevăratul patriarh al României este
Înalt preasfințitul Demosten. Câți români își cunosc Adevăratul păstor?
Constantin Pribeagu cine-i Demostene !?
Dorin Filiche Înalt preasfințitul bisericii ortodoxe de stil vechi. (Calendarul neschimbat).
Dorin Filiche
Constantin Pribeagu Cu tot respectul eu Îl știu doar pe Iisus Hristos Domnul…Adevăratul PĂSTOR..Restul sunt doar funcții omenești căci Dumnezeu poruncește TUTUROR oamenilor să se pocăiască și să devenim adevărații Închinători în Duh și Adevăr prin credință și ascultare de Dumnezeu care este DUH și Hristos este ADEVARUL prin a deveni fii și fiice de Dumnezeu și o preotime Sfânta și aleasă slujindune unii altora în Duh și Adevăr prin credință și ascultare de Dumnezeu în care bărbații fiind preoți în casele lor și femeile ajutorul potrivit…Așa am găsit scris în prima Biblie cea ortodoxă editată sub aprobarea preafericitului….Dacă s-ar împlini ce este scris categoric că lumea ar fi mai buna și fiecare responsabil de el însuși căci cu toții aven slăbiciuni și tendinda de a ne ridica unii mai presus de ..alții căci sfințenia și mântuirea este PERSONALĂ!Doamne ajută tuturor
Mariana Ardelean serios? Și atunci de ce zice domnul Hristos :Câte veți lega și câte veți dezlega pe acest pământ, legate și dezlegate vor fi… Sau nu ai citit niciodată evanghelia? Toți se cred deștepți ,dar habar nu au pe ce lume trăiesc.
Constantin Pribeagu din cauză că are înclinații sectare
Constantin Pribeagu
Constantin Pribeagu în evanghelia sectantilor,e scos paragraful acesta,ca multe de astfel!
Marian Todorut Stimate domn ..pune mâna pe Biblie și qsa că și mine cu caiet și pix și fa comparații între traduceri NU vei găsi diferențe de cât de exprimare și in cea ortodoxă editată sub aprobarea preafericitului o carte și un psalm în plus în rest esenta mantuirii este aceeași ..În unele ediții a le Scitpturii ortodoxe este schimbat Cuvântul prezbiter ce înseamnă bătrân cu cel de preot ce nu se potrivește cu nimic cu învățăturile Lui Iisus Hristos Domnul și scos Cuvântul icoane din vechiul Testament dar în cea pe care o citesc acum este acuratețe și interesant cu ediția tradusă de călugărul ortodox Cornilescu care traducand a înțeles ca una a fost învață și altceva este scris și din pricina aceasta a fost dat afară și voi învățați că ar fi ,,eretic „Ce nu pot înțelege este că se accepta cu atât ușurință unele învățături omenești care NU se regăsesc în nici o traducere și în plus de unde învățătură ca ortodoxia este duoa Cuvântul Lui Dumnezeu când este total în qfara în ce este scris prin adăugiri omenești care sunt o uraciune înaintea Lui Dumnezeu căci este scris tocmai în Biblia ortodoxă că Dumnezeu poruncește TUTUROR oamenilor să se pocăiască și să devenim adevărații Închinători în Duh și Adevăr prin credință și ascultare de Dumnezeu care este DUH și Hristos este ADEVARUL căci la învierea tuturor însuși Cuvântul ne va judeca sau binecuvanta ascultarea Este scris că poporul piere din lipsă de cunoștință al Cuvântului Lui Dumnezeu căci nu se citește și împlinește Scriptura..Nicăieri NU am găsit scris de ,,dreapta credință strămoșească ortodoxă ” ci de fiu și fiice făcute prin legământul de pace făcut la maturitate după porunca Lui Dumnezeu dată Fiului care sa botezat la maturitate lăsând ca model și poruncă și apostolilor devenind d astfel adevărații Închinători în Duh și Adevăr…Oare de unde atâta înverșunare împotriva Lui Dumnezeu căci ce este scris este Da și Amin Și mai este scris că se va da socoteală de orice cuvânt nefolositor deci atenție la ce scoți pe gura căci de fapt le lupți împotriva Lui Dumnezeu..Personal am cauta și caut să împlinesc ce este scris care este legea Dragostei dar cand acuzi și judeci fără a gândi este un păcat. ..
Constantin Pribeagu Că sa poți lega păcatul nu la altceva se referă Hristos Domnul trebuie sa fi în El prin ascultare și împlinire de Cuvânt
Mariana Ardelean eu zic ca trebuie s o citești și,nu doar sa pui mana,iar dacă ai încă cerebel funcțional,nu ai nevoie de pix și caiet!
nu diavolul a facut asta dracii de popi sa fie mai multi sefi
Mihail Eugen saracu’ diavolul, ți-e mila de el, așa-i?
Mihail Eugen Se mănînca de la ciolan ăsta este adevarul înfiintarii mai multor religii,fiecare cu oile lor😁
Ionel Cuza diavolul este mic copill pe langa popii hapsani
Voi popii faceți biserici, le transformați în cerșetoarie de bani…
Așa cum Domnul Iisus Hristos a avut 12 ucenici fiecare diferit de celalalt, așa suntem și noi diferiți în grai, în tradiție și în crez. Nu e nevoie să se UNEASCĂ bisericile, și asta nu se va întâmpla Niciodată. Dar e nevoia să ne schimbam noi PURTARILE, să devenim mai buni, mai blând cu semenii noștri. Păcat că toți cei care comentați nu știți decât să aruncați cu venin și pietre. Oare doar cu atât ați rămas în suflet??? Credința voastră care este? Doar să blamați? Doar să ocârați? Oare nu știți ca toate cele scrise în vechime se împlinesc din voița lui Dumnezeu??? Cine ești tu omule ca în micimea ta să judeci ceea ce nimeni nu ți-a cerut? Știți proverbul românului: prostul nu e prost destul dacă nu e și fudul
Corect așa este în anul 1050,biserica s-a scindat în două
Nicu Pricop 1054
Nicu Pricop luter a fost cel care sa despărțit de credință pe care a lăsat-o Dumnezeu.,și pe urmă au urmat mai ulterior despărțiri pina sa ajuns la biserica lui Lucifer.
Și uite așa au apărut sectele.
Grad Marius da atunci a fost ruperea de adevărata credință lăsată de Dumnezeu.
Când s-a găsit primul naiv ce a crezut că între el și divinitate pot exista intermediari, atunci a luat naștere religia.
Și dumnezeu de ce lasă ca diavolul să-i deformeze cuvântul? E ca și când ai schimba legislația, ai scrie că de exemplu e permis violul, după care tot tu i-ai pedepsi pe violatori.
Bine, că în biblie de fapt chiar e permis violul…
Andrei Andreescu Dumnezeu NU forțează pe nimeni tine de alegerile fiecăruia..Dacă cunoști Scriptura care este Cuvântul Lui Îl vei înțelege și vei alege în..consecință Toate cele bune
Andrei Andreescu Nicăieri NU am citit ce spui..doar în caz de viol care era pedeapsa..Dar în Noul Testament prin Iisus Hristos Domnul este legea Dragostei și al responsabilității PERSONALE..UN părinte își crește copilul săi fie bine în viață dar alegerea cum să și-o trăiască îi aparține…Așa și Dumnezeu NU forțează pe NIMENI dar îți pune în față binele și răul ..depinde de tine ce alegi…
Andrei Andreescu Dumnezeu a lăsat să alegi binele sau raul
Andrei Andreescu în Biblie u este permis violul ,,,,PORUNCA A ȘAPTEA ZICE SĂ NU COMIȚI ADULTER,,,, IAR în ce privește că Dumnezeu lasă pe satan să facă ceace face ,,,,,este că satan a biruit pe Adam care trebuia să fie conducător al acestui pământ,,,,satan ia luat locul ,,,,SI DOMNUL NE LASĂ SĂ ALEGEM CUI VREM NOI SĂ URMĂM ,,,,,ZICE DUMNEZEU TI AM PUS ÎN FAȚA,,,BINELE ȘI RĂUL,,,BINECUVINTAREA ȘI BLESTEMUL ,,,,,VIAȚA SI MOARTEA,,,,,,, ALEGE VIAȚA CA SĂ TRĂIEȘTI,,,,, DECI PUTEM ALEGE CE VREM ,,,,,DAR VINE SI JUDECATA,,,LA CARE O SĂ RASPUNDEM SI SĂ PRIMIM PLATA SAU RASPLATA ,,,,DUPĂ CUM AM ALES ȘI TRĂIT,,,,,,
Andrei Andreescu Dumnezeu cel viu și veșnic este definit prin iubire,de aceea respectă liberertatea noastră.(noi alegem viața sau moartea)
Măi, n-ați înțeles nimic, niciunul! Păi dacă dracu deformează chiar scriptura, nu e clar că voi luați de bune cuvintele lui dracu de fapt? Of, of!
Andrei Andreescu Cum sa înțeleagă ceva niște CRETINI care cred ca,daca pupa niște oase viata lor o sa se schimbe în bine…..?!
Ciolanul
Zinaida Braga jertfele ?
Doamne ajuta Amin
Sa ne ajute Dumnezeu l-a toată lumea
Ce ai patit daniel ,te inchini diavolului ?
Doamne ajuta
🙏🏻💓
Miluiește-ne Dumnezeule cu mare mila Ta și luminează mintea celor au pierdut calea cea dreaptă!
😡👇👇😈
Că să înțelegem ce sa întâmplat în timpul din urmă trebuie să cunoaștem adevărul gol goluț nu trunchiat ,și că să avem o singură biserică trebuie construită în sufletele noastre nu în piatră,lemn,sau alt materiale.Isus a zis clar în trei zile o să construiască biserica lui Dumnezeu , adică să referit la moartea lui și învierea lui .și a mai lăsat o singură poruncă pe care omenirea nu o respectă.Adica Iubirea.Intre oameni și Dumnezeu
Ce mai facile
Si mai are o isprava .Din drept credinciosi ortodocsi a facut Eretici ecumenisti in frunte cu MARELE ALB Daniel ecumenisto-ereticu si toti tradatori de credinta ,ei sau facut mai sfinti ca sfinti parinti .Nu mai asculta de sfintele canoane alea s-au invechit .Au ei un umanism mai deosebit o dragoste mare pentru eretici si ii considera pe burienile de eretici frati si egali lor . Nu sant decat PUTREGAI ORTODOX .La iad cu ei ANATEMA
Iulian Iacovache
Și diavolul se uimește cin va vede așa supus lui ,sunteți îmbrăcați în alb că să poată diavolul sa vadă negru sufletului vostru.
Apăi îi de la sine înțeles, aghiuță o,,lucrat-o,,pe Eva, ptr a-l îngenunchea pe Adam. Unde? Ezact în Eden. Așe că, în bisericile ăstei lumi,este locul unde colcăie aghiuță,iar Terra, este terenul său de,,joacă,,
CARE DIAVOL????????????????????????//
Satanisti.
Vasile Murg amin doamne ajuta.
Ispiteste diavolul…,si
Iisus a fost ispitit…!
Exact….a început cu cele mai diabolice,ORTODOXA siCATOLICA….nu avem nevoie sa ne numim ortodocsi ,catolici,baptisti,penticostali….etc
Muie Rusiei si ortodoxiei ruse!Amin
Și acum avem alt fel de religie, aprobată și de papă și de islam:crislam, au fost prezenți toți capii, mai puțin cei ortodocși. Dar știți cine nu a fost invitat și întrebat? ISUS HRISTOS!!!!! 🇷🇴
Amin!
Daca Diavolul conduce și bisericile atunci și cei care slujesc în aceste clădiri sunt Antihriști,nasol se tot……D-zeu nu iubește opulenta,ci simplitatea și modestia,aia din imagini nu au NIMIC din cele dorite…..
Doamne ajuta la toată lumea amin amin amin amin
TOTUL S-A ÎNTÂMPLAT ÎN ANUL 1054,LA MAREA SCHISMĂ, PENTRU CUNOSCĂTORI
nu diavolul a facut asta…. ci sefu la bor si sefu la alte biserici
Hai porniți odată interzicerea filialei KGB din Moldova numită mitropolia Moldovei a lui Vladimir. Ne-am săturat de propagandă moscovită venită din partea lor.
S-au divizat clanurile de cersetori
Diavolul a reușit cu ortodocșii pentru că ei sau despărțit de biserica primară.
Amin doamne ajuta
Ce simplu și comod totodată!
Biserica nu a fost împărțită în mai multe biserici de către inchistați și netrebnici ca voi, ci de către diavol?
V-ați scos mizerabililor!
Chiar credeți că ortodoxia trebuie apărată? Poate că cineva aspiră să vă deposedeze de bogățiile voastre, de banii și aurul vostru ce strălucește să vă vadă mai bine Cel de sus, așa credeți voi.
ADEVĂRAT NU CRED ASTA, CRED CĂ BABILON ESTE DE VINĂ
ȘI ÎN POPA ĂSTA DANIEL NU CRED, ESTE DEPARTE DE SFINTUL PETRU SAU CEL MAI MIC SFINT CARE A EXISTAT PE PĂMÂNT, CUM SĂ FIE ȚARĂ APARĂ DE DUMNEZEU CIND SUPUȘI LUI SLUJEȘTE LA BANII LUI SATAN
Dan Huluba
Fără voi nu-l aveam pe diavol. Mulțumim!
Cine are ln credere ln mine are viata vesnika
Pai deci sa ramana cea primordiala de la Cristos, adica cea Universala si catolica biserica apostolica, acolo unde Petru primul papa are mormantul. Voi ceilalti multumiti-va cu Kiril al Rusiei iubitor de oameni!
Nu vă mai contraziceți atâta, în realitate, toate sunt frecții la picior de lemn!
Spălătorii de creere și vânzătorii de iluzii cea mai mere Mafie de pe Planeta Pământ
Biblia
Ce idiotenie , fanatismul si orgoliul iti poate lua mintile , numai daca oamenii ar fi roboti ar gandi toti la fel dupa cum ar fi programati..ar exista o singura organizatie religioasa pe tot mapamondul…numita biserica …Oricum secole de inchizitie a dovedetit cat de daunatoare si chiar criminala uneori poate fi o institutie numita biserica de stat care a ucis in numele religiei mai mult decat Hitler in razboiul mondial. Biserica lui Hristos nu este o institutie unica de robiti, ci o comunitate universala a celor care il urmeaza pe Hristos….
chiar daca Satan a reușit să dezbine biserica lui Cristos în mai multe, eu unul personal ba bucur că bunul Dumnezeu a îngăduit să mă nasc într-o familie creștin ortodoxă SI prin acest fapt eu sa fiu botezat în singura biserica loială SI credincioasă lui Dumnezeu.
Cred că îl luăm greșit ca etalon al relelor pe Iuda,chiar și ca arhetip! In primul rand, dacă socotim după normativele dogmaticii, el nu a avut liber arbitru odată ce predestinarea lui îl ducea în acel moment fatidic de al trăda pe mântuitor! Scrierile de la marea moarta ne arată un alt Iuda,cel al accepțiunii și asumării!!! Și cum deja se știe că sau scos din Sfânta Scriptură parca 85 de cărți,din interese meschine care nu se potriveau cu viziunea ipocrita a oamenilor care slujeau normele dogmei nu spiritualitatea ei!!!Pe cine să mai crezi!?!?😀 Sau ce!?!? Când vorbim de biserici nu putem vorbii fara a discuta de religii și când vorbim de religii nu o putem face fara credințe pentru că toate se susțin unele pe altele! Ori cum inițial omul era fascinat de fenomenele naturii pe care ulterior marii inițiați le-au clasificat și unificat in trinitatea ( magie-totem tabu-religie) că mai pe urmă să defalchez pe ultima in politeism și/sau monoteism!!! Ce sa divizat practic!?!? Nimic!?!? Daca vorbim de marea schisma din 1054 de la Niceea știm cu toții care au fost cauzele!!! De fapt aici principiul care confirmă regula este cel care distruge mitul!! Iuda!!! In predestinarea lui el practic nu a avut o alegere ci mai de graba un destin tragic!!! Sal folosim că model negativ în 1054 al celor care îl aveau inserat în ADN că arhetip e o meschinărie!!! Aia toți aveau liber arbitru!!! Dar erau trufași,mândrii,orgolioși calici și prosti! Și de atunci așa am rămas!!! Trădarea și ea are origini mai vechi…dincolo de protopărinți in originile ancestrale ale omului metafizic!!! Practic de acolo putem împrumută daca vrem un model al râului* care sa corespunda naturii* și năravului omenesc!!!Doamne ajuta!
S-au îmulțit Trântorii, și au început să se înpuțineze albinele.. nu e bine!
Oricum Dumnezeu este unul .Pretutindeni .
“ AMIN “ 🙏🙏🙏
Degeaba ar încerca conducătorii bisericilor sa faca unitate in credinta singurii satañîștî sunt niste credincioși ortodocși care nu au altceva de făcut numai sa comenteze ca diavolul!
Dar care era singura biserica.Cea pe care o crezi tu.
Maria Mihai Sava Biserica Apostolilori care au fost cu Domnul Isus,ei nu se inchnau la moaste,icoane cruci,statuetcele feluritelor femei.
Валентина Димова În aceiași Biserica cred și eu.
Maria Mihai Sava Dacă nu credeți în Cuvintul lui Dumnezeu care e Biserica Lui , luați și citiți Istoria Bisericii , Istoria Creștinismului și aflați de acolo despre Biserica lui Cristos . V as recomanda chiar scrisă de un pastor .
Oamenii nu cunosc adevărată biserica pe care a anfintato Dzeu celelalte sandogme și religii care șanț făcute de oameni
Doamne iartai ca nu știu ce vorbesc, au ajuns sa se contrazică pe fb care mai de care ca aia e, ca aia nu e, ba ca biserica asta e buna, ba ca religia asta nu e buna, etc oameni buni Dumnezeu nu așteaptă de la noi religii biserici și separatism, Dumnezeu nu ne întreabă din ce biserica sau religie venim, Dumnezeu cere bunătatea omului, nu fata lui dumnezeu vrea fapte nu vorbe , nu dacă citim o carte Sfânta sa o interpretam cum ne convine noua ca acel verset sa ne dam mari înțelepți, haideți sa ne vedem fiecare bunătatea blândețea sa ne ajutam nu sa bârfim care biserica greșește sau sa postam ceia ce face greșit,, biserica ca de exemplu ca Popa a dansat ca Popa a băut ca Popa a cerșit etc etc, asta înseamnă păcat ca și eu am văzut pocăiți care au făcut crime, ca își bate nevestele pana le nenorocească ca pastori care sia violat fica și asa mai departe asta este păcatul asta este bârfă asta este ura față de senenii noștri, pădure fără uscaturi nu se exista atunci de ce nu vedem Barna din ochiul nostru și vedem paiul din ochiul altuia nu asta cred eu ca e dreapta credință, tu întra în camera ta închide ușa și roagă-te în ascuns și Dumnezeu în ascuns îți va răsplăti, nu trâmbița pe la colțurile străzilor ca tu ești drept, haideți sa nu facem ce fac cei rai și haideți noi sa fim vrednici de faptele noastre
Ieri îi binecuvîntați azi ..?
Ortodox si pravoslavci daca traduci inseamna credinta cea dreapta/corecta , oare de ce ?
Ia uită cine vorbește !!!…..și care a fost prima ???
S a arătat la lavra Pecerska biserica adevarat lla preotii ortodocși au venit porumbeii la eretici ciorile!Nu avem.nevoie de eretici într o tara creștin ortodox!
Acuma vine cu o idee mai populara
Din toate vrea sa faca una
Chrislamul a carui schef,tot el e,cel ce a diversionat!.
Adevarata biserica e Una,aceia e greu sa o gasesti in zilele din urma !.
oricum ce-a de a doua, era biserica catolica….
Doamne fereste, acu e bine de inteles ca DANIEL E IUDA ADEVARATA. ANATIMA CU EI SA FIE
Multi idiots cu idiote opinii
Totul din necunostinta..
Tocmai pe invers din toate vrea sa faca una singura a Lui trezitiva la realitate ca totul este minciuna
Drept grăiești.
Tot aceasi treabă este una le este cununa
Oricum, bine ca se roaga la Dumnezeu si l a Hristos Mantuitorul , restul gargara ieftina
ESTE DOAR O BISERICA.
RESTUL SUNT CULTE FANATICE.
Pe la anul 100 au aparu in jur de 20 de denominatii care purtau numele crestin.
Astazi cred ca in jur de 23000.
OAMENI…PASTRATI ADEVARUL.
PASTRATI SFANTA ORTODOXIE CURATA.
Atentie….satana sia bagat coda si aici
Theo Sinea , vezi ca asa zic si ceilalti despre cultul lor. Nimic nou
Si acum, face din mai multe, una?!? Fiindca asta se preconizeaza.
Bataieeeeeeeeeeeeeeeeeee pe cioan
Un singur Dumnezeu! o singura biserica! o singura credinta! Cea dreapta🙏🙏🙏