Canoanenele nu sunt un set matematic de reguli. Nu sunt macar nici un set de legi care sa acopere toate problemele si sa constituie coloana vertebrala a sistemului “juridic”. Canoanele sunt coloana vertebrala a ortodoxiei in sensul ca daca unul este frant, precum o vertebra, daca este deplasata, afecteaza nu doar toata statura si functionarea coloanei vertebrale dar pune probleme la intregul organism. Si mai clar spus, canoanele sunt intr-un fel precum suflarea de viata a omului, fara de care trupul bisericii ar fi mort si cu a caror umbrire sau indoire, intreg trupul blegeste si mintea o ia in laturi.

Lipsa de precizie sau mai bine zis de precizie matematica nu vine insa din altceva decat din imposibilitatea ca ceea ce constituie canoanele sa poata fi transcris in reguli care sa fie aceleasi pentru toti si peste tot. Exista o componenta de “taina” a canoanelor si aplicarea lor corecta nu se poate face logic, omeneste, fara indrumarea si conlucrarea daca nu luminarea directa a Sfantului Duh. Precum pedagogia nu este o stiinta precisa, dar totusi este o stiinta si chiar una importanta, asemenea canoanele sunt o stiinta adresata mai ales parintilor bisericii care sa ii ajute sa isi creasca copiii cum trebuie. Un parinte bun are nevoie si de stiinta pedagogiei, si de o stare sufleteasca potrivita dar nu strica nici studiul, nici flexibilitatea si invoatia intr-un anumit cadru si mai ales nici experienta.

Desi pedagogia nu este deloc un set de reguli clare, precise care sa ofere unui parinte o directie de urmat in orice situatie, acel parinte care stie pedagogie, cu discernamant, cu ceva experienta va putea sa gaseasca o solutie si un modus operandi la orice problema, oricat de complexa ar fi ea.

Desi pedagogia nu ofera un raspuns clar la toate intrebarile si nu exista un manual cu raspunsuri pentru toate situatiile si desi sunt scoli diferite de pedagogie si lucrurile pot sa difere de la o scoala la alta, cu siguranta un pedagog intreg la minte nu va face niciodata greseli fatale cum ar fi sa ii permita copilului sa vorbeasca cu strainii.

Bunaoara, intr-o scoala sau manual de pedagogie poate vom gasi recomandarea ca parintele sa invete copilul sa nu vorbeasca cu straini astfel: “sa nu vorbesti cu strainii, pentru ca poate o sa te fure si o sa te vanda la tigani si apoi tiganii o sa te duca la cersit in tari straine”.

O alta scoala pedagogica (poate mai elevata) poate avea o alta metoda: “sa nu vorbesti cu strainii deoarece in lume exista oameni rai care vor sa te insele si nu stim niciodata daca un strain este om rau sau om bun”.

Cu greu insa vom gasi o scoala pedagogica sau un maestru pedagog care sa recomande: lasati copiii sa vorbeasca cu strainii caci asa vor ajunge sa se descurce singuri in viata si isi vor elimina toate inhibitiile.

Cu toate acestea, in ortodoxie, exista “inovatori” care ignorand toate canoanele recomanda copiilor: nu doar sa vorbiti cu ereticii, dar sa va si rugati cu ei si sa faceti lucrare impreuna cu ei: conferinte, studii, actiuni etc. Dumnezeu ne vrea una. Dumnezeu vrea si ca orice strain sa se comporte cu orice copil la fel ca un parinte si cu toate acestea, realitatea este ca  … mai bine invatam copiii sa se fereasca de straini.

Desi avem clar in Biblie porunca Sf. Apostol Pavel: cu omul eretic dupa intaia si a doua mustrare sa te rupi (Tit 3:10), la nivelul inalt al ierarhiei BOR (dar nu doar BOR) lucrurile se vad altfel: cum sa nu dialogam cu ereticii? Cum sa ii intoarcem la credinta dreapta daca nu le explicam in ce credem noi si daca nu ne facem binevoitori catre ei, participand la conferinte si intalniri ale CMB, trimitand studentii nostri teologi care vor fii viitori episcopi si chiar patriarhi sa studieze la facultatile lor, etc? Cum poti sa ii convertesti pe eretici daca nu discuti cu ei? Prin urmare, avem o intreaga materie de studiu: ecumenismul care se ocupa de “convertirea ereticilor” prin vorbirea cu ei, rugaciuni, conferinte, studii impreuna, actiuni comune etc. “Pentru ca toti sa fie una”, nu-i asa? Ce mai conteaza ca vorbim cu ereticii nu doar a treia si a patra oara ci vorbim cu ei mai mult decat cu ai nostri …

Evident ca nici macar atat nu se vede de fapt la varful ierarhiei BOR, pentru ca macar daca i-ar vedea pe protestanti, catolici si altii ca eretici ar fi deja o jumatate de pas catre iesirea din inselare. Ierarhii nostri insa nici macar nu ii vad ca eretici pe eretici. Cum ii vad ei pe protestanti si catolici, ne intrebam? Cu greu putem intra in boala unui bolnav si cu greu putem ghici ce e in mintea unui nebun. Insa, dupa cum se exprima, acesti eretici ar fi de fapt un fel de … frati de-ai nostri mai mici, un fel de … mici sau poate temporari schismatici si nici macar schismatici ca oricum nici cu astia nu avem voie sa ne rugam impreuna si totusi unii ierarhi ortodocsi ar participa la o misa catolica fara probleme si Bartolomeu de la Constantinopol chiar o face.

Dar daca inselarea lor este atat de mare incat nici nu mai recunosc ca in ziua asta mai exista eretici – deoarece daca ar recunoate si ar calca voit porunca Sf. Pavel impreuna cu alte canoane ar fi chiar strigator la cer -, ne-am putea pune intrebarea, cum de nu se gandesc la consecintele acestei atitudini? Niciun parinte normal, chiar daca o actiune a lui nu i s-ar parea gresita, daca acea atitudine ar expune copilul la probleme, ar evita-o. De exemplu, un parinte, fiind adult este nevoit si poate sa vorbeasca cu strainii. Insa incearca sa evite ca acest obicei sa fie replicat de copil.

Chiar daca ereticii nu ar mai exista si protestantii, neoprotestantii, catolicii si mormonii sunt de fapt doar niste frati intru Hristos care sunt pe cale sa alfe ortodoxia (in urma participarii noastre salvatoare la CMB si a trimiterii de stundeti la studii), cum de nu se gandesc acesti ierarhi ca daca toti credinciosii ar vorbii cu strainii, ei ar ramane fara copii?

Autor: Gigel Chiazna