Selectați pagina

Dezvăluiri şocante ale aşa-numitului “patriart” Filaret din Ucraina: Episcopii au fost plătiţi la Soborul de unificare cu câte 20.000$

Dezvăluiri şocante ale aşa-numitului “patriart” Filaret din Ucraina: Episcopii au fost plătiţi la Soborul de unificare cu câte 20.000$

Liderul Bisericii ortodoxe ucrainene a PK a declarat că Poroşenko l-a propulsat ca Întâistătător al BOaU pe Simeon şi cei 13 “ierarhi” l-au votat prin constrângere.

“Patriarhul” Bisericii ortodoxe ucrainene a PK Filaret a povestit că ştie de ce cei 13 arhierei ai “Patriarhiei de la Kiev” au votat ca fostul mitropolit de Viniţa Simeon să devină Întâistătător al Bisericii Ortodoxe a Ucrainei, scrie spzh.news

Din spusele lui Filaret, el știe că fostul președinte al Ucrainei Petro Poroșenko “a vrut ca Întâistătător să nu fie Epifanius, ci mitropolitul de Viniţa Simeon”. El a reamintit că “atunci când ierarhii au votat de fapt pentru cei doi candidați în runda a doua, 36 de episcopi au votat pentru Epifanie și 28 pentru Simeon”.

Filaret este sigur că printre “episcopii” care au votat pentru Simeon, au fost “2 de la Patriarhia Moscovei, 13 – de la Biserica ortodoxă autocefală ucraineană și 13 episcopi – de la Patriarhia de la Kiev”. El crede că “acești ierarhi au votat pentru candidatul de la Patriarhia Moscovei datorită intervenţiei lui Poroșenko”.

De asemenea, liderul Bisericii ortodoxe ucrainene a PK ar fi “auzit că cineva din episcopi au primit câte 20 mii dolari”.

Este adevărat sau nu, nu poate confirma.

Filaret Denisenko a menționat, de asemenea, că nu știe dacă există vreo parte secretă a acordului între guvernul ucrainean și Fanar.

Întrebat de un jurnalist de ce documentele și procesele verbale ale “Soborului unificator” nu sunt făcute publice, Întâistătătorul Patriarhiei de la Kiev a răspuns: “Pentru că a fost Soborul Patriarhiei de la Constantinopol. Prin urmare, toate aceste documente au fost trimise la Istanbul, nu avem nimic aici”.

Întâistătătorul Bisericii ortodoxe ucrainene a Patriarhiei de la Kiev a confirmat încă o dată că Epifanie a devenit Întâistătător numai datorită perseverenței sale: “Dacă nu aș fi vrut-o, atunci nu ar fi devenit niciodată Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe a Ucrainei. Acesta este adevărul pur”.

Când a fost întrebat de ce, în acest caz, Dumenko l-a trădat pe Filaret, acesta din urmă a răspuns cu o altă întrebare: “De ce Iuda L-a trădat pe Hristos?”.

După părerea “Patriarhului” Bisericii ortodoxe ucrainene a Patriarhiei de la Kiev Filaret Denisenko, Epifanie vrea să lichideze Biserica ortodoxă ucraineană a Patriarhiei de la Kiev pentru a pune mâna pe banii ei.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *