Selectați pagina

Deţinuţii vor purta brăţări din 2015, iar instituţiile de forţă îi vor urmări non-stop prin tehnologiile GPS

Deţinuţii vor purta brăţări din 2015, iar instituţiile de forţă îi vor urmări non-stop prin tehnologiile GPS

detinutiGuvernul a aprobat un proiect de lege prin care instituţiile de forţă vor avea un Registru On-line Unic al persoanelor reţinute, arestate şi al deţinuţilor, dar şi Regulamentul potrivit căruia acest mecanism va fi pus în aplicare. Proiectul prevede evidenţa, facilitarea tratamentului deţinuţilor, accesul rapid la plângerile acestora şi monitorizarea persoanelor aflate în detenţie.

Potrivit ministrului Justiţiei, Oleg Efrim Registrul va conţine toate informaţiile din registrele de evidență de la Departamentul instituțiilor penitenciare, Oficiul central de probațiune, Ministerul Afacerilor Interne și Centrul Național Anticorupție.

Acesta va facilita monitorizarea condiţiilor de detenţie şi de tratare a deţinuţilor, inclusiv a deciziilor luate cu privire la plângerile lor. Registrul va funcționa non-stop, ceea ce va facilita și accelera schimbul de informaţii între organele de drept. Regulamentul a fost elaborat în conformitate cu recomandările Comitetului pentru Prevenirea Torturii al Consiliului Europei.

Tototadă, Guvernul a aprobat un proiect de monitorizare electronică a persoanelor aflate în detenţie. Persoanele aflate după gratii vor fi urmărite electronic cu ajutorul brățărilor și emițătoarelor. Datorită tehnologiilor GPS, brăţările vor semnaliza, prin telefon (mobil, staţionar), Centrului de monitorizare despre încălcarea zonelor permise pentru aflare.

Proiectul urmează să fie pus în aplicare din 2015. În primul an de la lansare, vor fi monitorizaţi electornic aproape 100 de persoane, iar numărul lor va fi majorat treptat. Pentru a pune în aplicare totală iniţiativa, este necesară deschiderea a patru centre monitorizare şi un server.

Sursa: publika.md

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *