Selectați pagina

Despre slujba prohodului din Vinerea Patimilor

Despre slujba prohodului din Vinerea Patimilor

Slujba Prohodului din Vinerea Mare

epitaf_1_hr

Slujbele si ceremoniile liturgice din Sfanta si Marea Vineri reproduc patimile, moartea si ingroparea Mantuitorului, intr-un chip impresionant si cu o puternica inraurire asupra sufletelor credinciosilor. In aceasta Vineri au loc doua din slujbele cele mai impresionante care dau zilei respective greutatea ei. Este vorba de slujbele vecerniei Sambetei celei Mari.

Dupa randuielile liturgice stabilite foarte de timpuriu, ziua de vineri este una din putinele zile aliturgice din timpul unui an bisericesc. In aceasta zi, in biserica nu se savarseste nici un fel de liturghie pentru ca atunci are loc si se retraieste de catre credinciosi jertfa Mantuitorului pe cruce. Ca si intreaga saptamana, este o zi de adanca tristete pentru moartea Domnului. La ora indatinata de regulile de cult, se oficiaza ceasurile liturgice imparatesti, urmata de vecernia numita a Sambetei celei mari, in care, la cantarea slavei de la Stihoavna: “Pre Tine Cel ce te imbraci cu lumina ca si cu o haina”, se scoate Sfantul Epitaf in mijlocul bisericii si se aseaza pe o masa, in fata Sfintei Cruci, adusa aici solemn.

Primele flori ale primaverii impodobesc Sfantul Epitaf, iar genunchii nu se sfiesc sa se plece inaintea celui ce este simbolic prezent cu trupul mort printre noi. Aici, in jurul Sfantului Epitaf se desfasoara cea mai impresionanta dintre slujbele cultului divin public ortodox, utrenia sambetei celei mari, considerata de unul din marii teologi ortodocsi “punctul culminant al creatiei liturgice ortodoxe.”

In centrul acestei slujbe sta Prohodul, adica acea serie lunga de cantari bisericesti sau imne, scurte ca intindere, compuse in limba originala in forma de versuri impartite in trei stari sau grupe, inegale ca numar de strofe. Asa de pilda, grupa sau starea intai cuprinde 73 de strofe, a doua 60, iar a treia 43, prima strofa repetandu-se la sfarsitul fiecarei stari. Fiecare strofa este precedata de un stih din psalmi, dar care in practica nu se mai citeste. Prohodul se canta pe o melodie jalnica, primele doua stari pe glasul V, iar a treia pe glasul III, dar cantarea are in sine si o nota de optimism si bucurie.

“Cantarea Prohodului”, asa de cunoscuta tuturor credinciosilor, reprezinta incheierea unei adevarate drame care incepe cu prinderea Mantuitorului si se sfarseste cu punerea Lui in mormant. La aceasta drama si indeosebi, la incheierea ei, credinciosii nu sunt spectatori, ci iau parte cu trup si suflet. Tanar si batran, intr-un fel oarecare este partas la desfasurarea acestei drame. Legatura crestinului este asa de intima cu Mantuitorul, incat il petrece cu cantari si laude, ca pe fiinta cea mai scumpa.

Aceste cantari si laude alcatuiesc “Prohodul”, care inseamna slujba de inmormantare si care cuprinde in sine bogatie si duiosie in cantare. Dintre toate cantarile liturgice ale Bisericii noastre, Prohodul este cea mai cunoscuta, mai populara si mai iubita de catre credinciosi, care iau parte la ea cu toata angajarea launtrica, formand un singur trup si suflet cu toti cei care sunt in biserica.

Adunati in toate bisericile, pentru a canta slujba de inmormantare a lui Hristos, “crestinii alcatuiesc un singur cortegiu mistic de ingropare si sentimentele lor de durere pentru Patimile Stapanului, de dragoste si venerare se revarsa prin laudele prohodului, precum stropii nenumarati ai apelor se impreuna intr-o singura albie, formand un fluviu.” Aceasta desavarsita popularizare a Prohodului se datoreste, pe langa alte motive, mai ales faptului ca aceasta este singura cantare ritmata dintre toate cantarile noastre bisericesti.

Exprimand sentimente de durere pentru rastignirea si moartea Dumnezeiescului Rascumparator, dar si de nadejdea apropiata in invierea Sa, Prohodul este o exprimare practica si cantata a teologiei rascumpararii. Alcatuirea Prohodului este atribuita marelui imnograf bizantin Iosif Studitul (1826). Desi face parte din slujba utreniei Sambetei celei mari, cantarea Prohodului a facut ca acest serviciu divin sa fie cunoscut in popor cu denumirea de slujba Prohodului Domnului nostru Iisus Hristos, si, deoarece o parte insemnata a acestei slujbe o alcatuieste inconjurarea bisericii cu Sfantul Epitaf, care simbolizeaza cortegiul de ingropare a trupului Mantuitorului, aceasta utrenie mai este cunoscuta in unele parti din tara si cu denumirea de inconjurarea bisericii.

Slujba este impresionanta atat prin cantarea Prohodului, cat si prin inconjurarea bisericii, in dangat de clopot si toaca, in linistea serii si in parfumul primelor flori de primavara. Niciodata parca sufletul crestinului nu se simte mai apropiat si mai solidar cu patimile Mantuitorului.

Pr. Prof. Dr. Nicolae D. Necula

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe:

Статьи на русском языке

Статьи на русском языке