Selectați pagina

Despre pocăința adevărată și despre cea închipuită. Din ce este alcatuită pocăința mireanului

Despre pocăința adevărată și despre cea închipuită. Din ce este alcatuită pocăința mireanului

“Am primit scrisoarea dumneavoastră, şi
păcătoasa mea inimă a primit vestire și
răspunde a ea fără întârziere.

…Ce ,,pieptănată” e scrisoarea dumneavoastră de acum, parcă e căpățâna mojicului după baie, ce cuminte!

De scrisoarea dumneavoastră dinainte m-am speriat. Ce sofisticată! Ce pretențioasă, ce pompoasă! Parcă tot corpul de gardă ar fi ieșit la paradă pe câmpul lui Marte! Nici nu am îndrăznit să răspund. Cum citesc, mă apucă groaza şi nu pot să răspund. Ştefan m-a tot împins, cum împinge țăranul mârțoaga să tragă de plug când ară: ,,De ce nu-i răspundeți lui N.?” Păi dacă nu-mi vine să răspund, nu-mi vine! Şi mârțoagele după cât se vede, au îndărătnicia lor.

Despre ceea ce urmează n-aş fi vrut să vă scriu, dar de vreme ce am început o să scriu, ce să fac… Pocăința de care – scriați în scrisoarea trecută – v-ați învrednicit și vă atinge nu a fost decât o închipuire a amăgirii de sine. V-ați gândit şi v-ați tot gândit ați tot auzit de una şi de alta şi deşteaptă sunteți, şi smerită nu sunteți: ei, şi vi s-a năzărit ceva în căpşor, s-a clădit în el un castel vrăjit. Iar pricina întregului necaz eu sunt v-am citit ceva ce nu vă stă în puteri, și prin asta v-am zăpăcit. După roada lor îi veți cunoaște (Mt.7, 1,6), a zis Domnul. Care a fost roada stării acesteia, pe care sufletul şi-a alcătuit-o singur, cu care s-a linguşit singur? Singura roadă au fost ifosele deșarte, ifose deșarte în deplinul înțeles al cuvântului, care v-au scos din starea dumneavoastră obișnuită! I-ați scris marelui stareț și acela, ca om trăitor în cer, nu a priceput ci dumneavoastră îi scrieți despre bolovanul drept care v-a răspuns despre Ivan v-a dat apă la moară și rămâneți în  pocăința dumneavoastră închipuită, presupunând că în dumneavoastră lucrează vederea pocăinței la fel ca în el – acea vedere care este un har minunat al lui Dumnezeu, dăruit călugărilor care au sporit deja în liniștire. Creştinii care trăiesc în lume nu trebuie să se atingă de lucrările călugărești înalte, mai ales de cele isihaste. Şi Domnul a poruncit să nu turnăm vin nou în burdufuri vechi (v. Mt. 9, 17.) Vinul nou sparge burdufurile vechi; și el se varsă, și burdufurile le strică: lucrările călugărești, atunci când se apucă de ele mirenii, și ele se strică, și celor ce le lucrează le aduc vătămare sufletească.

Din zgomotosul și luminatul Sankt-Petersburg a ajuns în locurile noastre îndepărtate și liniștite zvonul cum că o oarecare damă foarte deşteaptă și foarte ilustră i-a scris unui oarecare monah o scrisoare foarte elocventă, scrisoare în
care arăta cum a văzut ea în sine un număr necuprins de păcate, iar monahul cu pricina – care, dupd cât se vede, nu era academician – i-a răspuns: ,,Măcuță!  să privești atât de subțire la păcatele tale nu e de nasul tău…” Acesta este, repet un zvon; dacă s-a întâmplat cu adevărat
sau nu, nici a discuta nu îndrăznesc, şi de știut nu gtiu dacă în Petersburg capitala culturii și educației, sunt îngăduite atare grosolănii. Dacă aș fi însă întrebat ce părere am despre sfatul dat de monah damei din capitală, aş răspunde cu toată sinceritatea provincialului: ,,Sfatul e grosolan dar bun și dama cu pricina ar trebui să şi-l cresteze pe perete şi să se țină strâns de el.” Pocăința care se potrivește creștinului evlavios care trăiește în lume este a te socoti în fiecare seară cu conștiința sa. Şi este preadestul! Dacă creștinul se va strădui să trăiască după poruncile lui Dumnezeu și să se verifice zilnic pe sine însuși puțin câte puțin va dobândi umilința duhului, care este încă departe de pocăința-vedere. Dumneavoastră v-a venit (scuzați-mă pentru expresiile țărănești, dar sunt bune, nimeresc drept la țintă!) doar o prosteală, o prosteală trufașă! Aceasta îmi este cunoscută, fiindcă eu însumi mă găsesc în ea fără încetare, și de aceea
vă și previn.

Când este vorba de dat sfaturi nu ar trebui să vă avântați, ci mai bine să refuzați cu smerenie. Dacă sunteți silită s-o faceti, spuneți ceva, acolo ușor, lăsând lucrul în seama Domnului. Foarte
sfântă sunteți: imediat cu omul la răstignire! Şi nici măcar nu vă pricepeți să răstigniți, ci doar îl chinuiți în zadar. Vreți să izbândiți totul prin rațiune și prin puterile proprii, când ar trebui s-o
faceți prin credință şi prin Dumnezeu.”

Scrisoarea XVII -Despre pocăința adevărată și despre cea închipuită. Din ce este alcatuită pocăința mireanului, Sf. Ignatie Briancianinov, De la întristarea inimii la mângâierea lui Dumnezeu,  Scrisori către mireni, Editura Sophia, pag.50-52

Întreaga carte o găsiți aici:  https://www.slideshare.net

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe: