Selectați pagina

Despre o altă biserică, ce se află sub Biserica Sfânta Sofia din Constantinopol

Despre o altă biserică, ce se află sub Biserica Sfânta Sofia din Constantinopol

Sub Biserica Sfânta Sofia din Constantinopol se află o altă biserică. Și când au luat turcii Constantinopolul de la greci (creștini), atunci, în vremea luării, slujeau preoții cu arhiereii Sfânta Liturghie, fiind adunat și mult popor. Aceștia toți au adormit de atunci până în vremea de astăzi. Iar în vremea când se va lua de la turci Constantinopolul, toți aceia câți sunt acolo adormiți vor învia, după cum la Efes au înviat cei șapte mucenici. Și vor întreba: unde este împăratul Constantin? Deci în tulburare au adormit, în tulburare vor și învia.

biserica sfanta sofia

Sub Biserica Sfânta Sofia din Constantinopol se află o altă biserică

Descoperire

La împăratul turc era un croitor creștin cu numele Hristea care făcea haine la toți pașii și la toți slujitorii împărătești. Unul din pași iubea foarte mult pe Hristea. Și s-a întâmplat de s-a îmbolnăvit cel care iubea pe Hristea. Deci, auzind Hristea că este bolnav pașa, în toate zilele mergea la el ca să-l vadă, dar fiul pașei nu-l lăsa ca să intre la dânsul (pe vremea aceea documentele fiecărui creștin care avea case mari ori moșii erau ținute la pașă). Peste puțină vreme, făcându-se sănătos pașa, a venit la el Hristea și a zis pașa: Hristeo, pentru ce n-ai venit ca să mă vezi, că eram să mor?

Atunci el i-a spus pricina: Am venit, stăpâne, în toate zilele, dar nu m-a lăsat să intru la tine. Și l-a Întrebat pașa, zicându-i: Cine nu te-a lăsat să vii la mine? Și a zis Hristea: Fiul tău. Atunci, a deschis o ladă și a dat lui Hristea toate documentele. Apoi a chemat pașa pe fiul său și a zis: Pentru ce nu ai lăsat să vină Hristea la mine când eram bolnav? Și i-a răspuns: Pentru documentele caselor nu I-am lăsat. A zis tatăl: Fiule, nu mai este multă vreme și ne vom face și noi creștini, că împărăția noastră va sta numai până la anul 1881 când are să cadă.

Apoi a zis lui Hristea: Eu niciodată nu ți-am făcut vreun bine. Vino după mine! Și am mers în Biserica Sfintei Sofia și a zis către mine: Ridică piatra aceasta (care era ca o ușă); și am apucat cu o mână să o ridic, iar el mi-a zis: Apuc-o cu amândouă mâinile că nu poți să o ridici cu una căci este grea.

Și apucând-o de un belciug, am ridicat-o. Și, coborându-ne pe scări, eu tremuram de frică și mă gândeam că de acum aici mă lasă. Și era acolo mulțime de popor și ostași care stăteau ca adormiți, în picioare. Și am zis: Stăpâne, pentru ce nu-i dați afară, de ce stau aici așa? Și el mi-a zis: Nu poate nimenea ca să-i dea afară, căci câți s-au apucat ca să-i dea afară, unii au orbit, alții au rămas ciungi și alții au ologit, iar altora gura la ceafă li s-a întors și nici măcar a se atinge de ei nu se poate.

Că cine poate a se împotrivi lui Dumnezeu? Iar eu îl tot sileam ca să ieșim și el mi-a zis: Vino după mine! Și ducându-ne mai înăuntru, am văzut arhierei, diaconi și preoți. Și era împăratul în scaun și lângă el era un soldat bătrân cu sabia de amândouă părțile ascuțită, și avea mâna dreaptă pe sabie, iar sabia era pe jumătate scoasă din teacă. Și a zis pașa către mine: Când va ieși sabia aceasta din teacă, atunci are să cadă împărăția noastră.

Și erau ostașii cu hainele din vremea când au adormit și poporul de asemenea. Și am plecat ca să ieșim. Și a început pașa a se sui pe scară, iar eu mergeam după dânsul. Și era un călugăr din cei adormiți, ca de treizececi de ani ca vârstă, cu o carte în mână. Iar eu i-am luat cartea din mână și am băgat-o în sân, fără să știe pașa, și am mers acasă, Apoi am pus-o în casa de fier, ca a doua zi să o citesc; și căutând-o a doua zi. n-am mai găsit-o. Am întrebat pe femeie și i-am zis: Numai tu umbli în casa de fier, iar ea mi-a răspuns: Eu niciodată nu am umblat. Și i-am zis: Poate ai luat cheile din buzunar?

Apoi am rugat mult pe pașă, zicându-i: Stăpâne, te rog să mergem iarăși la Sfânta Sofia, dar el mi-a zis că nu se poate, fiindcă trebuie să ia voie de la împărat. Atunci eu l-am supărat mult pentru aceasta și de-abia s-a îndurat și am mers și a doua oară. Și ducându-ne am găsit cartea în mâinile călugărului. Și i-am spus pașii: Stăpâne, când am venit întâi, eu în urma ta fiind, am luat cartea din mâna călugărului acestuia fără să știi tu. Și pașa mi-a zis: Cum ai putut-o lua? Că noi nici a ne atinge de el nu putem, pentru că rămânem sluți. Și eu m-am dus la Patriarh și i-am spus toate pe rând.

Zosima Pascal Prodromit; Sfârșitul Omului

Abonați-vă la canalul nostru Telegram!

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *