Selectați pagina

Despre marturisirea ortodoxa si despre sfintenia voievodului Mihai Viteazul

Despre marturisirea ortodoxa si despre sfintenia voievodului Mihai Viteazul

MihaiViteazulCu alt prilej, spunea Mihai Vitezul: M-am apucat să ridic această mare greutate, cu această țară săracă a noastră ca să fac un scut al întregii lumi creștine”. El a fost cântat în diferite balade și faptul că apăra cu crucea în mână pământul țării, a rămas într-o poezie grecească din sudul Dunării, astfel: Mihai Belu s-a pornit să se ducă să se bată./ E cu Evanghelia din Valahia și crucea din Constantinopol./ În frunte merge crucea, în mână Evanghelia./ Iar Mihai Belu între ele ca soarele, ca luna”.

Căci așa cum se știe din documente, în toate bătăliile voia să pună în fruntea oștenilor pe înaltul cler care, cu Evanghelia și crucea în mână, binecuvânta armata, îi îmbărbăta sufletul și îi întărea credința, cerând de la Dumnezeu biruință.

(…) După trei săptămâni de lupte, a intrat Mihai Viteazul în Moldova ți le-a scris bistrițenilor: Am luat-o, slavă Domnului, astăzi sub stăpânirea noastră, care izbândă s-a câștigat pentru Dumnezeu, pentru creștinătate și pentru noi. Și dumneavoastră încă să vă bucurați și să Îi mulțumiți lui Dumnezeu. Iată cum a luptat pentru ca Moldova să țină dreapta credințăși să respingă influențele apusenilor, fie ei catolici, fie ei protestanți. Cât privește lupta pe care a dus-o pentru întărirea credinței în Ardeal, este important de știut că în sec. XVI, în Ardeal erau patru religii de stat: romano-catolicismul, luteranismul, calvinismul și unitarismul, iar ortodoxia era doar tolerată. Însă datorită lui Mihai Viteazul lucrurile s-au schimbat.

Trebuie spus că Basta era îngrijorat de faptul că Mihai Viteazul își trimitea preoți peste tot, pentru că acești preoți mărturiseau credința în Hristos, dar apărau și neamul omenesc. Scria Basta: Aflu că valahul trimite preoții lui în toate satele de la marginile țării locuite de neamul său, ceea ce-mi dă de bănuit”. Mihai Viteazul s-a opus, de exemplu, în Ardeal celei de-a doua căsătorii a preoților, pentru că din pricina influenței apusene, în Sinodul din 16 octombrie 1569, preoții ortodocși dacă rămâneau văduvi, aveau dezlegare să se căsătorească a doua oară. Dar o astfel de dezlegare era împotriva predaniei Sfinților Părinți și, de altfel, și în sec. XX s-a încercat acest lucru prin impunerea de la așa-numitul Sinod de la Constantinopol din 1923, ca preoții văduvi să se poată căsători a doua oară, lucru care, de altfel, în Biserica Serbiei a și fost primit pentru o oarecare perioadă de timp. Dar Mihai Viteazul s-a opus acestei nelegiuiri și în cele din urmă, adunându-se la un sinod, s-a hotărât așa: Am hotărât și aceasta că, dacă vreun preot român s-ar însura a doua oară și satul nu ar descoperi aceasta vlădicului, cu prilejul vizitei canonice, șpanii să scoată de la acel sat 200 de florini pe seama Măriei tale”. Știind că era greu să-i urnească pe astfel de oameni, Mihai Viteazul a acceptat și acea taxă, de frica acestei taxe, poporul atrăgând atenția episcopului asupra căsătoriilor necanonice ale preoților.

Cât privește atitudinea față de calvini a lui Mihai Viteazul, există o mărturie a unui nobil sătmărean, care a scris despre Mihai Viteazul: Cu nici un chip nu vrea să mai îngăduie în întreaga provincie credința ariană, calvină sau iudaică, ci avea să-i stârpească până la unul”.Datorită acestei râvne pentru apărarea dreptei credințe, datorită iubirii sale de neam, Mihai Viteazul a fost urât de dușmani, care au căutat să-l ucidă și merită amintit faptul că el nu a întărit credința doar în țara noastră, ci a fost ctitor de locașuri sfinte și la Sfântul Munte Athos, unde Mănăstirea Simonos-Petras îl cinstește pentru că a făcut multe danii acolo. La Mănăstirea Xiropotamu a făcut de asemenea multe danii, ca și la Mănăstirea Cutulumuș, care vreme de secole a fost socotită a valahilor. Ba mai mult, el a făcut donații până și la Mănăstirea de pe Muntele Sinai, arătând că indiferent de locul geografic, ortodoxia este aceeași, dacă se păstrează învățătura Sfintelor Sinoade și a Sfinților Părinți.

Închei cuvântul meu, făcând referire la o minune care a avut loc la o mănăstire, Mănăstirea Plăviceni, care în vechime se umea Aluniș, a cărei biserică a fost ridicată de doamna Stanca, soția domnitorului Mihai Viteazul. Se spune în tradiție că fiind urmărită de turci, s-a ascuns într-un alun și pentru că Dumnezeu a păzit-o în viață, a vrut ca acolo să se ridice o biserică. Și s-a tăiat alunul. S-a făcut pe el Sfânta Masă, care a făcut parte dintr-o biserică veche cu hramul Sf. Arhanghel Mihail. Există puține biserici în lumea ortodoxă care poartă doar hramul Sf. Arhanghel Mihail. Cele mai multe au hramul Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil. este important că acolo soția lui Mihai Viteazul a vrut să fie doar hramul Sf. Arhanghel Mihail, căci Arhanghelul Mihail fusese ocrotitor al soțului ei.

În anul 2005, acolo s-a întâmplat un lucru deosebit: aflarea unor Sfinte Moaște. Așa cum în anul 1986, la Neamț s-au descoperit moaștele Sfântului Necunoscut, care sunt puse la închinare în biserică și mulți oameni mărturisesc despre ajutorul pe care l-au primit – în anul 1986, în comunism, ridicându-se pământul prin minune dumnezeiască pentru descoperirea acelor Sfinte Moaște – în anul 2005 s-a întâmplat altceva.

Niște muncitori au făcut focul lângă zidul bisericii și fratele starețului care între timp a trecut la Domnul, i-a certat pe muncitori și le-a zis: ” Stingeți repede focul, că dacă vine starețul o să vă certe”. Și muncitorii au încercat să stingă focul. La un moment dat, lovind cu lopețile acolo, au auzit cum sună a gol. S-a făcut la început o gaură mică cât un ou, dupăcare pământul a început să se surpe și au lăsat să treacă puțin timp. La început au crezut că aflaseră comoara Plăvicenilor, pentru că din vechime se știa că în acel loc, lângă biserică era îngropată o comoară. Și săpând au găsit un mormânt ieșit din comun, pentru că era înconjurat de un zid și acolo au aflat niște Sfinte Moaște care nu aveau cap. Lipseau și alte oase: coastele, vertebrele din coloana vertebrală, Sfinte Moaște care aveau bună mireasmă. Acolo comisiile istorice au mai făcut cercetări și au mai găsit mormintele câtorva boieri, dar mormântul acesta nu l-au găsit. Dacă ar fi fost vorba de înmormîntarea unui călugăr, ar fi trebuit să aibă o cărămidă sub cap și ar fi trebuit să fie capul acolo. Dacă era un călugăr, nu s-ar fi săpat un zid special cu cărămida asemănătoare celei din peretele vechi al mănăstirii. Trebuie spus că acolo a avut loc o inundație atât de mare și s-a revărsat Oltul, încât până la geamul mănăstirii, până la geamul bisericii a urcat apa și fiind plină biserica de apă, totuși Dumnezeu a păzit mormîntul acesta fără să se strice, fără să fie afectat. Fiind gaură în pământ trebuia să fie mocirlă acolo. Dar Dumnezeu prin rânduiala Sa, a păzit locul acela în chip deosebit. Aflând acele Sfinte Moaște, Părintele stareț le-a pus într-o raclă. S-a dus la Mănăstirea Dealu și a anunțat că el consideră că acestea sunt osemintele lui Mihai Viteazul, dar cercetările au stagnat. Nu se știe ale cui Sfinte Moaște sunt, dar după culoare, după mireasmă se crede că sunt Sfinte Moaște.

Cuvant rostit de Danion Vasile la Manastirea Petru Voda, la 9 noiembrie 2011.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *