Prăznuit de Biserica noastră Ortodoxă în fiecare an pe 6/19 decembrie, Sfântul Nicolae este cunoscut de noi toți ca fiind Sfântul bun și milostiv care ascultă rugăciunile noastre, dar mai ales ale pruncilor noștri și le bucură acest început de decembrie cu darurile sale. Ocrotitor prin excelență al copiilor, al marinarilor și al fetelor care urmează să se căsătorească, Sfântul Nicolae a fost deopotrivă o definiție vie a milosteniei și a iubirii față de cei sărmani, dar și un teolog de excepție.

Tradiţia Bisericii noastre a păstrat în cadrul ei o bogată colecție de reprezentări iconografice ale Sfântului Nicolae precum icoana hagiografică, având temei în viața sfântului, icoane care au fost zugrăvite după istorisiri preluate din viața sa și multe altele. Dintre toate acestea, însă, cea care a atras mereu atenția specialiștilor în artă bisericească a fost cea numită și „Streidas” sau „cu scoică”. De ce este numită astfel, care este povestea ei și de ce este atât de „specială”? Vom descoperi împreună în rândurile care urmează.

„Și vei avea comoară în ceruri”

Înainte de toate, trebuie să știm că Sfântul Nicolae s-a născut în anul 270 în Patara (Turcia de astăzi) din părinți credincioși, apropiați de biserică și bogați, fiind singurul fiu al acestora. Tradiția ne spune că, încă din fragedă pruncie a fost bun la învățătură și i-a plăcut să cerceteze atât Sfintele Scripturi, cât și scrierile Sfinților Părinți, povățuit fiind și de unchiul său, care era episcop. Rămânând orfan de ambii părinți, paradoxal, în loc să păstreze averea pentru a-și asigura un venit sigur până la vârsta maturității, i-a adunat în fața casei sale săracii din localitatea sa și le-a dăruit toate bogățiile moștenite, respectând întocmai cuvintele Mântuitorului: „Vinde toate câte ai și împarte la săraci și vei avea comoară în ceruri” (Luca 18, 22). S-a îndreptat, apoi, către Țara Sfântă, iar de aici a plecat în alte pelerinaje în Egipt și Palestina. Hotărându-se să se retragă în pustie spre o mai multă și atentă osteneală în rugăciune și asceză, Domnul i-a poruncit, prin vedenie, să nu facă aceasta, ci să se întoarcă în patria sa, rânduindu-i misiunea arhieriei. A trecut la Domnul pe 6 decembrie, însă nu cunoaștem cu exactitate anul în care s-a întâmplat aceasta, ci perioada: între anii 342 și 352.

Icoana cu scoică

Revenind la subiectul editorialului nostru, una dintre reprezentările Sfântului Nicolae cu o înfățișare aparte, cu un soi de scrijelitură în partea superioară, este icoana Streidas sau „cu scoică”, aflată în Mănăstirea Stavronikita din Muntele Athos. Povestea ei are ecouri în perioada iconoclastă (cuprinsă între anii 726-843), în timpul căreia împărații iconoclaști bizantini au interzis închinarea la icoane și, mai mult decât atât, au ordonat distrugerea acestora și disciplinarea celor ce li se închinau. Titulatura acestei „mișcări” religioase și politice provine din limba greacă, de la termenii „eikon” (imagine sau înfățișare) și „klasma” (a distruge). În contextul acelor vremuri dificile, se spune că părinții athoniți obișnuiau să arunce în mare sfintele icoane, lăsându-le în voia lui Dumnezeu. Gândeau, pe bună dreptate, că în mare mai au o șansă de supraviețuire, spre deosebire de calvarul care ar fi supuse în cazul în care cad în mâinile prigonitorilor.

Cunoscând, deci, părinții mănăstirii acest obicei, odată, când mănăstirea a fost atacată catalani, au procedat și ei la fel: pentru a proteja odoarele mănăstirii, au aruncat o parte dintre acestea în mare, printre care și o icoană rară a Sfântului Nicolae. Rară atât prin metoda în care aceasta a fost lucrată, și anume în mozaic așezat pe lemn, cât și prin vechimea acesteia, datând din secolele XIII-XIV. Icoana a stat în apele mării timp de 283 ani, fiind găsită în anul 1589 de către câțiva părinți de la Stavronikita, care ridicând icoana din mreajă, au observant că o stridie se lipise de fruntea Sfântului Nicolae. Conform tradiției athonite, când părinții au încercat să dezlipească stridia, fruntea sfântului a sângerat pe loc, lucru ce se poate observa și astăzi pe sfânta icoană, alături de crăpătura de aprox. 8 cm. Jumătate din scoică este păstrată în mănăstire ca martoră a minunii de pe mare, iar cealaltă jumătate a fost dăruită Patriarhului rus Iov, care și-a confecționat un engolpion cu Maica Domnului, păstrat astăzi în Muzeul Patriarhiei Moscovei.

Din clipa în care a fost descoperită și adusă la lumină de pe fundul mării, icoana a fost așezată cu mare cinste în naos, în partea dreaptă, lângă iconostas. O dată în an, icoana „Streidas” a Sfântului Nicolae este purtată în procesiune în jurul mănăstirii, fiind însoțită de un sobor deosebit de preoți, monahi și pelerini veniți să aducă prinosul lor de rugăciune și recunoștință Sfântului Nicolae.

În loc de concluzie, un simplu și clar îndemn la rugăciune, valabil pentru noi toți: să-l chemăm în rugăciunile noastre pe Sfântul Nicolae ori de câte ori ne simțim neputincioși și împovărați, ori de câte ori valurile vieții vin asupra noastră cu griji și ispite de tot felul. Să avem nădejdea că, așa cum din marea învolburată icoana sa a ieșit la lumină, așa ne va călăuzi sfântul și pe noi la liman, avându-l mereu alături în tainicile noastre rugi către Hristos-Domnul.