Selectați pagina

Despre cum presa deformează adevărul despre preotul Serghei din Rusia, mănăstirea Sredneuralsk

Despre cum presa deformează adevărul despre preotul Serghei din Rusia, mănăstirea Sredneuralsk

Prezentăm mai jos cum mass-media manipulează informaţiile legate de cazul părintelui Serghei, mănăstirea Sredneuralsk, Rusia:

Părintele Serghei, liderul spiritual al mănăstirii de maici Sredneuralsk, din centrul Rusiei, a intrat într-un conflict greu de soluţionat cu superiorii săi ierarhici, dar şi cu statul. Totul a început după ce preotul s-a opus măsurilor anti-coronavirus şi a chemat lumea la slujbă, iar autorităţile religioase au decis să-l pedepsească pentru sfidare, interzicându-i să predice.

Supărat pe această decizie, acesta a alungat-o pe maica stareţă Varvara şi a stabilit un perimetru de luptători cazaci în jurul mănăstirii, pe care de altfel o conduce în secret încă de la fondarea ei, în 2005.

Părintele Serghei refuză să permită accesul jurnaliştilor, precum şi a preotului trimis de autoritatea religioasă locală pentru a o înlocui pe maica stareţă gonită. „Nu plec nicăieri… vor fi nevoiţi să mă alunge cu poliţia şi Garda Naţională”, a declarat miercuri preotul buclucaş.

În prima sa slujbă de la ocuparea mănăstirii, el l-a acuzat pe patriarhul Kiril că a trădat Credinţa. Acest conflict survine la câteva luni de la prezentarea părintelui Serghei drept creierul unui proiect gigant bisericesc. La începutul anului, presa rusă scria despre el că s-ar lansa în construcţia celei mai mari biserici ortodoxe din lume.

O machetă indica o structură de 25 de etaje extinsă în aşa fel încât să poată găzdui 37.000 de credincioşi. Lăcaşul de cult ar urma să fie construit pe locul mănăstirii de maici din Sredneuralsk şi să se numească Sfânta Sofia, iar printre sponsori ar figura şi investitori chinezi.

Acum preotul se află în dispută atât cu superiorii săi ecleziastici, cât şi cu statul, fiind anchetat într-un dosar de instigare la ură. Datorită poziţiilor sale atipice, părintele Serghei atrage sute de credincioşi săptămânal.

El ar fi duhovnicul mai multor persoane publice din Rusia, între care deputata şi fosta procuroare şefă a Crimeii ocupate Natalia Poklonskaia. Este un admirator al ultimului ţar al Rusiei, Nikolai al II-lea, ucis de bolşevici cu întreaga sa familie în noaptea sa 16 spre 17 iulie 1918 la Ekaterinburg. Ca dovadă a admiraţiei sale, el şi-a schimbat numele lumesc în Nikolai Romanov. Trecutul său este plin de controverse.

Fost poliţist, preotul a fost condamnat în repetate rânduri pe vremea Uniunii Sovietice şi a stat în total 13 ani la închisoare, inclusiv pentru crimă. Susţinătorii săi îl cred nevinovat şi îl apără până în pânzele albe.

Eliberat la sfârşitul anului 1990, el a parcurs 140 de kilometri pe jos de la penitenciarul din Nijni Taghil până la Ekaterinburg, prilej cu care, spune el, a reflectat la viitorul său. Aşa a ajuns în structura Bisericii Ortodoxe, unde a avut parte de o ascensiune rapidă şi plină de mister. Unii spun că este confesorul mafiotului Timur Sverdlovski.

Preluare selectivă de pe site-ul Adevărul

Minciunile cuprinse în acest articol

1.Dacă a fost condamnat pentru crimă, nu mai putea fi preot.

2.Care e ascensiunea ,,rapidă şi plină de mister’’ a preotului? Episcop n-a ajuns, patriarh n-a fost ales. Nici măcar protopop sau stareţ. E pe treapta cea mai de jos, preot duhovnic într-o mănăstire de maici şi atât.

3.Faptul că e duhovnicul unei foste procuroare din Crimeea ocupată, nu spune nimic, tovărăşeilor. Şi-apoi de unde aveţi voi această informaţie? Aţi asistat la vreo spovedanie?

4.,,Unii spun’’ că e confesorul mafiotului T.S. Voi spuneţi asta, mincinoşilor, pentru a-l denigra.

5.De ce a instigat la ură? Pentru că a spus lucrurilor pe nume şi se opune patriarhului Kiril? Pentru că a îndemnat lumea să vină la Sfintele Slujbe şi le-a spus să creadă în Hristos, nu în povestea mincinoasă cu coronavirusul? Ştie el de ce a alungat acea femeie din mănăstire. Nu cumva pentru ecumenism?

6.Povestea cu cea mai mare biserică din lume e cusută cu aţă albă. Biserică cu 25 de etaje! Mă, voi chiar sunteţi bătuţi în cap. De tot, cum zice maestrul Tudor Gheorghe. Voi aţi scornit povestea. Omul acesta e ziditor de suflete, nu de biserici. De aceea-l caută lumea. Pe voi nu dă nimeni o ceapă degerată.

7.Amestecaţi adevărul cu minciuna, metodă satanist-securistă. Spuneţi câteva lucruri adevărate, ca să fiţi credibili, între care ne livraţi minciunile voastre. Să vă fie ruşine. Ştiu că nu vă este, sconcşilor. Faţa de voi chiar trebuie să păstrăm ,,distanţarea socială’’

Presbiter Ioviţa Vasile

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe:

Статьи на русском языке

Статьи на русском языке