Fragment din “Tâlcuirea Epistolei Întâi către Timotei a Sfântului și  întru-tot lăudatului Apostol Pavel”, Sf. Teofilact, Arhiepiscopul Bulgariei

“5. Iar scopul poruncii este dragostea din inimă curată.”

Zice: O, fiul meu Timotei! – dacă tu le porunceşti celor păstoriţi de tine
să nu predea alte învăţături, vei sădi întru dînşii dragostea. Şi iarăşi, dacă
vei sădi în inimile lor dragostea, negreşit va pieri dintre dînşii orice dogmă
rău-slăvitoare şi stricată. Căci, mai înainte, se afla între dînşii zavistie, neaflîndu-se dragostea; iar apoi, din zavistie, se năştea între dînşii iubirea de
stăpînire şi de slavă; şi, din iubirea de stăpînire, se năştea a voi să înveţe
cuvinte răzvrătite şi strîmbe şi din aceasta se pricinuiau eresuri. Ci acum,
dimpotrivă, sădindu-se între dînşii dragostea, toate acestea se strică.

Vezi însă – o, cititorule! – că Pavel cere ca îndatorire a Creştinilor să aibă dragoste curată şi adevărată nu numai în cuvinte, ci şi cu inima, anume cu inimă curată, nevicieană, neumbrită de făţărnicie, ci alcătuită cu o astfel de aşezare,încît să împreună-pătimească relele întîmplări ale aproapelui.

din conştiinţă bună şi din credinţă nefăţamică,

De vreme ce dragostea se întinde şi între oamenii cei răi, căci şi furii îi iubesc pe furi şi curvarii pe curvari – dragoste care nu se face din conştiinţă bună, ci rea şi vicleană; nici din credinţă nefăţamică şi adevărată, ci făţarnică şi mincinoasă. Pavel zice aici că dragostea Creştinilor trebuie a se naşte din conştiinţă bună şi din credinţa nefăţamică întru Dumnezeu. Căci cel ce crede în Dumnezeu cu adevărat, fără făţărnicie, acela niciodată nu rabdă a ieşi din adevărata dragoste, care îi iubeşte şi-i îmbrăţişează pe toţi – şi buni, şi răi. Iar
dragostea celor răi este mincinoasă şi de aceea ei nu-i iubesc pe toţi, ci chiar
îi urăsc şi le fac rău celor mai mulţi. Aceasta e pricina pentru care furii şi
ucigaşii ucid şi răpesc lucrurile aproapelui lor. Şi, din această zicere a Apostolului, trebuie a încheia că cine nu are dragostea aceasta nu este Creştin.

6. de la care greşind, unii s-au abătut în vorbe deşarte,
„A greşi”, adică a nu nimeri, se zice despre aceia ce nu nimeresc cînd
dau cu arcul, aruncînd săgeţi la ţintă. Aşadar, Apostolul zice că şi aici, la
vieţuirea după Hristos, fiecare Creştin trebuie să nimerească de-a dreptul
la semnul şi ţinta creştinismului. Şi care este aceasta? Credinţa cea curată
şi dragostea! însă unii Creştini – zice – n-au nimerit şi, greşind ţinta aceasta a credinţei şi a dragostei, s-au povîrnit şi au căzut în cuvinte zadarnice.
Dar cum au căzut? O spune mai departe:

7. vrînd a fi învăţători ai Legii,

Adică: Au căzut în cuvinte zadarnice pentru că bolesc din iubire de stăpînire şi au în inimă îndrăgire de slavă, dar nu ar fi fost aşa dacă ar fi avut dragoste şi credinţă în sufletul lor.

neînţelegînd nici cele ce zic, nici cele despre care adeverează.

Aici, dumnezeiescul Apostolul îi defaimă pe învăţătorii de cele străine, zicînd că nu ştiau scopul Legii Vechi, nici vremea pîna la care stăpînea şi domnea Legea. Atunci, dacă ei greşeau din neştiinţă, de ce îi osîndeşti – o, fericite Pavele? îi judec – zice – fiindcă neştiinţa lor este de voie şi e pricinuită din iubirea lor de stăpînire şi dintru a nu voi să aibă dragoste către
fraţii lor. Şi, fiindcă voiesc – zice – să fie puitori şi învăţători de Lege, se orbesc de patima iubirii de slavă şi nu cunosc care este scopul Legii. Prin urmare, ei înşişi sînt pricinuitorii neştiinţei lor şi pentru aceasta sînt vrednici de osîndă. Dar pentru care lucruri adeverează? Poate pentru curăţările, spălările şi celelalte luări-aminte pe care le rînduia Legea.

8. Ştim însă că Legea este bună dacă cineva o foloseşte legiuit,

Zice: Ştim că Legea cea Veche a lui Dumnezeu este bună şi sfîntă,însă
dacă e folosită legiuit, anume dacă cineva nu doar îi tălmăceşte cuvintele,
ci o împlineşte şi cu faptele. Căci cel ce învaţă cele ale Legii, dar nu le face,
acela foloseşte Legea în chip nelegiuit. Sau, după altă tălmăcire, cineva foloseşte Legea în chip legiuit atunci cînd se povăţuieşte prin Lege către Dă­tătorul şi împlinitorul Legii, Hristos. Fiindcă Legea, neavînd putere să-i îndrepte pe oameni,îi trimitea şi îi povăţuia pe cei ce o păzeau la Hristos, Cel care îndreptează. Şi acesta a fost tot scopul şi sfîrşitul Legii, să-i povăţuiască pe oameni la Hristos, căci zice: „Sfîrşitul Legii este Hristos”(Romani
10:4). Deci acela foloseşte Legea în chip legiuit (adică aşa cum porunceşte
însăşi Legea), care-L alege mai bine pe Hristos decît Legea.

9. ştiind că Legea nu-i este pusă dreptului,

Zice: Nu omului cel drept i s-a pus Legea, fiindcă dreptul nu aşteaptă să
înveţe de la Lege că se cuvine a face binele, ci ştie aceasta din conştiinţa sa
cea bună din lăuntru şi din darul Duhului ce locuieşte în inima sa, şi de aceea nici nu se teme de pedeapsă. Şi să înţelegi că aici Apostolul îl numeşte
„drept” pe omul ce a săvîrşit fapta bună, şi care urăşte răutatea şi iubeşte
bunătatea nu pentru frica şi pedeapsa Legii, ci pentru binele şi fapta bună
însăşi. Pe acela care face fapte bune mai mari decît cel învăţat de Lege, fiindcă acesta nu primeşte a avea ca pedepsitor şi învăţător Legea cea Veche, care îngrozeşte [„ameninţă”, n. m.\ să-i schingiuiască pe cei ce o calcă. Nu! – ci are o cugetare vitează şi mărime de suflet întru sine, cu care covîrşeşte Legea cea copilărească, adică potrivită copiilor şi începătorilor.
Căci, de pildă, doctorul nu s-a făcut ca să-i vindece pe cei sănătoşi, ci pe
cei bolnavi şi răniţi; nici zăbala nu s-a făcut pentru calul cel blînd şi supus,
căci acela merge drept şi fără zăbală, ci pentru cel sălbatic şi nesupus. La fel, nici Legea nu s-a făcut pentru cei sănătoşi şi drepţi, ci pentru păcătoşii
cei nesupuşi şi neputincioşi.

ci celor nelegiuiţi, şi nesupuşilor, şi necinstitorilor, şi păcătoşilor,
şi ocărîtorilor de părinţi, şi ocărîtorilor de mame şi ucigătorilor de oameni;

10. curvarilor, sodomiţilor, tîlharilor, mincinoşilor şi călcătorilor de
Jurămînt
Aici, Apostolul înşiră păcatele după fel, ca să-i înduplece să se ruşineze
pe cei din ludei. Căci Legea avea putere asupra răilor de acest fel, şi Iudeii ce urmau Legea aveau toate aceste păcate. Căci cum nu erau necinstitori
de Dumnezeu Iudeii, care adeseori se închinau idolilor şi-i jertfeau pe fiii
lor demonilor? Căci zice:,A u jertfit pe fiii şi pe fiicele lor dracilor” (Psalm
105:35). Sau cum nu erau ucigaşi aceia care îi împroşcau cu pietre pe Moi-
si, pe Aaron, pe Iisus al lui Navi şi pe Halelo? – căci zice: „Toată adunarea
a zis să-i ucidă pe aceştia” {Numeri 14:10). Şi cei ce îi ucideau pe Prooroci
(Cartea a 3-a a împăraţilor 19:10)? Şi cei ce îşi aveau mîinile pline de sîngiuri? – căci zice: „Mîinile voastre sînt pline de sîngiuri” (Isaia 1:15). La fel, Iudeii erau încă şi ocărîtori de părinţi, cum mai ales Avesalom a stat asupra tatălui său David. Şi erau nesupuşi şi fără de lege şi aveau toate celelalte rele pe care le numără aici Apostolul una după alta, cum va înţelege aceasta cineva dacă va citi istoria Sfintei Scripturi. Aşadar pentru această pricină s-a dat Legea Iudeilor celor păcătoşi, ca să oprească răutatea lor, lucru pe care
Pavel îl însemna şi în altă parte, zicînd: „Deci ce e Legea? Ea s-a adăugat
pentru călcare” (Galateni 3:19). Iar drepţii nu au nevoie de Legea cea Veche, fiindcă ei nu se abat să calce poruncile şi nu fac păcatele cele zise.

şi a tot ce se împotriveşte învăţăturii celei sănătoase

Cu toate că patimile şi răutăţile zise mai sus erau de ajuns, totuşi Apostolul nu s-a mulţumit numai cu acelea, ci a zis şi cuprinzător îndeobşte că Legea s-a rînduit asupra oricărei alte patimi care este împotriva sănătoasei învăţături a evangheliei. Şi, din zicerea aceasta a Apostolului, se arată că toate patimile zise mai sus îşi au intrarea şi începutul din dogme rele şi stricate, fiindcă acestea sînt potrivnice dreptelor şi sănătoaselor dogme ale evangheliei.

11. după evanghelia slavei fericitului Dumnezeu

Zicerea aceasta se uneşte cu cea de mai sus, aşa: „şi a tot ce se împotriveşte învăţăturii celei sănătoase care este după evanghelie”. Dar de ce numeşte Pavel evanghelia „evanghelie a slavei”? El zice aşa pentru aceia ce se ruşinau şi socoteau a fi necinste goanele pentru evanghelie şi patimile pentru Hristos. Deci Pavel arată prin acest cuvînt că a pătimi cineva şi a fi gonit pentru Hristos este slavă. Sau, zice „evanghelie a slavei” şi pentru că aceasta pricinuieşte slava ce va să fie în ceruri, zicînd: Deşi patimile au ruşine în viaţa aceasta, totuşi au slavă şi cinste întru cea viitoare, iar slava aceasta ne-o bine-vesteşte şi ne-o arată evanghelia [buna-vestire a lui Hristos, n.
m.], căci orice bună-vestire e o veste pricinuitoare de bucurie a bunătăţilor
viitoare, nu a celor de faţă. Sau, numeşte „slavă a lui Dumnezeu” slujba şi credinţa întru Dumnezeu, şi dogma şi cugetarea cea bine-cinstitoare de Dumnezeu pe care le învaţă propovăduirea evanghelică.

care mi s-a încredinţat mie.

Zice: Mie mi s-a încredinţat propovăduirea evangheliei, iar nu apostolilor mincinoşi, căci „evanghelia” lor este evanghelie de ruşine, nu de slavă.

Fragment din “Tâlcuirea Epistolei Întâi către Timotei a Sfântului și  întru-tot lăudatului Apostol Pavel“, Sf. Teofilact, Arhiepiscopul Bulgariei, p.125-129.