Selectați pagina

Despre casele ce nu sunt zidite în vederea nevoilor vieții, ci scornesc numai pofte de lucruri nefolositoare şi despre adevăratele înfrumusețări ale creștinului

Despre casele ce nu sunt zidite în vederea nevoilor vieții, ci scornesc numai pofte de lucruri nefolositoare şi despre adevăratele înfrumusețări ale creștinului

Sf. Grigorie de Nyssa, Omilii la Ecclesiast ( fragment )

…Deci acestea le învață Biserica din citirea de acum a celor scrise în Ecclesiast. Căci zice: Cu glas slobod vădindu-le în public scriam faptele oamenilor parcă pe un stâlp al infamiei adăugând la urmă mărturisirea celor făcute. […]

Așadar să vedem ce zice şi a suferit Acela care, prin viața după asemănarea Sa, nu vindecă viața noastră. El zice: “Am început lucrări mari, am zidit case”. Cuvântul începe de-a dreptul cu o învinuire. Pentru că nu zice: Am mărit lucrările lui Dumnezeu, a Cărui lucrare sunt eu, ci zice: “lucrările mele”. Iar lucrarea mea nu-i altceva decât ceea ce produce plăcere oamenilor. Plăcerea, după înțelesul ei general, este una singură, dar deosebindu-se în amănunte: se îmbracă în multe feluri de plăceri. Căci pe cel odată intrat în prăpastia materiei, îl stăpânește nevoia de a-şi roti ochii în toate părțile de unde poate să-i vină, să-i răsară  vreo plăcere. Căci precum adesea dintr-un singur izvor apa este adusă pe țevi în toate părțile, dar este aceeași apă din același izvor, chiar dacă ar curge din mii de fântâni; tot așa şi plăcerea, fiind din fire una singură curge, fiind întoarsă pe toate fețele, de diferitele împrejurări ale vieții, amestecându-se cu toate nevoile noastre. Chiar viața a făcut necesară venirea plăcerii. Căci plăcerea a făcut firea omenească mai slabă decât ar fi făcut-o suportarea gerului și a fierbințelii soarelui. În apărarea de fierbințeală și de ger casa este folositoare și necesară pentru viață. Dar l-a făcut pe om să treacă dincolo de limitele necesității. Plăcerea nu-i procură trupului cele de trebuință, ci pricinuind desfătări și plăceri ochilor, ajunge aproape să-i pară rău că nu şi-a băgat cerul în casă, că nu are razele soarelui într-o colibă și nu poate să se bage înăuntru. De aceea omul își lărgește în toate chipurile casa lui, făcându-şi din hotarele sale o altă lume, înălțând zidurile casei mai sus, cumpărându-şi mobile variate, speciale pentru fiecare cameră..

– Omul dedat plăcerilor procurându-şi

mobile variate în interiorul casei, potriveşte piatra din Lachaina, din Thessalia şi Carist, cu ajutorul fierului, tăind-o în lespezi: caută materiale din Egipt și din Numidia. Prin aceeaşi râvnă adaugă piatra şi de Frigia. Amestecă în chip armonios albeața marmurii cu culoarea purpurie, îşi procură o plăcere variată pentru ochii lacomi, desemnând pe alb o revărsare de culori. O! Câtă râvnă şi câte mașini se întrebuințează pentru aceste clădiri! Unele mașini despică materia prin forța apei și a fierului, altele taie, folosind brațele omenești, care munccsc din greu ziua și noaptea. Dar nici aceasta nu le-a fost de-ajuns, celor care se ostenesc pentru lumea cea deşartă. Ei spurcă cu
diferite culori până și limpezimea cristalului, dându-i culori variate pentru ca și prin aceasta să adauge incă o desfătare pentru ochi. Ce să mai zicem despre lucrătura atât de încurcată a tavanelor pe suprafața cărora lemnul, care a fost un copac viu, este prelucrat iarăşi prin ingeniozitatea meşterului,ca să reprezinte pomi cu ramuri, frunze şi roade sculptate.

Nu mai vorbesc despre aurul în foițe subțiri și aeriene, care împodobește peste tot aceste sculpturi, ca să atragă privirile lacome şi tot aşa nu mai vorbim aici nici despre argintul bătut în cuie şi alte podoabe de acest fel. Ce-am mai putea zice despre pardoseala caselor, care străluceşte din diferite culori după pietrele ce-i formează mozaicul, ca și picioarele stăpânilor casei să se desfăteze de strălucirea pietrelor? Apoi despre ambiția mulțumii pentru aceste case, care nu sunt zidite în vederea nevoilor vieții, că le scornesc numai pofte de lucruri nefolositoare! Casele trebuie să aibă o intrare, dar de ce să aibă alei la intrare, antreuri, tinde şi culuare? Oamenii cred că pentru fala lor nu ajung porțile şi intrările și un spațiu larg înlăuntrul porților, ci vor neapărat ca acestea să întâmpine pe vizitator așa ca să-l uimească prin măreția spectacolului, chiar de la intrarea în casă.

Pe lângă acestea, băile întrec din ambiție, necesitatea. Ele sunt udate de râuri întregi, prin canale abundente cu sălile de gimnastică lângă ele. Şi acestea sunt udate cu podoabe cât mai mărețe din marmură colorată. Dar apoi porticurile care înconjoară locuința din toate părțile, susținute de coloane numidiene, tesaliene sau soenitice! Şi statuete de aramă lucrate în mii de feluri după cum pofta cea rafinată a turnat materia şi chipurile din marmură și tablourile, prin care oamenii se desfrânează cu ochii, fiindcă şi arta dezvăluie prin imitație scene goale și rușinoase, care nici nu trebuie să fie văzute! Ce să mai zicem despre toate celelalte invenții, care au fost făcute pentru a stârni admirația chiar şi numai pentru un singur ceas!

Cum ar putea să spună cineva unul câte unul, acele lucruri la care, dacă râvnim, putem fi acuzați şi mustrați că suntem trândavi pentru lucrul cu mult mai de preț! Pentru că dacă cineva se complace în urmărirea lucrurilor create în număr mare și în ambiția de câştig material, acela este vrednic de mustrare pentru lipsă de frumusețe sufletească. Căci cei care se îngrijesc de sine și-și împodobesc cu adevărat propria casă, așa încât să primească în ea ca oaspe şi pe Dumnezeu, are alte materiale din care să-şi alcătuiască frumusețea acestui fel de casă. Am văzut și eu strălucind în foițe subțiri aurul extras din tâlcuirea Scripturii. Am văzut și argint cuvintele dumnezeiești cele ca de foc, a căror strălucire luminată de adevăr străluceşte ca fulgerul. Iar sclipirile diferitelor pietre prețioase cu care sunt împodobite zidurile unei astfel de Biserici și pardoseala ei, să înțelegi că sunt dispozițiile sufletești spre diferite virtuți. Dacă vei tâlcui astfel lucrurile, desigur că nu vei greși în privința frumuseții cuvenite acestei case. Și se aştearnă pe jos înfrânarea, pentru ca pulberea gândirii pământești să nu tulbure pe locuitorul unei astfel de case. Nădejdea celor cerești să înfrumusețeze acoperișul aşa fel încât privind în sus, spre cer, cu ochii sufletului, să nu mai ai sub ochi chipurile cioplite, a căror frumusețe este numai în sculpturi, ci să vezi însuși modelul frumuseții, care nu-i înflorit cu aur și argint, ci cu ceva mult mai presus de aur și de pietre scumpe. Dacă mai trebuie să vorbim și despre ornamentația cu plăci de marmură, atunci nestricăcunea și nepitimirea să îmbrace casa pe dinăuntru cu plăci: dreptatea și blândețea să împodobească locuința. De o parte şi de alta să strălucească smerenia și mărinimia să iarăşi în altă parte a casei evlavia față de Dumnezeu. lar toate acestea să le armonizeze între ele dragostea, ca un excelent meşter; iar dacă dorești baie și încă baie particulară, cu conducte speciale în care se pot spală necurățiile sufletului, e bine să ai baie de care s-a folosit și marele David. El în fiecare noapte se desfăta cu o astfel de baie. Iar coloanele casei, care se sprijină porticul sufletesc, să nu le lucrezi din marmură fiigiană, nici din porfiră, ci să dai mai mult preț pe statornicia nestrămutată în bine decât pe podoabe.

Cât despre feluritele chipuri, fie pictate, fie sculptate, pe care le fac oamenii, amăgindu-se prin simularea adevărului, ele nu au loc într-o astfel de locuință. Căci ea este plină de statuile adevărului. Dacă vrei drumuri și alei, ai viața cea conformă cu poruncile căci Înțelepciunea zice: “În căile dreptății umblu și în mijlocul cărărilor adevărului petrec“. Cât de bine este ca sufletul să se mişte şi să se deprindă fără încetare în acestea şi, în mișcarea lui, oricând prin poruncă să se întoarcă iarăși în același loc! Adică după ce a împlinit porunca, pentru care are râvnă, să nu renunțe la deprinderea cucerniciei, ci să intre în întrecere a doua și a treia oară, ba şi de mai multe ori. Iar frumusețile de la intrarea casei şi de dinaintea intrării, să le sporească îndreptarea moravurilor și seriozitatea vieții.

Cel care își împodobește casa cu astfel de frumuseți, nu mai ține seama de materia cea pământească, nu se mai sinchiseşte de metale, nu mai cutreieră mările Indiei ca să cumpere fildeş, nu mai angajează, cu plata meșteșugari grijulii a căror măiestrie nu constă decât în materie. El scoate din casa sa bogăția care poate procura materialele pentru astfel de lucrări. Adevărata bogăție constă în

alegerea cea bună. Potrivit ei, creștinul se va îngriji de propriul său trup, cât timp va trăi cu trupul, dar atunci să aibă o căscioară, ca să se încălzească la nevoie, și iară să stea la umbră când soarele arde prea cu putere. Cât despre veșmintele cu care să se îmbrace, le va face numai în scopul de a-şi acoperi goliciunea trupului, fără să dorească nici vopsitori cu purpură, nici pe cei ce trag aurul în foițe subțiri. El nu se sinchisește nici de mătasea din Siria, nici de veşminte țesute artistic și împodobite cu fire de aur și cu purpură. Iar de hrana pe care o are la indemână, gustă mai puțin decât îi trebuie, fără să se bucure de rețete culinare complicate. El slujeşte trupului în cumpătare, cu mljloacele la îndemână. Pentru un asfel de om cel mai de preț lucru în viață este grija de suflet, preamărind lucrarea lui Dumnezeu, nu pe a sa proprie, ca să nu fie nevoit vreodată să mărturisească şi el în fața lumii, că râvna i-a fost zadarnică precum am aflat de la acel care a zis: “Am început lucrări mari” – Nu zice lucrurile lui Dumnezeu, căci doar şi el era lucru al lui Dumnezeu. Ci zice lucrul său, adică viața în trup, care niciodată nu se mărginește la necesar, ci se întinde spre dorințele cele deşarte.

Sf. Grigorie de Nyssa, Omilii la Ecclesiastul, Scrieri, PSB 29, Editura Institutului biblic şi de misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, p. 218-221

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe: