Selectați pagina

Despre călugărul care a stat o oră în iad şi i se părea că petrecuseră acolo sute de ani în suferinţă

Despre călugărul care a stat o oră în iad şi i se părea că petrecuseră  acolo sute de ani în suferinţă

Să ne amintim o istorioară adevărată pentru un bolnav.

Acesta a zăcut mai mulţi ani şi, pierzându-şi răbdarea în boală, cerea de la Dumnezeu să moară, iar Preabunul Dumnezeu l-a salvat printr-o minune, spre a nu-şi pierde sufletul său.

Un călugăr cu viaţă aleasă din Sfântul Munte Athos, fiind paralizat de mulţi ani, începuse a se ruga lui Dumnezeu ori să moară, ori să se facă sănătos, nemaiputând suferi acea boală chinuitoare. Aşa rugându-se, a venit la el un înger al Domnului şi i-a zis: „Dumnezeu voieşte să te cureţe pe tine de păcatele tale ca fierul prin foc, spre a te duce pe tine în raiul desfătării, că nu este altă cale spre Mântuitorul decât calea Crucii, care se face prin suferinţe. Deci dacă vrei să te cureţi de greşelile tale trebuie să mai zaci un an pe pământ sau să stai trei ceasuri în iad“.

Călugărul bolnav a început a cugeta. Încă un an de suferinţă pe pământ? Mai bine să stau trei ceasuri în gheenă! Atunci, îngerul, cu iuţeala fulgerului îi duse sufletul său în chinurile iadului şi plecă, zicând aceste cuvinte mângâietoare: „După trei ore voi veni la tine să te caut!“ Întunecimea aceea cumplită, suspinările sfâşietoare ale păcătoşilor care se chinuiau în gheenă şi feţele înfricoşate ale diavolilor au adus asupra călugărului urgisit o groază şi o durere nespusă.

Pretutindeni nu vedea şi nu auzea decât suferinţe, lacrimi şi vaiete îngrozitoare! Doar ochii arzători ai diavolilor luceau în întunericul fără margini al iadului. Atunci, chinuitul călugăr a început a plânge şi a striga, însă nimeni nu răspundea la strigătele sale. Lui i se părea că de când a sosit acolo trecuseră sute de ani de suferinţă şi aştepta cu nerăbdare să apară îngerul Domnului să-l scoată. Însă îngerul nu venea. Toţi păcătoşii închişi în gheenă nu erau ocupaţi decât de moartea lor prea amară şi groaznică şi de propria lor muncă, iar grozavii diavoli, în bucuria lor infernală, îşi băteau joc de suferinţele păcătoşilor.

În sfârşit…

…îngerul cu un zâmbet de lumină, se apropie de chinuitul călugăr şi-l întreabă: „Cum te afli, frate?“ „Niciodată nu aş fi crezut că gura unui înger poate minţi! Oare nu mi-ai spus că ai să mă scoţi de aici după trei ore? Şi iată, au trecut sute de ani în aceste suferinţe groaznice! Ce zici tu?“ A răspuns îngerul cu faţa luminată: „O oră a trecut de când te-am părăsit şi mai ai încă două ore de stat aici!“ „Două ore?“ strigă călugărul chinuit, cu mare groază.

„Este oare cu putinţă să fi trecut o oră? Dar nu mai pot suporta aceste munci cumplite! De se poate face voia Preamilostivului Dumnezeu, te rog, scoate-mă de aici. Voiesc mai bine să sufăr pe pământ ani, secole chiar până la a doua venire a Domnului, dar scapă-mă de aici! Fie-ţi milă de mine!“

Zise îngerul: „Dumnezeu, fiind Părintele îndurărilor şi a toată mângâierea, arată bunătatea Sa asupra ta. Dar tu trebuie să-ţi aduci aminte de acum înainte cât de grele şi de mari sunt muncile gheenei; iar chinurile de pe pământ, oricât de groaznice ar fi, sunt numai umbră faţă de cele veşnice ale iadului“.

Cu El totul e posibil

Din această istorioară adevărată şi din cele de mai înainte să înţelegem că nu este mântuire fără Cruce şi fără suferinţă în această viaţă. Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne-a spus că „prin multe scârbe ni se cade a intra întru Împărăţia Cerurilor“.

Tot creştinul care doreşte mântuirea sufletului său este dator să fie gata a suferi cu dragoste şi cu răbdare toate necazurile, scârbele şi durerile vieţii îngăduite de Dumnezeu asupra omului pentru mântuirea lui. Zice Sfântul Isaac Sirul: „Precum focul curăţă arama de rugină, aşa boala curăţă păcatul omului“. De aceea este bine ca în toată suferinţa şi întristarea să ne rugăm Prea Înduratului Dumnezeu să ne ierte de păcate şi să ne dea răbdare în necazuri şi supărări, aducându-ne aminte că: „Necazul răbdare lucrează, iar răbdarea, curăţire de păcate“.

Niciodată în viaţă nu putem răbda cât suntem datori pentru păcatele noastre, pentru a împăca dreptatea lui Dumnezeu. Şi nici a răbda nu putem fără mila şi ajutorul Prea Înduratului Dumnezeu. De aceea, Mântuitorul nostru Iisus Hristos a zis: „Rămâneţi în Mine şi Eu în voi. Precum mlădiţa nu poate să aducă roadă de la sine, dacă nu rămâne în viaţă, tot aşa nici voi, dacă nu rămâneţi în Mine“ (Ioan 15, 4). Numai cu mila şi cu ajutorul Lui putem în viaţă toate. Acest adevăr ni-l arată Sfântul Apostol Pavel, care zice: „Toate le pot întru Hristos, Cel Care mă întăreşte“ (Filipeni 4, 13).

Cu adevărat, toate în Hristos le putem, iar fără El, nimic. De aceea, suntem datori în toată vremea şi locul să cerem mila şi ajutorul lui Dumnezeu şi cu credinţă şi nădejde, să aşteptăm aducându-ne aminte de cuvântul care zice: „Mântui-va Domnul sufletele robilor Săi şi nu vor greşi toţi cei ce nădăjduiesc în El“ (Psalm 33, 21). Amin.

Părintele Cleopa ILIE – Predici la duminicile de peste an

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe: