Selectați pagina

Desenele satanice au fost eliminate la cererea Primăriei și BOR: “Aceste imagini sunt jignitoare”

Desenele satanice au fost eliminate la cererea Primăriei și BOR: “Aceste imagini sunt jignitoare”

Primăria Bucureştiului precizează, prin intermediul unui comunicat de presă, că respectiva campanie promovată de Agentia McCann la nivel național, de susținere a eforturilor medicilor prin mesaje și imagini realizate de artiști sub diverse forme, nu este pe placul Bisericii Ortodoxe Române și a unui număr mare de bucureșteni.

Panourile de pe domeniul Public din București, pe care se desfășoară această campanie, sunt puse la dispoziția agenției McCann, în mod gratuit, de către mai multe companii de publicitate, iar pentru mesajul sau imaginile expuse nu a fost nevoie, conform legii, de acordul/avizul autorității publice.

Cu toate acestea, având în vedere ca atât BOR cât și foarte mulți bucureșteni consideră că aceste imagini sunt jignitoare, Primăria Capitalei va transmite firmelor de publicitate solicitarea de eliminare a acestor reprezentări de pe panourile stradale, care pot fi înlocuite cu imagini care să aducă un omagiu medicilor-eroi fără să lezeze credința trecătorilor.”, se arată în comunicatul de presă transmis de către Primăria Capitalei.

Pe 28 aprilie 2020, primarul Bucureștiului, Gabriela Firea a cerut firmelor de outdoor să scoată de pe panouri ”imaginile jignitoare” ale unor desene care reprezintă medici reprezentanți drept ființe divine din diverse credințe. A doua zi, mai multe firme s-au executat.

Cum a început totul?

Artista Wanda Hutira, desenatoare la revista Scena 9 și art director al agenției de publicitate McCann, a avut ideea de a omagia munca oamenilor din spitale în timpul pandemiei COVID. Și i-a portretizat pe medici drept sfinți ortodocși, reprezentări ale lui Buddha sau ale lui Vishnu.

Desenele au fost produse pe banii săi de către McCann, o agenție de publicitate care avea locuri goale, rămase din campaniile celorlalți clienți, împotmoliți în criza COVID-19.

Primăria a cerut însă eliminarea desenelor. ”Lezează credința trecătorilor”, a motivat instituția condusă de Gabriela Firea.

„Având în vedere că atât Biserica Ortodoxă, cât și foarte mulți bucureșteni consideră că aceste imagini sunt jignitoare, Primăria Capitalei va transmite firmelor de publicitate solicitarea de eliminare a acestor reprezentări de pe panourile stradale, care pot fi înlocuite cu imagini care să aducă un omagiu medicilor-eroi fără să lezeze credința trecătorilor”Răspunsul PMB, la solicitarea Libertatea

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *