Selectați pagina

Descreştinarea prin limbaj

Descreştinarea prin limbaj

Fapta este golită de păcat în cuvântul (gândul) omului de azi.

    Astăzi se foloseşte până la saturaţie termenul de viol. Se constată chiar o voluptate în rostirea lui, urmare firească a sonorităţii celor două vocale, în afara chiar a sugestiilor venite dinspre instincte. Nu mai apare deloc nici siluirea şi nici batjocorirea femeii sau a copilului. Mai ales termenul din urmă, specific scrierilor religioase, nu cuprinde nicio constatare excitantă şi, lucru şi mai important, simpla lui exprimare condamnă fapta odată cu enunţarea ei! Exact aşa cum în româneşte (şi după câte ştim numai în româneşte) mulţumesc înseamnă „mulţi ani să trăieşti”, iar Dumnezeu este deja o formulă contrastă de rugăciune. Vedeţi cât de profund lovim în spiritul limbii noastre şi în spiritualitatea proprie, vorbind şi scriind ca şi în ziarele din „Vest”?

    Este foarte uzuală expresia „relaţie sexuală”. Se aude chiar şi prin predici în biserici. În scris nu mai este nici o reţinere. Se consideră semn de maturitate, sinceritate, spirit deschis. În realitate nu este deloc un termen neutru – obiectiv, medical, ştiinţific! Dimpotrivă: orientează spre biologic, strict biologic, deci spre animalitate (şi încă destul de subtil), fie este provocator, fie scade nivelul de vigilenţă prin banalizare (după caz), de personalizează intimitatea specific umană. Lucrurile devin mai evidente când descoperim mai multe posibilităţi de exprimare. Nuanţarea înseamnă sensibilitate, respectul celuilalt (de pudoare nu are rost să mai amintim, este oficial şi european alungată ca un lucru ruşinos). Cum se vorbea deci în limba vechilor cazanii „A cunoscut pe femeia sa” – ce minunat! „Legătură trupească” – trimitere directă la faptă, dar şi la definitiv – irevocabilul ei.

    „Legăturile” se taie (operaţie oricând încărcată cu durere), „relaţiile” se fac şi se desfac (urzeală câteodată diavolească). „Împreunare” – ce vreţi mai direct, mai direct decât „relaţiile”. Bădăran aproape. Trimite însă la unire, la contopire! Acest singur cuvânt, chiar în cazul în care este înregistrat aşa, scârbavnic, predică despre „ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă ”. Contează desigur şi contextul discursului. Ajungem astfel şi la deja definitiv instalatul „adulter”. Nu mai colocvial se mai foloseşte „a înşela soţul sau soţia”. Cine poate accepta ideea unei înşelăciuni? Nici măcar ziarele pornografice! Pe când adulterul este aproape o indicaţie. De la sperjur spre aventură. Înlocuirea „curviei” şi „preacurviei” din textele biblice mai vechi cu „desfrânare” şi „preadesfrânare” constituie însă o pildă a posibilităţilor oferite de limbă. S-a putut opera înlocuirea unor cuvinte devenite dure şi injurioase prin uz şi abuz, cu altele, din lăuntrul spaţiului semantic propriu, dar care indică fapta şi totodată în mod absolut clar, în ce a constat păcatul.

     Religiosul nu insultă, nu condamnă, nu judecă, dar nici nu eludează păcatul! Şi în această privinţă cazul este „homosexualitatea”. Termen tehnic, de specialitate, strict medical. Să nu uităm că la origine apărea în studiile a două domenii: sexologia şi psihiatria, în ambele cazuri la capitolele de patologie. Dar în ultimii 20-30 de ani savanţii au devenit tot mai obiectivi. A trecut firesc în limbajul juridic, rămânând uneori relativ rece (dar şi crud) datorită uzanţei strict profesionaliste din mediile respective. Acum însă termenul a fost impus ca singura desemnare a faptelor de care Sfântul Apostol Pavel spune că este ruşine să şi vorbeşti. Ce ruşine! Cu aşa vorbă te poţi prezenta oriunde: în ziare, la radio, pe orice canal de televiziune, în familie, faţă de copii, şi, bineînţeles, la şcoală, indiferent de vârstă. Chiar şi o lucrare acuzatoare din planul ortodox nu a ezitat să-l tipărească mare şi lat pe copertă. Cum este posibil ca până şi oamenii bisericii să uite că pe creştineşte ştim a-i zice din moşi-strămoşi „păcatul împotriva firii”? Clar şi demn. Mai mult, nici nu insultă pe păcătos. Dar păcatul e numit păcat, firii i se respectă firescul ei, iar păcătosului i se dă un îndemn spre stăpânirea de sine! Sau nu mai dorim toate acestea? Ne îngrijim şi protejăm „drepturile” păcatului şi interzicem celorlalţi dreptul la protecţia sensibilităţii lor nealterate? Deloc întâmplător, aceştia din urmă sunt totuşi majoritatea. Avem şi un termen mai incisiv: sodomie. Poartă idea pedepsei, pe când cel medico-legal este preferat de noul val tocmai pentru că nu culpabilizează. Dar pedeapsa Sodomei şi Gomorei este de la Dumnezeu şi nu de la om. Dreptul s-a rugat, s-a rugat îndelung şi cu îndrăzneală pentru iertarea sodomiţilor. Dar nu a numit păcatul altfel decât păcat.

     Avort.

    Încărcătura cuvântului este penală, cu miros de iod şi cloroform. Simptomatică răsturnare de simboluri: albul înseamnă puritate probabil pretutindeni pe glob, dar în acest caz asocierea cu albul halatelor medicale ne aminteşte că la buddhişti culoarea de doliu este cea albă. Nici în Pravila de la Govora, nici în Pravila lui Matei Basarab nu găsim un cuvânt unic ce ar corespunde celui modern. Se folosesc perifraze şi expresii diverse: ,,Muierea ceea ce va bea ierbi, să-şi scurgă rodul trupului să nu nască coconi…” sau „Muierea care va purta ierbi, sau le va mânca, pentru ca să nu facă feciori, sau va face într-alt chip meşteşug ce va omora copilul în pântecele ei şi va otrăvi […] acolo unde se zămisleşte copilul ca să nu mai facă copii, aceea ca un ucigaş să se canonească”. „Iară de va face şi bărbatul aşa, mai rău iaste” (cap. 20 Govora şi glava 374 Matei Basarab). Nu mai ştim să vorbim aşa! Practic, nu mai apar nici „uciderea de prunc” sau „lepădarea de copii”. Ne-a rămas doar un cuvânt tăios, cu ecou diferit în sufletul fiecăruia. Aşa arătau şi feţele cele noi ale boierilor ruşi după ce Petru cel Mare le-a forfecat bărbile care înfloreau obrazul (şi tot din aceleaşi motive ca şi în prezent: să asculte de porunca Apusului). De altfel, au dispărut şi „bolile venerice” (până şi exprimarea medicală curentă este prea recriminatorie). Trebuie privite drept nişte biete boli ca oricare altele, în orice caz pentru nimeni SIDA nu este o boală venerică, este un sindrom şi ţine de… concretizarea unei viziuni ştiinţifico-fantastice. Şi acum ne despărţim de cititorul nostru cât mai repede, ca să nu ajungem în clipa în care elegant şi civilizat va fi să spunem că divorţăm de lectorul nostru pe Internet (este sem-nificativă în sine distorsiunea juridicului „a divorţa” în „a disforţa”: găsim acolo, printre altele şi neaderenţa interioară a celui „neşcolit” la un limbaj care elimină sistematic orice fior în faţa tainei existenţei).

Părintele Nicolae Tănase

1 Comentariu

  1. simona

    Va sarut mana , parinte Nicolae Tanase . Foarte bun articol , adevarat ati vorbit .

    Răspuns

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe: