Selectați pagina

Deputații au abrogat Legea care prevedea castrarea chimică pentru pedofili și violatori

Deputații au abrogat Legea care prevedea castrarea chimică pentru pedofili și violatori

Parlamentul a renunțat oficial la castrarea chimică a pedofililor și violatorilor. Astfel, legislativul s-a conformat deciziei Curții Constituționale, care a stabilit că această măsură contravine legii supreme a statului.

Parlamentul a abrogat legea care prevedea castrarea chimică pentru pedofili și violatori. Documentul a fost declarat anterior neconstituțional de Înaltă Curte, fiind sesizată de președintele țării, iar aleșii poporului urmau să se conformeze deciziei.
Nicolae Eșanu, Viceministrul Justiției: «Aplicarea măsurilor speciale sub formă de castrare chimică, proiectul este foarte simplu: se exclud prevederile respective».
Liberalii, care anterior, au promovat această măsură de luptă cu pedofilii, spun că datorită abrogării legii țara noastră va rămâne în continuare o destinație pentru acești infractori.
Valeriu Munteanu, Deputat PL: «După hotărârea Curții Constituționale Moldova rămâne cea mai predilectă destinație pentru pedofilii din întreaga Europa și cel mai mare bordel din întreaga Europă și statul, guvernul trebuie să se preocupe de acest lucru și abrogând această lege să vină cu alte măsuri de contracarare a acestui fenomen foarte rușinos».
Președintele fracțiunii partidului democrat a rămas oripilat de forma în care și-a exprimat liberalul temerile.
Marian Lupu, Președintele Fracțiunii PL: «Și-a permis despre țara noastră cuvinte urâte, numind-o bordelul Europei. În această sală noi reprezentăm acest stat și ar mai fi cazul să dăm dovadă de un elementar patriotism și responsabilitate».

[youtube]http://youtu.be/Mfc5VqbhSGY[/youtube]

Sursa: tv7.md

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *