Selectați pagina

Denunţarea unei stări de fapt: Confiscarea Muntelui Athos de către un grup de egumeni neo-ortodocşi apostaţi

Denunţarea unei stări de fapt: Confiscarea Muntelui Athos de către un grup de egumeni neo-ortodocşi apostaţi

Anterior:

Introducere – Patriarhia Constantinopolului izgoneşte şi exilează din Muntele Athos, monahi care nu i se supun orbeşte

Prigoana din Muntele Athos de către Patriarhia Constantinopolului: Expulzarea monahilor de la Schitul Sfântul Prooroc Ilie

Denunţarea unei stări de fapt: Confiscarea Muntelui Athos de către un grup de egumeni erezia athoniţilor neo-ortodocş

Denunţarea unei stări de fapt: Confiscarea Muntelui Athos de către un grup de egumeni erezia athoniţilor neo-ortodocşi apostaţi

Capitolul II
Drepturile omului în Muntele Athos
Mărturia părintelui Maxim de la Marea Lavră

Începând cu expulzarea de către poliţie, din ordinul Patriarhiei Constantinopolului, a monahilor de la Schitul Sfântul Prooroc Ilie, cartea părintelui Maxim de la Marea Lavră devine o carte de care trebuie să se ţină seama. Părintele Maxim a devenit monah într-o mare mânăstire din Muntele Athos, cea mai veche, Marea Lavră. Iubind monahismul tradiţional, om cultivat, cunoscând bine scrierile Părinţilor Bisericii, părintele Maxim nu s-a supus neo-athoniţilor şi, silit de atunci înainte să trăiască în Anglia, el a publicat acolo o lucrare pe care noi am menţionat-o deja, Drepturile omului în Muntele Athos.

Cartea părintelui Maxim, publicată în limba engleză[33], nu are deloc drept scop să fie o carte de controversă religioasă: el denunţă o stare de fapt, confiscarea Muntelui Athos de către un grup de egumeni care nu respectă nici măcar drepturile cele mai elementare ale celorlalţi monahi, ,,vechi athoniţi”, ,,zeloţi”, monahi de origine slavă, rusă sau sârbă. Nu este vorba despre rânduielile dumnezeiesco-umane ale Evangheliei, ale monahismului şi ale Bisericii, ci de simplele drepturi ale omului, aşa cum sunt ele recunoscute de cartele internaţionale: se pare că ele sunt dispreţuite în Muntele Athos.

Această lucrare se deschide cu o prefaţă scrisă de Sir John Lawrence, preşedintele Colegiului Keston, specialist mai ales în studii privind nerespectarea drepturilor omului în ţările din Răsărit. Importantul ziar britanic, The Independent, a dedicat un articol lung de o pagină dublă prezentării cărţii părintelui Maxim despre care nimeni nu a spus încă nimic în Franţa. Noi vom face aici un rezumat al acestei cărţi:

Introducere

În Introducerea sa, părintele Maxim aminteşte originile Muntelui Athos şi caracterul său internaţional: ,,Din 963, dată a întemeierii de către Sfântul Atanasie de la Marea Lavră, cu sprijinul împăratului Constantinopolului, Muntele Athos aparţine mânăstirilor ortodoxe care sunt înfiinţate acolo. El depinde de autoritatea duhovnicească a patriarhului Constantinopolului. Începând din această perioadă (secolul al X-lea), aşezările monahale şi anexele lor s-au dezvoltat rapid şi au dobândit un caracter internaţional, incluzând ctitorii nu numai de origine greacă, ci din toate familiile ortodoxiei: Serbia, Georgia, Rusia, Bulgaria, România şi, pentru o vreme, Italia. Această ligă cosmopolită de mânăstiri a socotit oportun, destul de repede, să aibă o adunare comună care să poată furniza un consiliu reprezentativ util; este numită Sfânta (sau Sacra) Comunitate sau Sfânta Chinotită”.

Părintele Maxim notează în continuare că Sfânta Chinotită a funcţionat remarcabil şi că sistemul său confederativ a slujit perfect intereselor Athosului timp de 10 secole. Capitala aleasă pentru această republică a fost Karyes, în centrul peninsulei. Egumenii se reuneau acolo sub conducerea confratelui lor, protosul din Karyes. Fiecare mânăstire rămânea pe deplin autonomă. Independenţa şi imunitatea mânăstirilor au fost păstrate atunci când Muntele Athos a căzut în mâinile invadatorilor succesivi ai Imperiului Roman: latini (franci), slavi, otomani.

El aminteşte de asemenea că autoritatea teologică a Muntelui Athos a fost uriaşă în trecut, mai ales în secolul al XIV-lea, cu mişcarea isihastă care ,,a marcat cu caracterul său specific popoarele ortodoxe din Rusia, Balcani şi Orientul Mijlociu şi care a avut o influenţă considerabilă asupra creştinismului răsăritean a cărui expresie esenţială şi cea mai înaltă a fost”.

În timpul stăpânirii turceşti, Muntele Athos a avut un statut cvasi-autonom acordat de sultan, şi doar în 1917 Sfântul Munte a trecut sub control grec.

În 1922, după catastrofa din Asia Mică care a însemnat exilul forţat a 6 milioane de greci din Anatolia, mai multe sute de refugiaţi au devenit monahi în Muntele Athos, reprezentând ultima generaţie ,,născută şi hrănită în acest mediu tradiţional”. Monahii din Athos nu erau de altfel doar greci; în 1913, erau până la 5.000 de călugări ruşi în Muntele Athos.

Din nefericire, în această epocă, guvernul grec s-a hotărât să-i îndepărteze pe călugării non-greci, pentru a ocroti ideea sa şovină a unei populaţii omogene în acest teritoriu dobândit de puţin timp. Dar tratatele internaţionale (Berlin 1878, Sevres 1913, Lausanne 1923) s-au străduit să facă din menţinerea minorităţilor etnice în Athos o obligaţie. Planurile guvernului grec au găsit un sprijin în situaţia de schismă creată de ,,introducerea calendarului gregorian[34] în unele părţi ale Bisericii Ortodoxe, decisă unilateral de Patriarhia Constantinopolului în 1924. Ea a pricinuit o divizare gravă printre călugării athoniţi, dintre care majoritatea considerau această schimbare ca o inovaţie nedorită, menită să distrugă unitatea popoarelor ortodoxe – lucru care s-a întâmplat: Sfântul Munte însuşi nu urmează noul calendar, alături de Bisericile Ortodoxe din Rusia, Serbia, Bulgaria (până în 1968), Sinai şi Patriarhia Ierusalimului. Au avut – şi au loc încă – prigoane împotriva athoniţilor care protestează împotriva acestei schimbări: aceştia sunt cei numiţi zeloţi şi care au întrerupt orice relaţie liturgică cu ceilalţi monahi. Un mare număr din aceşti călugări persecutaţi – şi chiar de atunci deportaţi din Muntele Athos – proveneau din minorităţile non-greceşti”.

Părintele Maxim aminteşte apoi că, în 1926, noua constituţie greacă a introdus 4 dispoziţii stabilind viitorul mod de administrare al Muntelui Athos:

1) egalitatea şi autonomia locală a celor 20 de mânăstiri principale;

2) egalitatea drepturilor şi cetăţenia greacă acordată tuturor monahilor, oricare ar fi naţionalitatea lor;

3) înfiinţarea unei carte constituţionale care să asigure confederaţiei athonite o reglementare administrativă, legislativă şi juridică;

4) numirea unui administrator civil având drept misiune supravegherea aplicării exacte a cartei.

Toate constituţiile greceşti au reluat aceste 4 principii. În 1926 încă, carta constituţională, alcătuită din 188 articole, pe care principalele mânăstiri, cu excepţia Mânăstirii ruseşti Sfântul Panteleimon, o aprobaseră, a fost adoptată de Parlamentul grec şi are forţă de lege constituţională.

Carta face distincţie în mod limpede între mânăstirile cenobitice şi cele idioritmice (art. 84 şi 142)[35]. Orice modificare a statutului celor 20 de mânăstiri şi celor 12 anexe ale lor numite schituri[36] este strict interzisă. Mai mult, mânăstirile cenobitice nu au dreptul să devină idioritmice, în timp ce viceversa este posibil dacă marea majoritate a vieţuitorilor săi o cere – şi sub rezerva ca Sfânta Chinotită să fie de acord cu acest lucru (art. 85). Până în 1968, nu s-a pus problema şi nici una din mânăstirile idioritmice nu s-a gândit nici măcar să-şi schimbe modul său de viaţă tradiţional; nici una nu s-ar fi gândit nici de atunci încoace dacă nu ar fi fost constrânse.

Apoi părintele Maxim explică faptul că ceremoniile comemorative ale mileniului de existenţă al Muntelui Athos din 1963 au fost umbrite de declinul în numărul călugărilor: între 1903-1963 s-a trecut de la 7.500 la 1.560, în puţin mai mult de o jumătate de secol.

Să-l cităm în continuare pe părintele Maxim: ,,Când junta militară a luat puterea în 1967, ea a profitat din plin de declinul Sfântului Munte. În 1968, jandarmeria greacă, condusă de guvernatorul civil, a luat cu asalt Mânăstirea Stavronikita. Au năvălit în chilii, i-au aruncat pe vieţuitori afară din ele, apoi i-au alungat din mânăstirea lor. Majoritatea părinţilor au fost nevoiţi să se pună la adăpost sub copaci sau să doarmă sub cerul liber înainte de a găsi unde să meargă. În ziua următoare, guvernatorul civil a anunţat sfârşitul Mânăstirii Stavronikita ca idioritmică, care a devenit cenobitică, şi expulzarea tuturor monahilor pentru imoralitate. Sfânta Chinotită din Karyes nu a reacţionat când guvernatorul a impus, ca egumen ideal, un tânăr ieromonah de la un schit idioritmic, a cărui moralitate a fost garantată de regimul coloneilor!

Acest eveniment marchează, pentru Athos, debutul unei noi epoci. Unele după altele, mânăstirile au schimbat stareţii. Nu numai mânăstirile idioritmice, dar şi cele cenobitice cu călugări bătrâni şi puţin numeroşi au făcut obiectul recuceririi puterii de către oameni din comunităţi mult mai tinere venite din toată Grecia. A fost o ocazie unică, pentru clerici greci necăsătoriţi şi ambiţioşi, de a deveni stareţi în Sfântul Munte. Atunci ca şi înainte, fiecare trebuia să înceapă cu ucenicia într-o mânăstire; iar acum, fără mare efort, putea să devină stareţul unei mânăstiri.

Între 1968-1986, 12 mânăstiri au primit obşti noi. Cinci dintre ele a trebuit de asemenea să părăsească de bunăvoie sau cu forţa modul lor de viaţă anterior şi să devină cenobitice. Modul de viaţă idioritmic a fost defăimat pe o scară atât de largă, încât monahii s-au văzut siliţi să-şi predea mânăstirile …

În sfârşit, vânturile reabilitării Muntelui Athos au exercitat o fascinaţie atrăgătoare asupra oraşelor şi universităţilor. Numeroşi tineri de educaţie bună s-au grăbit să se alăture comunităţilor cenobitice nou formate sau reorganizate, fără să-şi pună nici o întrebare privind autenticitatea lor monahală sau originile lor. Aceşti proaspăt recrutaţi au frânat declinul numeric al populaţiei athonite. Tinerii stareţi aflaţi în fruntea acestor comunităţi erau adesea priviţi ca eroi vrednici de o mare cinste, deoarece ei erau centrul acestor grupuri. Marea majoritate a noilor veniţi – mai ales cei mai inculţi – au cedat în faţa ispitei de a face din aceşti stareţi obiectul unui cult al personalităţii sau a transformării lor în eroi.

Toate aceste lucruri au dat naştere unei mentalităţi excentrice care nu mai are nimic de-a face cu tradiţia monahală anterioară”.

Mişcarea neo-ortodoxă s-a născut astfel cu puţin timp înainte de restabilirea democraţiei în Grecia (1974) şi a cucerit politicieni de dreapta, ca şi pe unii socialişti. Unul dintre aceştia din urmă scria aceste rânduri în prefaţa unui calendar publicat de Centrul de Ocrotire a Patrimoniului Muntelui Athos: ,,Muntele Athos reprezintă o continuitate de viaţă în ortodoxie şi elenism. Timp de 11 secole, el a păzit această flacără, exercitând o influenţă puţin vizibilă dar profundă asupra progresului naţiunii …”. Pe scurt, Hristos nu valorează mai mult decât veşmântul grec cu care L-au împopoţonat.

Această mentalitate, explică părintele Maxim, este puternic orientată către lucrarea misionară în poporul grec, considerat ca o ,,naţiune religioasă”, a cărei funcţie unică este răspândirea în întreaga lume a unui elenism ortodox nostalgic după trecut şi puternic naţionalist. Şi în numele acestor idealuri şi al acestor iluzii Sfântul Munte, până nu demult port al păcii şi rugăciunii, a devenit pentru călugării care refuză arbitrariul neo-ortodocşilor, un loc al nedreptăţii, tulburărilor şi chinurilor.

Drepturile omului în Muntele Athos

Părintele Maxim denunţă apoi încălcările drepturilor omului comise în Muntele Athos:

,,Nu s-ar fi aşteptat [nimeni] să se întâlnească încălcări ale drepturilor omului într-o comunitate care are ca menire depăşirea limitelor omeneşti prin asceza creştină şi care caută, prin definiţie, să atingă un ideal care nu este uman, ci dumnezeiesco-uman. Din nefericire, realitatea este în opoziţie cu aceste năzuinţe; ea îngăduie [aceasta] chiar absolut fără iluzie. Astăzi, într-o epocă socotită ca înaintând cu paşi repezi către unitatea europeană şi cetăţenia europeană comună, într-una din ţările membre ale Comunităţii Economice Europene, adică Grecia, unele din drepturile esenţiale pentru subzistenţa întregii comunităţi umane sunt complet călcate în picioare în mod deschis. În special, sunt încălcate sau nu sunt respectate deloc, în ciuda constituţiei greceşti şi a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, care le garantează, drepturile următoare:

Libertatea de exprimare

(Articolul 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului)

Sub pretextul ascultării, notează părintele Maxim, există o cenzură inadmisibilă. Este cu neputinţă a spune ceva sau a publica ceva contrar opiniei autorităţilor, fără a te expune persecuţiilor şi expulzării din Muntele Athos, la simpla decizie a Sfintei Chinotite. Monahii trebuie să ceară, înainte de orice publicare pe subiecte teologice sau de altă natură, bun de tipărit din partea superiorilor care adeseori nu cunosc chestiunea tratată. Este o deviaţie sau mai curând o utilizare ilegitimă a ascultării monahale de către superiori, care se folosesc de ea în interesul lor. Potrivit adevăratei tradiţii monahale, ascultarea se face de bunăvoie şi stareţul nu are nici un drept să aducă atingere libertăţii ucenicului. Dacă totul ar fi mers cum trebuie potrivit idealului creştin, călugărul s-ar fi exprimat liber şi superiorii ar fi fost încântaţi, deoarece cuvintele lui ar fi fost rodul învăţăturii lor. Din roadă se cunoaşte pomul (Matei 12, 33), spune Mântuitorul în Evanghelie.

Aceste măsuri poliţieneşti luate pentru a limita exprimarea personală, sub pretextul de a face să domnească ordinea şi ascultarea, nu au decât două raţiuni de a exista:

a) Teama ca lumea exterioară să bage de seamă că unii călugări nu sunt ce se aşteaptă să fie nişte oameni care şi-au închinat viaţa lui Dumnezeu;

b) Conştientizarea acestei probleme şi necesitatea de a lua măsuri şi de a se feri, categoric nu pentru a o rezolva, ci pur şi simplu pentru a ascunde adevărul în faţa opiniei publice.

Cei care au îndrăznit să-şi exprime opinia asupra chestiunilor vitale pentru Muntele Athos, în periodice sau cărţi, au fost persecutaţi şi adeseori au fost siliţi să facă apel la Curtea Supremă a Greciei pentru a obţine anularea expulzării lor ilegale. Cei care protestează împotriva acestei lipse a libertăţii de exprimare riscă să plătească scump.

Spre deosebire de ce se întâmplă în ţările din est[37], dictatura din Muntele Athos nu a fost temperată de acţiunea nici unei asociaţii din Europa sau America. Dimpotrivă, societatea Prietenii Sfântului Munte funcţionează la Atena, cu subvenţiile Ministerului Afacerilor Externe, pentru susţinerea ,,neo-athoniţilor” şi a hotărârilor lor nedrepte. Cei mai oropsiţi sunt bineînţeles monahii care nu sunt greci.

Dreptul la libertatea de conştiinţă religioasă

(Articolul 9 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului)

,,Un alt fenomen neaşteptat în Sfântul Munte este astăzi suprimarea drepturilor elementare căreia îi cad victime ,,zeloţii” sau ,,vechii calendarişti”[38]. Ei s-au separat bisericeşte vorbind de ceilalţi monahi şi nu se împărtăşesc cu ei cu scopul de a-şi exprima opoziţia pe teme precum schimbarea calendarului, ecumenismul şi erezia athoniţilor neo-ortodocşi. În consecinţă ei au fost pedepsiţi”. Părintele Maxim enumeră câteva din abuzurile cărora le cad victime zeloţii:

,,Reprimarea punitivă aplicată zeloţilor a atins un asemenea grad, încât ei nu mai au nici măcar dreptul de a se atinge de banii pe care statul îi datorează mânăstirii lor, nici de a întreprinde pe socoteala statului lucrări, restaurări ale clădirilor sau reparaţii de interes general, nici de a achiziţiona chilii şi schituri cum fac ceilalţi monahi.

Cel mai rău este faptul că ei au fost excluşi din Sfânta Chinotită, ceea ce înseamnă că ei nu mai au dreptul de a fi reprezentaţi sau de a-şi exprima punctul de vedere. Este o încălcare a mai multor articole din Carta Constituţională a Muntelui Athos, fără a mai aminti de constituţia greacă.

În ciuda protestelor şi plângerilor scrise, din 1971 până astăzi, nu a avut loc nici cea mai mică intervenţie a autorităţii competente, şi anume a guvernatorului civil. Acest caz dovedeşte caracterul fascist al oprimării exercitate asupra tuturor minorităţilor sau a tuturor persoanelor care nu se aliniază. În cazul de faţă, actualul regim athonit nu poate să invoce Carta Constituţională, care interzice stabilirea schismaticilor în Sfântul Munte, deoarece zeloţii nu sunt veniţi din altă parte ca să se stabilească în Sfântul Munte, aşa cum au făcut neo-ortodocşii, ci sunt vechii athoniţi deveniţi zeloţi ca urmare a politicii bisericeşti nefericite a Patriarhiei Ecumenice.

De altfel, Carta Constituţională interzice mai presus de toate stabilirea monahilor neortodocşi în Sfântul Munte. Cu toate acestea, zeci de grupuri de neo-ortodocşi organizaţi au prins rădăcini în multe din mânăstirile Sfântului Munte, fără a fi împiedicaţi, deşi cultura lor naţionalistă nu putea fi mai îndepărtată de tradiţia monahală athonită. Or, ei sunt conducătorii acestor neo-ortodocşi care conduc astăzi destinele Sfântului Munte”.

Dreptul la corespondenţă şi telefon particulare

(Articolul 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului)

În multe mânăstiri, mai ales cele care au fost umplute de persoane tinere şi bătrâne din mediul universitar, aceste drepturi nu există. Egumenii mânăstirilor neo-ortodoxe deschid toate scrisorile destinate călugărilor şi nu le transmit decât ce li se pare lor că este bun; acelaşi lucru pentru scrisorile pe care vor să le trimită călugării, care nu au nici măcar dreptul de a şti dacă le-a fost transmisă corespondenţa. Nu este îngăduit nici un protest. Această cenzură nu este ascultare monahală, ci pricinuieşte, dimpotrivă, o bănuială reciprocă şi întreţine neîncredere în relaţiile dintre monahi şi egumeni. De ce se tem aceştia din urmă ? Dacă fiecare călugăr s-a pus cu toată voinţa sa în mâna egumenului său, acesta nu ar avea de ce să ia asemenea măsuri de precauţie. Un călugăr care ar scrie o scrisoare ar face cunoscut probabil conţinutul ei celui în care ar avea toată încrederea; şi dacă nu o face, aceasta nu ar reprezenta în nici un caz o ameninţare pentru egumen !

De asemenea, toate telefoanele sunt ascultate şi nu arareori unui monah i se cere să dea socoteală pentru un anume lucru pe care l-a spus la telefon, fără a avea dreptul de a şti cu ce drept a fost ascultat sau cine l-a ascultat. Acelaşi lucru este valabil pentru apelurile telefonice primite din afară de către călugări: monahul nu este informat că este sunat decât atunci când autorităţile sunt sigure că interesele lor vor rămâne neatinse. Când autorităţile cheamă monahul la telefon, o fac luând notă de conţinutul (convorbirii). De obicei însă, ,,autorităţile” răspund că monahul solicitat este ocupat; se face excepţie când cel care sună declară că intenţionează să devină călugăr. Atunci conversaţia poate dura peste o oră.

Există şi situaţii mai rele: este foarte posibil să se înţeleagă cu poştaşii locali şi să şterpelească scrisoarea unui călugăr sau a unei mânăstiri înainte ca aceasta să ajungă la destinaţie.

Dreptul minorităţilor

(Articolul 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului)

Sfântul Munte a fost întotdeauna un centru monahal pan-ortodox. Această prezenţă non-greacă este nu numai o binecuvântare şi un rod al istoriei, dar încă ea este esenţială pentru împlinirea ţelurilor duhovniceşti ale Muntelui Athos.

Tratatele internaţionale (Berlin 1878, Sevres 1913, Lausanne 1923) menţin şi protejează minorităţile non-greceşti, şi articolul 105 din actuala Constituţie acordă, în consecinţă, cetăţenia greacă tuturor călugărilor din Muntele Athos de origine străină. Or, începând cu junta (1967-1974), Ministerul grec al Afacerilor Externe face totul pentru a-i alunga, în mod anti-constituţional, pe monahii străini şi exercită presiuni asupra Patriarhiei Constantinopolului pentru a obţine consimţământul său.

Scopul primar al guvernului grec era anti-comunismul: era vorba de izgonirea tuturor călugărilor originari dintr-o ţară a Pactului de la Varşovia[39] şi de a elibera astfel Grecia de obligaţiile sale internaţionale. Pe termen lung, statul grec vrea suprimarea autonomiei Muntelui Athos în folosul suveranităţii greceşti; acest transfer de suveranitate va avea consecinţe dezastruoase pentru toţi călugării, inclusiv pentru monahii greci, deoarece va permite statului să ia toate hotărârile pe care le va socoti convenabile fără ca Patriarhia sau monahii să poată protesta. Vor fi făcute posibile:

1. Naţionalizarea bunurilor athonite, chiar dacă bunurile athonite aparţin de drept Patriarhiei;

2. Dezvoltarea turismului în Sfântul Munte, prin desfiinţarea vieţii monahale, crearea de hoteluri, plaje şi alte întreprinderi comerciale;

3. Subordonarea Muntelui Athos Serviciului Arheologic şi transformarea mânăstirilor în muzee.

Monahii străini şi tratatele internaţionale constituie obstacolul major pentru aceste proiecte. Iată de ce ei şi compatrioţii lor veniţi ca pelerini sunt prigoniţi. Este vorba în principal de grecii din Cipru, de români, ruşi, sârbi, bulgari şi călugări din alte ţări, cu excepţia celor din Comunitatea Europeană[40], care au drept de rezidenţă într-un stat membru. Să vedem cum procedează statul pentru a-i îndepărta pe cei ,,indezirabili”.

Guvernatorul civil şi poliţia folosesc subterfugii pentru a împiedica sosirea acestor călugări străini.

a) Îi privează de cetăţenia greacă, la care au dreptul pe deplin în virtutea articolului 105 din Constituţie. În loc să respecte acest articol şi să le dea o carte de identitate, guvernatorul civil o înlocuieşte, la ordinul Ministerului Afacerilor Externe, cu un permis provizoriu de şedere, care trebuie reînnoit o dată la 2 luni.

b) Ei confiscă paşaportul monahilor străini pentru a-i sili să părăsească Sfântul Munte. Iată uneltirea. Un călugăr străin soseşte şi face dovada că a fost înscris într-o mânăstire din Muntele Athos şi, potrivit cu Constituţia, cere o carte de identitate. Poliţiştii cer să vadă paşaportul, îl confiscă şi declară că nu va fi înapoiat deţinătorului său decât la Uranopolis, primul oraş situat exact în afara frontierelor Muntelui Athos. Dacă monahul cade în capcană şi merge până la Uranopolis, i se dă paşaportul, dar nu este lăsat să se întoarcă în Sfântul Munte, sub pretext că fiind străin are nevoie de un nou permis pentru a intra. ,,Dacă aţi avea o carte de identitate, i se spune, aţi putea să vă întoarceţi”.

Dacă monahul se întoarce atunci la Thessaloniki pentru a obţine de la minister un nou permis de intrare, i se spune că el a depăşit data marcată pe primul său permis, prevăzut pentru 4 zile, şi că el a rămas deja mai multe zile în Athos decât este permis vizitatorilor străini. Nu-i rămâne decât să se întoarcă în ţara sa. Atunci este arestat ca imigrant ilegal, declarat un pericol pentru securitatea naţiunii, şi totul este consemnat în paşaportul său într-un asemenea mod, încât să nu mai poată să revină pe viitor în Grecia; în fine, el este însoţit până la graniţă unde ei se asigură de expulzarea lui.

Dacă monahul străin evită să ceară poliţiei o carte de identitate, el este arestat în Sfântul Munte şi expulzat sub pretextul că actele sale nu sunt în regulă !

În acest mod au fost izgoniţi mulţi monahi. Chiar simpli pelerini au fost îndepărtaţi prin manevre de tărăgănare. Au fost făcuţi să aştepte atât de mult la Thessaloniki, încât au fost siliţi să plece înainte de a primi permisul.

Să trecem peste toate măsurile de intimidare, jignirile, ameninţările şi agresivitatea autorităţilor faţă de aceşti pelerini, incapabili cel mai adesea să se exprime în limba greacă sau să protesteze, şi care sunt în mod frecvent membri ai clerului sau aparţinând mediului universitar, profesori, studenţi … Xenofobia domneşte atât de mult încât o mânăstire rusă magnifică din secolul al XIX-lea, distrusă de un incendiu în 1968, nu a fost reconstruită, deşi guvernul rus s-a oferit să o restaureze integral.

O propagandă intensă îi înfăţişa, în ochii călugărilor greci din Athos, pe străinii din est ca fiind spioni ai ţărilor Pactului de la Varşovia şi pe monahii sârbi ca lucrând pentru crearea unui stat macedonean. Dezinformarea şi ignoranţa domnesc atât de categoric în mânăstiri încât călugării greci nu ţin cont de rivalitatea dintre macedoneni şi sârbi şi cred că cei din urmă lucrează pentru primii ! Dacă s-ar şti cât de mult au fost urâţi şi prigoniţi în propriile ţări aceşti monahi din est, ne-am da seama de caracterul dezgustător al calomniilor guvernului grec la adresa lor. Ministerul Afacerilor Externe dă în fiecare an o sumă importantă Administraţiei Civile a Muntelui Athos destinată propagandei anti-slave ! Aceşti bani servesc pentru a plăti informatori, a cumpăra icoane preţioase etc. Nici un guvern grec, fie el socialist, nu a îndrăznit să suprime această sumă, declarată indispensabilă pentru securitatea naţională şi care nu slujeşte decât la a umple buzunarele linguşitorilor guvernatorului civil.

Ministerul Afacerilor Externe caută, prin toate mijloacele, să obţină plecarea tuturor călugărilor străini, fapt care ar elibera automat Grecia de obligaţiile sale faţă de ei. Dar din fericire, aceste planuri pe care monahii greci le socotesc inumane contrazic direct Convenţia Europeană pentru Protecţia Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale (art. 14), ca şi legea despre minorităţi adoptată de Parlamentul European în 1988.

Cu toate acestea, teroarea continuă şi se întinde asupra pelerinilor. Din xenofobie, se refuză unor vizitatori permisul de intrare. Un pelerin sârb a primit un permis valabil numai 18 ore, răstimp care nu-i permite să ajungă la destinaţia sa: Mânăstirea sârbă Hilandar. În ciuda protestelor monahilor greci, guvernul nu-şi modifică politica.

Aceeaşi vigilenţă în ce-i priveşte pe grecii din Cipru. Guvernul se teme ca nu cumva ei să dobândească o mânăstire a lor în Muntele Athos. Un grup de monahi ciprioţi, sosit în 1987 şi din care cea mai mare parte venea din partea insulei care este în prezent ocupată de turci, nu a putut să stea la Mânăstirea Vatopedi care îi invitase. Guvernatorul civil a declarat că ciprioţii nu ar putea să stea într-o mânăstire greacă !

Într-o scrisoare publicată în Times pe 23 martie 1989, preotul de la parohia sârbă din Londra, părintele Milun Kostici, s-a plâns de dezamăgirea resimţită de compatrioţii săi în aceste ocazii şi a subliniat că el însuşi a trebuit să aştepte 2 zile la Thessaloniki pentru a primi un permis care să-i îngăduie pelerinajul la Hilandar.

Pe 9 martie 1989, acelaşi cotidian a publicat o scrisoare a lui Derek Hill, care relata comportamentul autorităţilor greceşti faţă de fraţii şi monahii străini, dovedind încălcările Constituţiei greceşti. El conchidea: ,,Regiunea din Grecia unde au loc aceste lucruri a avut un rol de importanţă mondială timp de mai mult de 1.000 ani şi nu este proprietatea Greciei”.

O altă minoritate care a suferit nedreptăţi flagrante este cea a călugărilor români. Românii nu au nici măcar dreptul de a avea o mânăstire a lor în Muntele Athos şi, în consecinţă, sunt lipsiţi de orice reprezentare în Sfânta Chinotită. Din pan-ortodox cum era odinioară, Athos-ul este pe cale să devină exclusiv grec, schimbare care-i înspăimântă pe mulţi observatori ortodocşi. Ei văd în aceasta o sărăcire duhovnicească de netăgăduit.

Călugării greci înşişi sunt revoltaţi de aceste abuzuri şi au fost înaintate proteste la Naţiunile Unite şi la Curtea Drepturilor Omului de la Strasbourg; dar, socialist sau nu, guvernul grec nu a ţinut deloc cont de ele până în prezent.

Dreptul de a ieşi din ţara sa şi de a circula liber în străinătate

(Articolul 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului)

Tot contrar constituţiei greceşti, călugării athoniţi primesc paşapoarte care nu sunt valabile decât două luni şi pentru călătoria de întoarcere. În ciuda tuturor apelurilor care i-au fost adresate, Ministerul Afacerilor Externe se face că nu aude. În unele cazuri, Administraţia Civilă refuză fără înconjur eliberarea paşaportului; în alte cazuri, ea pune condiţii inacceptabile pentru obţinerea paşaportului. Astfel, în 1978, Administraţia Civilă a interzis ieşirea unui monah care urma să ţină o conferinţă în străinătate, şi a vrut să cerceteze textul conferinţei înainte de [a acorda] orice autorizaţie, în timp ce controlul paşapoartelor, la Thessaloniki, a primit ordin să nu-l lase să treacă. Se pare că asemenea cazuri sunt frecvente, dar nu sunt toate cunoscute.

Dreptul la informarea exactă şi la accesul la informaţie

(Articolul 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului)

Dezinformarea domneşte în Athos. Este interzis călugărilor să asculte la radio sau să citească ziarele. În schimb, deţinătorii autorităţii o fac unul după altul, în ascuns de subordonaţii lor. Deoarece conversaţiile cu vizitatorii sunt adeseori interzise, călugărul nu are acces la informaţie decât prin intermediul igumenului care deformează după bunul plac ce a aflat dacă aceasta serveşte proiectelor sale. În domeniile religios şi teologic, informaţia falsă este destinată evitării oricărei opoziţii în chestiunile controversate[41], care îi interesează în primul rând pe călugări.

Necesitatea de acţiune a poliţiei în Muntele Athos din cauza lipsei de vigilenţă şi organizare

(Articolul 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului)

Dispariţia unui monah nu suscită nici o căutare, mai ales dacă el trăia ca pustnic. Abia după multe zile de la moartea sa este găsit trupul. Când cineva dispare şi nu se găseşte trupul, trebuie aşteptat luni de zile pentru ca o anchetă să aibă loc.

Este bizar că cei care dispar astfel sunt în general călugări bătrâni despre care se crede, prin vecini, că au monede de aur în chilia lor. Bizar este şi faptul că atunci când un asemenea pustnic dispare, tot ce avea în chilia sa – bani, obiecte preţioase, icoane, manuscrise, vase liturgice aurite – dispare de asemenea. Se descoperă periodic cadavre neidentificate.

Relativ frecvente sunt şi sinuciderile neexplicate, atât în rândul călugărilor bătrâni cât şi al fraţilor. De exemplu, sinuciderea (?) unui arhimandrit, părintele Panteleimon de la Simonos Petra, care era în conflict cu ceilalţi conducători din mânăstirea sa şi care ceruse Sfintei Chinotite să intervină pentru a-i face dreptate. Eschivându-se de la obligaţiile sale legale, Sfânta Chinotită nu s-a clintit de teamă să nu intre în conflict violent cu ceilalţi membri conducători ai mânăstirii. ,,Consecinţa tuturor acestor lucruri, scrie părintele Maxim, a fost că acest ieromonah, care era victima unei nedreptăţi, a căzut într-o râpă adâncă de circa 50 metri”; dar nu a fost realizată nici o anchetă privind circumstanţele morţii sale.

Se face tot posibilul ca acest gen de cazuri să treacă neobservate de public.

Concluzie

În concluzie, părintele Maxim se întreabă de ce călugării ale căror drepturi sunt batjocorite se plâng atât de puţin, şi oferă trei răspunsuri: primul este că majoritatea monahilor nu-şi cunosc drepturile sau nu ştiu cui să se adreseze – consecinţa ascultării prost înţelese, exploatată fraudulos de conducătorii lipsiţi de scrupule. Cel de-al doilea este că li se spune că trebuie să se supună pentru a menţine ordinea şi legea, tradiţia şi dragostea frăţească. În realitate, dragostea este înlocuită cu reprimare şi asocierile sunt interzise. Minorităţile etnice nu îndrăznesc să protesteze pentru a nu-şi compromite cetăţenia athonită. Cel de-al treilea este că guvernatorul grec a promis o ameliorare [a situaţiei] cu multă vreme în urmă, prin politică, care nu a venit niciodată. Nu rămâne decât a înfiinţa o comisie internaţională pentru a propune soluţii[42].

Părintele Maxim adaugă la textul său un anumit număr de documente: scrisori din partea mânăstirilor sau a Sfintei Chinotite şi care deplâng politica ultra-naţionalistă a guvernului grec şi măsurile sale ilegale faţă de străini, precum excluderea – egumenul Mânăstirii ruse Sfântul Panteleimon se plânge astfel că nu sunt lăsaţi să intre nici măcar 6 călugări ruşi pentru a permite supravieţuirea comunităţii sale, şi românii de la Schitul Sfântul Ioan Botezătorul descriu comportamentul incalificabil al autorităţilor şi al poliţiei faţă de fraţii lor; articole din ziare; fotocopii după permise de şedere care dovedesc că anumitor athoniţi străini li s-a refuzat cetăţenia greacă. Listele schiturilor şi mânăstirilor, ca şi o hartă a Muntelui Athos, sporesc valoarea lucrării, în timp ce documentele o fac de necombătut.

Aceasta este, dacă noi îl credem pe părintele Maxim, situaţia e tragică în Muntele Athos. Noi avem toate motivele să-l credem, deoarece de ce şi-ar asuma el riscul de a lăsa să se creadă că el critică locul pocăinţei şi ascezei sale, de ce ar încerca el să-i disculpe pe zeloţi dacă el însuşi nu este ,,zelot” şi îl pomeneşte pe patriarhul Constantinopolului ? Ce interes personal ar avea el să facă publice dezbinările din Sfântul Munte ? Nu, mica sa carte este un studiu istoric, ca şi un apel pentru ajutor al ,,bătrânilor athoniţi” care văd ,,grădina Maicii Domnului” căzând în mâinile ,,neo-ortodocşilor”. În proorociile sale, Sfântul Nil izvorâtorul de mir prevestea că într-o bună zi chiar Muntele Athos, în vremurile de apostazie de temut, va cădea. Să nădăjduim că aceste vremuri nu au venit încă şi că rugăciunea Maicii Domnului şi a sfinţilor care s-au sfinţit acolo îi va păzi şi îi va apăra pe monahii care îndrăznesc să spună şi să mărturisească adevărul.

[33] Părintele Maxim, monah din Marea Lavră, Drepturile omului în Muntele Athos. Un apel către lumea civilizată (Human Rights on Mount Athos, an Appeal to the Civilized World), Stylite Publishing, Welshpool, Powys, 1990.

[34] Calendarul tradiţional al Bisericii Ortodoxe este o adaptare a calendarului lunar biblic la calendarul iulian al Imperiului Roman. Părinţii, cunoscând ‘defectele’ sale astronomice, l-au adoptat pentru a pune capăt certurilor privind data Paştelui, pe care ei au fixat-o astfel pentru multă vreme. Biserica nu este un observator. Calendarul unic pentru toate Bisericile locale nu are alt scop decât să permită tuturor prăznuirea sărbătorilor în acelaşi timp, pentru a manifesta unitatea liturgică. Biserica Ortodoxă a respins calendarul Papei Grigorie al XIII-lea, de altfel în aceeaşi măsură de eronat din punct de vedere astronomic, în sinoadele ţinute la Constantinopol în 1583, 1587 şi 1593, şi acceptate de toate Bisericile Ortodoxe. A se vedea Calinic isihastul, Paris, 1988, p. 78-83.

[35] Mânăstirile idioritmice diferă de cele cenobitice sau de obşte prin 3 puncte:

1) în cele dintâi nu există un egumen unic pentru mânăstire, ci mai multe frăţii mici, fiecare sub conducerea unui stareţ;

2) mesele nu sunt luate de toţi în comun: frăţiile se îngrijesc fiecare după nevoile lor şi adesea se invită unele pe altele;

3) monahii din mânăstirile de obşte nu au teoretic dreptul să dobândească bunuri sau să le lase moştenire, decât mânăstirii lor, dar făgăduinţa sărăciei este mai bine respectată de monahii din mânăstirile idioritmice.

[36] În Muntele Athos actual, un schit este o mânăstire sau un grup de chilii monahale, care au o administraţie locală şi depind legal de una dintre mânăstirile conducătoare. Se prevede că schiturile sunt idioritmice; cu toate acestea, pentru a evita ca monahii non-greci să facă parte din Sfânta Chinotită, 4 mânăstiri mari străine, cenobitice, s-au văzut proclamate ,,schit”. Idioritmice sau cenobitice, schiturile nu pot să-şi schimbe statutul (art. 143 din Cartă). În final, trebuie notat că două treimi din monahii athoniţi trăiesc în schituri sau chilii, adică urmează modelul idioritmic.

[37] Cartea părintelui Maxim a fost publicată în 1990. De la această dată, situaţia a evoluat în sensul unei liberalizări mai mari în ţările din est. Cu toate acestea, în Rusia actuală există încă persecuţii mai mult sau mai puţin grave. Astfel, la Sankt Petersburg, am văzut paraclisul Bisericii Ruse libere, care depinde de Mitropolitul Vitalie de New York, amenajat într-o peşteră deoarece Patriarhul Alexie al II-lea al Moscovei a cerut autorităţilor ex-comuniste din Sankt Petersburg să cauzeze un maximum de sâcâieli administrative acestei Biserici care nu vrea să depindă de Patriarhia Moscovei, ea însăşi compromisă foarte grav cu comunismul şi KGB-ul.

[38] N.tr.: Adică, stilişti.

[39] Cartea monahului Maxim a fost scrisă când comunismul oferea încă o justificare comodă pentru persecuţiile care îi vizau pe monahii veniţi din ţările din estul Europei.

[40] N.tr.: Cartea este scrisă pe vremea când exista Comunitatea Europeană.

[41] De exemplu, cele referitoare la calendar sau la ecumenism. Binele, spun Sfinţii Părinţi, nu este bine decât dacă este bine făcut. În mâinile egumenilor neo-athoniţi, ascultarea şi fuga din lume devin înrobitoare şi frauduloase.

[42] N.tr.: Există şi un al patrulea răspuns pe care părintele Maxim nu l-a aşezat pe hârtie: totul este în mâna lui Dumnezeu, mai cu seamă monahul care-şi închină întreaga viaţă lui Dumnezeu. Ceea ce se petrece în Muntele Athos este îngăduit de Dumnezeu, că de n-ar fi îngăduit nu s-ar întâmpla, iar monahii se pot ruga pentru orice schimbare în bine a situaţiei.

Sursa: Părintele Patric Ranson: Prigonirea monahilor din Muntele Athos de către Patriarhia Constantinopolului

Abonați-vă la canalul nostru Telegram!

41 Comentarii

  1. Anonim

    Tare asta cu monahii care indraznesc sa spuna si sa marturiseasca adevarul 🤣🤣care sunt aia ???

    Răspuns
  2. Anonim

    Doamne ajuta! Amin

    Răspuns
  3. Anonim

    Vai de ce se întâmplă,, necuratul își face apariția în toate lucrurile pământești, Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu milluestene pe noi păcătoșii și ne iartă și ne ajută să putem rezista Preasfinta Născătoare de Dumnezeu milueste și ne ajută

    Răspuns
  4. Anonim

    Ionut Casariu secret 🤣🤣

    Răspuns
  5. Anonim

    Doamne ai milă de toți!!!

    Răspuns
  6. Anonim

    Zic:sa nu ne fie frica acolo unde nu ar trebui.Singura noastră teama sa fie cea legata de judecata de apoi,de ce v-a crede Dumnezeu despre faptele,gândurile și vorbele noastre. Și sa nu ne lipsească rugăciunea,multa sau putina,dar sa fie…Zile binecuvântate de Bunul Dumnezeu tuturor!🙏

    Răspuns
  7. Anonim

    Bunul Dumnezeu și Maica Domnului sa ocrotească Poporul Român și întreaga lume

    Răspuns
  8. Anonim

    Doamne fii cu noi la necazuri mari

    Răspuns
  9. Anonim

    Doamne mare este induraria si mila ta. Pazestene pina la veniria ta. Amin

    Răspuns
  10. Anonim

    Doamne-ajuta și ne ferește de cei mai rău Amin

    Răspuns
  11. Anonim

    MUNTELE ATHOS NU MAI SLUJEȘTE DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS

    Răspuns
  12. Anonim

    Doamne Ajuta Amin!

    Răspuns
  13. Anonim

    Doamne ajuta Amin!

    Răspuns
  14. Anonim

    Proopaganda KGB Putinista

    Răspuns
  15. Anonim

    Maicuta Domnului sa va pazeasca!

    Răspuns
  16. Anonim

    DOAMNE, AJUTA!

    Răspuns
  17. Anonim

    Doamne apara ne .Doamne scapa ne de dusmani.

    Răspuns
  18. Anonim

    Doamne ajuta tuturor amin

    Răspuns
  19. Anonim

    Doamne ajuta

    Răspuns
  20. Anonim

    Și ce mă interesează? O putut popii s-au călugări să oprească Uraganul Catrina? O vorbit cu virusul să stea de unde o venit?

    Răspuns
  21. Anonim

    Doamne apără și păzește pe poporul tău! Amin!🙏🙏

    Răspuns
  22. Anonim

    Doamne ferește!

    Răspuns
  23. Anonim

    Doamne pazestii și acoperă toată lumea

    Răspuns
  24. Anonim

    Maica Domnului să păzească acest pământ

    Răspuns
  25. Anonim

    Nu lasa MAICA DOMNULUI acolo este gradina ei.DOAMNE APARA NE DE TOATE NEDREPTATILE,AMIN.

    Răspuns
  26. Anonim

    Ultimul țar Al Rusiei tot acolo o investit mult și drept răsplată o fost binecuvântat ia fost omorita toată familia parcă Becali vrea să-i aducă în Romania să ne fie bine că acuma nu avem numai fabricii de biserici și ce tine de ele

    Răspuns
  27. Anonim

    Ferească Dumnezeu! Nu sunt semne bune! 😪

    Răspuns
  28. Anonim

    DOAMNE AJUTĂ!!!!

    Răspuns
  29. Anonim

    asta ne-ar mai lipsi … insa nu ma mira caci cite se intimpla in ziua de azi … numai satanisti peste tot …. care mai de care sa acapere si sa distruga omenirea …

    Răspuns
  30. Anonim

    Cum adica!? Mai explicit!

    Răspuns
  31. Anonim

    Doamne ajuta AMIN 🙏

    Răspuns
  32. Anonim

    Doamne fereste!

    Răspuns
  33. Anonim

    Na, că a dat dihonia și pe Athos! Dileala cuprinde toată planeta. Mai rămâne ca ultimii descendenți ai amerindienilor să atace Casa Albă cu arcuri și tomahawke, și se împlinesc cele mai sumbre viziuni, argumentate științific de Nostradamus și Mama Omida.😂

    Răspuns
  34. Anonim

    Banii vorbesc

    Răspuns
  35. Anonim

    Doamne ajuta si pazestene

    Răspuns
  36. Anonim

    Siau realizat scopul acum vor sasi sterga urmele dupa ce au realizat iudaizarea estului europei si atacarea rusiei .

    Răspuns
  37. Anonim

    Doamne ajută și Ai milă de noi.

    Răspuns
  38. Anonim

    Este dracul pe pamint si face ravagii dar Dumnezeu nu l va lasa

    Răspuns
  39. Anonim

    Boșilor, nu mai plângeți după muntele Athos pentru că pământul este plin de peșteri, grote și văgăuni.

    Nicăieri în patericul egiptean nu se plange vreun călugăr pentru că nu se respecta drepturile omului.
    Muntele Athos nu este un munte sfințit prin el însuși.
    Omul sfințește locul și nu locul sfințește omul.

    Nu mai smintiți lumea cu prostiile voastre și vedeți că pământul este plin de pustiuri și munți.

    Răspuns
  40. Anonim

    Exact ca si confiscarea bisericilor Greco-Catolice de catre BOR!!!!

    Răspuns
  41. Anonim

    Doamne si Maicuta PreaSfanta, apara si pazeste! 🙏 🙏 🙏

    Răspuns

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.



Статьи на русском языке

Статьи на русском языке