Selectați pagina

Să luăm aminte: Declaratia manastirii Raciula privind sarbatorirea Nasterii Domnului pe stilul nou

Să luăm aminte: Declaratia manastirii Raciula privind sarbatorirea Nasterii Domnului pe stilul nou

 

Prea Sfinției Sale,

Prea Sfințitului Petru,

Episcop de Ungheni și Nisporeni

Copie: Președintelui Parlamentului Republicii Moldova,

Dlui Igor Corman

DECLARAȚIE CU NOTĂ INFORMATIVĂ

privind stabilirea zilei de 25 decembrie ca zi de odihnă

pentru sărbătorirea Nașterii Mîntuitorului pe stil nou

 La data de 19 decembrie, în ziua prăznuirii Sfîntului Ierarh Nicolae, asupra binecredinciosului popor al Moldovei, iarăși s-au adunat norii grei ai trădării. Cu tristețe am aflat că în cadrul Parlamentului a fost votată printr-o hotărîre, ziua de 25 decembrie ca zi liberă cu următoarea formulare: “Nașterea lui Iisus Hristos (Crăciunul pe stil nou)”. Nota informativă a acestui proiect de lege confirmă că majoritatea cetățenilor țării sărbătoresc Nașterea Domnului pe 7 ianuarie, adică pe stilul vechi. Cu toate acestea, făcînd trimitere la procesul de integrare europeană, s-a propus sărbătorirea și pe stilul nou, adică 25 decembrie.

Au oare cît vom continua să o maimuțărim pe această Europă? Nu avem noi tradițiile și datinile noastre? Ne cere cineva să ne trădăm țara, părinții și neamul pentru o farfurie de linte? Dintotdeauna acest popor a trăit din greu, dar nici pe timpul Imperiului Otoman strămoșii nu au prefăcut țara în pașalic, ci cu sfințenie au păstrat și transmis prin veacuri neîntinată Ortodoxia.

Acum însă cînd toți strigă drepturi și libertate, nesiliți de nimeni, de bunăvoie, conducătorii noștri închină la picioarele Europei mica noastră țărișoară.

Educația sexuală în școli, drepturi pentru homosexuali, propaganda avortului și tuturor urîciunilor, lagărul electronic, sunt doar căteva din nevoile abătute peste noi.

Cu insistență, zi de zi, puterea întunericului luptă pentru a dezrădăcina tradiția ortodoxă de pe aceste meleaguri. Nimeni nu-și mai amintește de cuvintele de atenționare ale Sfîntului Nicolae Velimirovici: ” În afară de creştinism, Europa nu are nimic altceva cu care să se poată lauda. Fără Hristos, Europa este cerşetorul cel mai sărman şi exploatatorul cel mai neruşinat al acestei lumi.”

Vii sunt în memoria maicilor de la mănăstirea noastră și clipele de groază din anii de după 1924 cînd conducerea țării, umblînd din casă în casă, cu forța impunea creștinii să sărbătorească pe stilul nou Nașterea Mîntuitorului. Atunci am rezistat. Poporul a dat mărturia cea bună și s-a păstrat neîntinată credința, parcă confimînd și pentru noi cuvintele blestemelor: “să putrezească sticla și piatra în pământ, iar cel care va căuta să schimbe bunul mers al calendarului să nu putrezească.”

Vom rezista oare noi azi? Sau am ajuns să trăim cuvintele prorociei Sfîntului Varlaam despre Moldova: “Biserica strămoșească va fi rușinată de noile obiceiuri păgînești și papistășești, aduse cu sila de vladîcii lor cu apucături satanicești (…). Binecuvantat a fost pămîntul Moldovei și nerușinată a fost ocara oamenilor, care, prin faptele și apucăturile lor stricate, vor întoarce pe voievozi în morminte și vor face pe strămoși să lăcrimeze sub glie, stînd cu fruntea plecată în fața Marelui Stăpîn Hristos pentru rușinea lăsată de urmașii lor.”

În cele ce urmează alipim o scurtă incursiune istorică și canonică a problemei calendaristice.

Calendarul, adică măsurarea limitată a timpului, apare din necesitate omenească, facilitând cunoştinţele omului referitoare la scurgerea de neoprit a timpului. Întemeietorul calendarului este însuşi Dumnezeu Creatorul, care a pus hotarele timpului cu măsură. La început au fost întemeiate orele, jumătăţile de zi (12 ore), prin hotarul despărţitor al luminii de întuneric, şi săptămâna, când s-au desăvârşit cele 7 zile. Scurgându-se timpul, de la început către veşnicie, au apărut lunile şi anii. Încă de la început omul a numărat zilele pe care le petrecea pe pământ, fiind pentru el o povară a ispăşirii păcatului săvârşit prin neascultare de porunca Lui Dumnezeu.

În anul 325 d.Hr. Sfinţii Părinţi adunaţi la Sinodul întâi Ecumenic de la Niceea, în vremea marelui Împărat Constantin cel Mare şi a maicii sale Elena, au dezbătut problema calendarului în Biserica Lui Hristos. În primele secole ale creştinismului apăreau foarte multe disensiuni legate de serbarea Paştilor, datorită zilei oscilante fixate de Sfinţii Apostoli. Astfel, pentru a pune capăt tulburării ce se făcea din această pricină, Sfinţii Părinţi au adoptat calendarul Iulian, pe care l-au analizat şi l-au descoperit, prin luminarea Sfântului Duh, ca fiind cel mai corect pentru stabilirea datelor Sfintelor Paşti până la sfârşitul veacurilor, ca toţi creştinii din toată lumea să prăznuiască Sfintele Paşti în aceeaşi zi, şi nu în zile diferite, sau în zile în care s-ar încălca Sfintele Canoane şi Predania Bisericii.

Calendarul Iulian, poartă numele împăratului Iulius Cezar. Acest calendar a fost întocmit cu 46 de ani înainte de Naşterea Domnului. În acea vreme, învăţaţii imperiului Roman descoperise câteva erori în calendarul pe care-l folosise romanii până la acea vreme. Acest calendar avea la bază anul egiptean ce cuprindea 365 de zile.

Astronomii angajaţi de împăratul Iulius Cezar, în frunte cu astronomul Alexandrin Sosigene au calculat cu atenţie anul şi au aflat cu exactitate care era greşeala. Anul calendaristic avea o diferenţă de 6 ore întârziere faţă de anul solar, ceea ce însemna o zi la patru ani. Astfel, pentru a îndrepta această greşeală a egiptenilor, Alexandrin Sosigene adaugă o zi în calendar, la fiecare patru ani, la sfârşitul lunii Februarie. Astfel, anul calendaristic nu mai rămânea în urmă faţă de calendarul tropic. Reforma calendaristică nu a durat mult timp. În anul 10 î.Hr. împăratul Augustus face modificări acestui calendar. Astfel, lunile Aprilie, Iunie, Septembrie şi Noiembrie să numere 30 de zile, iar lunile Ianuarie, Martie, Mai, Iulie, August, Octombrie şi Decembrie să fie de 31 de zile, luna Februarie rămânând de aceeaşi dimensiune oscilantă, după cum a aşezat Alexandrin Sosigene. Acesta este calendarul care a fost adoptat de Sfinţii Părinţi de la Sinodul întâi Ecumenic de la Niceea pentru stabilirea Pascaliei.

La Sfântul Sinod întâi Ecumenic din Niceea (325), pe lângă Calendar s-a alcătuit şi o Pascalie care să fie urmată până la ziua cea din urmă a omenirii, sau mai bine zis, până la sfârşitul Veacurilor. Pascalia cuprinde data Sfintelor Paşti pe o durată de 532 de ani. După ce se isprăvesc cei 532 de ani ai Pascaliei, aceasta se repetă, întocmai hotărârilor Sfântului Sinod Ecumenic din Niceea.

Iată câteva din hotărârile Sfinţilor Apostoli şi ale Sfinţilor Părinţi referitoare la Pascalie:

Canonul 7 Apostolesc: Dacă vreun episcop ori prezbiter, ori diacon, Sfânta zi a Paştilor mai-nainte de primăvăreasca isimerie (Echinocţiul de primăvară) cu iudeii o va săvârşi, să se caterisească.

Canonul 60 Sinodul din Cartagina (anul 418): În toţi anii să ne adunăm spre a ne întreba împreună. Şi când la un loc ne vom aduna, atunci se va vesti ziua sfintelor Paşti prin locţiitorii care se vor afla în sinod.

Canonul 81 Cartagina: A plăcut, ca ziua cinstitelor Paşti să se arate tuturor prin subscrierea celor închipuite (formăluite). Iar ziua sinodului să se păzească aceeaşi, care s-a hotărât la sinodul cel din Iponia. Adică cea mai înainte de 10 a calendelor lui septembrie. Că datorie este a se scrie către cei mai întâi ai tuturor eparhiilor. Ca, când cheamă la sineşi sinod, pe ziua aceasta să o păzească.

Canonul 1 Sinodul din Antiohia (anul 341): Toţi cei ce îndrăznesc a dezlega hotărârea sfântului şi marelui sinod, cel adunat în Niceea, în fiinţa bunei cinstiri a preaiubitorului de Dumnezeu împăratului Constantin, pentru sfânta sărbătoare cea mântuitoare a Paştilor, să fie neîmpărtăşiţi, şi lepădaţi de Biserică de vor stărui împotrivindu-se mai cu prigonire celor bine dogmatisite. Şi acestea să fie zise pentru mireni. Iar dacă vreunul dintre preoestoşii Bisericii, episcop, sau prezbiter, sau diacon după hotărârea aceasta ar îndrăzni pentru răzvrătirea popoarelor şi tulburarea Bisericilor, a se osebi, şi cu iudeii a săvârşi Paştile, pe acesta sfântul sinod din dată acum străin de Biserică l-a judecat, ca pe unul ce nu numai luişi s-a făcut pricinuitor de păcat, ci şi multora de stricăciune şi de răzvrătire. Şi nu numai pe unii ca aceştia îi cateriseşte de Liturghie, ci i pe cei ce vor cuteza a se împărtăşi cu aceştia după caterisire. Iar cei caterisiţi să se lipsească şi de cinstea cea dinafară, pe care o au câştigat sfântul canon, şi preoţia lui Dumnezeu.

La Sinodul întâi Ecumenic s-a hotărât ca data Sfintelor Paşti să fie într-un interval de 35 de zile, adică de la 22 Martie, iar cea mai târzie dată fiind de 25 Aprilie. Aceste date oscilante de datorează unor reguli impuse de Sfinţii Apostoli, şi anume:

1. Data Paştilor nu trebuie să fie mai devreme de echinocţiul de primăvară;

2. Paştile Creştinesc nu trebuie să cadă niciodată în acelaşi timp cu paştile evreilor;

3. În prima duminică după ce apare luna pascală.

Aceste trei puncte de reper impuse de Sfinţii Apostoli s-au luat în considerare la Sinodul Întâi şi de asemenea, pe baza acestor hotărâri s-au stabilit cele 35 de tabele Pascale care indică cu exactitate data Echinocţiului, a lunii pascale şi desăvârşit data Sfintelor Paşti.

Calendarul şi Pascalia au rămas nedespărţite timp de 1257 de ani. Papa Grigorie al XIII-lea, în anul 1582, înfricoșat de ceeea ce se întîmplă în Europa cu noile secte care zguduie catolicismul și dorind cu orice preţ să dovedească cum că Sfinţii Părinţi de la Sinodul întâi Ecumenic de la Niceea greşise calculele pascale şi se amăgise în imperfecţiune, trebuia să aducă ceva inovator. Și, în felul acesta, astronomul Luigi Lilio adună secunde și minute și schimbă calendarul, cu 10 zile, căutînd să cărpească ceva, că de fapt n-a făcut nimic bun. El n-a mai socotit rămânerea în urmă de la Iulius Cezar și pînă la Sinodul I de la Niceea, ci a luat numai de la sinodul de la Niceea și a adunat zilele pînă în 1582, și a socotit că ar fi vreo 10 zile. Și iată că zilei de 5 octombrie nu i-a mai spus 5, ci i-a spus 15 octombrie. Mutând calendarul cu 10 zile înainte, praznicul Pogorârii Sfântului Duh avea să se ţină la aceeaşi dată după Pascalia care s-a stabilit după calendarul iulian. Astfel, postul Sfinţilor Apostoli avea de suferit o scurtare de 10 zile. Mai târziu, descoperind papistaşii că nu 10 zile erau în urmă, ci 13 zile, postul Sfinţilor Apostoli avea să fie scurtat cu 13 zile. Ei bine, în anii în care data Paştilor cade la cea din urmă zi pascală, adică 25 Aprilie, postul Sfinţilor Apostoli, după rânduiala Bisericii Lui Hristos, ţine doar 8 zile. Deci, scurtându-se acest post cu 13 zile, vedem o eroare şi matematică şi canonică.

La reforma calendaristică au reacționat negativ nu numai lumea creștină, ci și cercurile științifice. Savanții de frunte ai secolului XVI, îndeosebi Viet, care este supranumit tatăl algebrei moderne, susțineau că calendarul gregorian, din punct de vedere astronomic, nu are nici un temei. Toate universitățile s-au pronunțat pentru păstrarea calendarului vechi.

Catolicii au adoptat calendarul Gregorian în ordinea următoare: Roma şi Franţa la anul 1582; Polonia în 1586; Ungaria în 1587; Germania în 1700; iar Anglia în 1752.

Biserica Ortodoxă nu avea cum să primească acest calendar. Această mare greşeală era că hotărârea Canonului 7 Apostolesc şi Canonul 1 al Sinodului din Antiohia fusese ignorate total. Astfel, nu se mai ţinea cont nici de luna Pascală şi nici de Paştile Iudaic. Acest lucru făcea ca noua inovaţie a catolicilor să fie de fapt o contrazicere a Sfinţilor Apostoli, a Sfinţilor Părinţi şi a Sfintelor Sinoade.

Tipicul şi rânduielile erau deja stabilite de peste 1000 de ani, Pascalia şi Sinaxarele nu puteau fi modificate, iar modificarea acestora însemna o totală dezorientare şi cădere în abateri de la Dogmele Bisericii, de pildă: Data Sfintelor Paşti, care este rânduială dogmatisită de Sfintele Sinoade Ecumenice, precum Sfintele Canoane, după cum aflăm şi din Canonul 1 al Sfântului Sinod din Antiohia!

Această reformă avea să fie impusă şi Bisericii Ortodoxe de către misionari trimişi de Vatican, care persecutau clericii şi credincioşii cu un prozelitism bazat doar pe calcule ştiinţifice şi filozofice, mai puţin pe dovezi clare şi care să nu încalce hotărârile Sfintelor Sinoade Ecumenice şi Locale.

Fiind aceste presiuni în tot răsăritul, Patriarhul Ecumenic Ieremia al Constantinopolului întruneşte un Sfânt Sinod în anul 1583, la care au participat şi fericiţii Patriarhi Sofronie al Ierusalimului şi Silvestru al Alexandriei. În cadrul acestui Sfânt Sinod s-au dezbătut probleme legate de eresul papistăşesc şi de pericolul acceptării calendarului grigorian în Biserica Ortodoxă. Decizia acestui Sfânt Sinod a fost foarte dură şi necruţătoare faţă de cei ce ar fi îndrăznit a nu asculta de Sfintele Sinoade şi a le încălca hotărârile dumnezeieşti, păzind filozofiile şi calculele papei Grigorie, unul dintre papii care a persecutat sub orice chip pe creştinii ortodocşi. Iată ce au hotărât Sfinţiţii Părinţi la Sinodul acesta: „Oricine nu urmează învăţăturile Sfintei noastre Credinţe strămoşeşti, după cum au aşezat şi cele şapte Sfinte Soboare Ecumenice, care au hotărât pentru Sfintele Paşti şi pentru Calendar şi care bine le-au legiuit să le urmăm, şi va voi să urmeze după pascalia şi după calendarul cel născocit de ateii lui papa sau se va împotrivi la toate acestea şi va voi să strice dogmele şi tradiţiile, pe care ni le-au predat Sfinţii Părinţi ai Sfintei noastre Biserici Ortodoxe, să fie dat anatemii şi scos afară din rândul creştinilor Sfintei noastre Biserici cârmuite de Domnul nostru Iisus Hristos. (…) Şi când va sosi vremea, însuşi sângele vostru să-l vărsaţi, ca să păstraţi credinţa care ne-au lăsat-o Sf.  Părinţi; şi mărturisirea voastră să o păstraţi şi să vă feriţi de aceştia. Să vă ajute Domnul nostru Iisus Hristos şi smeritele noastre rugăciuni să fie cu voi cu toţi. Amin”.

Trecând aproape două secole de la inovarea calendarului Grigorian, catolicismul adoptând în toate laturile sale reforma Grigoriană, Biserica Ortodoxă începea să fie mult mai mult strâmtorată şi atacată de idei catoliciste. Astfel, pentru a păzi clerul şi poporul Ortodox, la anul 1756, Patriarhul Ecumenic, Chiril, al Constantinopolului, adunând Sfântul Sinod pentru a doua oară, au dezbătut problema calendarului grigorian şi a prozelitismului făcut de misionarii catolici. Şi de această dată Sfântul Sinod a anatematisit pe toţi cei ce vor cuteza să primească inovaţiile papistăşeşti şi modernismele acestora. Ei au spus așa: să putrezească sticla și piatra în pământ, iar cel care va căuta să schimbe bunul mers al calendarului să nu putrezească.

Biserica Ortodoxă a păstrat unitatea în lupta cu erezia calendaristică până în anul 1923. Încălcarea unirii bisericilor Ortodoxe și răzmerița a produs-o patriarhul Meletie al IV-lea Metaxakis, introducînd stilul nou și inovațiile necanonice, Decizia de trecere la stilul nou a fost adoptată la ședința din Constantinopol, convocată în anul 1923 de patriarhul Meletie al IV-lea. La ședință n-au fost prezente Bisericile Rusă, Bulgară, Sîrbă și cea din Ierusalim. În calitate de calendar nou a fost propus așa-numitul calendar “nou-iulian”, propus de astronomul iugoslav M. Milankovici. În el ca și în cel gregorian este încălcată periodicitatea alternanței anilor simpli cu cei bisecți, iar pînă în anul 2800 aceste calendare coincid întru totul. Calendarul nou-iulian poate fi privit ca o variantă a celui gregorian. Bisericile care au adoptat calendarul nou-iulian, au păstrat pascalia Alexandrină, întemeiată pe calendarul iulian.

În Romînia, în 1919, reforma calendarului s-a produs pe cale administrativă, prin decret. Sfântul Sinod a refuzat să adopte noua datare a zilelor anului până în 1924. Astfel, cinci ani au curs în paralel un „timp laic” și altul al bisericii. În 1923, Conferința pan-ortodoxă de la Constantinopol a discutat despre adoptarea reformei calendarului și de biserica Răsăritului. Momentul a produs o schismă a lumii ortodoxe. Astfel, bisericile din România, Grecia, Bulgaria, Patriarhiile din Constantinopol, Alexandria și Antiohia au acceptat noul calendar, în vreme ce Biserica Ortodoxă Rusă, Sârbă, Sf. Munte Athos și Patriarhia Ierusalimului au rămas fidele stilului vechi.

Schimbarea ce avea să o înfăptuiască în anul 1924, era chiar necunoscută de popor. S-a profitat foarte mult de situaţia critică în care se afla poporul nostru, în urma primului război mondial (1914-1918), când populaţia ducea destule lipsuri încât să mai aibă timp să studieze problema schimbării calendarului. S-a dezbătut această problemă a schimbării în diferite conferinţe sinodale, dar niciodată nu s-a făcut un Sinod Local cel puţin care să arate cumva o necesitate a schimbării. În schimbarea calendarului nu s-a ținut cont, nici nu s-a pomenit de Anatema Patriarhului Ieremia din 1583, nici de anatema patriarhului Chiril din 1756, nici de Anatema din anul 1848 a patriarhului Antim al Constantinopolului care rostește: să se îmbrace cu blestemul ca și cu o haină(Ps. 108, 17), ori papă de ar fi, ori patriarh, ori înger de ar fi cel care va îndrăzni să modifice așezămîntul Sfinților Părinți.

Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica a fost unul dintre Sfinţii Ierarhi care s-au opus în perioada lui Alexandru Ioan Cuza schimbării calendarului. Creștinii din acea perioadă erau foarte indignați și nedumeriți de schimbările calendarului. Au existat locuri unde țăranii au refuzat să mai intre în biserică, preoții au fost bătuți, legături de rudenie s-au rupt și întreaga viață spirituală a satului s-a destrămat.

Dumnezeu face multe minuni la sărbătorile pe stilul vechi. Astfel, pe data de 6/19 ianuarie, în ziua de Botează, apele rîului Iordan se întorc înapoi. Pe data de 6/19 august cînd Biserica Ortodoxă sărbătorește Schimbarea la Față a Domnului Hristos, ce a avut loc pe Muntele Taborului, un nor acoperă muntele. Doar pe stilul vechi are loc așa numita Kiriopasha, cînd Buna-Vestire cade în aceiași zi cu Sfintele Paști.Dar cea mai mare minune este Coborîrea Focului Haric care are loc în fiecare an la Ierusalim, în Biserica Învierii Domnului, în Sîmbăta Mare pe stil vechi.

De Paștele anului 1925, lumina învierii nu s-a aprins pe Sfântul Mormânt de la Ierusalim în ziua Paștelui pe stil nou. Bisericile Ortodoxe care au adoptat calendarul îndreptat, au stabilit din 1927 înainte, prin consens general, ca Paştile să fie serbat în toată creştinătatea ortodoxă după Pascalia stilului vechi, adică odată cu Bisericile rămase la calendarul neîndreptat.

Împotrivirile la reforma calendarului s-au înregistrat mai cu seamă în rîndurile călugărilor din Moldova și în Basarabia, care era parte componentă a Regatului României în acea perioadă. Fiind oameni trăitori cu duhul și punînd preț pe tezaurul ortodox adus de Sfinții Părinți, întreg cinul monahal, precum și maicile din mănăstirea noastră, au ținut cu dîrzenie rînduiala veche. Maica stareță, egumenă Eustafia, povestește cum era trimis jandarmierul să controleze dacă pregătirile de sărbătoarea Nașterii Domnului coincideau cu calendarul nou. Spre exemplu dacă masa de sărbătoare era de post sau de frupt. Maicile au păstrat tipicul bisericesc, calendarul vechi, ca pe o comoară încredințată lor de la generațiile anterioare, sfințită prin sînge mucenicesc, prin lacrimă și durere. Ținerea sărbătorilor pe stil nou era socotită aducătoare de boli și secetă.

Străjerul evlaviei – trupul Bisericii, este poporul, care întotdeauna dorește să-și păstreze credința sa neschimbată și corespunzătoare părinților lor. Să ținem mărturisirea pe care am primit-o curată de la Sfinții Părinți, înaintașii noștri, refuzînd orice schimbare ca pe o ispită diavolească.

A venit timpul pentru fiecare creștin să răspundă la întrebarea Sfîntului Nicolae Velimirovici: “cu cine vrea să fie, cu întunecata Europă, sau cu Hristos” ?

Obștea monahală a mănăstirii Răciula roagă pe Prea Sfințitul Petru și Sinodul Bisericii Ortodoxe din Moldova:

– să se expună asupra problemei calendaristice;

– să ceară conducerii țării anularea serbării Nașterii Domnului Iisus Hristos pe stil nou, 25 decembrie;

– să fie sensibilizată societatea creștină și mass-media în acest sens, iar în caz de necesitate, de a se organiza un referendum național, pe marginea tuturor problemelor prin care se atacă în ultimii ani temelia credinței ortodoxe.

 Așa să ne ajute Dumnezeu!

 Cu adîncă smerenie,

Soborul de maici al mănăstirii Nașterea Maicii Domnului Răciula

Maica stareță Egumena Eustafia

 Duhovnicul mănăstirii, arhimandrit Pafnutie

15 Comentarii

  1. marele Păcătos

    Mare îndrăzneală!
    Îndrăzneală pentru Hristos!

    “Îndrăzniţi. Eu am biruit lumea.” (Ioan 19:33)

    restul tăcem?!

    Răspuns
  2. Agnia

    Da!adevarat.Daca ar fi sa se ridice toti episcopii,ar fi foarte bine.
    Dar asa ce ? Ei se mininca unul cu altul,dar norodul sta si se uita si sufera….Ce putem sa facem noi ca mireni???…Daca tradarea este din mitropolie.Sa punem alt mitropolit? credetima fratilor ca mai bun no sa fie.Fiindca vremea este rea, si pe zi ce trece ne facem tot mai rai.Atunci ce facem ???…

    Răspuns
  3. marele Păcătos

    ni se dă după merit.

    Un Sfânt a fost întrebat:

    -Părinte Gurie, din ce cauză părinţii primesc buletine cu 666 şi nu văd diferenţa dintre acestea, că îşi pierd sufletul, că ei doar nu sunt răi ca oameni,sunt aşa de cuminţi şi chiar foarte blânzi..

    la care Sfântul a răspuns:

    -Aşa este, însă fiind-că au primit ajutor umanitar de la papistaşi, satanişti, musulmani, protestanţi, jidovi.. de aceasta şi li s-au întunecat minţile, problema păcatului este în aceea că nu trebuia primit nici un fel de daruri când se dădeau ajutor umanitar de la “fraţii” NEortodocşi.

    Alt sfânt zicea, pe monahi nu avem dreptul să-i judecăm, ci doar să le arătăm frăţeşte greşala pentru că, dacă ei cu adevărat fără viclenie nu au văzut-o, să se pocăiască “..şi să fie vii”.

    Mai mult ajutor ar fi de la mireni, dacă ar trimite câte o scrisoare sau notă explicativă la greşelile care se impune.

    Nu de către Preoţimea din prima linie a războiului cu puterile întunericului instaurate aici pe pământ, ci de către mireni trebuie să fie, pentru că pe mirean nu poate să-i facă nimic, însă pe Preot îl poate caterisi Necanonic, însă cui să-i dovedeşti ce?

    Răspuns
  4. Legionar

    Propun sa scrim cu totii, sa bombardam parlamentul cu scrisori. Ei vor fi nevoiti sa ne raspunda fiecaruia potrivit legii cu privire la petetionare. Deci sa fim multi – mii, mii de scrisori sa trimitem. Astfel v-om bloca activitatea de zi cu zi a parlamentului! Astfel am putea obtine sa ne raspunda la cererile noastre, caci vedeti ca cu o iesire de citeva ore, nu se mai rezolva lucrurile!
    Asa sa ne ajute Dumnezeu!
    Adresa parlamentului:
    PARLAMENTULUI REPUBLICII MOLDOVA
    Or. Chişinău, bd. Ştefan cel Mare, 162

    Răspuns
  5. Agnia

    Nu pentru-o lopata de rumena pâine,
    nu pentru patule,nu pentru pogoane,
    ci pentru vazduhul tău liber de mâne,
    ridicate,Gheorghe,ridicăte,Ioane!

    Răspuns
  6. Agnia

    Am uita sa le multumesc la tot soborul de maicute,
    Maicii starete Egumena Eustafia,
    Duhovnicului manastirii arh.Pafnutii si
    Episcopului Petru .Bravo lor!!!
    Înseamna ca mai este credinta,sa dea domnul sa fim si noi alaturi de ei.

    Răspuns
  7. i.b.

    …da suntem alaturi de ei…..DOMNUL sa ii pazeasca si sa se tina asa tari in adevar si in credinta pina la sfirsitul veacului…..noi turma de jos…asteptam sa ni se zica ce sa facem…FERICITE ARHIMANDRITE PAFNUTIE…PREAFERICITE EPISCOP PETRU….va rugam indemnati-ne…sugerati-ne….treziti-ne….spuneti-ne ce sa facem…spuneti-ne cum sa va urmam….si o vom face….
    iertati-ma va rog…SANATATE NUMAI VA DORESC

    Răspuns
  8. Ioan

    Totusi mai este trezvie in inimele si cugetele celor de o credinta adevarata, nefatarnica si neschimonosita. Atit timp cit mai sunt inca rezisteti acesti piloni a credintei ce scot pe foaie curata adevarul separindu-l de schimonosire si viclenie mai suntem vii si noi prin credinta noastra. Un articol demn de cunoastere de fiecare crestin si de a se scutura de negura din minte adusa de eferturile celor uritori de adevar.

    Răspuns
  9. Sebastian

    Arhiepiscopul Averchie (Taushev), vrednic de pomenire a scris un articol despre dragostea atotiertatoare impotriva lui Hristos. Unii asa zisi “teologi ai dragostei” se fac mai iubitori decit Sfintii Parinti si decit Mintuitorul Insusi: sint gata sa se lepede de Dreapta Credinta “de dragul dragostei pentru aproapele european, liberal, schizmatic, neostilist, ecumenist”, dar chiftesc de ura fata de toti cei care se tin de Predanie, de invatatura mintuitoare a Bisericii referitoare la schizmatici, eretici, smintitori calendaristi, ecumenisti etc.

    E dragostea antihristica cum o numeste arhiepiscopul Averchie, e o falsa dragoste in dosul careia se ascunde dragostea fata de comoditate si ura fata de Sfintii Parinti care sint incompatibili cu comoditatea.

    Pr. Pavel declara cu orice ocazie ca “calendarul nu este dogma”, adica putem lesne renunta la el fara nici o pierdere pentru mintuirea noastra si cea a urmasilor. Eu zic ca nici tipicul slujbelor bisericesti nu este dogma, nici structura si nici textul Sfintei Liturghii nu este dogma. De aici, potrivit pr. PAvel, rezulta ca putem lesne scurta Sfinta Liturghie, putem chiar renunta la ea, doar nu avem vreo dogma referitoare la slujba Liturghiei.

    “Teologia dragostei” fata de pacat, fata de erezii si schizme este exact glasul satanei. Potrivit acestei false “teologii a dragostei” sfintul Teodor Studitul nu avea dragoste, nici sfintii care l-au omorit pe comandantul ostasilor care a zdrobit cu ciocanul chipul lui Iisus, nici Sf. Dmitrie Izvoritorul de mir care l-a binecuvintat pe Nestor sa-l omoare pe Lie, ucigasul de crestini etc. Pe cine sa-i urmam: pe “teologii dragostei” sau pe Sfintii nostri ?!

    Răspuns
  10. Roman basarabean

    Pina in 1940 Mitropolia Basarabiei folosea exlcusiv calendarul ortodox, nu cel introdus abuziv de catre nevrednicul intru pomenire patr. Miron Cristea.

    Din 1925 si pina in 1938 credinciosii Mitropolia Basarabiei au fost prigoniti de catre jandarmii necrestini si unii clerici adusi din regat, precum si de catre mitr. Gurie Gtrosu care a si fost scos din scaun pentru incapacitatea sa de a asigura introducerea calendarului catolic (european) in Biserica Ortodoxa.

    In 1938 Patriarhia |Romana s-a lasat pagubasa si a permis credinciosilor basarabeni sa tina calendarul ortodox, fapt ce a si ramas pina astazi.

    Chiar si impostoarea de azi “mitropoplie a Basarabiei” este oficial, potrivit hotaririi Sf. Sinod al Patrarhiei Romane,dupa calendarul ortodox, nu ca restul BORo.

    Cu Nasterea Domnului!

    Răspuns
  11. Sasha

    Sasha a citit, s-a minunat, a mai si ras oleaca si spune asa: Aici e vorba de oameni prosti de tot, NU de autoritati ci de poporeni cu 3 grame de creier in cap. Tampiti la maximum erau si “vechi-calendaristii” si “nou-calendaristii”.
    Cat despre bataile alea crancene si “arestarile” cu gastele si porcii, suna a muuuulta exagerare.
    In sfarsit, cred ca toti eroii povestilor de mai sus au ajuns TOTI in Rai, ca prea erau saraci cu duhul! :-))

    Răspuns
  12. Enciclica 1895

    Enciclica Patriarhală din 1895
    (O replică la Enciclica Papală a Papei Leon XIII (1895) “despre Reunire”)
    Către cei mai sfinţi şi iubiţi de Cer fraţi întru Hristos: Mitropoliţi şi Episcopi, şi către clerul lor venerabil şi sfînt şi către toţi laicii evlavioşi şi ortodocşi ai celui mai Sfînt Tron Patriarhal şi Apostolic de la Constantinopol.
    Enciclica este împărţită pe puncte:
    I. Introducere
    II. Motivul enciclicei: În consecinţă, Papa Leon XIII, cu ocazia jubileului episcopal, a publicat o scrisoare enciclică în luna iunie a anului de graţie 1895, adresată conducătorilor şi popoarelor lumii, prin care, în acelaşi timp, el invită Biserica noastră Ortodoxă Sobornicească şi Apostolească a lui Hristos să se unească cu tronul papal, gîndind că o asemenea unire se poate obţine numai prin recunoaşterea sa ca pontif suprem şi cel mai spiritual conducător temporal al Bisericii Universale, ca unic reprezentant al lui Hristos pe pămînt şi distribuitor al harului.
    III. – Orice creştin adevărat doreşte unirea Bisericilor
    – Biserica se roagă pentru unirea tuturor creştinilor
    – Biserica Ortodoxă a lui Hristos, de acord cu această dorinţă aprinsă, este tot timpul gata să accepte orice propunere de unire doar dacă Episcopul Romei se va îndepărta pe dată de întreaga serie de noutăţi diferite şi antievanghelice, care au fost ,,introduse pe ascuns” în Biserica sa şi au provocat divizarea ştiută a Bisericilor de Răsărit şi Apus, şi se va întoarce la învăţăturile celor şapte Sinoade Ecumenice care, întrunite întru Duhul Sfînt din reprezentanţi ai tuturor Bisericilor Sfinte ale lui Dumnezeu, pentru determinarea învăţăturii drepte a credinţei împotriva ereticilor, au o supremaţie universală şi perpetuă în Biserica lui Hristos. Iar Biserica Ortodoxă, prin scrierile şi scrisorile enciclice, n-a încetat o clipă să facă cunoscut acest lucru Bisericii papale stabilind clar şi explicit că atîta timp cît aceasta perseverează în inovaţiile ei, iar Biserica Ortodoxă aderă la tradiţiile dumnezeieşti şi apostolice ale creştinătăţii, pe care Bisericile de Apus le-au păstrat atît timp cît erau într-un gînd şi erau unite cu Bisericile de Răsărit, este un lucru zadarnic a se discuta despre unire. Motiv pentru care am tăcut pînă astăzi şi am refuzat să luăm în consideraţie enciclica papală, socotind ca lipsit de rost să vorbeşti celor care au urechi, dar nu aud. Pînă cînd, de o anumită vreme Biserica papală, abandonîndu-şi metoda de convingere şi discuţie, a început spre uimirea şi perplexitatea noastră generală să întindă curse pentru conştiinţele celor mai simpli creştini ortodocşi, prin intermediul unor ,,apostoli mincinoşi, lucrători vicleni, care iau chip de apostoli ai lui Hristos”, trimiţînd în Răsărit clerici cu haine şi port de preoţi ortodocşi şi inventînd mijloace diverse şi abile pentru a obţine prozeliţi; pentru acest motiv, legaţi de o datorie sfîntă publicăm această enciclică patriarhală şi sinodală pentru apărarea credinţei şi a cucerniciei ortodoxe, ştiind că ,,respectarea adevăratelor canoane este o datorie pentru fiecare om cumsecade, şi mai mult pentru aceia care au fost socotiţi demni de providenţă să îndrepte problemele altora”.
    IV. Unirea Bisericilor separate cu ea însăşi în unica lege a credinţei este, aşa cum am mai spus, o dorinţă sfîntă şi internă a Sfintei Biserici Sobornicească şi Apostolească a lui Hristos; dar fără unitate în credinţă, unirea dorită a Bisericilor devine imposibilă. Aceasta fiind problema, ne minunăm într-adevăr cum Papa Leon XIII, deşi chiar el însuşi mărturiseşte acest adevăr, cade într-o contradicţie evidentă declarînd pe de o parte că adevărata unire implică unitatea credinţei şi pe de altă parte că fiecare Biserică, chiar după unire, îşi poate păstra propriile definiţii dogmatice şi canonice, chiar atunci cînd diferă de cele ale Bisericii papale, aşa cum declară papa într-o enciclică anterioară, din 30.11.1894. Pentru că este o contradicţie clară cînd, într-o aceeaşi Biserică, unii ar crede că Sfîntul Duh purcede din Tatăl, iar alţii că El purcede din Tatăl şi Fiul; cînd unii stropesc, iar alţii scufundă de trei ori în apă botezînd; cînd unii folosesc pîine dospită pentru Taina Sfintei Euharistii, iar ceilalţi pîine nedospită; cînd unii dau poporului din potir şi din pîine, iar ceilalţi numai din pîine; şi alte lucruri ca acestea. Dar ce semnifică această contradicţie, fie respect pentru adevărurile evanghelice ale Sfintei Biserici a lui Hristos şi o indirectă concesie şi recunoaştere a lor, fie cu totul altceva noi nu putem spune ce.
    V-XXI. Despre credinţa Bisericii Universale şi ereziile latinilor: Filioque, azima la sfînta împărtăşanie, lipsa epiclezei ortodoxe, sfînta împărtăşanie numai cu trupul Mîntuitorului pentru laici, purgatoriul, imaculata concepţiune a Maicii Domnului, primatul pontifului roman şi infailibilitatea papală (noutăţi apărute după Conciliul Vatican I (1869-1870) şi care sunt tratate aici pe larg).
    XXII. Papa mistifică istoria naţiunilor slave, scriind că Roma a fost cea care i-a încreştinat pe slavi, şi nu Sfinţii Chiril şi Meftodie şi alţi emisari greci trimişi de la Constantinopol, care s-au luptat cu mari dificultăţi provocate de episcopii Romei! Atît ei, cît şi cei învăţaţi de către ei au suferit prigoană din partea catolicilor.
    XXIII-XXV. Credincioşii să stea fermi în credinţa lor
    În Palatul Patriarhal din Constantinopol, în luna august a anului mîntuirii 1895.
    Preasfinţiţii arhierei: Antim de Constantinopol şi episcopii săi.

    Răspuns

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe: