Selectați pagina

“De cele ce ziceţi în inimile voastre, întru aşternuturile voastre vă căiţi”. Semnificaţia rugăciunii de seară

“De cele ce ziceţi în inimile voastre, întru aşternuturile voastre vă căiţi”. Semnificaţia rugăciunii de seară

Scopul şi semnificaţia rugăciunii de seară

Sfârşitul zilei şi apropierea serii sunt momente de popas important in viaţa noastră zilnică. O zi traită înseamnă un pas în plus spre sfârşitul fatal şi ireversibil al vieţii noastre pământeşti; întunericul nopţii care se apropie ne duce cu gândul, fără să vrem, la apusul vieţii noastre, la moarte, iar gândul morţii i-a facut întotdeauna pe oameni să-şi aducă aminte şi de Dumnezeu, Stăpânul vieţii şi al morţii.

Asemenea gânduri şi stări sufleteşti trăiau, mai intens decât noi, creştinii Bisericii primare, care raportau totul la Dumnezeu. După cum am văzut, seara reprezenta pentru ei nu numai încheierea unei zile de muncă, ci şi începutul unei noi zile. În momentul de răscruce dintre două zile consecutive din viaţa lor, ei se simţeau datori să aducă lui Dumnezeu, ca pe o “jertfă de seară”, ofranda laudei lor de mulţumire pentru ziua încheiată şi totodată să-i ceară, prin rugăciune smerită, ajutorul pentru trecerea în pace a nopţii care se apropia; de aceea rugăciunea de seară era socotită ca o datorie de căpetenie a vechilor creştini şi ea avea, în viaţa lor religioasă, o semnificaţie şi o importanţă deosebită.

Identificarea lui Hristos cu Lumina spirituală şi veşnică, pe care “întunericul nu a cuprins-o” (In. 1:5) şi care nu apune niciodată, inspira şi caracteriza rugăciunea de seară a Bisericii primare. Ideea aceasta o dezvoltă, printre cei dintai, Sfântul Ciprian, piscopul Cartaginei (+258):

“Ni se cuvine a ne ruga din nou la apusul soarelui şi la sfârşitul zilei; căci Hristos este soarele adevărat şi ziua adevărată. Şi apunând soarele şi (sfârşindu-se) ziua lumii, când ne rugăm şi cerem ca să vină peste noi iarăşi lumina, implorăm venirea lui Hristos, Cel ce ne va da harul luminii veşnice”.

Cu un veac mai târziu, vorbind despre datoria creştină a rugăciunii de seară, Sfântul Vasile cel Mare spunea:

“… Când ziua se sfârşeşte, se cade să mulţumim pentru toate câte am primit în curgerea zilei aceleia şi pentru toate câte am împlinit cu bun spor; apoi să marturisim toate câte nu le-am implinit, fie că greseala noastra e cu voie sau fără voie, sau în taina făcută, fie prin cuvinte, ori prin fapte, ori ascunsă în inimă; pentru toate trebuie să-L facem pe Dumnezeu îndurător, prin rugăciune. Căci cugetarea asupra celor trecute e de mare folos, ca să nu cădem iarăşi în asemenea păcate; căci de aceea s-a şi spus (Ps. 4:4): “De cele ce ziceţi în inimile voastre, întru aşternuturile voastre vă căiţi”. Cam în aceeaşi vreme (secolele IV-V), autorul anonim al Aşezămintelor apostolice îi îndemna pe creştini: “Seara (faceţi rugaciuni) drept mulţumire (lui Dumnezeu) ca v-a dat noapte spre odihna de osteneala din timpul zilei”.

Ideile Sfântului Ciprian şi ale Sfântului Vasile despre scopul şi semnificatia rugăciunii de seară în viaţa religioasă creştină au inspirat, în cea mai mare parte şi textul celor şapte rugăciuni ale serii (ale luminilor), citite de preot în taină la începutul Vecerniei (a se vedea textul lor în Liturghier).

Abonați-vă la canalul nostru Telegram!

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *