Selectați pagina

De aici vine toată nebunia: din cauza poftei de avere

De aici vine toată nebunia: din cauza poftei de avere

Iubirea de bani pe toate le răstoarnă, le distruge şi lipseşte de frica lui Dumnezeu sufletele oamenilor, aşa cum un tiran, să spunem, pune stăpânire pe o cetate.

De aceea suntem indiferenţi şi nu ne pasă nici de mântuirea copiilor noştri, nici de propria noastră mântuire.

Noi un scop avem: cum să devim mai bogaţi şi să ne lăsăm averea altora, şi aceştia, la rândul lor, altora, iar cei de după ei celor de după ei şi tot aşa. În felul acesta nu mai suntem stăpânii banilor şi ai moştenirilor noastre, ci tot ce facem este să le lăsăm moştenire mai departe.

De aici vine toată nebunia: din cauza poftei de avere (…).

Dacă ai încredere în bogăţie, în avere, [copiii] nu se vor mai preocupa de nimic altceva, din moment ce [cred că] îşi vor putea acoperi defectele de caracter şi slăbiciunile cu banii pe care-i vor avea din belşug.
Dacă vor vedea, însă, că nu banii le aduc mângâiere [în viață], vor face orice ca să afle în virtute şi în sărăcie multă mângâiere.

Sfântul Ioan Gură de Aur, Părinţii şi educarea copiilor, Editura Agapis, 2010, p. 22, p. 24

Abonați-vă la canalul nostru Telegram!

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *