Selectați pagina

Daca am fi devotati Ortodoxiei – dogmelor si canoanelor ei, n-am cuteza sa stam la aceeasi masa a tratativelor cu reprezentanti ai diferitelor formatiuni sectare si sa cautam împreuna cu ei Biserica, chipurile „pierduta”!

Daca am fi devotati Ortodoxiei – dogmelor si canoanelor ei, n-am cuteza sa stam la aceeasi masa a tratativelor cu reprezentanti ai diferitelor formatiuni sectare si sa cautam împreuna cu ei Biserica, chipurile „pierduta”!

Adevarul este dat în Credinta Ortodoxa.

Cautati-l cu inima curata, fara viclenie, si-l veti afla! În hotarârile Sinodului VII Ecumenic e scris: „Cel care, dupa ce adevarul a fost gasit, continua sa mai caute ceva, acela cauta minciuna”.
Cât de uimitor se potrivesc aceste cuvinte actualei miscari ecumenice! Ce cauta dar, la numeroasele sale sedinte, Comisia C.M.B. „Credinta si organizare”, daca nu sa îngroape adevarul Ortodoxiei si sa înalte, în locul lui, minciuna lor universala?!
Din pacate, participând în cadrul C.M.B. prin „reprezentantii” lor, Bisericile Ortodoxe locale se alatura acestui complot obscur împotriva Adevarului profesat de ele însele! Acest trist fenomen al epocii noastre nu poate fi definit decât prin cuvântul apocaliptic „lepadarea de credinta” (II Tes. 2, 3).
Ar fi fost oare cu putinta în vremea Sfintilor Parinti, ca ereticii sa se întretina „de la egal la egal” cu crestinii ortodocsi si sa caute o oarecare „unitate” a Bisericii prin intermediul unor hotarâri si acorduri de compromis? Sfintii Parinti nu îngaduiau nici pentru o clipa gruparile eretice sa se numeasca „biserici”, dar mai ales egale ca valoare cu Biserica Ortodoxa! Aceasta nu însemna nicidecum „triumfalism” – lucru pe care ecumenistii îl reproseaza ortodocsilor – ci doar o manifestare reala a credintei în adevarul lui Hristos – credinta ajungând la jertfirea de sine, care astazi, din nefericire, nu mai exista. Daca ecumenistii îi acuza de „triumfalism” pe militantii ortodocsi, acelasi repros ar trebui sa-l adreseze Sf. Ap. Pavel care, patruns de acelasi sentiment de „triumfalism”, adica de bucurie si triumf întru Domnul pentru Adevarul daruit noua si mântuirea înfaptuita prin el, scria: „Multumire fie adusa lui Dumnezeu, Celui ce ne face pururea biruitori în Hristos” (II Cor. 2, 14).
Daca am fi devotati Ortodoxiei – dogmelor si canoanelor ei, n-am cuteza sa stam la aceeasi masa a tratativelor cu reprezentanti ai diferitelor formatiuni sectare si sa cautam împreuna cu ei Biserica, chipurile „pierduta”! Daca am fi sincer convinsi de adevarul Bisericii noastre, n-ar trebui sa ne întretinem împreuna cu ereticii, ci sa-i chemam sa se reîntoarca la noi – în sânul unicei Biserici mântuitoare! Daca ei ar raspunde la aceasta chemare, ne-am bucura pentru ei, ca pentru niste pacatosi care s-au pocait(Lc. 15, 10).
Daca nu, ar trebui sa rupem cu ei orice relatie bisericeasca, îndeplinind sfatul Sf. Ap. Pavel: „Dupa întâia si a doua mustrare, departeaza-te de cel ce aduce dezbinari!” (Tit 3, 10).
Sfânta noastra Biserica pururea s-a rugat si se va ruga pentru revenirea la ea a celor rataciti cu cuvintele: „Doamne, lumineaza cu lumina cunostintei Tale pe cei lepadati de la Credinta Ortodoxa si orbiti de ereziile aducatoare de pieire si întoarce-i la Sfânta Ta Biserica Apostoleasca si Soborniceasca!”
O astfel de reîntoarcere însa este cu putinta, potrivit canoanelor bisericesti, numai cu conditia ca ereticii sa se lepede definitiv de convingerile lor gresite (dupa ritualul Marelui Trebnic referitor la primirea în Ortodoxie a celor ce s-au lepadat de ea), daca îsi vor renega toate inovatiile lor si vor îmbratisa în întregime Credinta Ortodoxa (canonul 95, Sinod VI).
Pentru ecumenisti însa unirea nu este posibila prin revenirea la Ortodoxie, ci pe cale inversa, prin distrugerea „zidului despartitor”, adica pe calea negarii dogmelor si canoanelor.Actualii conducatori ai C.E.B. deseori vorbesc despre o anumita lume noua, pentru crearea careia ar fi necesara în prealabil o „reînnoire” radicala, în acest context facându-se uz, de obicei, de o expresie speciala – „reorganizarea structurilor bisericesti”.
Expresia „structurile bisericesti” vizeaza edificiul Bisericii, însusi Domnul Iisus Hristos îi asemuieste Biserica unui edificiu, spunând: „Pe aceasta piatra (adica pe piatra credintei în Dumnezeirea lui Iisus Hristos) voi zidi Biserica
Mea” (Mt. 16, 18). Orice zidire are o structura. Structurile bisericesti reprezinta dogmele, canoanele, tipicul dumnezeiestii Liturghii etc. Acestea, potrivit planurilor ecumenice, ar trebui reorganizate, schimbate, mutate din locul de acum, pentru a înlatura obstacolele din calea apropierii ecumenice a oamenilor. Care vor fi însa urmarile acestei „mutari din loc”?
Daca vom încerca sa miscam din loc o cladire oarecare, ea se va prabusi negresit. Iata ce soarta pregatesc ecumenistii Bisericii lui Hristos!
Planul C.E.B. privind „reorganizarea structurilor” Bisericii Ortodoxe nu se va împlini desigur, pe deplin, deoarece se va izbi de fagaduinta profetica a Mântuitorului ca „portile iadului nu vor birui” Biserica lui Hristos (Mt. 16, 18).
Cu toate acestea, ecumenistii întreprind eforturi de a modifica structurile bisericesti, drept care amintesc permanent Bisericii Ortodoxe ca ea trebuie „sa se înnoiasca”, adica sa renunte la pretentiile ei de a fi purtatoare absoluta a Adevarului Dumnezeiesc,întrucât vine „o noua omenire, care nu recunoaste în viata ei nici un fel de ziduri despartitoare”, si acestea trebuie sa cada!
Chemarea ecumenica la „înnoire” radicala si îmbogatire reciproca în afara zidurilor despartitoare pune omenirea pe calea larga a pierzaniei, de care însusi Domnul ne previne, aratându-ne calea cea îngusta, care duce la mântuire (Mt. 7, 13- 14). „Pildele lui Solomon” (22, 28) contin urmatoarea porunca:
„Nu muta hotarul cel vechi, pe care l-au asezat parintii tai„!
Sfântul Vichentie de Lerini raporteaza aceste cuvinte mai întâi la învatatura dogmatica ortodoxa, mostenita de veacuri, dupa aceea – la hotarârile si canoanele sinodale, declarate „ferme si de nezdruncinat” si, în cele din urma – la toate sfintele predanii potrivit carora evolueaza viata bisericeasca.
Sfântul Paisie Velicikovski, staretul si înnoitorul monahismului ortodox în secolul al XVIII-lea, scria: „Ca temelie de neclintit pentru sarmanul meu suflet si pentru frati mi-am luat:
1) Cuvântul lui Dumnezeu si talmacirea lui de catre Sfintii Parinti purtatori de Dumnezeu si 2) Sfintele Sinoade si toate hotarârile sinodale, ca si canoanele Sfintilor Apostoli si ale Sfintilor Parinti, primite de Biserica lui Hristos, ca si toate poruncile si ritualurile ei. Asa am lucrat pentru a nu ma abate de la întelegerea dreapta si soborniceasca a lor de catre Biserica Ortodoxa”.
Arhiepiscopul Serafim (Sobolev), mare aparator contemporan al Ortodoxiei, înca în prima jumatate a secolului nostru ne prevenea: „Sa pastram cu sfintenie Credinta noastra Ortodoxa! Nu ne vom lepada nici o clipa în viata noastra de marturisirea tuturor învataturilor noastre dogmatice, precum nici de una din poruncile Maicii noastre Biserica! Nu vom uita ca Credinta Ortodoxa este expusa nu numai în Sfânta Scriptura si în hotrârile Sinoadelor Ecumenice, ci si în învatatura patristica, în posturi, în sarbatori, în dumnezeiestile slujbe si în
tot ceea ce Biserica ne ofera spre împlinire neabatuta pentru mântuirea noastra.”
Între timp, „mutarea hotarelor vechi” se produce deja si, din nefericire, acest lucru se face cu ajutorul asa-numitilor ecumenisti „ortodocsi”. Satisfacând principalele revendicari ale miscarii ecumenice, ei încalca canoanele bisericesti, care interzic comuniunea duhovniceasca cu ereticii, adapteaza, cu ajutorul reformelor calendaristice, sarbatorile ortodoxe la cele heterodoxe si sunt gata sa nesocoteasca si hotarârile dogmatice ale celor sapte Sinoade Ecumenice de dragul contopirii credintelor! Distrugând însa zidul despartitor, acesti temerari inovatori nu au teama oare de amenintoarele cuvinte ale lui Dumnezeu: „cine surpa un zid, va fi muscat de un sarpe” (Eclez. 10, 8).
Sinodul local din Antiohia (anul 341), prin canonul 2 înlatura de la comuniunea cu Biserica Ortodoxa pe toti cei care au legatura cu cei excomunicati de Biserica. Potrivit canonului adoptat de Sinodul VI Ecumenic, sunt îndepartati de la Biserica clericii si mirenii care întretin legaturi cu ereticii anatemizati.
Oare crestinii ortodocsi respecta astazi aceasta lege? Nu!
Spiritul ecumenic a sters-o din constiinta celor ce simpatizeaza cu ecumenismul sau participa la el.
Canonul 6 al Sinodului local din Laodiceea (anul 343) opreste intrarea în lacasul Domnului a ereticilor care staruie în erezia lor. Iar astazi, în timpul vizitelor ecumenice, clericii ortodocsi lasa sa intre în lacasurile ortodoxe diferiti eretici si chiar îi conduc în altar!
Asadar, curata Ortodoxie cu zidul ei despartitor si ecumenismul, care staruie în a-i distruge, se afla în contradictie reciproca flagranta.
Noi nu putem sa renuntam la dogmele, canoanele si traditiile Sfintei Biserici Ortodoxe, care ne întaresc în dreapta credinta, conducându-ne catre mântuirea vesnica, pentru a prefera ecumenismul, ce ne îndeparteaza de Ortodoxie si ne învata sa neglijam hotarârile dogmatice si canonice ale Bisericii!”
Arhimandrit Serafim Alexiev, ”ORTODOXIA SI ECUMENISMUL”, pag. 66 – 70

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *