Dar cum putem păzi mintea? Urmând-o în simţirea celor din afară, sau adunând-o din ele, care o risipesc prin ele, când caută spre lucrurile supuse simţurilor? Văzul privind cele frumoase, sau necuvenite, auzul auzind cele netede sau colţuroase, mirosul mirosind cele bine sau rău mirositoare, gustul gustând cele dulci sau amare, pipăitul pipăind cele moi sau tari, pornesc şi aleargă după ele ca după frunzele purtate de vânt, iar mintea, amestecându-se cu ele, cugetă la lucrările lor. Este cu putinţă a scăpa astfel de gândurile cele de-a dreapta, sau de-a stânga? Nicidecum şi niciodată. Deci dacă simţurile din afară nu pot opri mintea de la gânduri, trebuie ca mintea să fugă din simţuri în vremea rugăciunii, înăuntru în inimă, şi să stea acolo surdă şi mută la toate gândurile. Căci de se goleşte cineva nu numai de vedere, de auzire şi de vorbire, dobândeşte oarecare linişte de patimi şi de gândurile cele rele. Dar cu mult mai mult se va îndulci de odihna de gândurile cele rele şi va gusta bucuria cea duhovnicească, care se pricinuieşte prin rugăciunea minţii şi prin luarea aminte, când va depărta mintea şi de la cele cinci simţuri din afară şi o va încuia în cămara cea dinăuntru şi firească, sau în pustie. Căci precum sabia cea cu două tăişuri, ori încotro o vei întoarce, taie cu ascuţişul ei cele ce se nimeresc în preajma ei, tot aşa lucrează şi rugăciunea lui Iisus [Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieşte-mă pe mine păcătosul]: uneori fiind întoarsă spre gândurile cele rele şi spre patimi, alteori spre păcat, spre aducerea aminte de moarte şi de muncile veşnice.

Iar de va voi cineva, fără această rugăciune numai cu rugăciunea cea cântată şi cu simţurile cele din afară şi cu împotrivirea cea din afară, să surpe atacurile vrăjmaşilor şi să se împotrivească oricărei patimi, sau gând viclean, acela va fi biruit degrabă şi de multe ori. Căci diavolul aci îl biruieşte pe cel ce i se împotriveşte, aci i se supune, făcându-se că e biruit de împotrivirea aceluia. Prin aceasta îşi bate joc de el, făcîndu-l să se aplece spre slava deşartă şi spre neatenţie şi făcîndu-l să se socotească păstor oilor şi învăţător.