Marea majoritate a lumii epocii noastre este instruită lumește şi aleargă cu o viteză lumească mare.

Dar fiindcă îi lipseşte frica de Dumnezeu – „începutul înţelepciunii este frica de Dumnezeu – îi lipseşte frâna, iar cu viteză, fără frână, sfârşeşte în prăpastie.

 Oamenii au foarte multe probleme şi cei mai mulţi sunt foarte ameţiţi. Şi-au pierdut orientarea. Încet-încet vor ajunge să nu se mai poată controla pe ei înşişi. Dacă cei ce vin în Sfântul Munte sunt atât de zăpăciţi, atât de încurcaţi, cu atâta nelinişte, gândiți-vă: ceilalţi care sunt departe de Dumnezeu, de Biserică, oare cum vor fi?

Şi vezi în toate țările furtună, ameţeală mare. Sărmana lume – Dumnezeu să Se milostivească – fierbe ca oala minune. Şi cei mai mari cum lucrează! Bucătărese – gătesc, le aruncă pe toate în oala minune şi acum oala fluieră!
Peste puţin va sări supapa. Am spus unuia care avea o funcţie mare: „De ce nu luaţi aminte la unele lucruri? Ce va fi?”. „Părinte, îmi spune, mai întâi răul era ca putina zăpadă; acum s-a făcut un troian, numai o minune poate ajuta”. Dar în felul în care înţeleg unii să ajute într-o situaţie, fac troianul râului şi mai mare. În loc să ia unele măsuri pentru învăţământ etc., ei fac mai rău.
Nu caută cum să strice acest troian, ci îl măresc. Vezi, la început zăpada este puțină.
Dacă se rostogoleşte la vale se face un bulgăre. Bulgărele, adunând altă zăpadă, lemne, pietre etc., încet-încet se face mai mare şi mai mare, şi în cele din urmă se face un troian mare.

Citeşte şi:  Sf. Porfirie Kafsokalivitul: Să înfruntaţi fiecare atac al vicleanului prin dispreţ

Aşa şi răul: puţin câte puţin a devenit troian şi se rostogoleşte. Acum e nevoie de o bombă ca sa-l spargi.

-Vă neliniştiţi, Părinte?

Ah, mi s-a albit barba înainte de vreme. Pe mine mă doare de două ori mai mult. O dată că prevăd o situaţie şi strig ca să prevenim un rău ce e pe cale să se producă şi o dată pentru că nu se dă importanță – poate nu din dispreţ – şi se face răul, iar abia după aceea vin ca să îi ajut.

Acum înţeleg cât au suferit proorocii. Cei mai mari mucenici au fost proorocii. Mucenici mai mari decât toti mucenicii, cu toate că n-au murit toți cu moarte mucenicească.
Pentru că mucenicii sufereau pentru puţin, în timp ce proorocii vedeau o situaţie şi sufereau mereu.
Strigau mereu, dar ceilalți rămâneau indiferenţi. Iar când venea vremea şi îi ajungea mânia lui Dumnezeu din pricina nepăsării lor, erau chinuiţi şi proorocii împreună cu ceilalţi.
Cel puţin atunci numai atâta îi ducea mintea pe oameni, îl lăsau pe Dumnezeu şi se închinau idolilor. Astăzi, pe cât înteleg, este cea mai mare idolatrie.

Citeşte şi:  Cine poate face un bine și nu îl face, săvârșește un păcat!

N-am conştientizat că diavolul s-a pus cu tot dinadinsul să distrugă făpturile lui Dumnezeu. A făcut panghinea [Lucrare pe care o fac împreună toti părinţii și fraţii unei mănăstiri sau ai unul schit.] ca să distrugă lumea. A turbat, pentru că a început să între în lume neliniştea cea bună. Este foarte sălbăticit, pentru că ştie că timpul lui e scurt.

Acum face ca un criminal care atunci când îl înconjoară spune: „Nu mai am izbăvire! Mă vor prinde!”, şi sparge tot.
Sau ca militarii care în vreme de război, atunci când li se termină muniţiile, scot suliţa sau sabia şi se aruncă în luptă orbeşte, spunându-şi: „Şi aşa suntem pierduţi; să omorâm cât putem mai mulţi. Lumea arde. Pricepeţi aceasta? Au cuprins-o multe ispite. O astfel de văpaie a aprins diavolul încât de s-ar aduna toti pompierii, n-o pot stinge. Văpaie duhovnicescă. N-a rămas nimic, numai de rugăciune e nevoie ca să se milostivească Dumnezeu spre noi.

Citeşte şi:  Dumnezeu nu ne rânduiește mai mult decât putem duce
Vezi, atunci când se aprinde un foc mare şi pompierii nu mai pot face nimic, oamenii sunt nevoiţi să se intoarca la Dumnezeu şi să-L roage să trimită o ploaie puternică pentru a-l stinge. Tot astfel şi pentru văpaia duhovnicească pe care a aprins-o diavolul, e nevoie numai de rugăciune ca Dumnezeu să ajute.

Toată lumea se îndreaptă spre o stricăciune generală. Nu poti spune: „Într-o casă s-a stricat puţin fereastra sau altceva, ca să o repar, ci toată casa este stricată. Toată casa este în dezordine.
S-a stricat chiar tot satul .

Situaţia a scăpat de sub control, numai de sus mai este nădejde, la ceea ce va face Dumnezeu. Acum e vremea ca Dumnezeu să lucreze cu şurubelniţa, cu mângâieri, cu pâlmuțe ca să o indrepte. Lumea are o rană care s-a îngălbenit şi trebuie spartă, dar încă nu s-a copt bine. Se coace răul, ca atunci în Ierihon când a fost ars pentru „dezinfecție”

Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovniceşti,
Vol. I Cu durere și dragoste pentru omul contemporan,
Editura Evanghelismos, București, 2012, p. 101

Share This