Selectați pagina

Cuviosul Ioan Postitorul, Patriarhul Constantinopolului (582-595)

Cuviosul Ioan Postitorul, Patriarhul Constantinopolului (582-595)

sfantul-ierarh-ioan-postitorul-2Acest între sfinţi Parintele nostru Ioan, a trăit pe vremea împărăţiei lui Iustin II (565-578), Tiberiu şi Mauriciu. S-a născut în Constantinopol, şi a fost lucrător de aur, om evlavios şi iubitor de săraci şi de straini, şi temător de Dumnezeu.

Acesta a primit pe un monah anume Eusebie, ce venea din Palestina. Acesta umblând pe cale de-a dreapta sfântului auzea zicându-i-se: “Nu-ţi este îngăduit Avva să mergi de-a dreapta celui mai mare”. Prin aceasta Dumnezeu arăta de mai înainte arhieria care avea să i se dea. Apoi a fost cunoscut de Sfântul Eutihie scolasticul şi arhiereul lui Dumnezeu, care l-a sfătuit să se tundă ca fiind vrednic să intre în rândul clericilor. Fiind el încă diacon, a venit la biserica Sfântului Laurenţiu în amiaza zilei. Şi a aflat acolo pe un oarecare pustnic, pe care nu-l ştia nimeni de unde era venit; şi acesta arătă sfântului treptele jertfelnicului. Şi iată acolo se vedea multime mare de sfinţi şi glas amestecat de cântare minunată, şi toţi erau îmbrăcaţi în vesminte albe strălucitoare. Ajungând el împărţitor si slujitor al banilor bisericii, când se întorcea de la şes şi avea numai o pungă, dăruia la săracii ce veneau la el, iar punga nu se golea. Dar ajungând la locul ce se cheama Boul, un oarecare dintre săraci striga si zise: “Doamne miluieşte până când se va deşerta această pungă“. Si numaidecât punga ramase deşartă. Iar sfântul cautând spre acela, cu un chip înfricoşător, îi zise: “Dumnezeu să te ierte, frate”.

După adormirea patriarhului Eutihie, voind ca să fie hirotonit, nu se supunea poruncii până ce a văzut această vedenie înfricoşătoare: marea se suia până la cer, şi un cuptor de foc înfricoşător şi mulţime de îngeri care ziceau aşa: “Nu poate fi într-alt chip, ci taci; că altfel vei ispiti şi una şi alta”. Şi acestea îi ziceau cu asprime. Atunci, deşi nu voia, s-a dat pe sine de a fost hirotonit patriarh al Constantinopolului, petrecând cu nevoinţă desăvârşită şi cu viaţă cinstită prin toată fapta bună până la sfârşit.

Acesta trecând pe mare (pe la Evdomon), şi făcându-se mare furtună, cu rugăciunea sa şi cu semnul crucii, a adus marea la linişte. Ioan Gazeanul, scolasticul, pătimind de curgerea ochilor, şi luând împărtăşanie de la sfântul, care zicea: “Trupul lui Hristos, Celui ce a tămăduit pe cel din naştere orb”, l-a sărutat şi s-a tămăduit.

Fiind moarte mare, a dat unui om credincios două coşniţe; una deşartă şi alta plină de ghioci, şi îi zise: “Stai la locul ce se numeşte Boul şi numără morţii câţi trec, deşertând ghiocii în coşniţa cea deşartă. Şi făcând aceasta o dată si de două ori, a cunoscut că în întâia zi au ieşit afară trei sute douăzeci şi trei de suflete, şi a doua zi făcând asemenea, a cunoscut că a mai încetat puţintel. Şi făcând aceasta şapte zile, află că s-a potolit de tot molima datorită rugăciunii sfântului.

La înfrânare atât se nevoia, încât n-a băut apă şase luni, făra cât numai miezul unei lăptuci i-a fost şi mâncare şi băutura, sau puţintel pepene; ori struguri sau smochine, schimbându-le. Acestea i-au fost hrana, în treisprezece ani şi jumătate ai arhieriei sale. Iar somnul lui era, sezând cu pieptul lipit de genunchii săi. Înfigea o undrea într-o lumânare aprinsă, si când ajungea focul lumânării la undrea, cădea undreaua într-un lighean, şi se trezea. Iar de se întâmpla să nu audă sunetul undrelei, toată noaptea următoare o petrecea fără somn. O dată, o femeie, fiindu-i bărbatul îndrăcit, şi năzuind către un oarecare om pustnic, îi zise acela: “Mergi la preasfântul Ioan, patriarhul Constantinopolului, că acela îl va lecui”. Şi făcând aşa n-a greşit, că luând tămăduirea bărbatului ei cu ruga sfântului, se duse veselă la casa ei. Cu ruga acestuia şi femei sterpe au născut, şi multi bolnavi s-au tămăduit.

Răposând sfântul cu pace, şi mergând preamaritul Nil eparhul să-l sărute, l-a sărutat şi sfântul pe el, văzând toţi şi mirându-se. A fost îngropat înăuntrul altarului Sfinţilor Apostoli, precum era vrednic, mărind pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Diomid, care fiind spintecat cu sabie, s-a săvârşit; a Sfântului Iulian, căruia zdrobindu-i-se capul cu lemn, s-a săvârşit; a Sfântului Filip, care de sabie s-a săvârşit; a Sfântului Evtihian, care pe grătar de foc s-a săvârşit; a Sfântului Isihie, care sugrumat, s-a săvârşit; a Sfântului Leonid, care de foc s-a săvârşit; a Sfântului Eutihie, care fiind răstignit, s-a săvârşit; a Sfântului Filadelf, căruia îngreunându-i-se grumajii cu piatra, s-a săvârşit; a Sfântului Melanip, care de foc s-a săvârşit; şi a Sfintei Partagapi, care în mare s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Aitala şi Amun.

Aceşti sfinţi au fost pârâţi către Vaud, ighemonul Adrianopolei din Tracia, că sunt crestini. Deci întrebându-i săşi spună neamul şi vrednicia ce au, ei au raspuns că sunt creştini. Apoi poruncindu-le să jertfească la idoli şi ei neplecându-se, i-au batut cu vine de bou atât de mult, încât în bătaie şi-au dat sufletele în mâna lui Dumnezeu.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

sursa: calendar-ortodox.ro

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *