’’Căutaţi să nu vă spăimântaţi, că se cuvine toate acestea să fie’’ (Matei 24, 6-7).

’’Iar cel ce va răbda până în sfârşit, acela se va mântui’’ (Matei 24, 13).

Vremuri groaznice se apropie. Vrăjmaşii Domnului Iisus Hristos vor lua în captivitate întreg pământul, iar Marea Biserică va înceta să fie biserică a lui Dumnezeu. Oraşe întregi vor fi nimicite, chiar neamuri întregi vor pieri… Dar acesta nu este încă sfârşitul lumii. Sfârşitul lumii va veni mai târziu, iar timpul venirii sfârşitului stă în mâinile lui Dumnezeu, dar şi în mâinile oamenilor. Atunci când răul omenesc va atinge punctul culminant, Dumnezeu îşi va trimite secera pentru seceriş. Câtă vreme sunt împreună cu cei răi, drepţii încă vor trăi pe pământ, şi câtă vreme Biserica lui Hristos va dăinui, fără a-şi mânji hainele ( Apocalipsa 3, 4), răul din lume n-are nici o putere să se desăvârşească. Dar atunci nici un drept nu va mai fi pe pământ, când oceanul răului va inunda întreaga lume, atunci va veni sfârşitul lumii; va arde şi va dispărea în uitare pentru ca o lume nouă şi desăvârşită să se nască şi în care dreptatea să locuiască (II Petru 3, 9-12). La venirea sfârşitului lumii, toate suferinţele prin care lumea şi neamurile au trecut până atunci nu se pot compara cu acele suferinţe care vor veni asupra lor în această vreme. Un timp de nenorociri va cuprinde întreaga lume. Oamenii se vor urî unii pe alţii, nu se vor încrede unii într-alţii; suferinţele vor lăsa loc altor suferinţe şi mai mari; frica-unei frici mai mari; primejdia-unei primejdii mai mari; durerea-unei dureri mai mari; tristeţea-unei tristeţi mai mari. Dar oamenii nu se vor învăţa minte. Nu vor alerga la Dumnezeu, Care-i poate izbăvi. Dimpotrivă, oamenii se vor împietri din ce în ce mai mult, şi toată viaţa duhovnicească se va vesteji. Omul va deveni atât de plin de răutate, atât de înjosit ca urmare a stăpânirii patimilor celor josnice asupra sa, atât de împietrit la inimă, întunecat şi cu totul epuizat de singura grijă de a supavieţui, încât pentru viaţa duhovnicească el nu va avea nici o bunăvoinţă, nici loc în inima sa. Nu va mai rămâne nici o călăuză duhovnicească, deoarece şi aceştia vor urma căile lumii. Bisericile lui Dumnezeu vor deveni fie goale, fie duhovniceşte profanate de către păstori nevrednici. La apogeul acestor suferinţe şi a haosului din lume va apărea antihrist. El va veni ca un făcător de pace, un conducător bun şi înţelept, care poate aduce lumea în rânduială. Cu toate acestea, de fapt, el va fi un vrăjmaş al tuturor, un urâtor a tot ceea ce este bun, un tiran şi un făcător de rău, un distrugător a toate; asemenea lui, lumea n-a văzut pe nimeni niciodată şi nici nu va vedea vreodată. Fiecare persoană va fi pecetluită; fiecare amănunt sau element al muncii sale şi al vieţii acesteia, ba şi fiecare cuvânt, fiecare mişcare a facultăţilor mintale va fi sub supraveghere neîncetată, astfel încât ea (persoana) nu va mai avea obiceiul de a cugeta la sine, de teamă ca nu cumva înfăţişarea feţei să reflecte fără voia sa ceva nepotrivit cu autoritatea conducătorului lumii, adică a antihristului. Toată lumea va purta ’’măşti de piatră’’. Toată munca, fiecare metru pătrat de pământ, fiecare bob de grâu, va fi sub controlul lui antihrist. Vor fi dezastre naturale: valuri chinuitoare de căldură vor alterna cu perioade de ger aspru, seceta va alterna cu inundaţiile; tornade şi furtuni cumplite vor pricinui distrugeri înspăimântătoare; erupţii vulcanice, cutremure şi boli între oameni, animale şi plante; toate acestea vor fi atât de îngrozitoare, încât îi vor duce pe oameni la disperare. Pământul, nemaiprimindu-şi binecuvântarea pentru a da roade, va fi lovit de foamete îngrozitoare, şi astfel se va sărăci cu totul. Şi numai celor care au primit pecetea Fiarei adică a Satanei, li se va îngădui să vieţuiască pentru o vreme, dar-în cele mai slugarnice şi josnice condiţii de sărăcie totală şi dispreţ pentru demnitatea umană, pe care omul a primit-o de la Făcătorul său. Toate se vor umplea de duhul lui antihrist: pământul, marea, aerul. Toate se vor face cu singurul scop de a înlătura cu totul numele lui Hristos din inima omului. Aceasta va fi cu adevărat o împărăţie drăcească pe pământ. Vor veni nenorociri cum n-au mai fost, un timp de agonie intensă nu numai pe pământ, ci în tot universul (Matei 24, 29), căci ele (stihiile) sunt împeunate într-un singur plan al creaţiei, iar tot acest univers urmează să piară (Apocalipsa 6, 12-14) pentru ca, după aceasta, să poată fi îmbrăcat în nestricăciune (I Corinteni 15, 53). Va veni ’’o astfel de vreme în care nimeni nu va mai dori să trăiască; neliniştea va creşte de pe-o noapte pe alta, iar îngrijorarea de pe-o zi pe alta’’. Înainte de sfârşitul lumii neamurile vor vedea agonia universului care trebuie să piară pentru ca Dumnezeu să le facă din nou pe toate nestricăcioase şi nepieritoare. În zilele noastre prin ’’materie’’ şi ’’duh’’ înţelegem două lucruri fără legătură între ele, dar ele se vor uni într-o singură înţelegere, fără deosebire. Această lume a îmbătrânit şi s-a istovit din pricina păcatului şi a răului din lumea întreagă. Noua lume va fi condusă prin dreptatea lui Dumnezeu, drept care ea va fi veşnică şi frumoasă. Marele Apostol zice: şi am văzut cer nou şi pământ nou. Dar înainte ca aceasta să vină, vor fi nenorociri înfricoşătoare, iar Biserica lui Hristos va fi prigonită până la limită, până la a încerca să o şteargă de pe faţa pământului, dar atâta vreme cât dumnezeiasca Liturghie se va săvârşi de către preoţi plini de har, împărăţia lui satan nu se poate instaura pe pământ. Prigonirea Bisericii va fi pe faţă şi într-ascuns, în taină şi arătată, lovind în oameni luaţi în parte şi lovind în toţi, prin toate mijloacele. Vor fi mucenici, câţi la număr, numai Dumnezeu ştie; vor fi, de asemenea şi mulţi apostaţi, care vor primi pecetea fiarei; într-un număr foarte mare vor fi cei indiferenţi, care şi ei se vor supune în toate lui antihrist. Puterile răului i-au pregătit pe aceşti apostaţi cu mult timp în urmă, pe aceste fiinţe slabe şi bune de nimic. Secole de-a rândul puterile răului au săpat la temelia Bisericii, după cum scrie Sf. Apostol Pavel: Taina fărădelegii se şi lucrează (II Tesaloniceni 2, 7). Această Biserică va fi prigonită neîncetat şi fără milă; ea se va ascunde în peşterile şi adâncurile deşerturilor. Harul lui Dumnezeu se va odihni peste slujitorii ei, şi Dumnezeu nu va îngădui ca marele vrăjmaş să-i ucidă. Dumnezeiasca Liturghie va fi săvârşită până în ultima zi a existenţei acestei lumi.

Fraţilor, luaţi aminte la semnele venirii sfârşitului lumii, semne pe care Domnul Iisus Hristos ni le-a descoperit, şi nu vă slăbiţi credinţa în Dumnezeu.

Extras din cartea ’’Cugetările unei inimi smerite. Un document din secolul al XVI-lea despre viaţa duhovnicească’’