Selectați pagina

Cuvinte ale Sfinţilor Părinţi despre pocăinţă

Cuvinte ale Sfinţilor Părinţi despre pocăinţă

pocaintaDin Pateric: Un frate oarecare avea necaz asupra altui frate, care, înţelegând că acela are necaz asupra lui, a mers la dânsul, vrând să se smerească, să-şi ceară iertare şi să se împace cu dânsul. Deci, bătând la uşa fratelui, acela n-a vrut nicidecum să-i deschidă şi să-l primească… Iar acesta, dacă a văzut că nu-i deschide, s-a scârbit şi el, şi mergând la un bătrân, i-a spus lui despre acel frate, jeluindu-se că are necaz pe el şi a mers la dânsul să-şi ceară iertăciune şi să se împace cu dânsul, dar nu l-a primit, nici i-a deschis lui uşa. Iar bătrânul i-a zis lui: Caută, fiule, şi-ţi ia seama, că poate ai vreun gând în inima ta, că tu nu eşti cu nimic vinovat, nici i-ai făcut lui vreun rău, ci el a făcut rău şi este vinovat. Şi, aşa, pe tine însuţi te îndreptăţeşti, iar pe el îl învinovăţeşti. Deci, pentru aceasta, nu-i dă lui Dumnezeu îndemn ca să-ţi deschidă şi să te primească, fiindcă mergi la dânsul nu cu adevărată pocăinţă, ci cu făţărnicie. Deci, mergi şi pune în inima ta că tu ai greşit şi că tu eşti vinovat, iar pe dânsul dezvinovăţeşte-l şi aşa îi va da lui Dumnezeu îndemnare şi umilinţă ca să se smerească şi să se împace cu tine.

De la Sfântul Ioan Gură de Aur: Să ne aducem aminte cum a venit Natan la David, prooroc la prooroc, fiindcă şi David prooroc era. Şi precum doctorii, când se îmbolnăvesc, apoi de alt doctor au trebuinţă, că boala pierde meşteşugul, la fel şi aici, toate descoperindu-se, se arată la lumină şi se vindecă. Şi precum o bubă, până este ascunsă şi acoperită, nu se tămăduieşte, ci când iese deasupra, la arătare, atunci se vindecă fără osteneală, tot aşa şi păcatul, până este ascuns şi tăinuit, nu se iartă. Drept aceea, să nu te temi că vei primi canon de la om, că şi dezlegare tot de la om primeşti. Căci dacă de la om (nota redacţiei: de la preot) nu vei primi să faci canon, atunci eşti în primejdie a te lega în munca cea veşnică, cu legături nedezlegate, unde nu mai este cu putinţă să ne pocăim. Deci, iubiţilor, rogu-vă pe voi, unul pe altul îndemnaţi-vă spre pocăinţă, ca toţi să întâmpinăm faţa lui Dumnezeu, prin mărturisirea noastră. Să ne asemănăm şi noi femeii celei din Samaria şi să nu ne ruşinăm a mărturisi oamenilor (n. r: preoţilor) păcatele noastre. Că, dacă ne vom ruşina să descoperim unui om (preot) păcatele noastre, pentru mântuire, apoi la judecată nu înaintea unuia sau doi oameni, ci înaintea întregii lumi, care va privi la noi, vom da răspuns şi vom fi cercetaţi. Că Dumnezeu, acum ne ajută pe noi, pentru că nu voieşte moartea păcătosului, ci să se întoarcă, precum fiul risipitor, şi să fie viu.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *