Celebrăm sărbătoarea Crucii, iar întreaga suflare a Bisericii s-a luminat. Celebrăm sărbătoarea Crucii și lumea întreagă s-a iluminat și s-a umplut de razele bucuriei dumnezeiești. Celebrăm sărbătoarea Crucii, pentru care întunericul (păcatului) a fost izgonit și a venit lumina (virtuții). Celebrăm sărbătoarea Crucii și ne înălțăm duhovnicește cu Mântuitorul nostru răstignit, lăsând jos, pe pământ, păcatul, pentru a câștiga bunătățile cele viitoare.

Cuvânt al Sfântului Ierarh Andrei Criteanul la sărbătoarea Înălțării Cinstitei Cruci

Cuvânt al Sfântului Ierarh Andrei Criteanul la sărbătoarea Înălțării Cinstitei Cruci

Se înalță Crucea și înalță împreună cu sine întreaga umanitate care, din cauza păcatului său, era căzută. Se înalță Crucea și smerește mândrea obraznică a demonilor. Se înalță crucea, iar puterea celui viclean este supusă și smerită. Se înalță Crucea și întreg trupul Bisericii se adună. Se înalță Crucea și orașele sărbătoresc luminat, iar popoarele oferă cu bucurie jertfa cea fără de sânge către Dumnezeu. Fiindcă și numai pomenirea Crucii este un motiv de mare bucurie și de abandon al supărărilor și regretelor.

Dar și să vadă cineva cuiul Crucii, cât de mare lucru este acesta! Fiindcă acela ce vede Crucea se umple de bărbăție și alungă lașitatea. Atât de mare lucru este Crucea! Iar cel ce face din aceasta posesia sa, va fi dobândit un tezaur mare. Poate veți crede că numesc tezaur aurul, sau mărgăritarele, sau pietrele prețioase din India, pentru care se bucură oamenii trupești, care sunt preocupați de lucrurile mărunte și lipsite de valoare. Eu însă numesc tezaur și întru dreptate, acel lucru care este cel mai frumos și mai prețios și cel prin care s-a atins întregul scop al mântuirii noastre.

Fiindcă dacă nu ar fi existat Crucea, Hristos nu ar fi fost răstignit. Dacă nu ar fi existat Crucea, Hristos, viața cea adevărată, nu ar fi fost țintuit pe Lemnul acesta și dacă nu ar fi fost țintuit, nu ar fi izvorât din latura sa râurile nestricăciunii de „sânge și apă”, care au curățit întreaga lume.

Pecetea păcatului nu ar fi fost ruptă, nu am avea libertatea noastră duhovnicească, nu am fi luat parte la „copacul vieții”, Raiul nu s-ar fi deschis, iar „sulița învăpăiată cea întoarsă” nu ar fi lăsat liberă intrarea în Eden și nici furul nu ar fi intrat în Paradis.

Și de ce spun acestea? Dacă nu ar fi Crucea, Hristos nu ar fi venit pe Pământ, iar dacă Hristos nu ar fi venit, Fecioara nu ar fi existat. Iar dacă Fecioara nu ar fi existat, nici a doua naștere a lui Hristos nu ar fi existat. Dumnezeu nu ar fi mijlocit între oameni; nu ar fi existat arvună, nici iesle, nici scutece, nici tăierea împrejur cea din a opta zi, nici supunerea față de părinții Săi, nici creșterea în vârstă, nici dezvoltarea cea după trup, nici arătarea Acestuia, nici botezul, nici minunile, nici Iuda vânzătorul, nici dreptatea lui Pilat, nici îndrăzneala evreilor care au cerut insistent răstignirea celui fără de păcat.

Și dacă nu ar fi existat Crucea, moartea nu s-ar fi prăbușit, iadul nu s-ar fi golit, șarpele cel rău, diavolul nu ar fi fost zdrobit.

Pentru aceasta, lucru mare și de cinste este Crucea. Mare, fiindcă foarte multe bunătăți și bunătăți s-au întâmplat datorită acesteia. Atât de multe, încât și minunile și Patimile lui Hristos depășesc orice putere a cuvântului sau a expresiei.

Este cinstită, de asemenea, deoarece Crucea înseamnă Dumnezeiasca Patimă și Tropaeum (Trophaeum). Patimă, datorită faptului că Hristos, cel fără de patimă, în mod voluntar a primit moartea pe cruce; Trophaeum, fiindcă diavolul a fost străpuns prin cruce, și împreună cu el, moartea a fost biruită. S-au prăbușit, de asemenea, porțile iadului și, în sfârșit, a devenit pentru lumea întreagă mântuirea comună.

Crucea este nădejdea creștinilor, mântuirea celor fără de nădejde, limanul celor aflați în circumstanțe dificile de viață, tămăduitor al celor bolnavi, cea care îndepărtează patimile, dă sănătatea, dă viață celor morți duhovnicește, îndreptează pe om pe calea evlaviei, cea care reduce la tăcere orișicare blasfemie.

Crucea este armă împotriva celor vicleni, toiag duhovnicesc al împăraților, cununa coroanei împărătești, mod de viață ce are un adânc sens duhovnicesc, toiag al puterii, sprijinitoarea credinței, bastonul duhovnicesc al bătrâneților, cârmuirea celor orbi, lumina celor întunecați, pedagog al celor fără de minte, învățător al pruncilor, zdrobirea păcatului, arătarea pocăinței, ea reprezintă chezășia virtuții și a dreptății.

Crucea este scara ce urcă la Ceruri, drumul ce (ne) conduce la virtutea, garanția vieții duhovnicești, omorârea morții, eliberarea de degradarea (morală). Ea are puterea de a șterge rănile patimilor și a morții duhovnicești celei veșnice; dă sufletului liberarea spre Dumnezeu; este cheia Împărăției Cerurilor.

Crucea este păzitorul pe timpul nopții, stâlpul de sprijin pe timpul zilei, ocârmuitor prin întuneric, frâul în situațiile de bucurie nemărginită, cea care ne animă în situații de mari dureri și necazuri, aducătoare de pace; ea este prietenul stăruitor și apărător; ea ne protejează și ne ajută.

Crucea este ajutător în ispitele noastre, mântuitoare de primejdii, mângâiere a necazurilor, ajutătoare în nevoi, cârmă a celor aflați pe mare, ușurare a necazurilor. Crucea păzește pe cei ce se odihnesc noaptea, priveghează cu cei aflați în priveghere și ajută pe cei obosiți.

Se numește, așijderea, slava lui Hristos și înălțarea lui Hristos; în mod asemănător, este percepută drept potir al celor doritori și concluzia Patimilor lui Hristos, pe care Domnul le-a îndurat pentru a noastră mântuire. Că slava lui Hristos este Crucea, am auzit de la același, zicând: „Acum a fost preaslăvit Fiul Omului și Dumnezeu a fost preaslăvit întru El”, și iarăși: „Preaslăvește-Mă Tu, Părinte, la tine Însuți, cu slava pe care am avut-o mai înainte de a fi lumea înaintea Ta”, și iarăși: „Părinte, preaslăvește-Ți numele! Atunci a venit glas din cer: Și L-am preaslăvit și iarăși Îl voi preaslăvi”. Iar slava aici se referă la schimbările și împreună-pătimirea tuturor elementelor naturii, toate cele întâmplate atunci în ziua răstignirii Domnului; fiindcă trebuiau ca și aceste elemente ale creației să ia parte la Patimile Creatorului.

Faptul că înălțarea lui Hristos este Crucea, se aude și când zice El Însuși: „Iar eu, când Mă voi înălța de pe pământ, îi voi trage pe toți la Mine”; același lucru îl spune și în alt loc: „Și după cum Moise a înălțat șarpele în pustie, așa trebuie să se înalțe și Fiul Omului”. De ce? „ca tot cel ce crede în El”, zice, „să nu piară, ci să aibă viață veșnică”. Vezi acum că slava și înălțarea lui Hristos este crucea?

Vrei să înțelegi de ce acolo unde este înălțare, acolo urmează și slava? Ascultă-l pe David care spune ,,Înalță-Te peste ceruri, Dumnezeule, și peste tot pământul slava Ta”. În chip asemănător grăiește și Isaia despre persoana lui Hristos: „Acum mă voi scula, zice Domnul, acum mă voi proslăvi, acum mă voi înălța”. Deoarece, așadar, crucea este înălțarea lui Hristos, se înalță astăzi crucea, urmând a se slăvi Hristos.

Se înalță, așadar, crucea astăzi, pentru a se proslăvi Hristos. Nu se înalță Hristos, pentru a se proslăvi crucea; ci se înalță Crucea, pentru a se proslăvi Hristos. Se proslăvește Hristos, pentru ca înălțându-Se să ne înălțăm și noi împreună cu El. Se înalță crucea, și împreună cu ea se înalță mintea creștinilor evlavioși. Se proslăvește Hristos, pentru a se proslăvi împreună cu El cei ce îl slăvesc. Se înalță crucea și  mândria demonilor este zdrobită. Se slăvește Hristos și se rușinează diavolul răului celui dintâi.

Se înalță crucea și sunt ridicați toți cei încătușați. Se proslăvește Hristos, și dispare rușinea celor căzuți în păcat. Se înalță crucea și idolii se prăbușesc. Se slăvește Hristos și diavolul se face crunt rănit. Se înalță crucea, nu numai fiindcă se înalță Hristos pe aceasta, ci pentru că prin arătarea ei, îngheață nebunia și mândria evreilor. De unde a apărut? Dintru adâncurile pământului. Când a apărut? În vremea împăraților care credeau în Hristos: nu așa cum și-au închipuit unii cu vedeniile lor, amăgindu-i pe mulți cu probabilități, ci printr-o putere dumnezeiască și simplu, cu o noțiune ce ține cu adevărat de credința statornică: fiindcă vorbim de o moștenire divină.

După moartea Sa pe cruce, Domnul vieții și al morții învie a treia zi; evreii, deci, plini de invidie și temându-se ca nu cumva să se mântuiască cineva prin cinstitele și fericitele Patimi, pentru a păstra controlul și a-i pedepsii pe înșiși evreii, păstrându-i pe cei cu credință în Hristos în închisori, au îngropat această comoară în pământ; mă refer aici la cruce și toate cele legate de ea: piroanele, sulița și titlul pe care Pilat l-a scris și l-a așezat pe cruce. Apoi, când Dumnezeu a încredințat toată împărăția și administrația romană creștinilor, a binevoit atunci să ne binecuvânteze printr-o femeie credincioasă de neam împărătesc, având cu adevărat minte și cuget împărătesc, pe vremea când fiul ei era împărat al creștinilor.

Această Regină-Mamă, cu înțelepciune divină, cu gravitate împărătească, cu măguliri, întru toate purtându-se conform statutului regal, a reușit să îndoaie inimile dure ale evreilor. Astfel, cu această căutare și aproape fără efort, s-a arătat acest tezaur comun, pe care repede Dumnezeu l-a dăruit către această femeie sfântă. Acest tezaur spun că este Cinstita Cruce a Domnului, care astăzi se înalță în întreaga lume, împreună cu toate celelalte elemente care au contribuit la iconomia fericitelor și ale lumii mântuitoare dumnezeiești Patimi.

Aceasta celebrăm noi astăzi; pentru ea sărbătorim; pentru arătarea de astăzi a acelui lemn sfânt ce mult timp a stat ascuns; fiindcă tezaurul ascuns a luminat asemenea aurului ascuns în măruntaiele pământului; pentru că s-a revelat, cel până la acel moment îngropat, stindardul creștinismului; fiindcă trufia și mândria demonilor s-a liniștit, odată cu arătarea crucii; pentru că cea care prin natura ei este sabie împotriva dușmanilor, s-a descoperit din pământ; fiindcă Biserica iarăși și-a primit podoaba ei; fiindcă „drahma” cea pierdută a fost găsită de împărați.

Aceasta este Crucea Domnului, „semnul” împărăției, arma mântuirii, puterea împăraților, semnul (trophaeum – n. trad.) biruinței, punctul despărțirii, dar și al unirii Cerului cu Pământul, cârmuirea credincioșilor, culmea și sfârșitul Apostolilor, cununa martirilor și semnul legământului celor ce se închină lui Hristos.

Căci de când avem Crucea, ne închinăm lui Hristos, de când avem crucea, Fiul lui Dumnezeu a fost recunoscut și s-a crezut în El; de când avem crucea, religia iudaică a fost desființată, idolatria ștearsă, iar credința și viața creștină s-a ridicat și a biruit; aerul s-a sfințit, ne-am eliberat de tot jertfele idolatre și am gustat din închinarea cea fără de sânge. De când avem crucea, avem o ușurare a fumurilor demonilor; dimpotrivă, putem să ne împărtășim de mireasma duhovnicească a „Mirului ce se varsă pe sine”. De când avem crucea, s-au arătat nașterile și originile zeilor mincinoși ai mitologiei. De când avem crucea, am cunoscut taina dumnezeieștii noastre credințe; de când avem crucea, am învățat că, începutul cel mai înainte de începuturi, adică Dumnezeu-Cuvântul, a venit din începutul cel mai dinainte de începuturi, adică din Dumnezeu-Tatăl, cel fără de timp și divin.

De când avem crucea, am primit învățătura de credință în Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt și am fost eliberați de stricăciunea distrugătoare a deșertăciunii și a cuvântării idolatre. De când avem crucea, am respins umbrele simbolurilor (păgâne – n.trad) și ne-am luminat cu flacăra adevărului harului dumnezeiesc. De când avem crucea, moartea a fost disprețuită, demonii au fost vădit încurcați, idolii au fost zdrobiți, jertfele de animale au dispărut, idolii au fost distruși. În tot locul există biserici, sfinte altare de jertfă, cântări de psalmi, slujbe de priveghere, învățături teologice, botezuri, împăcări ale credincioșilor, studiu divin și cunoașterea Sfintelor Scripturi, disprețul față de cele lumești, stăpânirea Cerurilor și unirea cu Dumnezeu. Și de ce să spun atât de multe? De când avem crucea, oamenii locuiesc în aceeași cetate cu îngerii, și acest Cer este în sfârșit accesibil celor de pe pământ, iar Dumnezeu, prin harul și energiile (lucrările) sale, se împărtășește, întru sfârșit, oamenilor.

O, Cinstită Cruce, frumusețea preaslăvită a Domnului și a noastră! O, Lemn slăvit, pe care Hristos s-a întins! Arbust ce asigură nemurirea, prin care Hristos, vița cea adevărată, a turnat pentru noi băutura ce dă viața cea adevărată. O, Cruce, prin care s-a sfâșiat manuscrisul păcatului și astfel s-a făcut motiv al scrierii legământului libertății. O, Cruce, comoară a bunătăților celor fără de sfârșit! Mijlocitor al Paradisului, cetățean al Împărăției Cerurilor, tu, cea care slobozești de toate păcatele și dăruiești împlinirea idealurilor. Pe tine Hristos, cu a Sa răstignire, te-a arătat Lemn al nemuririi. Pe tine Hristos, prin țintuirea sa, te-a așezat scară ce duce la ceruri. Pe tine Hristos, prin spânzurarea sa (referire la cântarea Astăzi s-a spânzurat pe lemn – n. trad.), te-a arătat mijlocitor al binecuvântării. Prin tine Hristos, cu ale Sale suferințe, a făcut posibilă eliberarea din legăturile păcatului, a celor ce erau robi ai acestuia.

Sursă : PG 97, 1017-36 

Traducere: Bădilă Andrei Alexandru