Selectați pagina

Cum vor fi salarizați mai nou medicii din R. Moldova

Cum vor fi salarizați mai nou medicii din R. Moldova

mediciAproape 3 500 de medici din 48 de instituții subordonate Ministerului Sănătății vor fi salarizați în baza unui regulament nou, aprobat la finele săptămânii trecute.

Potrivit Ministerului Sănătății, noul mecanism de salarizare este mai simplu şi se bazează pe performanţele profesionale individuale în muncă.

Astfel, venitul salarial va fi compus din parte fixă a salariului, partea variabilă a salariului, stabilit pentru competenţe profesionale şi nivelul de realizare a indicatorilor de performanţă, precum și alte norme sau garanţii salariale (munca în zilele de sărbătoare, în timp de noapte, în condiţii nefavorabile).

Dacă salariul un tânăr medic specialist în domeniul sănătății publice este acum de circa 2 926 de lei, după ce va fi implementat noul regulament de salarizare, acesta va fi remunerat cu aproximativ 5 980 de lei pe lună. Totodată, în prezent, un lucrător medical cu studii medii, care lucrează în centrele de plasament, reabilitare și recuperare, are salariul de circa 3 500 de lei, însă urmează să ridice aproximativ 5 070 de lei.

Proiectul respectiv îi vizează pe angajații centrelor de plasament, reabilitare și recuperare, din subordinea Ministerului Sănătății, centrelor de sănătate publică, centrelor de transfuzie a sângelui, Agenției de Transplant, Centrului de Medicină Sportivă și Centrului Național de Management în Sănătate.

Documentul urmează să fie supus consultărilor publice cu societatea civilă, până la sfârșitul lunii noiembrie va fi perioada de avizare de către instituțiile interesate, după care va fi prezentat Guvernului spre aprobare.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *