Selectați pagina

Cum statul R. Moldova crește preţurile la măştile medicinale

Cum statul R. Moldova crește preţurile la măştile medicinale

În perioada 1 martie-30 iunie 2020, Serviciul Fiscal de Stat a efectuat 1.556 verificări la magazine și la farmacii/depozite farmaceutice, în vederea prevenirii majorării prețurile de comercializare a produselor social importante.

Adică Fiscul a vrut să vadă dacă nu cumva comercianţii au stabilit adaosuri comerciale prea mari la produsele alimentare sau medicinale. Au fost aproximativ câte 13 verificări pe zi, transmite mold-street.com.

Măsuri populiste?!

Fiscul a stabilit însă doar 179 cazuri de încălcare a prevederilor modului de formare a prețului prin depășirea adaosului comercial aplicat stabilit de legislația în vigoare.

La 125 contribuabili s-a stabilit venit ilicit obţinut ca rezultat al depăşirii adaosului comercial admisibil în sumă de 183.326 lei, bani ce vor fi încasați la buget, urmând a fi aplicată și amendă în mărime de 100% din suma venitului ilicit calculat.

În condiţiile pandemiei de COVID-19 verificările Fiscului par a fi logice, doar că deseori toate acestea sunt mai degrabă acțiuni populiste ale autorităților pentru a demonstra că au grijă de bunăstarea sau protecția socială a cetățenilor.

Astfel o analiză sumară denotă că la unele produse social importante cea mai mare cotă din costul final îl reprezintă de fapt taxele impuse de autorităţi; adică de Guvern şi Parlament.

Să luăm de exemplu masca medicinală care la finele anului trecut costa maximum un leu, iar după declanșarea pandemiei de COVID-19 a ajuns o marfă scumpă şi în deficit.

Astfel în martie-aprilie preţul unei măști a ajuns a fi de 10 lei și chiar mai mare, ca apoi să scadă la 8-9 lei, iar acum să coboare la 6-7 lei.

Dar și aceste prețuri sunt mari și ar putea fi semnificativ mai mici, dacă autoritățile ar fi cu adevărat îngrijorate de ele.

Cum crește prețul unei măști medicinale din China

Structura preţului la mască relevă însă că mai mult de o pătrime din costul final sunt taxele achitate în bugetul de stat.

În condiţiile în care marea majoritatea a măştilor medicinale importate sunt din China vom lua ca indicator preţurile de acolo.

Astfel în aprilie 2020 preţul unei măşti achiziționate în China era de 22 de cenţi americani, sau aproape 4 lei. Cheltuielile de transport, mai ales în condiţiile pandemiei au crescut semnificativ şi adăugau atunci încă un leu la cost.

Procedurile vamale din Moldova reprezintă 0,4% din valoarea mărfii. Adică încă 2,5 bani. Urmează taxa de 15% aplicată la mărfurile importate din China (se aplică în special la importul de mărfuri din statele ce nu fac parte din CSI şi UE).

Astfel la cei 5,02 lei se mai adaugă încă 75 de bani, respectiv se ajunge la un preţ de aproximativ 5,77 lei. Aici statul mai impune şi TVA de 20% din valoarea mărfii, adică se mai adaugă încă 1,154 lei. În consecință se ajunge la un cost deja de 6,93 lei, din care 1,93 lei sau circa 28% sunt taxe achitate la buget.

Abia după aceasta depozitele farmaceutice au dreptul de aplica adaosul comercial de 10%, care permite companiilor să acopere costurile de depozitare, păstrare, transportare, salarii, contribuții la stat etc. Respectiv prețul măștilor urca la 7,6 lei.

La fel și farmaciile mai aplică un adaos de 10% (salarii farmaciști, contribuții sociale, costuri pentru utilități etc), care în consecință ridica prețul final la o mască medicinală la 8,4 lei.

Din prețul final de 8,4 lei, aproape 4 lei este costul măștii în China, circa 2 lei sunt taxele la stat, iar adaosul comercial aplicat de depozite și farmacii – 1,45 lei.

Astfel se ajunge la situaţia când în Republica Moldova măştile medicinale au ajuns a fi mai scumpe ca în statele bogate, care au anulat aplicarea unor taxe la importul acestor produse, declarate de primă necesitate în condiții de pandemie.

Specialiștii de pe piață susțin că dacă s-ar elimina măcar o parte din taxele aplicate de stat la importul măștilor medicinale, mănușilor, etc, prețul acestora pe piața ar putea să scadă mai semnificativ. Or la alte produse declarate social importante se aplică TVA la cotă redusă etc.

Putem doar constata că statul este cel care de fapt în multe cazuri contribuie la menținerea unor prețuri ridicate prin aplicare de taxe mari.

Mai adăugăm că în prezent prețul măștilor medicinale în China a scăzut semnificativ și a coborât la doar 6-7 cenți bucata (adică 1,05-1,21 lei).

Dacă s-ar importa acum, măștile ar ajunge pe piață peste aproape 20 de zile. În farmacii însă prețul final al unei măști va fi de 2,5 ori mai mare, pentru că se adaugă iarăși toate aceste taxe și costuri.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe:

Статьи на русском языке

Статьи на русском языке