Selectați pagina

Cum au ajuns astăzi oamenii să se închine la nimic și să spună că acest nimic a creat totul, și că Dumnezeu nu există?

Cum au ajuns astăzi oamenii să se închine la nimic și să spună că acest nimic a creat totul, și că Dumnezeu nu există?

Mai jos regele Solomon, cel care a primit înțelepciune mai mult decât toți oamenii pe pământ, ne arată cum au început oamenii să se-nchine stelelor, cerului, focului și apoi pietrei, lemnului și până la urmă să-și omoare copiii aducându-i ardere de tot pe altare.

Închinarea la idoli fără nume e începutul, motivația și sfârșitul oricărui rău. Ateismul susținut de teoriile mincinoase ale evoluționismului e tot idolatrie. Iată textul:

Capitolul 13

1Găunoși prin fire sunt toți oamenii în care se află necunoașterea lui Dumnezeu, cei care, plecând de la bunurile văzute, n’au fost în stare să-L cunoască pe Cel ce este, cei care, cercetând lucrările, nu L-au recunoscut pe Lucrător; 2ci au socotit că focul sau vântul sau aerul iute sau bolta înstelată sau apa năvalnică sau luminătorii cerului, ei sunt dumnezei cârmuitori ai lumii!

3Și dacă, încântați de frumusețea lor, ei i-au luat drept dumnezei, să știe ei cu cât Stăpânul acelora e mai presus, căci El e Însuși Făcătorul frumuseții în care le-a făcut. 4Și dacă ei se minunează de puterea și lucrarea lor, atunci din ele să priceapă cu cât mai puternic este Cel ce le-a făcut; 5căci din măreția și frumusețea făpturilor poți, prin alăturare, să-L vezi pe Cel ce le-a înfăptuit.

6Cu toate acestea, ei nu merită decât o mică învinuire; poate că nu s’au îndepărtat decât spre a-L căuta pe Dumnezeu și vrând să-L afle; 7odată ajunși la lucrările Lui, ei le cercetează și, văzându-le, se încredințează că ceea ce văd e frumos.

8Cu toate acestea, ei nu mai sunt de iertat: 9dac’au fost în stare să agonisească destulă știință spre a sfredeli lumea cu mintea, cum de nu L-au putut ei descoperi pe Stăpân?

10Vai însă celor ce și-au pus nădejdea în lucruri fără viață, celor ce au numit dumnezei lucruri făcute de mâini omenești: aur, argint, lucrate cu meșteșug, chipuri de animale, piatră netrebnică, cioplită de mână’nvechită.

11Și iată-l pe un lemnar: taie un copac ușor de lucrat, îl descojește cu grijă, îl lucrează cu îndemânare și face din el o unealtă folositoare vieții. 12Cât despre rămășițele lucrării lui, le folosește să-și fiarbă demâncarea și se satură. 13Iar ceea ce a mai rămas și care nu-i bun de nimic – o bucată de lemn strâmb și noduros – îl ia și-l cioplește ca să-i treacă de urât și, potrivindu-l și meșterindu-l, îi dă chip de om, 14sau îl face să semene c’un animal de nimic, îl vopsește în roșu, ca și cum ar avea piele cu sânge, și i-a ascuns toate metehnele.

15Apoi îi face în perete o locuință pe potrivă și-l întărește cu cuie de fier. 16Așa are grijă ca el să nu cadă, știind că singur nu se poate ajuta; căci el nu-i decât un chip și are nevoie de ajutor.

17Cu toate acestea, dacă vrea să se roage pentru bunurile lui, pentru căsnicie, pentru copiii lui, nu se sfiește să-i vorbească acestui lucru fără viață; cere sănătate de la cel slab, 18cere viață de la un mort, cere ajutor de la cel ce nu știe să facă nimic, cere bună călătorie de la cel ce nu poate merge pe picioare; 19pentru un câștig, pentru o pricină, pentru izbânda mâinilor sale el cere putere de la cel ce are mâinile cele mai neputincioase!

Capitolul 14

1Un altul, vrând să călătorească pe apă și să înfrunte cumplitele valuri, se roagă cu strigăt la un lemn mult mai șubred decât corabia care îl poartă. 2Căci această corabie a fost făcută din pofta de câștig și a întruchipat-o agerimea meșterului; 3dar ceea ce o cârmuiește, Părinte, este Pronia, căci Tu ai pus un drum chiar și pe mare, și’n valuri o cărare fără greș, 4arătând astfel că Tu poți să izbăvești din orice, așa încât cineva, chiar dacă nu are știința corăbierului, să poată porni pe mare.

5Tu nu vrei ca lucrarea înțelepciunii Tale să fie stearpă; iată de ce oamenii își încredințează viața chiar unei mici bucăți de lemn, străbat valurile pe o plută și ajung sănătoși și teferi. 6Iar în vremurile vechi, în timp ce mândrii uriași piereau, nădejdea lumii s’a regăsit pe o plută și, cârmuită de mâna Ta, le-a lăsat veacurilor viitoare sămânța unei generații noi. 7Căci binecuvântat e lemnul prin care vine dreptatea, 8dar blestemat [idolul] făcut de mână – el și cel care l-a făcut; acesta din urmă, fiindcă l-a lucrat, iar acela pentru că, fiind stricăcios, a fost numit dumnezeu.

9Căci Dumnezeu urăște, deopotrivă, pe cel nelegiuit și nelegiuirea lui, 10iar lucrul și lucrătorul vor fi deopotrivă pedepsiți.

11Fi-va o cercetare pentru idolii neamurilor, fiindcă urâciune au devenit între făpturile lui Dumnezeu, pietre de poticnire pentru sufletele oamenilor, laț pentru picioarele nemintoșilor. 12Gândul plăsmuirii de idoli a fost începutul aprinderii spre desfrâu, născocirea lor a fost stricarea vieții.

13Căci ei n’au fost de la început și nu vor fi pentru’ntotdeauna; 14intrarea lor în lume s’a făcut prin slava deșartă a oamenilor, așa că’n scurt timp vor avea un sfârșit.â

15Un tată, cuprins de întristare înainte de vreme pentru fiul său de-abia răpit din lume, îi face acestuia un chip și astfel, pe cel care ieri nu era decât un om mort îl cinstește acum ca pe un dumnezeu și le lasă alor săi mistere și rituri; 16apoi, cu vremea, obiceiul se întărește și e păzit ca o lege. Chipurile cioplite primesc cinstire și prin poruncile unor cârmuitori tirani: 17oameni care, trăind departe, nu puteau să-i cinstească de-a dreptul, făceau o asemuire a chipului de departe și-și făceau apoi un chip văzut al tiranului pe care-l cinsteau; în acest fel, îl lingușeau pe cel de acolo ca și cum ar fi fost de față.

18Chiar și pe cei ce nu-l cunoșteau, ambiția meșterului i-a făcut să-și însușească închinarea; 19fiindcă acela, voind să placă stăpânului, și-a pus tot meșteșugul să facă asemănarea mai frumoasă chiar decât izvodul; 20iar gloata, atrasă de farmecul lucrării, îl socotea de acum drept vrednic de’nchinare pe cel pe care, până ieri, îl cinsteau ca pe un om.

21Și iată cum a devenit o capcană pentru viață: oameni apăsați de nenorociri sau de tiranie au dat pietrelor și lemnelor numele căruia nimic în lume nu-i răspunde. 22Dar nu le-a fost de-ajuns că s’au îndepărtat de cunoașterea lui Dumnezeu, ci, în timp ce necunoașterea îi făcea să trăiască într’un război necurmat, unor astfel de rele le-au dat numele de „pace“!

23Cu jertfele lor ucigătoare de copii, cu misterele lor neguroase, cu bețiile lor crunte după deprinderi deșănțate, 24ei nu mai păstrează nici un fel de curăție, nici în viață, nici în căsnicie: unul îl ucide pe altul prin trădare sau îl rănește prin desfrâu. 25Pretutindeni, de-a valma, sânge și omor, furtișag și vicleșug, stricăciune, necredincioșie, răzvrătire, jurământ strâmb, 26prigonirea celor buni, uitarea binefacerilor, pângărirea sufletelor, păcatul împotriva firii, neorânduiala în căsnicie, adulterul și destrăbălarea.

27Căci închinarea la idoli fără nume e începutul, pricina și sfârșitul oricărui rău, 28fie că-și împing desfătările pân’la nebunie, fie că profețesc minciuni, fie că trăiesc în nedreptate, fie că pe negândite jură strâmb: 29de vreme ce se’ncred în idoli fără viață, ei nu așteaptă nici o pedeapsă a celui ce-a jurat strâmb.

30Cu toate acestea, o dreaptă pedeapsă le va veni din două părți: fiindcă, închinându-se la idoli, au cugetat greșit despre Dumnezeu și fiindcă au jurat strâmb împotriva dreptății, în disprețul a tot ce e sfânt.

31Căci nu puterea idolilor pe care s’au jurat, ci pedeapsa cuvenită păcătoșilor, aceea urmărește fără’ncetare păcatul nelegiuiților.

Autor: Regele Solomon al Israelului
Sursa: Cartea Înțelepciunea lui Solomon, capitolele 13 și 14, Sfânta Scriptură, traducerea Bartolomeu Anania

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe:

Статьи на русском языке

Статьи на русском языке