Selectați pagina

Cu cât se apropie ziua venirii lui Hristos, cu atât şi semnele rele care o vestesc se înmulţesc

Cu cât se apropie ziua venirii lui Hristos, cu atât şi semnele rele care o vestesc se înmulţesc

Cu cât se apropie ziua venirii lui Hristos (parousia), cu atât şi semnele rele care o vestesc se înmulţesc: suferinţa neamurilor, bolile, scandalurile, trădările, mulţimea nedreptăţilor, răcirea dragostei, pustiirea pământului şi, mai presus de toate, larg răspândita nepăsare şi nebăgarea în seamă a faptului că, potrivit prorociilor, Domnul va veni „ca un fur” (Apoc. 3:3). Dar în ciuda tumultului răutăţilor, creştinii aud limpede glasul Domnului, care le zice:

„Iar, când vor începe să fie acestea, căutaţi în sus şi ridicaţi capetele voastre, că se apropie răs­cumpărarea voastră” (Lc 21:28).

Sfârşitul se apropie într-un chip atât de tragic, şi Domnul spune că tocmai acum este timpul „să ridicăm capetele noastre”. Există întotdeauna o contradicţie de această natură, pentru că credinţa noastră este mai presus de mintea raţională.

Pe măsură ce se apropie ziua venirii lui Hristos, privilegiul de „a crede în El”„a pătimi pentru El” devine mai mare (cf. Filip. 1:29).

Părinţii nevoitori din veacul al patrulea au vorbit despre sfârşitul lumii. Odată, un ucenic şi-a întrebat stareţul: „Ce am făcut noi, avva?” Şi bătrânul a răspuns: „Noi am făcut jumătate din ce-au făcut părinţii noştri”. „Dar ce vor face monahii care vor veni după noi?”, a întrebat din nou. „Ei vor face jumătate din ceea ce facem noi”. „Şi ce vor face creştinii de pe urmă?”, a întrebat ucenicul. „Aceia abia vor putea să păstreze credinţa, dar ei vor fi mai slăviţi în cer decât părinţii noştri, care puteau să învie morţii.“.

De aceea se cuvine credincioşilor „să umble întru viaţă sfântă şi în cucernicie, aşteptând şi dorind a fi mai degrabă venirea zilei lui Dumnezeu” (cf. 2 Petru 3:11-12), dând mulţumită Domnului, Care S-a făcut nouă Paşti şi „dreptate şi sfinţire şi izbăvire” (1 Cor. 1:30). În acelaşi timp trebuie să nu încetăm a cere în rugăciune o cât mai desăvârşită şi neclintită părtăşie în veşnica Sa împărăţie, dimpreună cu cetele tuturor sfinţilor care, prin harul Său, ne-au fost daţi ca mărturii ale mângâierii nestricăcioase care îi aşteaptă pe „cei ce au iubit arătarea Lui” (2 Tim. 4:8).

Arhimandrit Zaharia Zaharou, Lărgiți și voi inimile voastre!, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2009

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe:

Статьи на русском языке

Статьи на русском языке